Anulare act. Decizia 1790/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1790/R/2008
Ședința publică din 29 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Traian
: -
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 133/A din 24 aprilie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâta, având ca obiect anulare testament.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 22 septembrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 338/06.11.2007, pronunțată de Judecătoria Șomcuta Mare, în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect anularea testamentului autentificat sub nr. 5632/02.07.1991, reținându-se în considerentele sentinței faptul că nu subzistă nici un motiv pentru anularea acestui testament - prin care defuncta testatoare l-a instituit ca legatar universal pe pârâtul -, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 2 din Hotărârea nr. 1518/14.10.1960, pentru aprobarea Regulamentului privind aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 377/1960 pentru organizarea și funcționarea notariatului de stat, notarul care a autentificat testamentul a confirmat în încheierea de autentificare faptul că testatoarea a declarat că nu poate semna testamentul, astfel încât acest testament are valoare probantă până la înscrierea în fals. În consecință, nu subzistă motivul de nulitate decurgând din nesemnarea testamentului de către testatoare.
Prin încheierea de ședință pronunțată în 26.06.2007 ( 99 dosar fond), s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în anularea testamentului pentru captație și sugestie.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul, solicitând admiterea acțiunii și constatarea nulității testamentului pentru captație și sugestie, respectiv, să nu se rețină prescripția dreptului material la acțiune.
Tribunalul Maramureș, prin decizia civilă nr. 133/A/24.04.2008, pronunțată în dosar nr-, a respins ca nefondat apelul reclamantului, cu motivarea că petitul având ca obiect anularea testamentului este prescris, în mod corect prima instanță admițând excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește anularea testamentului pentru captație și sugestie, având în vedere prevederile Decretului nr. 167/1958 și faptul că reclamantul a luat la cunoștință despre existența acestui testament în dosarul nr. 3836/1995, încă la data de 19.03.2003.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, desființarea sentinței pronunțată de judecătorie, cu consecința constatării că dreptul material la acțiune în anularea testamentului autentificat sub nr. 5632/02.07.1991, pentru captație și sugestie, nu este prescris; să se constate prin urmare nulitate absolută a testamentului, fiind întocmit cu încălcarea esențială a legii; să se constate refuzul instanței de apel, contrar dispozițiilor art. 129 cpt. 5.pr.civ. de a supune controlului judiciar invaliditatea iremediabilă a testamentului, decurgând din întocmirea acestuia contrar cerinței imperative a legii, respectiv decurgând din faptul că deși actul are caracter personal și solemn, nu a fost semnat de către testatoare, nefiind semnată nici cererea de autentificare.
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune privind dolul reclamat, sub forma captației și sugestiei, acesta a constat în manopere viclene și frauduloase, abuz de influență și autoritate săvârșit de către fratele, cu fii săi și, asupra testatoarei, care a fost dusă în eroare cu rea-credință și determinată la săvârșirea manoperelor frauduloase, respectiv de a vinde imobile asupra căreia era numai coproprietar.
Se arată de către recurent că nu poate fi reținută excepția prescripției, întrucât, chiar dacă a depus în dosarul nr. 3836/1995 cerere de intervenție în interes propriu, prevalându-se de testamentul în litigiu, la data de 19.03.2003, totuși, abia în momentul pronunțării deciziei nr. 1456/A/09.06.2004 a Curții de APEL CLUJ, în dosar nr. 6923/2004, și prin care s-a stabilit cine sunt moștenitorii defunctului sen. decedat la 25.12.1986 - ca fiind reclamantul recurent, pârâtul, în calitate de fii, în cote de câte 3/8 parte fiecare și, soție supraviețuitoare, în cotă de 2/8 parte -, decizie rămasă irevocabilă la 05.08.2004, se poate afirma că s-a luat la cunoștință de existența respectivului testament, întrucât până la acea dată nu s-a știut cine sunt moștenitorii defunctului sen. ce cotități legale le revin, respectiv ce poate lăsa și ce poate culege legatarul. Întrucât numai prin această decizie, nr. 1456/A/09.06.2004 a Curții de APEL CLUJ, s-a stabilit cine sunt moștenitorii defunctului sen. ce cotități legale le revin, respectiv ce poate lăsa și ce poate culege legatarul, inclusiv ce cotă îi revine testatoarei, iar soluționarea dosarului nr. 3836/1995, prin sentința civilă nr. 1976/16.03.2005, rămasă irevocabilă la 03.10.2005, depindea de respectivul dosar, se impune a se raporta termenul de prescripție la data de 09.06.2004 și data de 03.10.2005, date raportat la care acțiunea înregistrată la data de 20.06.2006 este introdusă în termenul legal de prescripție.
Tot în susținerea punctului de vedere conform căreia acțiunea nu ar fi prescrisă extinctiv, recurentul a invocat și faptul că dosar nr. 3836/1995 a fost suspendat în temeiul art. 244 cpt. 1.pr.civ. până la soluționarea acțiunilor derivate din acțiunea principală, astfel încât prescripția ar fi fost întreruptă, conform, art. 16, art. 17 și art. 19 din Decretul nr. 167/1958, impunându-se ca instanța să dispună din oficiu repunerea în termenul de prescripție.
S-a mai invocat de către recurent faptul că acțiunea nefiind prescrisă se impunea analizarea motivului de anulare referitor la captație și sugestie.
Un alt motiv de recurs a vizat nulitatea absolută iremediabilă a testamentului autentificat sub nr. 5632/02.07.1991 pe motive de invaliditate, respectiv pentru că a fost încheiat cu încălcarea esențială a legii, câtă vreme, deși era un act solemn, testamentul nu a fost semnat de către testatoare, aceasta nu a aplicat amprenta dactiloscopică pe testament, și câtă vreme nu s-a făcut dovada că testatoarea a formulat cerere prin care să se solicite autentificarea înscrisului, în pofida tuturor acestor inconveniente notarul autentificând actul, cu încălcarea dispozițiilor art. 4 lit. a, b, e din Decretul nr. 377/1960, art. 17, art. 18, art. 19, art. 20, art. 23, art. 27 alin. 1 și 2, art. 29 lit. d și art. 32 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 377/1960 și Instrucțiunile de aplicare nr. 4/J/1961.
În lipsa mențiunii privind cauzele pentru care nu a putut fi semnat testamentul de către testator, testamentul este lovit de nulitate.
Tot în motivarea recursului a fost reprodus istoricul celorlalte litigii purtate între părți, prin expunerea exhaustivă a parcursului acestor litigii în fiecare ciclu procesual.
Pârâtul intimat, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare pentru a-și susține poziția procesuală.
Recursul este nefondat.
În pofida multiplelor reproduceri ale ciclurilor procesuale privind multiplele litigii derulate între părțile din prezenta cauză - reproduceri care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, intrând deci sub incidența excepției inadmisibilității, ca urmare a abrogării pct. 10 și 11 din art. 304.pr.civ. -, se constată că două din motivele de recurs pot fi circumscrise pct. 9 al art. 304.pr.civ. și anume: un prim motiv de nelegalitate îl constituie soluția greșită de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune în anularea testamentului pentru captație și sugestie; un al doilea motiv de nelegalitate îl constituie nulitatea absolută a testamentului, nulitate derivând, în opinia recurentului, din încălcarea de către notar a dispozițiilor legale imperative în vigoare la momentul încheierii testamentului.
În legătură cu primul motiv de recurs, cel referitor la soluția dată excepției prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată că acesta este vădit nefondat, urmând să fie respins ca atare, motivat pe următoarele considerente:
Testamentul a cărui anulare s-a solicitat pe motiv de captație și sugestie, lăsat de defuncta, și prin care l-a instituit legatar universal pe pârâtul, a fost autentificat prin încheierea nr. 5632/02.07.1991 de către fostul Notariat de Stat BM( 15 dosar fond).
Acțiunea pentru anularea acestui testament pe motiv de captație și sugestie a fost înregistrată inițial sub nr. 6225/2006 pe rolul Judecătoriei Baia -M, la data de 20.06.2006, această instanță declinându-și competența, prin sentința civilă nr. 6130/25.09.2006, în favoarea Judecătoriei Șomcuta Mare, în temeiul art. 14 și art. 13.pr.civ.
Termenul de prescripție înăuntrul căruia putea fi invocată anularea acestuia pe motiv de captație și sugestie, este cel de trei ani reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care începe să curgă, potrivit art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, n caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, de la data când cel îndreptățit, reprezentantul sau legal sau persoana chemată de lege să-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.
Prin urmare, termenul ar fi început să curgă de la data la care s-a cunoscut cauza anulării și implicit s-a cunoscut existența respectivului act, însă, cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.
Dacă se ia în considerare că termenul de prescripție ar începe să curgă după împlinirea a 18 luni de la data încheierii contractului, având în vedere că actul a fost încheiat în 02.07.1991, iar acțiunea a fost promovată la 20.06.2006, este evident că acțiunea este prescrisă, întrucât se calculează un termen de 18 luni începând cu data de 2 iulie 1991, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la împlinirea acestui termen de 18 luni, calculat cu începere de la 2 iulie 1991.
Dacă se ia în calcul data la care s-a luat la cunoștință de cauza anulării și care nu poate fi alta decât data luării la cunoștință despre existența testamentului, atunci acțiunea este de asemenea prescrisă, având în vedere că reclamantul a luat la cunoștință de existența testamentului la data de 14 aprilie 2003, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani, înăuntrul căruia putea fi invocată anularea testamentului.
Astfel, în dosarul nr. 3836/1995 - acvirat la prezenta cauză -, reclamantul i-a chemat în judecată pe pârâții, și, pentru stabilirea masei succesorale după, decedat la 25.12.1986.
La fila 196 din dosarul nr. 3836/1995 a formulat cerere de intervenție în interes propriu, pentru termenul de judecată din 19.03.2003, prin această cerere de intervenție solicitând să se constate că este unicul moștenitor al defunctei, în baza testamentului autentificat sub nr. 5632/02.07.1991, testamentul care a fost depus la fila 200 din dosar nr. 3836/1995.
La termenul de judecată din data de 19.03.2003 nu s-a prezentat nici una dintre părți și nici avocații acestora ( 214), iar la data de 14.04.2003 ( 122-123 sau 222-223) răspunde la cererea de intervenție prin intermediul unei întâmpinări redactată de av., solicitând respingerea acestei cereri ca inadmisibilă, pe motiv că "testamentul la care face referire intervenientul a fost practic revocat prin faptul că ulterior acestui act defuncta a înstrăinat aceleași opt imobile prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 14492/29.08.2005".
Prin urmare, reclamantul a aflat despre existența testamentului a cărui anulare o pretinde și implicit despre cauza anulării la data de 14.04.2003, astfel încât acțiunea promovată la 20.06.2006 este prescrisă din punct de vedere extinctiv.
Însă, din interpretarea art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 rezultă faptul că indiferent care este momentul la care cel îndreptățit a cunoscut cauza anulării și implicit existența actului a căruia anulare o pretinde, termenul de prescripție începe să curgă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la încheierea actului, act care în speță a fost încheiat în 2 iulie 1991, de la această dată calculându-se termenul de 18 luni, termenul de prescripție începând să curgă efectiv după împlinirea termenului de 18 luni.
Nu se poate reține, așa cum nefondat susține recurentul, întreruperea termenului de prescripție ori suspendarea acestuia, derivând din faptul că un alt litigiu purtat între părți a fost suspendat în temeiul art. 244.pr.civ. câtă vreme cauzele de întrerupere, respectiv, de suspendare a termenului de prescripție extinctivă sunt strict și limitativ prevăzute în art. 13, art. 14 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958, și câtă vreme momentul la care începe să curgă termenul de prescripție este precis determinat de art. 9 alin. 2 din același act normativ, nedepinzând de vreo suspendare a unui alt litigiu dintre părți.
Pe cale de consecință, instanța nu era datoare să dispună repunerea din oficiu în termenul de prescripție, nefiind întrunite cerințele impuse de art. 19 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, pentru un atare demers procedural.
În legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la nulitate testamentului pentru încălcarea de către notar a condițiilor imperative a legii, motiv de invaliditate iremediabilă, Curtea constată că și acesta este nefondat, având în vedere că art. 27 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 377/1960, reglementează o excepție de la regula instituită în alin. 1 al aceluiași articol - regulă conform căreia cererea de autentificare, exemplarele înscrisului și anexele lor se vor semna în fața notarului -, prevăzând că în cazul în care, din pricina infirmității, a bolii sau din orice alte cauze, părțile nu pot semna, notarul îndeplinind actul va face mențiune despre această împrejurare, fie pe cerere, fie pe încheierea ce se întocmește, mențiunea astfel făcută ținând loc de semnătură.
Se constată că în încheierea de autentificare nr. 5632/02.07.1991 ( 15 verso dosar fond), notarul a făcut mențiunea că " declară că nu poate semna".
În consecință, Curtea constată că au fost respectate dispozițiile legale în vigoare la momentul autentificării testamentului, nesubzistând niciun motiv de nulitate a acestuia.
Oricum, prin prisma art. 1171. civ. coroborat cu art. 1173. civ. testamentul autentic are forță probantă absolută, făcând dovadă deplină, în ceea ce privește constatările personale ale notarului care a instrumentat respectivul testament, până la înscrierea în fals, înscriere care în speță nu a fost făcută, recurentul subliniind în cuprinsul memoriului de recurs că nu reclamă falsitatea materială a înscrisului, ci faptul că notarul a încheiat actul cu încălcarea legii ( 8 dosar recurs, pct. c din motivele de recurs).
Așa fiind, în temeiul considerentelor anterior expuse, constatându-se că decizia recurată este legală, în temeiul art. 304 cpt. 9.pr.civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul în contra deciziei civile nr. 133/A/24.04.2008 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe car o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./dact.
2 ex./30.09.2008
jud.apel: a /
jud.primă instanță:
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Traian
