Anulare act. Decizia 1635/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 1635/2008-
Ședința publică din 13 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța | - --- | - JUDECĂTOR 2: Trif Doina |
- - | - JUDECĂTOR 3: Moșincat | |
- | - judecător | |
- grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant, cu domiciliul în nr. 198 județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă, cu domiciliul în nr. 198 județul B, împotriva deciziei civile nr. 364/A/2008 din 05 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 1179 din 27 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, având ca obiect: anulare act,
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurentul reclamant și intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este legal timbrat cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:
La întrebarea instanței, părțile învederează faptul că nu s-au împăcat.
efiind alte cereri sau excepții de formulat, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată, să se refacă la loc tot ce a distrus intimata din construcție și utilajele sale de tâmplărie, el a predat în total 19.600 kg de, intimata a îngrădit curtea cu un gard de beton, el locuiește într-o magazie, nu-i dă voie să intre în casă, nu are acces la baie, din care este aruncat afară și este amenințat.
Intimata pârât solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată, arătând că susținerile recurentului nu sunt adevărate, i-a construit recurentului o baie separată, dotată cu instalații sanitare, dar acesta refuză să o folosească.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1179 din 27 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei, ca neîntemeiată și nedovedită.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare cu sarcini autentificat cu nr. 3117/2004 de BNP, reclamantul și soția sa au vândut pârâtei imobilul înscris în 1267 cu nr. top. 1020 ce reprezintă în natură casa cu anexe gospodărești la nr. administrativ 198, împreună cu terenul aferent de 2655 mp, imobilul identificat cu nr. top. 1021 în suprafață de 1700 mp, înscris în CF nr. 1441- și terenurile extrafunciare cu nr. top. 2354/1 în suprafață de 4852 mp, 2354/2 în suprafață de 5000 mp și nr. top. 2388, reclamantul reținând pentru el și soția sa dreptul de uzufruct asupra imobilelor, cu obligația din partea pârâtei de a le asigura cele necesare traiului, în caz de boală medicamente și asistență medicală calificată, iar la deces să-i înmormânteze cu cinstea cuvenită, după obiceiul locului, prețul cu care s-a încheiat vânzarea fiind de 80.000.000 lei.
Conform art. 1169 cod civil "cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o și dovedească", dovada putând fi făcută prin înscrisuri, martori,prezumții, prin mărturisirea uneia dintre părți și prin jurământ. Reclamantul nu a îndeplinit nici una din aceste condiții prevăzute delege, nu a făcut dovada afirmațiilor din motivarea acțiunii motiv pentru care instanța urmează a respinge acțiunea ca nedovedită. Netemeinicia acțiunii rezultă din faptul că reclamantul a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu sarcini împreună cu soția sa, care nu a fost chemată în judecată și nici nu a depus cerere de intervenție prin care să-și manifeste intenția în favoarea reclamantului sau a pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs, ulterior recalificat ca apel, apelantul, care a solicitat instanței admiterea apelului declarat, schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 364/A/2008 din 05 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fost respins ca nefondat apelul civil introdus în cauză de apelantul în contradictoriu cu intimata, fiind păstrată în totalitate sentința apelată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Din probele administrate la dosar, nu reiese nici o culpă din partea intimatei în executarea contractului de vânzare-cumpărare cu sarcini încheiat cu apelantul, cu toate că în apel s-au administrat probe prin care reclamantul apelant putea să dovedească cele susținute prin acțiune. Eventualele neînțelegeri existente între părți sunt datorate stării de boală a apelantului, care împiedică intimata să-i asigure o bună îngrijire. Din adresa Inspectoratului de Poliție a Județului B, instanța a reținut că în perioada aprilie 2007 - mai 2008, apelantul a depus la Postul de Poliție un număr de 4 reclamații împotriva membrilor familiei pentru diferite fapte comise împotriva sa. Din verificările efectuate de poliție, de fiecare dată s-a constatat lipsa laturii obiective a faptei reclamate, soluțiile propuse fiind de clasare pentru neconfirmare, lucru ce l-a nemulțumit pe. Totodată, se mai arată că neînțelegerile în familia apelantului au început în momentul în care fiica și ginerele, susținuți de soția acestuia, au început lucrările de renovare și modernizare a casei de locuit.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, timbrat cu 12,75 lei prin chitanță fiscală și timbre judiciare, a declarat recurs apelantul, solicitând admiterea acestuia, trimiterea dosarului în rejudecare.
Prin motivele de recurs s-a invocat judecata cu rea credință, nu s-a luat în considerare certificatul medico legal, declarația martorului, solicitarea de cercetare la fața locului pentru a se constata în ce mizerie stă, că a fost amenințat cu spânzurarea, înjurat. Nu i s-au dat bani la întabulare pentru cumpărare, nu a fost dus la medic, nu i s-au cumpărat medicamente.
Nu s-a motivat în drept cererea de recurs.
Intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare cu sarcini, autentificat sub nr. 3117/26.11.2004 de notarul Public - fila 5 dosar fond, recurentul împreună cu soția sa au vândut intimatei nuda proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 1267-, cu nr. top. 1020 - casă și anexe gospodărești, cu teren în suprafață de 2655 mp, nr. top. 1021 în suprafață de 1700 mp, nr. top. 2354/1 în suprafață de 4852 mp, nr. top. 2354/2 în suprafață de 5000 mp și nr. top. 2388, reținându-și dreptul de uzufruct viager asupra imobilelor, stabilind în sarcina cumpărătoarei obligația de a le asigura cele necesare traiului, medicamente în caz de boală, iar la deces să-i înmormânteze cu cinstea cuvenită. S-a precizat, totodată, că s-a achitat un preț de 80.000.000 lei, anterior autentificării, aspect ce nu s-a dovedit că nu s-ar fi realizat.
Din biletul de ieșire din spital - emis la 16.05.2007 de Spitalul Clinic de Neurologie O - fila 12 dosar fond, se reține că recurentul a fost internat cu diagnosticul tulburare depresivă pe fond involutiv, recomandându-i-se la externare psihoigienă.
Cu ocazia soluționării cauzei în fond, reclamantul nu a propus probe în susținerea cererilor sale, iar în apel s-a depus un certificat medico legal emis la 03.04.2008 de Serviciul Județean de Medicină Legală B - fila 18, conform căruia s-a constatat că acesta a prezentat leziuni posttraumatice din 02.04.2008, ce s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, fără însă a reieși și a se proba de către acesta că leziunile i-ar fi fost provocate de către intimată, astfel că din acest motiv proba a fost apreciată ca irelevantă.
Din analiza declarației martorului - fila 21 dosar apel, se reține că acesta locuiește în același sat cu recurentul, nu l-a vizitat în ultimii ani, însă de câteva luni acesta i-a spus că deși locuiește în aceiași gospodărie cu restul familiei, este separat, că există neînțelegeri de care a auzit de circa 3-4 luni, că la câteva certuri a fost chemată poliția, fără însă ca acest martor să fi constatat personal aceste aspecte, astfel că din acest motiv s-a apreciat că susținerea recurentului nu a fost probată, nefiind dovedită existența unei culpe în executarea contractului din partea intimatei.
Pe de altă parte, din adresa nr. -/28.05.2008 - fila 26 dosar apel, emisă de Postul de Poliție, se reține faptul că în perioada aprilie 2007 - mai 2008, recurentul a formulat reclamații împotriva intimatei, a soției și ginerelui, pentru diverse fapte, constatându-se în urma verificărilor că lipsește latura obiectivă a faptei reclamate, nefiind prezentate mijloace de probă ce să-i susțină afirmațiile.
Față de toate considerentele expuse, nefiind dovedită o neîndeplinire a sarcinii impusă intimatei prin contractul de vânzare cumpărare, se apreciază că nu sunt incidente dispozițiile articolului 1020 Cod civil "condiția rezolutorie este subînțelesă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său", recurentul avea obligația potrivit articolului 1169 Cod civil să facă dovada afirmațiilor sale "cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească", ori, nu s-a conformat în acest sens, criticile fiind neavenite.
Ca urmare a considerentelor expuse, nefiind îndeplinite dispozițiile articolului 304 Cod de procedură civilă, instanța de recurs, în baza articolului 312 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, urmând a menține în întregime decizia recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul civildeclarat de recurentul reclamant, cu domiciliul în nr. 198 județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă, cu domiciliul în nr. 198 județul B, împotriva deciziei civile nr. 364/A/2008 din 05 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 13 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
decizie: /20.11.2008
Complet fond:
Complet apel:,
în 2 ex.: /12.12.2008
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat