Anulare act. Decizia 206/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția civilă mixtă -
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 206/R/2008
Ședința publică din 12 februarie 2008
PREȘEDINTE: Roman Florica R - - JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena
JUDECĂTOR 3: Pantea Viorel
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol este pentru azi soluționarea recursului civil introdus de pârâtul domiciliat nr. 277 în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat nr. 124 și intimații pârâți Statul Român prin Consiliul Local, domiciliat nr. 124, domiciliat nr. 312, domiciliat nr. 400 împotriva deciziei civile nr. 739/A din 12 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor O în dosar nr-, prin care s-a păstrat în totalitate sentința civilă nr. 2149 din 26 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 4480/2000, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta recurentului pârât, lipsă avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 15 din 11 februarie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual și reprezentanta intimatului reclamant, lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale din 4 ianuarie 2008 emisă de Baroul Bihor - cabinet individual, lipsă fiind și intimații pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.-
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 9 lei achitată prin chitanța nr. 43-1-27 emisă de Direcția Finanțe Locale O la 12 februarie 2008 și timbre judiciare în sumă de 0,3 lei, după care:
Reprezentanta recurentului pârât depune la dosar copie Hotărâre nr. 10 din 8 martie 1999 emisă de Primăria, copie proiect de hotărâre și copie referat emise de Primăria, nu solicită alte probe, înscrisuri pe care arată că le-a comunicat și reprezentantei intimatului reclamant.
Reprezenta intimatului reclamant, nu solicită alte probe.
Nefiind alte probe sau excepții de invocat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantelor părților, părților asupra recursului.
Reprezentanta recurentului pârât susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicită admiterea lui, modificarea deciziei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, cu cheltuieli de judecată. În esență arată că decizia atacată a fost dată cu interpretarea greșită a legii deoarece actele de la baza înscrierii din cartea funciară a dreptului de proprietate erau apte pentru a se opera întabularea, schița de dezmembrare și contractele de concesiune operate în prin încheierea de nu sunt lovite de nulitate absolută.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei civile atacate ca fiind temeinică și legală, arătând în esență că la baza încheierilor de existând doar o adeverință, nu a existat un act notarial autentificat, dezmembrarea făcându-se în lipsa unor proprietari tabulari ai imobilelor respectiv a reclamantului, solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat înscris pe împuternicirea avocațială.
Curtea de Apel
deliberând:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2149/2007 a Judecătoriei Oradea, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Consiliul Local, și și în consecință:
S-a constatat nulitatea absolută a dezmembrării efectuată de pârâții de rândul 2-5 asupra terenurilor înscrise în CF 1681, nr. top. 482/3 și în Cf 1 nr. top.482/17, operate în CF prin încheierea nr. 15.166 /1999.
S-a constatat nulitatea absolută a actelor subsecvente respectiv a contractelor de concesiune nr. 1105, 1106 și 1108/1999 și a notărilor de construcții și s-a dispus restabilirea situației anterioare de CF.
Au fost obligați pârâții în solidar să plătească reclamantului suma de 299,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin încheierea de CF 15166/1999 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a dispus ca parcela cu nr. top. 482/13 să se dezmembreze în parcelele cu nr.top.482/16 și 482/17, iar aceasta din urmă s-a dezmembrat din nou în numerele top noi 482/18, 482/19, 482/20, 481/21, 482/22.
S-a dispus ca nr. top. 482/18 să se transcrie în CF 1840, trecându-se ca proprietari Statul Român asupra terenului de sub 1 și numiții și proprietari asupra grajdului de sub 3-4, cu drept de folosință asupra terenului pe o perioadă de 49 de ani,m cu titlul de concesiune înscris sub 1.-2.
Nr. top. nou format 482/19 reprezentând teren cu grajd a fost înscris în Cf 1841, dreptul de proprietate asupra terenului fiind întabulat pe Statul Român iar dreptul de proprietate asupra grajdului pe numele pârâtului, cu drept de folosință asupra terenului pe o perioadă de 49 de ani cu titlul de concesiune.
Nr. top. nou format 482/21 reprezentând teren cu grajd a fost transcris în Cf 1842 dreptul de proprietate asupra terenului fiind întabulat pe Statul Român iar dreptul de proprietate asupra grajdului pe numele pârâtului, cu drept de folosință asupra terenului pe o perioadă de 49 de ani cu titlul de concesiune.
În acest timp dreptul de proprietate asupra nr. top. 482/3 reprezentând pășune cu grajd de animale, magazie cereale, cântar, pod bascul, foraj apă, cu teren în suprafață de 7790 mp. a rămas înscris în CF 1681, în favoarea reclamantului, cu titlul de cumpărare, drept întabulat sub 5.
Din concluziile Raportului de expertiză topografică efectuat în cauză, instanța a reținut că prin schița de dezmembrare atacată, s-a modificat situația proprietății reclamantului, astfel încât în conformitate cu prevederile art.797 cod civil pârâții nu puteau să procedeze la dezmembrarea imobilului cu nr. top.482/13, modificând conturul imobilului cu nr. top. 482/3 decât cu acordul proprietarului acestui din urmă imobil, respectiv al reclamantului.
În consecință instanța a constatat nulitatea absolută atât a actului de dezmembrare cât și a actelor subsecvente a acestora.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat apel pârâtul solicitând schimbarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
Prin decizia civilă rn. 739/A din 12 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor O în dosar nr- a fost respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul domiciliat în nr.277, județul B în contradictoriu cu intimații domiciliat în nr.124, județul B, STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL, domiciliat în nr.124, județul B, domiciliat în nr.312, județul B și domiciliat în nr.400, județul B împotriva sentinței civile nr.2149 din 26 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate, cu obligarea apelantului la cheltuieli de judecată în cuantum de 600 lei în favoarea intimatului.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, încheierea de CF cu nr. 15166/1999 prin intermediul căreia s-a dispus dezmembrarea numerelor topografice ce fac obiectul prezentei cauze, la baza acesteia a stat doar o adeverință eliberată de primăria, contractul de concesiune, procesul-verbal de vânzare la licitație și schițele de dezmembrare nr.10531/1995 și 8929/1998 vizate de OCOT O, fără a exista însă un act autentic de dezmembrare și partaj încheiat cu toți coproprietarii în fața unui notar public.
Or, necesitatea încheierii unui act autentic de dezmembrare, în condițiile în care imobilul reprezintă în natură teren, este o formă prevăzută de lege "ad validitatem", motiv pentru care, în lipsa acestui act autentic, o simplă schiță de dezmembrare, chiar semnată de toți coproprietarii, nu poate constitui un titlu de întabulare în sensul prevederilor legii 7/1996.
În ceea ce privește actele subsecvente, în cauză sunt aplicabile prevederile art.38 din Legea 7/1996, potrivit cărora, operațiunea de rectificare a înscrisurilor din Cartea funciară produce efectele și față de înscrierile subsecvente în termen de 3 ani, indiferent de buna sau reaua credință a subdobânditorilor cu titlu oneros.
Împotriva acestei decizii, în termen a formulat recurs pârâtul, care a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârilor și respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată.
În motivarea recursului s-a susținut că, instanțele au reținut greșit inexistența unor acte autentice apte de întabulare cât timp la întabulare s-au folosit contractul de concesiune, proces verbal de vânzare la licitație, adeverință eliberată de Primăria și schițe de dezmembrare vizate de OCOT, toate acestea fiind apte să modifice înscrierile din cartea funciară.
De asemenea s-a susținut că prin anularea contractelor de concesiune și a actelor subsecvente instanțele au pronunțat o hotărâri nelegale, reclamantul fiind un terț față de acestea, nu avea nici un interes să ceară anularea lor.
Analizând hot. recurate prin prisma motivelor invocate și din oficiu, curtea constată că acestea sunt legale și temeinice sub toate aspectele.
În mod corect au reținut instanțele că orice înscriere în cartea funciară se poate face doar în temeiul unui act autentic ori printr-o hotărâre judecătorească, dispozițiile articolului 17 din Legea 115/1938 stipulând că drepturile reale înscrise în cartea funciară se modifică doar cu consimțământul titularului sau printr-o hotărâre judecătorească care să-l suplinească.
Chiar dacă suprafața imobilului proprietatea reclamantului, identificat cu nr, top, 482/3, nu a fost modificat cu privire la suprafață, a fost modificat conturul acestuia fiind astfel modificată o mențiune din coala de carte funciară, coala A, care are corespondent în cadastrală ce însoțește și completează cărțile funciare.
Ori atare modificare nu este posibilă decât cu consimțământul proprietarului înscris în cartea funciară ori printr-o hotărâre judecătorească care să-l suplinească, ceea ce nu este cazul în speță.
Actul de dezmembrare întabulat în 1681O. nu este opozabil reclamantului, a adus atingere unui drept real al acestuia astfel că în mod corect instanțele au dispus anularea încheierii de întabulare și rectificarea corespunzătoare a cărții funciare.
De asemenea corect instanțele au dispus în temeiul art. 327 din Legea 115/1938 /( art. 38 din Legea 7/1996) anularea actelor subsecvente încheiate între pârâți și acestea aducând atingere dreptului de proprietate al reclamantului cât timp privesc imobilele ce au rezultat în urma dezmembrării declarate nule absolut de instanțe.
Pentru aceste considerente în baza art. 316 cu referire la 296 cod pr. civilă, recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat.
În baza art. 274 cod pr. civilă îl va obliga pe recurent la 600 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de pârâtul domiciliat nr. 277 în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat nr. 124 și intimații pârâți Statul Român prin Consiliul Local, domiciliat nr. 124, domiciliat nr. 312, domiciliat nr. 400 împotriva deciziei civile nr. 739/A din 12 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
R - - - - - - -
Red.dec.RF
13.02.2008.
Jud fond
Jud apel -
Dact IM/2 ex./13.02.2008.
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel