Anulare act. Decizia 1791/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1791/R/2008

Ședința publică din 29 septembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț

JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Traian

: -

GREFIER:

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 149/A din 22 mai 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâta, având ca obiect anulare testament.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 22 septembrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 5141/30.10.2007, pronunțată de Judecătoria Baia -M în dosar nr-, s-a respins cerere sa formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect anularea testamentului autentificat sub nr. 2434/04.12.2003, privind imobilul înscris în CF 10703 B M, nr. top. 2619/23, în natură apartament situat în B M,-/18, cu motivarea că testatoarea, defuncta, avea discernământ la momentul încheierii testamentului, aspect conformat de expertiza medico-legală aflată la filele 97-99 din dosar nr-, atitudinea oscilantă a testatoarei, care și-a exprimat verbal dorința de a testa când reclamantei când pârâtei nu poate fi apreciată ca o lipsă de discernământ, iar potrivit art. 841. civ. rezerva succesorală și cotitatea disponibilă au fost corect stabilite, singurul care poate invoca eventuala încălcare a rezervei succesorale, în virtutea calității sale de moștenitor rezervatar, fiind fratele reclamantei, iar nu și reclamanta.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe și prin care s-a invocat vicierea discernământului testatoarei prin dol, sub forma captației, precum și apelul promovat de pârâta și care viza exclusiv cheltuielile de judecată neacordate la fond, au fost respinse ca nefondate de Tribunalul Maramureș prin decizia civilă nr. 149/A/22.05.2008, pronunțată în dosar nr-, reținându-se în considerentele deciziei legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, admiterea cererii reclamantei privind anularea testamentului, cu cheltuieli de judecată, arătând în motivarea recursului că instanța de apel nu a ținut seama de probațiunea testimonială administrată și de actele anexate în special cele emise de instituții de sănătate, și din care rezultă în mod clar că la data de 4 decembrie 1003, când s-a întocmit testamentul autentic atacat, testatoarea se afla într-o stare foarte gravă, ce a necesitat internarea ei la Spitalul Județean B M, de unde a fost externată la 24.12.2003 cu diagnosticul "neoplasm mamar operat iradiat, metastaze pleuro-pulmonare, insuficiență respiratorie acută".

Testatoarea suferea încă din luna februarie 2001 și de o boală de natură psihică, nevroză depresivă, care a necesitat tratament medicamentos adecvat, de la debutul bolii și până la decesul testatoarei, aspecte care rezultă în mod cert din probațiunea administrată în cauză, inclusiv din declarațiile intimatei și ale martorilor audiați.

S-a mai arătat de către recurentă că cele două hotărâri judecătorești în vatămă în mod grav interesele patrimoniale, reclamanta împreună cu soțul ei făcând tot ceea ce a fost posibil în ceea ce privește acordarea sprijinului necesar testatoarei, la un moment dat ajungând chiar să înstrăineze un imobil pentru a avea resursele bănești necesare.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata a solicitat respingerea recursului pe motiv că acesta nu cuprinde motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate, conform art. 32 alin. 1 lit. c și art. 304 pct. pr.civ.

Recursul este inadmisibil.

Ca urmare a abrogării 10 și 11 ale art. 304.pr.civ. prin art. I pct. 1111din nr.OUG 138/2000, introdus ulterior prin art. I pct. 39 din Legea nr. 219/2005, respectiv prin art. I pct. 112 din nr.OUG 138/2000 - texte legale care permiteau invocarea în recurs a unor motive de netemeinicie a hotărârii recurate, axate pe greșita apreciere a probelor administrate în cauză, respectiv pe omisiunea instanței ce a pronunțat hotărârea recurată de a se pronunța asupra unei probe hotărâtoare în cauză - în recurs nu mai pot fi invocate nici un fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, care să implice o reanalizare a stării de fapt, o reproducere a considerentelor de fapt ale cauzei, o reapreciere a probațiunii administrate în fața primelor două instanțe, ori o reiterare a probelor deja administrate.

Singurele motive care pot fi invocate în recurs sunt cele de strictă nelegalitate a hotărârii recurate, motivele de recurs trebuind să fi circumscrise pct. 1-9 ale art. 304.pr.civ.

Constatându-se că motivele de recurs invocate de recurentă vizează exclusiv aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, greșita apreciere a probelor de către instanța de apel, ignorarea de către instanța de apel a probațiunii administrate în cauză, etc. intrând deci sub incidența pct. 10 și 11 ale art. 304.pr.civ. în prezent abrogate, Curtea urmează să constate inadmisibilitatea prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 149/A/22.05.2008 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 septembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red./dact.

2 ex./30.09.2008

Jud.apel. /

Jud.primă instanță:

Președinte:Carmen Maria Conț
Judecători:Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Traian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 1791/2008. Curtea de Apel Cluj