Anulare act. Decizia 2522/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(62/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2522/
Ședința publică din data de 15 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.6536 din 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.9725/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, având ca obiect - anulare act adițional contract individual de muncă.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 09.04.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 15.04.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6536/22.10.2008 pronunțată în dosarul nr.9725/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA; a respins capătul de cerere privind anularea actului adițional la Contractul colectiv de muncă pentru perioada 2007-2009 și anularea anexei nr.2 la Actul Adițional anterior menționat ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă; a respins cererea reclamantului privind anularea Actului Adițional nr.133/22.02.2007 la contractul individual de muncă, ca tardiv formulată; a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând cota parte din profitul net pentru 2007 și a premiului anual pentru 2007; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut următoarele:
În temeiul dispozițiilor art.137 Cod pr.civilă, Tribunalul a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active, pentru primul capăt de cerere și excepția tardivității formulării cererii pentru capătul 2 de cerere, excepții soluționate prin încheierea de ședință din 10.09.2008, context în care, cererea reclamantului prin care a solicitat anularea actului adițional la Contractul Colectiv de Muncă pentru perioada 2007-2009, și a anexei 2 a acestuia, a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă și ca tardiv formulată, cererea prin care s-a solicitat anularea actului adițional nr.133/22.02.2007 la Contractul individual de muncă al reclamantului, față de dispozițiile art.283 lit.d din Codul Muncii, constatându-se că la data introducerii cererii, reclamantul nu mai avea calitatea de salariat al pârâtei și că actul adițional nu mai era în ființă.
Pe cale de consecință, instanța a respins și capetele de cerere accesorii cererii principale, respectiv cele privind pretențiile reclamantului de a obliga pârâta la plata sporului de vechime, a diferenței de salariu neacordat pentru luna ianuarie 2007, sporul pentru exercitarea limbii străine în exercitarea sarcinilor de serviciu, având în vedere și prevederile actului adițional la Contractul Colectiv de muncă pentru perioada 2007-2009, înregistrat la B, sub nr.1000/28.02.2007.
Astfel, s-a constatat că potrivit dispozițiilor art.13 alin.1 și 2 din actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă, salariul de bază se stabilește pentru fiecare salariat în raport de calificarea, pregătirea și competența profesională, importanța și complexitatea lucrărilor ca revin postului, precum și cu rezultatele activității, angajatorul fiind obligat să asigure plata unui salariu brut lunar, cel puțin egal cu salariul de bază minim brut stabilit prin Contractul Colectiv de Muncă, unic la nivel național, obligație ce a fost îndeplinită în ceea ce-l privește pe reclamant.
Conform aceluiași act adițional, au fost abrogate dispozițiile art.14 și art.15 din Contractul Colectiv de Muncă, la nivel de unitate prin care angajatorul era obligat să acorde sporul pentru vechime în muncă, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare, sporul pentru cunoașterea unei limbi străine cu atestat și în funcție de utilizarea acesteia pentru îndeplinirea sarcinilor profesionale.
Reclamantului i s-a stabilit un salariu de 900 de lei, conform grilei de salarii pe anul 2007, prevăzută în anexa 2, a cărei anulare s-a solicitat, acesta având pentru funcția de inginer un minim de 900 de lei și un maxim de 2000 lei.
Prin capătul 7 de cerere reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de transport în sumă de 116,04 lei, din data de 14.10.2006, ca urmare a terminării concediului legal de odihnă, cheltuieli de transport în sumă de 44 USD, reprezentând contravaloare transport la întoarcerea din concediul de odihnă și 110,25 lei reprezentând contravaloare transport efectuat în perioada 16.02. - 17.02.2008.
Din materialul probator administrat în cauză instanța de fond a reținut că angajatorul nu are obligația de a deconta cheltuielile de transport a personalului pentru efectuarea concediului de odihnă.
S-a apreciat că Norma nr.12076/1999, emisă de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, Ministerul Finanțelor și Ministerul Industriei și Comerțului, invocată de reclamant se referă la modul de decontare a cheltuielilor efectuate de antreprenorii români pe perioada de sistare a lucrărilor de construcții montaj la Combinatul de la - Ucraina și privește doar cheltuieli pentru transportul personalului pe ruta România-Ucraina și retur și pe plan local.
Pe de altă parte s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că data de 14.10.2006, este data la care s-a terminat efectuarea concediului legal de odihnă, aprobat de conducerea societății-pârâte, chitanța depusă la fila 58, privind numai ruta B - -, nu și ruta de venire în țară pentru efectuarea de odihnă pe 2006.
Aceeași situație s-a reținut și pentru suma de 44 USD, reprezentând c/val. transport la întoarcerea din Concediu de odihnă pe 2007, în perioada 20-21.10.2007.
De altfel, așa cum rezultă din cererea reclamantului de a i se aproba efectuarea unui număr de 11 zile din concediul de odihnă pe anul 2007, începând cu data de 05.10.2007, există mențiunea reclamantului că deplasarea o efectuează pe cont propriu.
Pentru suma de 110,25 lei, reprezentând contravaloare transport pe ruta -B, efectuat în perioada 16.-17.02.2008, instanța de fond a reținut că această călătorie a fost efectuată cu mult timp după încetarea raporturilor de muncă, care a avut loc la data de 01.01.2008, în temeiul dispozițiilor art.65 (1) din Codul Muncii, așa cum rezultă din copia carnetului de muncă depusă la dosar, context în care pretențiile reclamantului au fost considerate ca neîntemeiate.
Cât privește solicitarea reclamantului de a obliga pârâta să-i plătească cota din profilul net pe 2007 și premiul anual, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art.16 din Contractul Colectiv de Muncă, angajatorul asigură plata adaosurilor la salarii și stimulente, constând printre altele și din cota parte din profitul net, în funcție de aportul fiecărui salariat și premiul anual.
În acest context și față de împrejurarea că pârâta nu a făcut dovada achitării reclamantului a cotei părți din profitul net pe anul 2007 și a premiului anual pe 2007, în condițiile art.163 (1) din Codul Muncii și nu a invocat nici un motiv pentru neachitarea acestor drepturi ce fac parte din pachetul salarial, instanța de fond a obligat pârâta la plata acestora către reclamant.
Față de aceste considerente, Tribunalul, în temeiul textelor menționate a admis în parte cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC SA
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, recurentul susține în esență, pronunțarea sentinței atacate cu interpretarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, în ceea ce privește reglementarea raporturilor de muncă și a drepturilor bănești ale salariaților.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat, că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată din oficiu referitor la capătul de cerere privind anularea actului adițional la Contractul colectiv de muncă pentru perioada 2007-2009, în ceea ce privește abrogarea art.14 și art.15 din contractul colectiv de muncă și modificarea art.15 din Contractul colectiv de muncă, dispoziții prin care nu se mai acordau anumite sporuri, lăsând în vigoare art.16 ce cuprinde adaosurile la salarii și stimulente.
recurentul că atâta timp cât contractul colectiv de muncă s-a aplicat în mod direct, iar modificarea lui a avut drept consecință diminuarea consistentă a drepturilor salariale, avea calitate procesuală activă.
Nelegal apreciază recurentul s-a admis și excepția tardivității capătului doi din cerere referitor la drepturile sale acordate prin contractul individual de muncă, cu motivația că la data formulării acțiunii nu mai avea calitatea de salariat, întrucât contractul colectiv de muncă era în vigoare, iar clauza contractului individual de muncă era o consecință a contractului colectiv de muncă modificat în mod nelegal.
Instanța de fond arată recurentul, nejustificat i-a respins capetele de cerere privind plata drepturilor salariale solicitate, insistând însă pe aspectul neacordării sporului de vechime în cuantumul solicitat, care raportat la vechimea sa era maximum de 25%.
Nu trebuie neglijat însă că la stabilirea salariului minim pe economie, pentru diferite categorii de salariați nu s-a avut în vedere includerea sporului de vechime și alte sporuri la acest minim, încălcându-se astfel dispozițiile Codului muncii (art.41), ce prevede că modificarea contractului individual se poate face numai prin acordul părților și art.155 Codul Muncii, care prevede că salariul este format din salariul de bază, sporuri și alte adaosuri. Prin neacordarea sporului de vechime, consideră recurentul, este prejudiciat pe termen, diminuându-i și pensia.
Greșit s-a respins și capătul de cerere privind cheltuielile de transport cu motivația că s-au solicitat doar cheltuielile pentru ruta "dus" nu și pentru venirea în țară, în condițiile în care cheltuielile de transport erau ocazionate de efectuarea concediului de odihnă.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază recursul nefondat pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii:
Legal a admis prima instanță excepția lipsei calității procesuale a recurentului-reclamant în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea contractului colectiv de muncă pe anii 2007-2009, întrucât, acțiunea în anularea unui contract este rezervată doar părților ce l-au încheiat, reclamantul fiind un terț față de contractul colectiv de muncă încheiat între angajator și reprezentanții aleși ai salariaților conform art.14 lit.b și art.20 din Legea nr.130/1996.
Prin urmare, anularea Contractului colectiv de muncă încheiat pe anii 2007-2009 poate fi solicitată doar de către părțile semnatare ale contractului, care la momentul încheierii ar fi suferit vătămarea unui interes individual.
În speță, reclamantul are calitatea de terț față de contractul de muncă încheiat între pârâtă și angajații acesteia, prin reprezentanții lor aleși.
În consecință, în mod legal instanța admis excepția lipsei calității procesuale active privind capătul unui din cererea introductivă a reclamantului, neexistând identitate între persoana reclamantului și persoana care este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății.
Corect a fost admisă și excepția tardivității capătului doi de cerere, în raport de art.283 lit.d Codul Muncii, întrucât solicitarea de anulare a unui contract individual de muncă și a unor clauze a acestuia (act adițional nr.133/ 22.02.2007) al contractului sus menționat, se putea realiza doar pe durata existenței sale. În speța dedusă judecății, la data promovării acțiunii - 7.03.2008, contractul individual de muncă al recurentului nu mai era în vigoare, încetând la data de 01.01.2008 conform art.651din Codul Muncii, poziția 58 carnet muncă.
Corect au fost respinse pretențiile reprezentând cheltuielile de transport pe perioada concediului de odihnă, astfel de cheltuieli nefiind prevăzute în contractul colectiv de muncă,cel individual de muncă sau un act adițional la acest din urmă contract.
Legal a soluționat prima instanță și capătul de cerere privind acordarea sporului de vechime în muncă, în conformitate cu dispozițiile actului adițional la Contractul colectiv de muncă al societății din data de 28.02.2007, ce stipulează că: "angajatorul este obligat să asigure plata unui salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut stabilit prin Contractul colectiv de muncă la nivel național. Salariul de bază se stabilește în funcție de calificarea, dar și cu complexitatea lucrărilor ce revin postului, precum și cu rezultatele activității".
Reclamantul are un salariu de 900 lei, începând cu data de 01.02.2007 conform actului adițional nr.133/22.07.2007, fila 46 dosar fond, ce include și sporul de vechime, întrucât prin actul adițional la contractul colectiv de muncă din 28.02.2007 s-au abrogat art.14 și art.15 din acest contract prin care angajatorul era obligat să acorde sporul pentru vechime în muncă și alte sporuri, aceste sporuri fiind însă incluse în salariul de bază. Drept urmare, nu s-a realizat încălcarea art.14 și art.155 Codul Muncii, sporul în discuție fiind inclus în salariul de bază, care, conform grilei de salarizare din anexa 2 la actul adițional al contractului colectiv de muncă sus menționat era cuprins 900-2000 lei.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.6536 din 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.9725/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2ex./13.05.2009
Jud.fond:;
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
