Anulare act. Decizia 186/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 186

Ședința publică din 21 februarie 2008

PREȘEDINTE: Ion Graur

JUDECĂTOR: Dr. - -

JUDECĂTOR 2: Adriana Corhan

GREFIER: - -

S-a luat în examinare pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea Federația Comunităților din România împotriva deciziei civile nr.1153/6.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul.

dezbaterilor, susținerile și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din 12 februarie 2008, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru deliberare și pentru a se depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 19 februarie 2008, când, în aceeași compunere a completului de judecată și pentru aceleași motive, s-a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi,

R E A,

Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr.1153/6.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr- s-a respins recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.146/A/27.03.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.822/2006.

S-a admis recursul declarat de pârâta Federația Comunităților din România împotriva aceleiași decizii.

S-a modificat în parte decizia civilă atacată în sensul că:

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamant împotriva pârâtei.

S-a respins petitul având ca obiect includerea în masa succesorală rămasă după defuncta a fructelor civile constând în chirii percepute de pârâtă în perioada 2000-2006 cu dobânzile legale aferente.

S-a constatat că activul succesoral este în valoare totală de - RON.

S-a constatat că reclamantului i se cuvin cu titlu de moștenire bunuri în valoare de 759.423,75 lei.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei o sultă de 131.012,50 lei pentru egalizarea valorică a loturilor.

S-au menținut în rest dispozițiile deciziei civile recurate și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 2065, 15 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Împotriva deciziei civile pronunțată de instanța de recurs, contestatoarea Federația Comunităților din România a formulat contestație în anulare, solicitând anularea deciziei civile recurate și rejudecarea recursului.

În contestația în anulare, contestatoarea arată că instanța de recurs admițând numai în parte recursul declarat a omis să cerceteze mai multe din motivele de casare și de modificare pe care le-a invocat prin recursul declarat.

Astfel, în privința deciziei civile nr. 2709/2004 a Curții de Apel Timișoara, arată că instanța nu a cercetat următoarele motive de modificare:

- încălcarea disp.art.700 alin.1 civ., respectiv punctul 1 și 2 din recurs.

Prin motivele de recurs a susținut că existența unor împrejurări de natură să împiedice acceptarea succesiunii, nu duc la amânarea începutului cursului prescripției, așa cum a considerat instanța de apel.

Având în vedere că instanța de apel a apreciat că nu se pune problema repunerii în termenul de acceptare a succesiunii, întrucât termenul nici nu a început să curgă decât din momentul încetării cauzelor care l-au împiedicat pe reclamant să accepte succesiunea, deci din anul 2003, prin motivele de recurs a susținut că o asemenea abordare este vădit nelegală, fiind în contradicție cu disp.art.700 alin.1 civ., care fixează data deschiderii succesiunii ca fiind data de la care curge termenul de prescripție.

În consecință, apreciază că o condiție obligatorie pentru admiterea acțiunii, este aceea ca instanța să dispună în condițiile legii repunerea reclamantului în termenul de opțiune succesorală.

- încălcarea disp.art. 700 alin. 2. civ. și art. 19 din 167/1958 (pct. 1-3 din motivele de recurs).

Arată că deși prima instanță a respins acțiunea reclamantului, admițând excepția prescripției dreptului reclamantului de a solicita repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, nici instanța de apel și nici cea de recurs nu au analizat excepția prescripției cererii de repunere în termen, raportat la disp.art.19 alin.2 din 167/1958.

Susține că instanța trebuia să constate prescripția atât a dreptului de opțiune succesorală (raportat la art.700 alin.1 civ.), dar și pe cel de a formula o cerere de repunere în termenul de acceptare în temeiul art.700 alin.2 civ. (raportat la art.19 din 167/1958).

- greșita aplicare a disp.art.700 alin.2 civ. și încălcarea disp.art.105 fam. ( pct.1-4 din motivele de recurs).

Arată că a recurat soluția instanței de apel având în vedere că prin aceasta s-a dat eficiență motivelor invocate de reclamant pentru neacceptarea succesiunii în termenul legal, deși din probe rezultă că acestea sunt false pentru că reclamantul a cunoscut relațiile de rudenie și la data decesului străbunicii sale (11.08.19559, reclamantul deși avea doar 11 ani, avea ca reprezentant legal pe tatăl său care cunoștea relațiile de rudenie; tatăl său în calitate de reprezentant al minorului în baza art.105 fam. trebuia să exprime opțiunea succesorală în termenul legal de 6 luni de la data decesului antecesoarei minorului.

În ceea ce privește decizia civilă nr.146/2007 a Tribunalului Arad prin care s-a soluționat fondul cauzei, arată că instanța de recurs nu a cercetat următoarele motive de casare sau de modificare:

- încălcarea disp.art.297 alin.1 pr. civ. (pct.II-1 din motivele de recurs).

Arată că din motivarea instanței de recurs, rezultă că aceasta a analizat din perspectiva altor considerente decât cele invocate, încălcarea art.297 pct.1 pr.civ.

Arată că în raport de dispozițiile legale citate, instanța de apel nu putea soluționa fondul litigiului, dacă prima instanță nu a intrat în cercetarea sa, iar excepția pe care a susținut-o, o constituie necompetența generală a instanței de apel dea se pronunța asupra fondului fără ca prima instanță să se pronunțe asupra acestuia și ca atare se impunea să se constate nulitatea hotărârii tribunalului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei la prima instanță, norma cuprinsă în art.297 alin.1 pr. civ. fiind de imediată aplicare, în conformitate cu principiul înscris în art.725 alin.1 pr.civ.; ea are un vădit caracter imperativ, iar încălcarea atrage nulitatea hotărârii instanței de apel.

Prin soluționarea pe fond a cauzei de Tribunalul Arad, contestatoarea susține că s-a încălcat un grad de jurisdicție, ceea ce duce la încălcarea dreptului fundamental de asigurare a unui proces echitabil.

- încălcarea disp.art. 6739. pr.civ. ( pcxt.II-7 din motivele de recurs).

Argumentele invocate în recurs vizau încălcarea criteriilor de stabilire și atribuire a loturilor, ori, singurul criteriu luat în calcul a fost cel valoric, fără să se țină seama de natura bunurilor de împărțit (deși apartamentele au destinații diferite) și nici de ocupația părților.

Susține că prin modalitatea de lotizare s-a creat o inechitate vădită în modul de compunere a loturilor raportat la destinația apartamentelor din componența fiecăruia, reclamantul fiind mult avantajat de modul de împărțeală.

În drept invocă disp.art.318 pr. civ.

Prin întâmpinare, intimatul prin mandatar a solicitat respingerea contestației în anulare cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că instanța de recurs nu a omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs invocate, iar prin prezenta contestație în anulare, contestatoarea solicită o reanalizare a motivelor de recurs, cerere inadmisibilă potrivit dispozițiilor legale.

Referitor la decizia civilă nr.2709/2004 a Curții de Apel Timișoara, critica vizează neanalizarea de instanța de recurs a încălcării disp. art.700 alin. 1. civ. a disp.art.700 alin. 2 civ. și art.19 din 167/1958 și respectiv greșita aplicare a art.700 alin. 2. civ. raportat la art.105 fam..

Cu privire la aceste criterii, intimatul arată că instanța de recurs le-a analizat și a concluzionat că nu poate fi primită critica recurentei.

Referitor la incidența art.700 civ. se reține în hotărârea contestată că această critică este nefondată față de împrejurările invocate de reclamant, respectiv faptul că doar în toamna anului 2003 cunoscut cine este mama sa, împrejurări ce au fost de natură a amâna începutul curgerii termenului de prescripție.

Arată că în mod corect Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr.2709/2.12.2004 a reținut că există situații în care termenul a fost depășit din motive justificate care nu pot fi imputate unei culpe a titularului dreptului la opțiune, în această situație fiind și descoperirea ulterioară a legăturii de rudenie cu decujus.

Referitor la motivele de nelegalitate a deciziei civile nr.146/2007 pronunțată de Tribunalul Arad, respectiv încălcarea disp.art.297 alin. 1. pr. civ. și încălcarea disp.art.673/9 pr. civ. arată că instanța de recurs prin decizia civilă contestată s-a pronunțat cu privire la motivele de recurs ce vizau disp.art.297 pr. civ..

De asemenea, a arătat că instanța de recurs a analizat și motivul de recurs ce viza aplicarea disp.art.673/9 pr.civ. apreciind că lotizarea dispusă de Tribunalul Arad este în conformitate cu disp.art.673/9 pr.civ..

Examinând decizia civilă recurată în raport de motivele invocate, de dispa.rt.318 teza 2, de jurisprudența CEDO, Curtea constată că este întemeiată contestația în anulare formulată de contestatoarea Federația Comunităților din România.

Astfel, unul din motivele de recurs formulate de pârâta Federația Comunităților împotriva deciziei civile nr.146/27.03.2007 pronunțată de tribunalul Arad, vizează încălcarea disp.art.297 alin.1 pr. civ. motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.5 pr.civ..

Pârâta recurentă a susținut astfel că deși pe parcursul judecății apelului textul art.297 alin.1 pr.civ. s-a modificat în sensul că instanța de apel nu putea soluționa fondul litigiului, dacă prima instanță nu a intrat în cercetarea sa, Tribunalul Arada încălcat această dispoziție procedurală de ordine publică.

noului text al disp.art.297 alin.2 pr.civ. a fost analizată de instanță numai în legătură cu excepția necompetenței materiale a tribunalului dea soluționa cauza în apel, însă, excepția pe care a invocat-o pârâta o constituie necompetența generală a instanței de apel dea se pronunța asupra fondului fără ca prima instanță să fi pronunțat o soluție asupra acesteia.

Pârâta a apreciat astfel că,norma cuprinsă în art.297 alin.1 pr.civ. este o normă de procedură propriu-zisă, cu un vădit caracter imperativ, încălcarea ei atrăgând nulitatea hotărârii în baza art.105 pr.civ. și este în conformitate cu principiul înscris în art.725 alin.1 pr.civ..

Din examinarea deciziei civile nr.1153/6.11.2007, în raport de critica ce vizează motivul de recurs mai sus expus și de disp.art.318 teza II Pr. civ. se constată că instanța de recurs nu a analizat efectiv motivul de recurs ce viza încălcarea de către instanța de apel a disp. art.297 pct.1 pr. civ. (după modificarea adusă prin Legea nr.219/2005), prin prisma disp.art.725 alin.1 pr.civ. invocate în motivele de recurs, conform cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică în momentul intrării în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub vechea lege.

Instanța de recurs a apreciat ca nefondată critica formulată de pârâtă cu motivarea că, după apariția modificărilor Codului d e procedură civilă, în baza art.II pct.4 din Legea nr.219/2005, la data de 5.12.2005, Curtea de Apel care a admis apelul reclamantului, cu consecința anulării sentinței pronunțată de prima instanță și fixând termen pentru judecarea în fond a cauzei - a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea ei spre competentă soluționare Tribunalului Arad.

Instanța de recurs nu a cercetat astfel excepția invocată de pârâtă, privind necompetența generală a instanței de apel dea se pronunța pe fondul cauzei, raportat la disp.art.725 alin.1 pr. civ. invocate de pârâtă în motivarea recursului, or, această necercetare efectivă, echivalează cu o omisiune ce se circumscrie ipotezei prevăzută de art.318 teza 2. pr.civ..

În același sens, este de reținut că în jurisprudența sa, CEDO a apreciat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat, cu alte cuvinte art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune obligația instanței de a examina efectiv motivele, argumentele și cererile de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (Cauza Virgil împotriva României, Hotărârea din 28.09.2005; Cauza Van de împotriva, Hotărârea din 19.04.1994).

Față de considerentele arătate, Curtea în baza art.320 pr.civ. va admite contestația în anulare formulată de contestatoarea Federația Comunităților din România împotriva deciziei civile nr.1153/6.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, va anula decizia civilă contestată și va stabili termen pentru rejudecarea recursului la data de 25.03.2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea Federația Comunităților din România împotriva deciziei civile nr.1153/6.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul.

Anulează decizia civilă contestată și stabilește termen pentru rejudecarea recursului la data de 25.03.2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 21.02.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat

- - Dr. - - - -

GREFIER,

- -

Red. 29.02.2008

Tehnored. 2 ex./29.02.2008

Președinte:Ion Graur
Judecători:Ion Graur, Adriana Corhan, Maria Lăpădat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 186/2008. Curtea de Apel Timisoara