Anulare act. Decizia 1961/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI CIVILĂ NR. 1961/
Ședința publică din 17 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu judecător
JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Corina
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul DUPA - UNIUNEA UI CREȘTIN DUPA DIN ROMÂNIA -, împotriva deciziei civile nr.129 din 09 iunie 2009, pronunțată de Tribunaluil A, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat Poștă pentru recurentul-pârât și intimatul-reclamant, prin curator, asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.4852/2009, emisă de Baroul Argeș.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrelor judiciare în valoare de 0,30 lei și a chitanței de plata taxei judiciare în sumă de 1620,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatului-reclamant, depune la dosar, la insistența acestuia, certificatul de încadrare în grad de handicap nr.10390/2006.
Instanța, pune în vedere intimatului-reclamant, prin curator să precizeze valoarea apartamentului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare, la momentul promovării acțiunii.
precizează că valoarea apartamentului este cea trecută în actul de vânzare-cumpărare, respectiv de 100.000 lei vechi.
În raport de această precizare, curtea, din oficiu, pune în discuție excepția privind legalitatea și admisibilitatea căii de atac având în vedere dispozițiile art.2821Cod procedură civilă.
Avocat Poștă, având cuvântul pentru recurentul-pârât, precizează că acțiunea a fost promovată în anul 2008 și instanța trebuie să ia în calcul valoarea de piață a apartamentului. Instanța a spus că hotărârea primei instanțe poate fi atacată cu recurs, iar la tribunal a solicitat calificarea căii de atac și a depus acte publice că prețul era de peste 100.000 lei noi. În raport de acest fapt, instanța a recalificat calea de atac promovată împotriva sentinței ca fiind apel. Solicită respingerea excepției, apreciind că prezenta cale de atac, respectiv recursul, este cea legală.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul-reclamant, având în vedere probele de la dosar, lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată.
CURTEA
Deliberând constată că:
Prin cererea reconvențională depusă la data de 12.03.2008, în dosarul -, reclamantul-pârât a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul reclamant DUPA, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 29475/25.10.1993 de fostul notariat de Stat Județean
În motivare, a arătat că pârâtul-reclamant a profitat de afecțiunile psihice de care suferă și l-a convins să semneze un contract de vânzare cumpărare, pe care l-a semnat fără a realiza consecințele juridice.
În drept, a invocat disp. art. 948 al. 1, art. 949, art. 950 civ.
Prin încheierea de ședință din data de 12.03.2008, pronunțată în dosarul -, Judecătoria Piteștia dispus judecarea separată a cererii reconvenționale, în baza art. 135, sens în care s-a format prezentul dosar, cu nr-.
La data de 23.04.2008, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată, invocând următoarele apărări: 1. reclamantul are capacitate de exercițiu, întrucât nu fost pus sub interdicție; 2. dat fiind caracterul sinalagmatic, oneros, comutativ, al contractului încheiat, nu se poate pune problema unei înșelări a unei părți de către cealaltă parte; 3. cu ocazia autentificării, notarul a verificat consimțământul reclamantului; 4. pârâtul a fost de bună-credință la încheierea contractului și ulterior, acceptând ca reclamantul să locuiască de 13 ani în apartamentul ce a făcut obiectul contractului, fără a plăti chirie pentru aceasta.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatoriu și proba cu expertiză medico-legală.
Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.7984 din 17 decembrie 2008, admis acțiunea, formulată de reclamantul, împotriva pârâtului DUPA, a anulat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 29475/25.10.1993 de fostul Notariat de Stat Județean A obligat paratul sa plătească reclamantului suma de 85 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 29475/25.10.1993 de fostul Notariat de Stat Județean A, reclamantul a înstrăinat pârâtului DUPA, reprezentat de, apartamentul proprietatea sa cu nr. 2, situat în Pitești,-, -a,. B, parter, jud. A, compus din două camere și dependințe.
Din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză (fila 382-383), coroborat cu înscrisurile cu conținut medical aflate la dosar, a rezultat că pârâtul suferă de afecțiuni psihice, având discernământul abolit atât în prezent cât și la data încheierii contractului de vânzare, neavând prezentă capacitatea de a aprecia în mod critic consecințele și conținutul faptelor sale.
Din înscrisurile depuse și avute în vedere la întocmirea raportului a rezultat, indirect, dar neechivoc, faptul că reclamantul se află în evidențele unităților sanitare cu diferite afecțiuni psihice, cu mult înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, din perioada anilor 1970-1980.
Și adeverința emisă de Centrul Militar Argeș nr. CR 219/17.09.2008, relevă vechimea bolii, întrucât se certifică faptul că reclamantul, care este născut în anul 1960, nu a satisfăcut stagiul militar, fiind declarat inapt ca urmare a diagnosticului de schizofrenie paranoidă, diagnostic confirmat și în prezent.
Potrivit art. 948 din Codul civil, condițiile esențiale pentru valabilitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită. La rândul lui, consimțământul, pentru a fi valabil, trebuie să provină de la o persoană cu discernământ.
În speță, lipsește discernământul, ceea ce atrage sancțiunea nulității relative a actului încheiat în aceste condiții. Este adevărat că reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute, însă instanța de fond a constatat că nulitatea care intervine în acest caz este una relativă, efectele celor două feluri de nulitate fiind aceleași. Aceasta deoarece lipsa discernământului în exprimarea voinței relevă, nu inexistența consimțământului, ci un simplu viciu al acestuia, deoarece, în acest caz, consimțământul există. Așadar, ne aflăm în fața unui viciu de consimțământ, care atrage nulitatea relativă a actului de vânzare-cumpărare, ca sancțiune edictată în scopul protectiv al persoanei interesate, și nu pentru protejarea unui interes general, sancțiunea nulității relative operând ca nulitate de protecție în privința actelor juridice încheiate cu lipsa discernământului.
Când lipsa cauzei se datorează lipsei de discernământ, ambele elemente ale cauzei, scopul mediat și cel imediat, lipsesc, deoarece în structura voinței juridice intră consimțământul și cauza, cu ambele sale componente, acestea presupunând existența discernământului, adică puterea de reprezentare a consecințelor juridice ale manifestării de voință. Și în această situație, lipsa cauzei atrage nulitatea relativă a actului juridic civil, deoarece aceasta este sancțiunea lipsei discernământului.
Fiind vorba de sancțiunea nulității relative, instanța are de verificat dacă acțiunea în declararea nulității a contractului a fost promovată în termenul de prescripție de 3 ani, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Sub acest aspect, s-a reținut că locuirea reclamantului în apartament, necontestată de către pârât în toată perioada de timp de la încheierea contractului și până la data formulării, în cadrul acțiunii în evacuare, a prezentei cereri, are caracterul unei recunoașteri indirecte a dreptului pretins, cu efect întrerupător de prescripție pe toată această perioadă, în baza art. 16 al. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Creștin după, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
1. Se apreciază că este prescris dreptul la acțiunea în anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 29475/25.10.1993, fiind aplicabile disp.art.3 din Decretul nr. 167/1958, conform căruia termenul de prescripție este de 3 ani. În mod greșit instanța a apreciat că termenul curge de la data promovării de către recurentă a acțiunii în evacuare, când ar trebui să curgă de la data încheierii contractului. Faptul că, recurenta a acceptat ca reclamantul să locuiască în apartament nu înseamnă o recunoaștere a dreptului de proprietar, ci de chiriaș, astfel că, situația nu se încadrează în situația prev. de art. 16 lit."a" din Decretul nr. 167/1958.
2. Se solicită suspendarea punerii în executare a sentinței recurate, până la soluționarea definitivă a litigiului, întrucât poate interveni între timp înstrăinarea apartamentului de către cel ce -l deține fără drept.
3. Pe fondul recursului se arată că, prezenta acțiune s-a format prin disjungerea cererii reconvenționale formulate de către numitul, în dosarul având ca obiect "evacuarea" acestuia din apartamentul în litigiu, acest din urmă dosar fiind suspendat până la soluționarea irevocabilă a prezentului proces.
Se consideră că instanța a apreciat în mod greșit lipsa discernământului reclamantului fără a ține cont de completarea raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, ce arată că nu se poate stabili cu precizie dacă reclamantul a avut sau nu discernământ la momentul încheierii contractului.
În acest sens, este și rezoluția nr. 3678/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a numiților și, reprezentanții recurentei, reținându-se că reclamantul intimat a semnat de bunăvoie contractului de vânzare cumpărare.
În final, se solicită și recalificarea căii de atac care ar trebui să fie apel și nu recurs, în raport de valoarea apartamentului - obiect al contractului de vânzare cumpărare în litigiu - care este mai mare de 100.000 lei.
În drept, au fost invocate disp.art.282 alin.1, 299 - 312 proc.civ. și decretul nr. 167/1958.
A fost anexată căii de atac, rezoluția din 15 decembrie 2006 pronunțată în dosarul nr.3768/P/2006.
Intimatul a depus, de asemenea, numeroase înscrisuri, aflate și la dosarul de fond.
La termenul din data de 2 iunie 2009, tribunalul a procedat la calificarea căii de atac ca fiind apel, conform disp.art.2821alin.1 proc.civ.
Prin decizia nr.129/09.06.2009, Tribunalul Argeșa luat act de renunțarea apelantului CREȘTIN DUPĂ, la judecata cererii privind suspendarea executării și a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul CREȘTIN DUPĂ.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
1. În ceea ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a constatat că, în mod corect, prima instanță a apreciat ca deși reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 29475/25.10.1993 pentru lipsa discernământului, sancțiunea care intervine în acest caz este nulitatea relativa a contractului.
Potrivit art. 1 si 3 din Decretul 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul prescripției este de 3 ani.
Totodată, potrivit art. 16 lit.a din Decretul 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
În cauza, potrivit probatoriului administrat de prima instanța si recunoașterilor paratului, reclamantul, după încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. 29475/25.10.1993, având ca obiect apartamentul proprietatea reclamantului situat în Pitești,-, -a,. B,. 2, parter, jud. A, compus din două camere și dependințe, reclamantul a continuat sa locuiască in acel apartament, abia la data de 30.05.2006 fiind formulata acțiune în evacuarea reclamantului de către parat, acțiune ce formează obiectul cauzei nr. 6493/2006.
Aceasta situație de fapt, constând în pasivitatea paratului si lăsarea apartamentului in posesia reclamantului pe o perioada de peste 13 ani, in mod corect a fost interpretata de prima instanța ca fiind o recunoaștere tacita a dreptului pretins de către reclamantul vânzător. În consecința a fost întrerupt termenul de prescripție de 3 ani, care începuse sa curgă de la data încheierii contractului, începând sa curgă un nou termen de la data introducerii acțiunii in evacuare de către cumpărător.
Totodată, paratul nu a făcut dovada ca a permis ca reclamantul sa locuiască in apartament in calitate de chiriaș, întrucât nu s-a probat existenta unui contract de închiriere intre părți cu privire la apartamentul in litigiu.
Al doilea motiv de apel a fost respins, ca nefondat, având în vedere concluziile din raportul de expertiza medico-legala nr. 322/06.10.2008, din care rezultă că, față de diagnosticul reclamantului, schizofrenie paranoida, acesta avea discernământul abolit, atât la momentul încheierii contractului, cât și în prezent-fila 383.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Creștin după, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se susține că termenul de prescripție prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958 este de 3 ani, iar contractul de vânzare-cumpărare nr.29475 din 25.10.1993, a fost semnat de ambele părți în urmă cu aproape 15 ani, recurenta acceptând ca fostul proprietar să locuiască în apartamentul vândut o perioadă de timp.
Se susține că ambele instanțe, de fond și din apel, au apreciat corect faptul că lipsa discernământului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare constituie un caz de nulitate relativă, acțiunea în speță fiind prescriptibilă în termenul de 3 ani, apreciindu-se greșit însă data de la care acesta curge, această dată fiind cea a încheierii contractului, ci nu data promovării acțiunii în evacuare formulată de recurent la data de 2006.
Se susține că instanțele trebuiau să aibă în vedere rezoluția nr.3768/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Pe fondul cauzei se solicită admiterea recursului pentru următoarele considerente:
1. Rapoartele de expertiză nu au menționat lipsa discernământului intimatului, completarea la raport menționând că medicii nu se pot pronunța cu certitudine asupra stării discernământului intimatului.
2. Intimatul, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a avut capacitatea de a vinde, respectiv, capacitatea de exercițiu, asumându-și obligații și exercitându-și drepturi, cu mențiunea că acesta nu a fost pus sub interdicție, fiind incidente în cauză dispozițiile art.1306 Cod civil.
3. Actul încheiat între părți este un act bilateral, sinalagmatic, cu titlu oneros și comutativ, ambele părți având interese și asumându-și obligații.
4. Recurentul susține că a fost de bună-credință, acceptând ca vânzătorul să locuiască în apartamentul vândut, încă 13 ani, fără a plăti chirie, neștiind că acesta prezintă probleme psihice.
În ședința publică din 17.12.2009, instanța, pune în vedere intimatului-reclamant, prin curator să precizeze valoarea apartamentului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare, la momentul promovării acțiunii.
precizează că valoarea apartamentului este cea trecută în actul de vânzare-cumpărare, respectiv de 100.000 lei vechi.
În raport de această precizare, curtea, din oficiu, pune în discuție excepția privind legalitatea și admisibilitatea căii de atac având în vedere dispozițiile art.2821Cod procedură civilă.
Avocat Poștă, având cuvântul pentru recurentul-pârât, precizează că acțiunea a fost promovată în anul 2008 și instanța trebuie să ia în calcul valoarea de piață a apartamentului.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul-reclamant, având în vedere probele de la dosar, lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată.
Curtea analizând excepția invocată, constată că aceasta este întemeiată, urmând aoa dmite ca atare, iar, pe cale de consecință, se va respinge recursul ca inadmisibil.
Potrivit dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea va examina cu prioritate excepția privind inadmisibilitatea acestei căi de atac invocată din oficiu, care face de prisos cercetarea în fond a recursului, excepție care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu desemnează procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei și se referă la toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrina și de jurisprudența civilă și, în consecință, în principal, prin faptul că obiectul lor privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este în drept evaluabil în bani.
Se poate concluziona că acțiunile patrimoniale sunt acele acțiuni care au conținut economic.
În raport de natura cauzei, care este evaluabilă, de valoarea imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, valoare apreciată de către intimatul-reclamant ca fiind de 100.000 lei vechi, precum și de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului, conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Conform prevederilor art.126 alin.2 și art.129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condițiile legii și ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, respectând însă și celelalte dispoziții constituționale.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
În baza art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată, către Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul DUPA - UNIUNEA UI CREȘTIN DUPA DIN ROMÂNIA -, cu sediul în B,-, sector 2, împotriva deciziei civile nr.129 din 09 iunie 2009, pronunțată de Tribunaluil A, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul, domiciliat în Pitești,-, -a,. B,. 2, jud.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată, către Ministerul Justiției.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - -- - - - --
Grefier,
Red.
/4 ex/22.12.2009
Jud. apel:;;
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Corina
