Anulare act. Decizia 253/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - anulare act -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA NR. 253

Ședința publică din 4 septembrie 2009

PREȘEDINTE: Dumitraș Daniela

JUDECĂTOR 2: Plăcintă Dochița

JUDECĂTOR 3: Ciută Oana

Grefier - -

Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientul, cu domiciliul ales la familia din comuna Vama nr. 151, județul S, împotriva deciziei civile nr. 324 din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, sentinței civile nr. 4311 din 15 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr-, a sentinței civile nr. 9013 din 2 decembrie 1992 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 3873/1992 și împotriva sentinței nr. 5825 din 6 iulie 1998 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 10079/1997.

La apelul nominal au răspuns revizuientul recurent, intimat asistată de avocat, lipsă fiind intimatele Comisia comunală de aplicare a Legii 18/1991 și Comisia județeană pentru aplicarea Legii 18/1991

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei după care, revizuientul recurent arată că a formulat cerere de strămutare a cauzei pe data de 27 august 2009 și pe data de 3 septembrie 2009 a trimis la Înalta Curte de Casație și Justiție taxa de timbru aferentă cererii de strămutare, dar nu are nici o dovadă în acest sens. Solicită un nou termen de judecată pentru a depune la dosar înscrisuri doveditoare.

Avocat pentru intimata se opune cererii de amânare a cauzei formulată de recurentul, susținând că nu se face dovada formulării cererii de strămutare.

Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de revizuientul recurent.

Constatând cererea în stare de judecată, instanța acordă părților cuvântul la dezbateri.

solicită revizuirea tuturor hotărârilor menționate în cerere și insistă în soluționarea cererii formulate.

Față de dispozițiilor art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța pune în discuția părților excepția competenței materiale de soluționare a cererii.

Având cuvântul, revizuientul arată că fondul pricinilor vizate prin cerere a fost soluționat de Judecătoria Suceava.

Avocat pentru intimata precizează că prin întâmpinarea formulată și depusă la dosar, la punctul 1, a invocat necompetența materială a Curții de APEL SUCEAVA, sens în care solicită admiterea excepției.

Declarând dezbaterile închise,

CURTEA,

Asupra cererii de față, constată:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 17.04.2009, înregistrată sub nr-, a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 324/12.02.2009 a Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul nr-, a sentinței civile nr. 4311/15.10.2008 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr-, a sentinței civile nr. 9013/2.12.1992 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosarul nr.3873/1992 și a sentinței civile nr.5825/6.07.1998,pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr.10079/1997. În motivarea cererii a arătat, în esență, că sentințele de fond au fost date prin manevre avocățești ilegale, fiind false și lovite de nulitate absolută; că în baza acestora au fost induse în eroare instanțele de apel și de recurs, cu referire la proveniența terenului în litigiu, de 2140 mp, din intravilanul comunei, județul

Prin întâmpinare, intimata s-a opus cererii, invocând excepțiile necompetenței materiale a Curții de APEL SUCEAVA de a soluționa pricine, a inadmisibilității cererii și a tardivității.

Examinând, conform dispozițiilor art.147 Cod procedură civilă, cu prioritate excepțiile invocate, Curtea reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă, se poate cere revizuirea unei hotărâri pentru motivele expres și limitativ prevăzute, atunci când aceasta a rămas definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și atunci când, fiind dată de o instanță de recurs, evocă fondul.

Cererea de revizuire se îndreaptă, conform dispozițiilor art. 323 alin. 1 Cod procedură civilă, la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere.

În speță, revizuientul a indicat prin cerere patru hotărâri judecătorești. Din verificarea acestora, curtea a constatat că:

- Sentința civilă nr. 9013/2.12.1992 (filele 11-12 dosar) aaf ost pronunțată în fond de Judecătoria Suceava;

- Sentința civilă nr. 5825/6.07.1998 (filele 13-14 dosar) a fost pronunțată în fond de Judecătoria Suceava;

- Sentința civilă nr. 4311/15.10.2008 (filele 8-10 dosar) a fost pronunțată de Judecătoria Suceava;

- Decizia civilă nr. 324/12.02.2009 (filele 4-7 dosar) a fost pronunțată de Tribunalul Suceava în recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 4311/2008 a Judecătoriei Suceava, nefiind dintre cele care evocă fondul, în accepțiunea dispozițiilor legale citate.

Cum pretențiile părții vizează hotărâri pronunțate de Judecătoria Suceava, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 323 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 158 Cod procedură civilă, urmează a-și declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Pentru aceste motive,

Văzând și dispozițiile art. 326 și 328 Cod procedură civilă,

În numele Legii,

DECIDE:

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 4 septembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. Pl.

Tehnored.

2ex/17.09.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr- din 21 septembrie 2009

Către

Judecătoria Suceava,

Vă trimitem alăturat dosarul acestei instanțe cu nr- privind pe revizuientul recurent și intimații, Comisia comunală de aplicare a Legii 18/1991 și Comisia județeană pentru aplicarea Legii 18/1991 S, ca urmare a declinării competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Suceava.

Dosarul conține un număr de 26 file.

Președinte, Grefier,

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr- din 21 septembrie 2009

Către

Judecătoria Suceava,

Vă trimitem alăturat dosarul acestei instanțe cu nr- privind pe revizuientul recurent și intimații, Comisia comunală de aplicare a Legii 18/1991 și Comisia județeană pentru aplicarea Legii 18/1991 S, ca urmare a declinării competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Suceava.

Dosarul conține un număr de 26 file.

Președinte, Grefier,

Președinte:Dumitraș Daniela
Judecători:Dumitraș Daniela, Plăcintă Dochița, Ciută Oana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 253/2009. Curtea de Apel Suceava