Anulare act. Decizia 1685/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 1685/2008-
Ședința publică din 20 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța | - --- | - JUDECĂTOR 2: Trif Doina |
- - | - JUDECĂTOR 3: Popa | |
- | - judecător | |
- grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenții pârâți, cu domiciliul în S M-. 11 județul S M, -, ambii cu domiciliul în SMp -ța 25 Octombrie nr. 10. 8 județul S M, în contradictoriu cu intimații reclamanți -, -, G --, toți prin mandatar U-, cu domiciliul în D bld. - scara D. 15 județul H, cu intimații pârâți STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B- sector 5, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în SMp -ța - nr. 3-5 județul S M, CONSILIUL LOCAL S M, CONSILIUL JUDEȚEAN S M, ambii cu sediul în SMp -ța 25 Octombrie nr. 1 județul S M și cu intimatul pârât, cu domiciliul în Germania, 72622 -. 11, împotriva deciziei civile nr. 307/Ap din 26 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 2314 din 12 aprilie 2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: anulare act,
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 13 noiembrie 2008, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 20 noiembrie 2008, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prinsentința civilă nr.2314 din 12 aprilie 2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, a fost dmisă cererea reclamanților, -, -, G, prin reprezentant, împotriva pârâților, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - S M și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3901/1974 încheiat între pârâtul STATUL ROMÂN prin Oficiul județean pentru construirea și vânzarea locuințelor S M, în calitate de vânzător respectiv pârâta și defunctul, în calitate de cumpărători.
S-a respins ca fără obiect cererea reclamanților privind radierea dreptului de proprietate și a dreptului de folosință întabulate în favoarea pârâților și.
A fost admisă excepția lipsei capacității de folosință ridicată din oficiu și s-a respins cererea reclamanților privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3901/1974, împotriva pârâtei CONSILIUL LOCAL S-M, ca introdusă împotriva unei entități fără personalitate juridică.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de pârâta CONSILIUL JUDEȚEAN S M și s-a respins cererea reclamanților privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3901/1974, împotriva pârâtei CONSILIUL JUDEȚEAN S M ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins ca nefondată cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de intervenienții și, în favoarea pârâților și.
A fost admisă excepția inadmisibilității ridicată din oficiu și s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenienții și.
S-au disjuns capetele de cerere ale reclamanților privind: radierea dreptului de proprietate și de folosință întabulată în favoarea intervenienților și; obligarea pârâților, CONSILIUL JUDEȚEAN S M și CONSILIUL LOCAL S M, în solidar cu intervenienții și, la plata a 5.000 lei daune-morale; obligarea pârâților și intervenienților la plata de cheltuieli de judecată - capete de cerere care se repun pe rol, formând obiectul unui dosar distinct, cu termen fixat prin rezoluție.
S-a disjuns cererea de chemare în garanție formulată de pârâții, care se repune pe rol, formând obiectul unui dosar distinct, cu termen fixat prin rezoluție.
A fost respinsă ca nefondată cererea pârâților, respectiv intervenienților, și privind acordarea de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Din conținutul CF nr. 18897 SMr ezultă că asupra imobilului cu nr. topo. 299/6, în natură casă în str. -. - nr. 11 din S M, s-a întabulat dreptul de proprietate al STATULUI ROMÂN cu titlu juridic naționalizare. Potrivit pozițiilor B 1-3 din CF nr. 12956 S M, imobilul cu nr. topo. 299/6 a aparținut antecesorilor reclamanților; sub poziția B 5 din nr. 12956 s-a întabulat dreptul de proprietate al STATULUI ROMÂN cu titlu de naționalizare; sub poziția B 9 din nr. 12956 S M, imobilul cu nr. topo. nr. 299/6 s-a transcris în nr. 18897 S M, fără schimbarea titularului tabular, în favoarea STATULUI ROMÂN. Sub poziția B 2-3 din nr. 18897 S M, asupra cotei de 1/5 parte din casă, care corespunde. 1 din contractul al cărui nulitate se invocă, cu data de 17.11.1975 s-au întabulat, cu titlu de cumpărare def. pârât u și U.
În baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 487/2004 cota parte de 1/5 (2/10) întabulat în favoarea pârâților U, s-a întabulat, cu data de 19.02.2004, în favoarea intervenientului . Corespunzător, s-a întabulat sub pozițiile C 1-2 respectiv C 6 dreptul de folosință a soților U, iar ulterior, al intervenientului, asupra cotei de 75/446 parte din teren.
Prin Decizia nr. 952/2000 - R din dosar nr. 1724/2000 al Curții de APEL ORADEA - într-un litigiu în care au fost părți atât reclamanții, cât și def. și U (alături de alții), s-a statuat irevocabil,greșita aplicare a Decretului nr. 92/1950 și intrarea fără titlu în proprietatea STATULUI ROMÂN a imobilului înscris în nr. 12956 respectiv 18897 S M". Drept urmare, prin contractul de vânzare cumpărare atacat, dreptul de proprietate nu s-a transmis de la vânzătorul STATUL ROMÂN la cumpărătorii soții U, Statul fiind un non dominus care nu putea să transmită un drept pe care nu l-a avut, aspect ce are relevanță în soluția dată, în privința aprecierii temeiniciei apărărilor invocate împotriva cererii reclamanților.
În ceea ce privește nulitatea contractului de vânzare-cumpărare atacat, instanța de fond a apreciat că motivele invocate de reclamanți cauzează nulitatea absolută al contractului. Astfel - după cum s-a statuat deja, în deciziile nr. 505/2004-R și nr. 508/2004 ale Curții de APEL ORADEA (filele nr. 78-80, respectiv filele nr. 81-83 din dosar nr. 7790/2005 vol. I), în cauzele privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare privind celelalte apartamente din aceeași clădire -, vânzarea valabilă a apartamentului în cauză, era condiționată de existența recomandării din partea organelor de conducere colectivă, prevăzută de art. 44 alin. 1 din Legea nr. 4/1973, respectiv de existența aprobării exprese a vânzării apartamentului de către Consiliul de Miniștri, aprobare dată în urma propunerii comitetelor executive, potrivit art. 43 alin. 2 din Legea nr. 4/1973.
Această recomandare, respectiv aprobare, sunt condiții de validitate speciale și extrinseci ale contractelor de vânzare-cumpărare ale locuințelor din fondul locativ de stat. Domeniul reglementat este de interes public - legala scoatere la vânzare a spațiilor locative - iar normele de drept încălcate imperative, astfel încât nulitatea generată de încălcarea lor este absolută. Pe de altă parte, s-au dovedit demersurile efectuate de reclamanți privind aflarea recomandării de vânzare respectiv a aprobării exprese și nominale a vânzării prin (filele 15-28 din dosar nr. 4040/2002 al Tribunalului Satu Mare ), fără rezultat. Or, lipsa acestor acte, sau chiar a unui număr de cerere, înserat în cuprinsul contractului, generează - astfel cum s-a reținut de altfel și în Decizia nr. 508/2004 a Curții de APEL ORADEA -, prezumția relativă, permisă de art. 1203 Cod civil, că ele nu au existat. Invocarea art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 pentru anihilarea nulității reținute, nu poate fi primită. Acest din urmă text de lege, nu face altceva, decât să prevadă, într-o manieră cu totul "originală", neîntâlnită nici înainte nici după această lege, într-o ipoteză specială, rezumată la bunurile care pot face obiectul art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, că, în cadrul vânzării lucrului altuia, buna credință a cumpărătorului - adică reprezentarea lui eronată, că vânzătorul este proprietarul bunului - este, singură, suficientă, a conferi cumpărătorului dreptul de proprietate asupra bunului, în detrimentul lui verus dominus.
Din interpretarea sistematică a alin. 1, 2 și 4 al art. 45 din Legea nr. 10/2001 rezultă cu evidență, că ipoteza alineatului 2 presupune un act juridic de înstrăinare valid. Cu alte cuvinte, acest alineat nu vine să înlăture nulități relative sau absolute ale actelor de înstrăinare, ci după cum s-a arătat, intenționează să confere dreptul de proprietate subdobânditorului de bună credință, în detrimentul proprietarului. Prin urmare, dacă actul translativ este lovit de nulitate, dreptul nu se dobândește de către subdobânditor.
Pe de altă parte, chiar în ipotezele în care actul translativ încheiat între vânzătorul non-dominus și cumpărătorul de bună-credință este valid, aplicarea art. 45 alin. 2 se impune a fi înlăturată ca neconvențională (art. 11 alin. 2, art. 20 alin. 2 din Constituția României). Aceasta deoarece, după cum s-a arătat, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, această regulă "originală" nu exista; proprietarul a fost și a rămas cel de la care s-a preluat fără titlu imobilul (a se vedea și art. 2 alin 2 din Legea nr. 10/2001), și după ce s-a vândut la un subdobânditor de bună-credință. Aceasta însă, numai până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, care, în ceea ce privește art. 45 alin. 2, nu numai că retroactivează (încălcând dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României și art. 1 din Codul civil), dar lipsește, din momentul intrării ei în vigoare - dar totodată retroactiv, de la încheierea actului - pe verus dominus, de proprietatea lui avută până atunci, atribuind dreptul de proprietate subdobânditorului de bună-credință. cest text de lege încalcă flagrant prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la. care prevede că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică.
Nici "uzucapiunea tabulară", reglementată de art. 27 din Decretul-Lege nr. 115/1935 nu poate fi invocată de pârâții U pentru a se respinge cererea reclamanților. Uzucapiunea prin convalescența titlului presupune într-adevăr un act translativ nul sau anulabil dar, prin ipoteză, autorul tabular al cumpărătorului este adevăratul proprietar, condiție neîndeplinită în speță, Statul preluând imobilul fără titlu.
În persoana pârâților U, nici principiul publicității materiale, modalitate originară de dobândire a proprietății, nu le poate conferi dreptul de proprietate, întrucât, acest principiu, prin ipoteză, presupune un act translativ valid între dobânditorul nemijlocit înscris în cartea funciară, neproprietar (în speță STATUL ROMÂN) și subdobânditor (în speță pârâții U). Pentru a epuiza aplicabilitatea în speță a "cauzelor de expropriere pentru utilitate privată", inclusiv regula de drept error comunis facit jus presupune un contract translativ valid între non dominus și subdobânditorul de bună-credință, condiție neîndeplinită în cauză, motiv pentru care pârâții U n-ar putea să invoce cu succes, ca temei juridic pentru dobândirea dreptului de proprietate, nici acest principiu.
Având în vedere că dreptul de proprietate și de folosință al soților U de sub pozițiile B 2-3 respectiv C 1-2 s-a radiat din nr. 18897 S M, cererea reclamanților în acest sens a fost respinsă ca lipsită de obiect.
Deoarece CONSILIUL JUDEȚEAN nu este parte, raportat la contractul atacat, având-cauză al STATULUI ROMÂN, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de acest pârât și a respins ca atare, cererea privind constatarea nulității contractului. Potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 CONSILIUL LOCAL nu are personalitate juridică, astfel încât, potrivit prevederilor art. 41 alin. 1 din Codul civil, nu poate sta în judecată ca parte. Pentru acest motiv, instanța a ridicat în baza art. 108 alin. 1 din proc.civ. excepția lipsei capacității de folosință a acestui pârât, admițând excepția și a respins ca atare cererea privind constatarea nulității contractului, formulată împotriva pârâtului CONSILIUL LOCAL.
Drept consecință a admiterii cererii reclamanților privind constatarea nulității contractului s-a respins ca nefondată cererea de intervenție voluntară accesorie a intervenienților. Prin cererea de intervenție voluntară principală, intervenienții au solicitat să se constate că au dobândit cu bună credință apartamentul din litigiu, cumpărând de la pârâții Potrivit art. 111 din proc.civ. se poate face cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cum buna sau reaua credință a cumpărătorului la încheierea contractului este o stare de fapt, instanța a ridicat, în baza art. 108 alin. 1 din proc.civ. excepția inadmisibilității cererii privind constatarea unei stări de fapt, a admis excepția și a respins în fond (raportat la admiterea sau respingerea cererii de intervenție în principiu), ca inadmisibilă cererea. Altminteri, o cerere privind constatarea calității de proprietari a intervenienților ar fi greu de susținut printr-un interes actual, având în vedere că intervenienții sunt titulari tabulari, prezumați ca proprietari până la o eventuală rectificare a cărții funciare (art. 30 alin. 1 din Legea nr. 7/1996).
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâții, deoarece până la închiderea dezbaterilor nu s-a precizat obiectul acesteia, instanța a ridicat excepția lipsei de obiect al acestei cereri. Abia după reținerea cauzei spre pronunțare, intervenienții au precizat în principiu obiectul cererii de chemare în garanție, motiv pentru care, instanța a decis disjungerea acestui capăt de cerere, întocmirea unui dosar distinct și repunerea lui pe rol.
Totodată, s-a disjuns capătul de cerere formulat de reclamanți privind radierea dreptului de proprietate și de folosință întabulate în favoarea intervenienților, pentru lămuriri suplimentare, capătul de cerere nou formulat de reclamanți prin concluziile scrise, privind obligarea pârâților la plata de daune morale în valoare de 5.000 lei, solidar cu intervenienții, respectiv cererea reclamanților privind obligarea pârâților la cheltuieli de judecată, pentru a căror dovedire s-au depus probe după rămânerea cauzei în pronunțare, pentru a se asigura principiul disponibilității procesului civil, capete de cerere pentru care se va întocmi, de asemenea, dosar distinct.
Împotriva sentinței civile cu nr. de mai sus, reclamanta a declarat recurs - recalificat ulterior în apel, iar prin cererea de la fila 39 și "Nota de precizare" de la fila 78, precizat că apelul a fost declarat și în numele celorlalți reclamanți.
Au mai declarat apel Intervenienții, iar ntimata reconvențională a formulat cerere de aderare la apelul declarat de aceștia, precum și intimatul pârât.
Prin decizia civilă nr. 307/Ap din 26 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-,fost admis apelul declarat de reclamanții, -, -, G, prin reprezentant împotriva sentinței civile nr. 2314/2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare.
A fost admisă cererea de repunere în termenul de apel, precum și apelul formulat de apelantul pârât.
A fost respins apelul intervenienților, și apelul prin aderare formulat de pârâta u și în consecință a fost schimbată în parte sentința în sensul admiterii cererii reclamanților privind radierea dreptului de proprietate și folosință al pârâtei u din CF nr. 18.897-S M și respingerii acțiunii reclamanților față de pârâtul - pentru lipsa calității procesuale a acestuia.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței. Fără cheltuieli de judecată în apel.
Examinând apelul declarat de reclamanți, instanța de apel a apreciat că este întemeiat, având în vedere considerentele ce urmează:
În mod greșit instanța de fond a reținut ca fiind lipsită de obiect cererea reclamanților privind radierea dreptului de proprietate și de folosință al pârâților U, motivat de faptul că acest drept s-a radiat de sub pozițiile 2-3 și 1-2 din CF 18897 S
Prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare între pârâții și intervenienții, dreptul de proprietate al soților a fost transmis intervenienților și nu radiat, instanța de fond făcând confuzie între aceste noțiuni. Constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare trebuia reflectată în situația de carte funciară prin dispunerea radierii dreptului a cărui nulitate s-a constatat, între cele două capete de cerere fiind strânsă legătură. S-a apreciat că nu au legătură cu cauza criticile reclamanților referitor la "personalitatea juridică" a CONSILIULUI LOCAL, precum și atribuțiile acestuia în baza Legii 10/2001.
Față de faptul că reclamanții nu au făcut dovada suportării unor cheltuieli de judecată în apel, instanța a respins această cerere. Referitor la cheltuielile de judecată, precum și daunele morale solicitate de reclamanți în fața instanței de fond, aceste capete de cerere au fost disjunse prin hotărârea apelată, formând obiectul unui alt dosar pe rolul Judecătoriei Satu Mare, unde urmează a fi analizate.
Examinând apelul intervenienților în raport cu motivele invocate, instanța a constatat că acesta este neîntemeiat.
Nu a putut fi primită critica intervenienților în sensul că măsura disjungerii celorlalte capete de cerere le-ar paraliza liberul acces la justiție, din moment ce aceste cereri fac obiectul unui alt dosar pe rolul aceleiași instanțe ce urmează a se soluționa. Nefiind invocate neîndeplinirea condițiilor art. 165.proc.civ. instanța a constatat temeinicia măsurii. Chiar și în condițiile pasivității pârâților, intervenienții au mijloace procedurale independente pentru realizarea dreptului lor.
Nefondate au fost apreciate și criticile referitoare la neintroducerea în cauză a reprezentantului Statului. Instanța de fond a pronunțat hotărârea apelată în contradictoriu cu STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR prin S
S-a apreciat ca neîntemeiat și apelul declarat de pârâta. STATUL ROMÂN a fost reprezentat în cauză de MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR prin S M, acesta fiind proprietarul și vânzătorul prin organul specializat a imobilului după preluarea de la foștii proprietari și nu MUNICIPIUL S M, în contradictoriu cu care apelanta consideră că ar fi trebuit pronunțată hotărârea. Reținerile instanței de fond privind condiționarea valabilității vânzării imobilului de existența recomandării din partea organelor de conducere colectivă (respectiv ) prev. de art. 44 din Legea 4/1973, precum și a aprobării exprese de către Consiliul de Miniștri conform art. 43 din Legea 4/1973 au fost apreciate ca fondate, iar criticile aduse în acest sens sunt neavenite, nefiind combătute de alte texte de lege sau probe. Este irelevantă observația apelantei referitor la buna sa credință la încheierea contractului, din moment ce actul translativ de proprietate este lovit de nulitate pentru neîndeplinirea condițiilor de fond. Ca neîntemeiate au fost apreciate și motivele referitoare la disjungerea cauzei de celelalte capete de cerere, printre care și cel privind despăgubirile datorate de STATUL ROMÂN pentru evicțiune, ce fac obiectul unui alt dosar.
Față de faptul că pârâtul a fost citat în fața instanței de fond la domiciliu necunoscut, nefiindu-i comunicată hotărârea apelată, instanța a apreciat ca fiind fondată cererea de repunere în termenul de apel, motiv pentru care a fost admisă, în temeiul disp. art. 103.proc.civ. Având în vedere renunțarea la succesiune după defunctul său tată -, instanța, constatând lipsa calității procesuale pasive a acestui apelant-pârât, a admis apelul conform cererii în subsidiar din concluziile sale scrise și a schimbat hotărârea în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de acest pârât.
Rezolvând declarația de apel pe excepție, instanța a omis cercetarea pe fond a căii de atac.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, au declarat recurs:
-,olicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecare în contradictoriu cu reprezentantul legal al Statului Român referitor la nulitatea contractului și rectificarea de CF, pentru rejudecarea tuturor capetelor de cerere, în subsidiar modificarea deciziei în sensul respingerii capătului de cerere privind radierea dreptului de proprietate și folosință ca fiind lipsit de obiect, cu cheltuieli de judecată.
-- și, solicitând aceleași aspecte ca recurenta, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat greșita admitere a cererii privind radierea dreptului de proprietate și a folosinței, fiind lipsit de obiect din moment ce l-a transmis prin vânzare cumpărătorilor, nemaifiind înscris în favoarea acesteia. Greșit s-a reținut că statul a fost reprezentat legal de DGFP și că se impunea citarea Municipiului SMp rin Primar, neobservându-se că DGFP a fost introdusă în cauză doar pentru soluționarea cererii de chemare în garanție. Aceasta nu are calitate procesuală în litigiile în care se vizează nulitatea unor acte juridice încheiate de autoritățile administrative - fostul CPJ sau unitățile subordonate.
Când s-a promovat acțiunea, la rejudecare, s-a apreciat corect că nu au calitate Consiliul local și județean S M, urmare a modificărilor legislative privind competența autorității administrative, dar, se impunea a se discuta necesitatea introducerii în cauză a entității ce reprezintă Statul conform actualei legislații - Municipiul prin Primar, cu atât mai mult cu cât s-a invocat că nu există hotărârea Consiliului de Miniștri pe baza căreia s-a vândut apartamentul.
Este nelegală constatarea nulității contractului nr. 3901/1973, întrucât s-a respectat Legea nr. 4/1973, au avut cumpărătorii calitatea de chiriași anterior cumpărării, nu se prevedea sancțiunea nulității pe motiv că nu s-ar fi aprobat vânzarea prin. Vânzarea s-a făcut la propunerea Comitetului executiv, au fost de bună credință, statul era întabulat în CF, iar la vremea respectivă, aproape că au fost obligați să cumpere, nu a fost alegerea lor, buna lor credință fiind reținută prin decizia civilă nr. 952/2000 a Curții de APEL ORADEA, iar instanța nu poate să-și schimbe opiniile privind acest aspect, altfel ar aduce atingere Protocolului nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Nu s-a cercetat motivul de apel cu privire la disjungerea cereri de chemare în garanție a statului, pentru a răspunde de evicțiune conform articolelor 1337, 1334 Cod civil, de-a achita contravaloarea apartamentului în litigiu, chiar dacă nu a indicat câtimea acestora, disjungerea fiind nelegală, nefiind pusă în discuția părților, fiind astfel paralizat accesul la justiție întrucât dacă soții nu ar fi atacat sentința, ei nu ar mai fi putut susține valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 304 punctele 5, 7, 9 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar,intimații -, -, G --, prin mandatar -,au solicitat respingerea recursului, nulitatea contractului nr. 3901/1974 este pronunțată legal, fiind încheiat cu eludarea Legii nr. 4/1973, 880/1973.
Decizia nr. 952/2000 pronunțată de Curtea de APEL ORADEAs -a dat conform dreptului civil, iar azi trebuie să soluționeze cauza conform Legii nr. 10/2001, fiind alt temei juridic, neexistând autoritate de lucru judecat. Statul Român, în litigiile privind dreptul de proprietate, este reprezentat prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, ce deleagă competența DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE a județului - Legea nr. 213/1998. posesia cerută pentru uzucapiune trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute articolele 1847, 1851 Cod civil, ori, a fost posesia în speță menținută prin violență, ei neputând acționa până la apariția Legii nr. 213/1998. Dreptul lor a fost recunoscut de unii judecători, alții însă nu vor să recunoască practica propriei instituții.
Nu are calitate procesuală pasivă - întrucât a renunțat la moștenire.
Intimatul, prin înscrisul aflat la dosar la fila 60, arătat că actul de vânzare din anul 1974 s-a făcut conform normelor legale, părinții săi au fost de bună credință, aspect constatat în anul 2000 de Tribunalul Satu Mare și Curtea de APEL ORADEA, neînțelegând de ce nu se are în vedere. Mai arată că mama sa este singura moștenitoare, el neavând legătură cu acest proces.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Potrivit înscrisurilor din coala de carte funciară nr. 12956-S M, imobilul având nr. top. 299/6, în natură casă și 446 mp teren aferent, situată în localitatea S M-, a format dreptul de proprietate al numiților - 1/3 părți, - 1/3 părți, născută - 1/3 părți. Acest imobil s-a transmis în altă coală de carte funciară, nr. 18897-S M, întrucât în baza Decretului nr. 92/1950 s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român cu titlu de naționalizare.
Asupra cotei de 1/5 părți din acest imobil, la 17.12.1975 foaia B nr. 2-3, s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea lui și, drept dobândit prin titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 4/1973. O altă cotă de 1/5 părți s-a transmis cu același titlu la 22.12.2975 în favoarea lui, iar o altă cotă de 1/5 părți la data de 10.03.1977 la și.
Se mai reține faptul că apartamentul nr. 1 din acest imobil, ce a fost înstrăinat lui și, anterior le-a fost închiriat prin contractul de închiriere nr. 1611/06.12.1973, însă, prin decizia civilă nr. 952/31.05.2000 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr. 1724/2000, s-a constatat că s-a aplicat greșit Decretul nr. 92/1950, iar trecerea imobilului în proprietatea Statului Român a fost apreciată ca fiind una fără titlu, dispunându-se totodată radierea dreptului de proprietate al Statului Român, cu respectarea însă a dreptului de proprietate înscris în favoarea familiei și.
Din considerentele acestei decizii, se mai poate reține faptul că acestor cumpărători nu li se poate reține reaua credință câtă vreme, la data înstrăinării, Statul Român avea înscris dreptul de proprietate în favoarea sa, era imposibil de prevăzut ce va urma, mai mult, sunt îndeplinite și dispozițiile articolului 27 din Legea nr. 115/1938, posesia acestora fiind una utilă.
Legea nr. 10/2001 a deschis din nou posibilitatea atacării actelor de vânzare-cumpărare încheiate de Statul Român, referitor la imobilele asupra cărora dreptul acestuia s-a înscris în baza unor acte normative emise anterior anilor 1989, iar potrivit articolului 47, cei îndreptățiți și cărora li s-au respins prin hotărâri irevocabile acțiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv, puteau solicita, indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau echivalent.
Acesta a fost motivul pentru care prin decizia civilă nr. 757/08.09.2005 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, s-a dispus în speță casarea deciziei civile nr. 551/22.10.2003 pronunțată de Tribunalul Satu Mare și anularea sentinței civile nr. 1783/23.04.2003 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, fiind trimisă cauza spre rejudecare, apreciindu-se că nu există autoritate de lucru judecat raportat la faptul că anterior, în altă cauză, s-a analizat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.
După pronunțarea acestei decizii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Raicu / România din data de 19.10.2006, a considerat că, în astfel de situații în care printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă s-a recunoscut valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare prin care se dobândește un imobil de către o persoană, aceasta beneficiază de un bun în sensul jurisprudenței Curții. Sigur că, în această speță, hotărârea ce constituia un bun a fost desființată în urma promovării unui recurs în anulare, iar în dosarul de față s-a promovat un alt litigiu cu obiect identic în care până acum s-a pronunțat o hotărâre contrară celei pronunțată în dosarul anterior, în ambele fiind analizat același aspect - valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, încheiat în baza Legii nr. 4/1973, faptul că temeiul juridic a fost inițial Legea nr. 112/1995, iar acum Legea nr. 10/2001, nu schimbă situația expusă.
În măsura în care s-ar mai analiza valabilitatea dreptului de proprietate al cumpărătorilor, în condițiile în care beneficiază de un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, s-ar aduce atingere acestui drept, ceea ce ar contraveni practicii Convenției Europene a Drepturilor Omului, obligatorie pentru instanțele naționale, cu atât mai mult cu cât există neconcordanță între aceasta și dispozițiile articolului 48 din Legea nr. 10/2001, ce ar permite o nouă analiză a valabilității titlului cumpărătorilor, iar conform articolului 20 din Constituția României, aceasta are prioritate față de dreptul intern.
Privarea de proprietate în baza celei de-a doua norme instituită - articolul 47 din Legea nr. 10/2001, față de Legea nr. 112/1995, astfel cum s-a arătat în cauza Raicu/România, s-ar putea justifica față de cumpărătorul de bună credință doar dacă s-ar demonstra că a intervenit din motive de utilitate publică, orice ingerință în folosința proprietății trebuie să răspundă unui criteriu de proporționalitate, ceea ce în cauză nu este incident, aspect raportat la care, în mod greșit instanțele au dispus constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3901/1974 încheiat între Statul Român prin Oficiul pentru Construirea și Vânzarea Locuințelor și a dreptului de folosință, criticile fiind fondate.
Mai mult, prin decizia civilă nr. 1055/09.10.2008 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 737/30.10.2008, se constată faptul că prevederile articolului 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03.1945 - 22.12.2989, sunt neconstituționale întrucât nu poate constitui temei juridic nou pentru introducerea unei alte acțiuni de restituire a aceluiași imobil, legiuitorul neputând dispune nici chiar prin lege asupra unui drept câștigat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, decât dacă ar avea loc o expropriere pentru cauze de utilitate publică.
S-a mai reținut că textul de lege retroactivează în măsura în care lipsește de orice efecte juridice, de putere de lucru judecat hotărâri irevocabile prin car s-au respins cereri în revendicare sau anulare a unor contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile preluate de stat sau alte persoane juridice, iar instaurarea principiului puterii de lucrul judecat contravine principiului separației puterilor în stat, legiuitorul intervenind astfel în procesul de realizare a justiției. Dar, în motivarea acesteia s-a mai apreciat că s-a încălcat principiul garantării și ocrotirii proprietății reglementat de articolul 44 din Constituție, fiind încălcat dreptul de proprietate al deținătorului de bună credință.
Câtă vreme s-a statuat irevocabil asupra valabilității contractului de vânzare-cumpărare, faptul că prin articolul 47 din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut din nou posibilitatea analizei modului în care s-au respectat dispozițiile legale în baza cărora s-a înstrăinat imobilul și a bunei credințe a cumpărătorului, nu este de natură a aduce atingere dreptului bunului de care cumpărătorul dispune în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, neexistând un motiv de utilitate publică ce să justifice acest aspect.
Pe de altă parte, Curtea de APEL ORADEA, astfel cum s-a arătat mai sus, prin decizia civilă nr. 952/31.05.2000 a stabilit și faptul că în speță sunt incidente și dispozițiile articolului 27 din Decretul Lege nr. 115/1938, conform cărora "în cazul când s-au înscris fără cauză legitimă drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună credință, potrivit legii, timp de 10 ani", astfel că, a concluzionat implicit că și în situația în care titlul de proprietate nu ar fi valabil, cumpărătorul a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune, folosind bunul mai mult de 10 ani de la data întabulării în cartea funciară, cu bună credință, greșit instanța de fond, cu toate că anterior irevocabil Curtea de APEL ORADEAa constatat existența acestui drept, a reanalizat acest aspect.
Aprecierile intimaților, referitor la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, la modul în care au fost sau nu respectate dispozițiile Legii nr. 4/1973 la data încheierii acestuia, la incidența dispozițiile articolelor 45, 46 din Legea nr. 10/2001, a Legii nr. 213/1998, a faptului că posesia efectuată de cumpărători a fost una violentă și celelalte aspecte invocate, nu se mai impune a fi analizate și nici motivul de recurs referitor la introducerea în cauză a municipiului S M, a disjungerii cererii de chemare în garanție, raportat la considerentele expuse mai sus.
Din analiza cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanții -, -, G --, toți lipsă, prin mandatar - - filele 1-5 dosarul de fond nr. 4040/2002 al Tribunalului Satu Mare, se reține că s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3901/1974 referitor la apartamentul nr. 1 din imobilul situat în localitatea S M și restituirea în natură a acestuia, în contradictoriu cu Statul Român prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PRIMĂRIA municipiului S M - Serviciul Public de Exploatare a Locative, și.
Întrucât s-a stabilit irevocabil valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, văzând și practica Curții Europene a Drepturilor Omului în materie - cauza Raicu/România, faptul că prin decizia civilă nr. 952/31.05.2000 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr. 1724/2000 s-a stabilit și că sunt incidente totodată dispozițiile articolului 27 din Decretul Lege nr. 115/1938 ce reglementează modul de dobândire al dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune, se impune a se analiza însă capătul de cerere privind restituirea în natură a acestui imobil.
Sigur că, potrivit articolului 47 din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite și vătămate într-un drept al lor, cărora până la intrarea în vigoare a acestei legi li s-au respins prin hotărâri irevocabile acțiunile având ca obiect bunuri preluate de stat în mod abuziv, mai pot solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, însă, în speță sunt aplicabile dispozițiile articolului 18 litera d conform cărora măsurile reparatorii se stabilesc doar în echivalent dacă imobilul a fost înstrăinat foștilor chiriași cu respectarea dispozițiilor legale, regula de restituire în natură a imobilului instituite de articolul 7 aliniatul 1 din Legea nr. 10/2001 nefiind posibil a fi pusă astfel în aplicare.
Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 au prevăzut o procedură specială de acordare a măsurilor reparatorii în cazul în care restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de Statul Român nu pot fi restituite în natură, procedură instituită prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, sens în care s-a înființat Fondul Proprietatea, însă conform practicii consacrată în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauzele Singur/România, /România, A/România, /. Legea nr. 247/2005 nu este funcțională într-un mod în care să se ajungă la acordarea efectivă a unei despăgubiri vechilor proprietari deposedați de imobilele lor naționalizate.
Decizia civilă nr. 952/31.05.2000 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, prin care s-a constatat greșita aplicare a Decretului nr. 92/1950 și preluarea fără titlu în proprietatea Statului Român a imobilului în litigiu, reprezintă un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar foștii proprietari, succesorii acestora, nici până în prezent nu au primit o reparație efectivă pentru apartamentul nr. 1 din acest imobil, aceștia au fost privați de dreptul lor de proprietate asupra acestui apartament, combinat cu o lipsă totală a despăgubirii, ceea ce i-a făcut să sufere o greutate disproporțională și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de acest text legal, obligatoriu pentru instanțele naționale conform Constituției României - articolul 20.
Ca urmare a acestor aspecte, a constatării acestei încălcări, întrucât Fondul Proprietatea nu este funcțional în prezent, nefiind în măsură să asigure o reparație efectivă a prejudiciului suferit, incumbă instanței obligația instituirii acestor despăgubiri în favoarea reclamanților, pentru a asigura în acest mod o înlăturare a încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Acțiunea formulată de către reclamanți prin mandatar, conform filei 2 din dosarul de fond, s-a promovat împotriva Statului Român prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PRIMĂRIEI municipiului S M - Serviciul Public de Exploatare a Locative, și, criticile recurenților în sensul că MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR a fost introdus în cauză doar pentru soluționarea cererii de chemare în garanție fiind nefondate.
Față de toate considerentele expuse, întrucât Statul Român este reprezentat potrivit articolului 3 punctul 48 din HG 386/1997, articolului 26 din Decretul nr. 31/1954, de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, în situațiile în care statul este subiect de drepturi și obligații răspunzând implicit de erorile comise de instituțiile sale și de plata despăgubirilor cuvenite celor vătămați în dreptul lor, calitatea procesuală pasivă a acestuia fiind evidentă, se impune constatarea faptului că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri bănești pentru apartamentul nr. 1 din imobilul în litigiu, situat în localitatea S M-, înscris în CF nr. 12956-S M cu nr. top. 299/6, reprezentând valoarea de circulație a acestuia la data plății, urmând a fi obligat la plata efectivă a acestor despăgubiri. Această dispoziție reprezintă echivalentul imposibilității restituirii în natură a imobilului, dar care asigură reparația efectivă și echitabilă a prejudiciului încercat de către reclamanți ca urmare a consecințelor preluării abuzive de către Statul Român, echivalarea despăgubirilor urmând a fi făcută de un expert evaluator în faza executării, sau pe baza acordului părților.
Nu se poate reține din analiza dovezilor de îndeplinire a procedurii de comunicare a deciziei pronunțată în apel cu părțile recurente - filele 139, 141, că recursul s-ar fi declarat cu încălcarea termenului legal prevăzut de articolul 301 Cod de procedură civilă, decizia li s-a comunicat în 24.12.2007, iar recursul s-a trimis prin poștă la data de 03.01.2008, astfel că termenul de 15 zile de la comunicarea deciziei până la declararea recursului fiind respectat, excepția de tardivitate invocată de către intimații reclamanți urmează a fi respinsă ca nefondată.
Față de ansamblul motivelor expuse, fiind incidente dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod de procedură civilă, articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța de recurs în bazaarticolului 312 aliniatele 1, 3 Cod de procedură civilă, va admite ca fondate recursurile, va modifica în parte decizia recurată, iar în baza articolelor 293, 296 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții-, -, G --, prin mandatar -, va admite ca fondat apelul declarat de - și, apelul prin aderare formulat de.
Întrucât intimatul a făcut dovada că a renunțat la succesiunea după intimatul decedat - conform declarației notariale autentificată și tradusă, se vor menține dispozițiile deciziei apelate în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de acesta, pentru lipsa calității procesuale pasive a lui.
Se va schimba în parte sentința apelată în sensul că va admite doar în parte acțiunea formulată de reclamanții -, -, G --, prin mandatar -, împotriva pârâților în nume propriu și în calitate de succesor al defunctului, Statul Român prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S
Se va înlătura dispoziția prin care în decizia apelată s-a dispus radierea dreptului de proprietate și folosință al pârâtei.
Va respinge capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3901/1974 încheiat între Statul Român prin Oficiul Județean pentru Construirea și Vânzarea Locuințelor S M și pârâții, defunctul, ca și cumpărători.
Va respinge cererea privind restituire în natură apartamentului nr. 1 situat în localitatea S M-, înscris în CF nr. 12956-S M, transcris în CF nr. 18897-S M, cu nr. top. 299/6 și va constata că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea unor despăgubiri bănești reprezentând valoarea de circulație a acestuia la data plății și va obliga Statul Român prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la plata efectivă a acestora, în termen de 6 luni de zile de la data pronunțării prezentei decizii.
Deoarece intimații reclamanți nu au declarat recurs, disjungerea cauzei lor privind plata cheltuielilor de judecată în fond și a daunelor morale nu poate fi analizată, astfel că se vor păstra celelalte dispoziții ale sentinței apelate, conform și celorlalte considerente expuse mai sus.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată în recurs în favoarea recurenților întrucât culpa procesuală aparține Statului Român conform celor expuse, iar față de acesta nu s-au solicitat.
Cât îi privește pe intimații reclamanți, aceștia nedeclarând recurs, pretențiile lor referitor la cheltuielile de judecată nu pot fi analizate, urmând a fi însă examinate în dosarul disjuns.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția de tardivitatea recursului invocată de intimații reclamanți,
În baza articolului 312 aliniat 1, combinat cu articolele 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondate recursurile civileintroduse de recurenții, cu domiciliul în S M-. 11 județul S M, -, ambii cu domiciliul în SMp -ța 25 Octombrie nr. 10. 8 județul S M, în contradictoriu cu intimații reclamanți -, -, G --, toți prin mandatar U-, cu domiciliul în D bld. - scara D. 15 județul H, cu intimații pârâți STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B- sector 5, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în SMp -ța - nr. 3-5 județul S M, CONSILIUL LOCAL S M, CONSILIUL JUDEȚEAN S M, ambii cu sediul în SMp -ța 25 Octombrie nr. 1 județul S M și cu intimatul pârât, cu domiciliul în Germania, 72622 -. 11, împotriva deciziei civile nr. 307/Ap din 26 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge ca nefondat apeluldeclarat de apelanții reclamanți -, -, G --, prin mandatar - și
Admite ca fondat apeluldeclarat de -, și apelul prin aderare declarat de împotriva sentinței civile nr. 2314 din 12 aprilie 2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Admite în parte acțiuneaformulată de reclamanții -, -, G --, prin mandatar -, împotriva pârâților - în nume propriu și ca succesor al pârâtului decedat, Statul Român prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S
Înlătură dispozițiadin decizia apelată prin care s-a radiat dreptul de proprietate și folosință a pârâtei.
Respinge capătul de cerereprivind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3901/1974 încheiat între Statul Român prin Oficiul Județean pentru Construirea și Vânzarea Locuințelor S M, ca și vânzător și pârâta, defunctul, ca și cumpărători.
Respinge cerereaprivind restituirea în natură a apartamentului în litigiu, nr. 1, situat în localitatea S M-, înscris în CF nr. 12956 - transcris în CF nr. 18897-S Constată că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea unor despăgubiri bănești reprezentând valoarea de circulație a apartamentului în litigiu, la cursul pieții din data plății și obligă Statul Român prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la plata acestora în termen de 6 luni de la data pronunțării prezentei decizii.
Menține celelalte dispozițiile al deciziei recurate și păstrează celelalte dispozițiile ale sentinței apelate.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 20 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
decizie: /28.11.2008
Complet fond:
Complet apel:,
în 2 ex.: /10.12.2008
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Popa
