Anulare act. Decizia 232/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 232
Ședința publică din data de 13 martie 2009
PREȘEDINTE: Violeta Stanciu
JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Constanța Ștefan Gherghina Niculae C -
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții -, domiciliată în com., sat, jud.D, -, domiciliat în B, sector 1,-, domiciliată în B, sector 1,-, împotriva deciziei civile nr. 377 pronunțată la 6 octombrie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul -, domiciliat în com., sat, jud.
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 6 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, la solicitarea apărătorului recurenților pentru a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 13 martie 2009 când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea decizie:
Curtea:
Examinând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Răcari sub nr-, reclamantele -, și - au chemat în judecată pe pârâtul - solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiată de pârât cu autorul reclamanților,.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanții au calitatea de frate și respectiv nepoată de frate ai defunctului, acesta încheind la 10.12.2006 cu pârâtul - o promisiune de vânzare-cumpărare privind suprafața de teren și construcția situate în com., sat, ju.
Au mai susținut reclamanții că promitentul-vânzător era cunoscut ca fiind o persoană cu discernământ diminuat pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, motiv pentru care se solicită constatarea nulității absolute a înscrisurlui încheiat cu pârâtul.
În dovedirea acțiunii la dosar s-au depus acte iar pârâtul, prin întâmpinarea formulată în termen legal, a invocat excepția lipsei calității procesuale
-2-
active a reclamanților, cu motivarea că deși aceștia invocă generic prevederile artr.948 Cod civil, este evident că temeiul de drept al cererii este greșit, referindu-se
la condițiile de valabilitate ale convențiilor în genere, iar motivarea reclamanților vizând discernământul diminuat al autorului lor atrage nulitatea relativă a actului, nulitate care poate fi invocată doar de părțile din contract și nu de reclamanți.
Analizând excepția invocată de intimat în raport cu actele dosarului, Judecătoria Răcaria pronunțat la 27.03.2008 sentința civilă nr.907, prin care a admis excepția și în consecință a respins acțiunea pentru lipsa procesuală activă a reclamanților.
S-a reținut în esență că prin cererea cu care au investit instanța reclamanții au invocat lipsa discernământului autorului lor la încheierea înscrisului, situație față de care, fiind vorba despre o nulitate relativă aceasta poate fi invocată doar de persoana al cărei interes a fost nesocotit.
Or, reclamanții nu au fost parte în convenție și nu au justificat decât o pretinsă legătură de rudenie cu defunctul, care însă nu poate fi confundată cu calitatea succesorală legală.
Soluția a fost confirmată de Tribunalul Dâmbovița care prin decizia civilă nr.377/06.10.2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, reținându-se că instanța fondului a stabilit corect că aceștia s-au referit în acțiunea cu care au investit instanța la existența unei cauze de nulitate relativă a convenției, nulitate ce poate fi invocată doar de părțile între care a fost încheiat înscrisul.
Împotriva deciziei au declarat recurs în termen legal reclamanții, considerând-o nelegală și netemeinică, invocând în drept nulitățile înscrise în art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă, sub următoarele aspecte:
.- Instanța de apel a soluționat cauza cu încălcarea dreptului la apărare în ceea ce-i privește pe apelanții-reclamanți în condițiile în care apărătorul acestora a expediat un fax prin care solicita amânarea cauzei din motive medicale, însă din motive tehnice instanța era lipsită de fax și ca atare judecata cauzei s-a făcut în lipsa avocatului părților, fiind astfel prejudiciați în drepturile lor.
.- Instanța de apel nu a răspuns excepției netimbrării invocată căii de atac, invocată de intimat.
.- Pe fondul cauzei, susțin recurenții, instanțele nu au analizat motivele de nulitate absolută invocate, nu au administrat probatorii, cauza fiind soluționată prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților.
.- Se reține greșit, arată recurenții, că aceștia ar avea doar o pretinsă legătură de rudenie și că nu au făcut dovada calității succesorale legale față de promitentul-vânzător. În realitate acțiunea pornită de intimatul din prezenta cauză pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la suprafața de teren în discuție, a fost suspendată până la soluționarea partajului succesoral dintre părți.
Se solicită, pentru motivele arătate, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În susținerea recursului s-au solicitat, și instanța a admis în condițiile disp. art.305 Cod pr.civilă probe noi, respectiv sentința civilă nr.2613/12.09.2008 pronunțată de Judecătoria Răcari și încheierile din 03.03.2009 în cauza succesorală privind pe defuncții, G și.
-3-
Curtea, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, față de actele și lucrările dosarului și de normele legale ce au incidență în soluționarea
cauzei, constată că recursul este fondat și va fi admis în baza disp. art. 312(1), (2) și (5) rap. la disp. art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cu motivarea de mai jos:
Este adevărat că lipsa discernământului în exprimarea voinței persoanei la încheierea oricărui act juridic presupune nu inexistența consimțământului ci un simplu viciu al acestuia deoarece în acest caz consimțământul există. În acest caz viciul de consimțământ atrage nulitatea relativă a actului, sancțiunea nulității fiind justificată pentru protejarea persoanei interesate și nu a unui interes obștesc care ar fi atras sancțiunea nulității absolute.
În speță, prin acțiunea cu care au investit instanța fondului, reclamanții au solicitat constatarea nulității promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată de autorul lor cu pârâtul, motivându-se discernământul diminuat al defunctului pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice.
Instanța, dând eficiență excepției invocată de pârât, a respins demersul judiciar promovat de reclamanți cu motivarea că fiind vorba despre un viciu al consimțământului, lipsa discernământului atrage nulitatea relativă a actului și poate fi invocată doar de persoana al cărui interes a fost nesocotit.
S-a concluzionat în sensul că pe lângă faptul că reclamanții nu au fost parte în convenție, aceștia nu au justificat decât o pretinsă legătură de rudenie care nu poate fi confundată cu calitatea succesorală legală.
Însă, cu actele noi depuse în recurs, reclamanții au dovedit calitatea de succesori ai defunctului, ceea ce îi îndreptățește să inițieze acțiunea în anularea promisiunii de vânzare-cumpărare făcută de autorul lor.
Astfel, prin sentința civilă nr.2616 pronunțată de Judecătoria Răcari la 12.09.2003 se admite acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții -, și intervenientul - și se dipune ieșirea din indiviziune a părților conform încheierii interlocutorii din 21.03.2008 și a expertizei efectuate în cauză.
În considerentele hotărârii se reține că de pe urma defunctului, decedat la 11.01.2007 au rămas ca moștenitori legali - în calitate de colateral privilegiat (frate) și - și în calitate de nepoate de frate predecedat.
Totodată, din încheierile pronunțate de " " R, în ședința din 03.03.2009 (filele 33-37 dosar recurs) rezultă că în cauza succesorală privind pe defunctul Gh. au fost citați ca moștenitori -, în calitate de nepoată de frate predecedat, -, în calitate de frate și, în calitate de nepoată de frate predecedat.
Așadar reclamanții, dovedindu-și în mod clar calitatea de moștenitori ai defunctului, justifică astfel interesul în promovarea acțiunii în anularea actului juridic încheiat de autorul lor, motiv pentru care, reținând că instanța de fond a cărei soluție a fost confirmată în apel prin hotărârea dată, nu a intrat în cercetarea fondului, făcând aplicarea disp. art. 312(5) Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul și va casa ambele hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de fond.
.//.
-4-
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții -, domiciliată în com., sat, jud.D, -, domiciliat în B, sector 1,-, domiciliată în B, sector 1,-, împotriva deciziei civile nr. 377 pronunțată la 6 octombrie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul -, domiciliat în com., sat, jud.D, și în consecință:
Casează ambele hotărâri și trimite cauza spre judecare la instanța de fond - Judecătoria Răcari.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Constanța Ștefan Gherghina Niculae
- - C - - -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red.. /tehnored.VM
2 ex./19.03.2009
f- Judecătoria Răcari
-
a- Tribunalul Dâmbovița
,
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
Către,
JUDECĂTORIA RĂCARI
Vă trimitem alăturat dosarul Curții de APEL PLOIEȘTI cu nr-, ce conține 65 file, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 232/13.03.2009, spre judecare.
La dosarul anterior menționat sunt atașate dosarele:
- nr- al Tribunalului Prahova - 22 file;
- nr- al Judecătoriei Răcari - 43 file
Președinte Secție,
Grefier,
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
2 ex./20.03.2009
VM
Președinte:Violeta StanciuJudecători:Violeta Stanciu, Constanța Ștefan Gherghina Niculae