Anulare act. Decizia 280/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 280/
Ședința publică din 18 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea de revizuire formulată de către, cu domiciliul ales la, în comuna, sat, județul O, împotriva deciziei civile nr.13/R din 14 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr.18/2003.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns intimații și G, asistați de avocat, care răspunde și pentru intimata, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.88/2008, eliberată de Baroul A, lipsă fiind revizuentul.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 12.06.2008, eliberată de Trezoreria Pitești și timbru judiciar în valoare de 1,50 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că, la dosarul cauzei, s-a depus, prin serviciul de registratură, precizarea formulată de către revizuientul, care arată că renunță la moștenire.
Curtea, din oficiu, pune în discuție admisibilitatea cererii de revizuire.
Avocat, având cuvântul pentru intimați, solicită respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă. Precizează, de asemenea, că cererea este și tardiv formulată, în raport de data pronunțării deciziei, respectiv 19 ianuarie 2004 și de data promovării revizuirii, 12 decembrie 2007. Pe fond, solicită respingerea cererii de revizuire pentru motivele expuse în concluziile scrise, pe care le depune la dosar. Solicită și cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra cererii de revizuire de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 29 aprilie 1999, reclamanții, G, și, au solicitat în contradictoriu cu pârâtele, Comisia Locală pentru aplicarea Legii Fondului Funciar Vedea și Comisia Județeană A pentru aplicarea Legii Fondului Funciar nulitatea absolută a titlului de proprietate din data de 23 februarie 1998, emis primei pârâte.
În motivarea acțiunii au susținut că terenul menționat în titlul de proprietate de mai sus a aparținut autoarei lor și că, în calitate de moștenitori ai acesteia, l-au stăpânit până în prezent, emiterea actului contestat în favoarea pârâtei făcându-se cu încălcarea dreptului lor de proprietate.
Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.11368 din 19 decembrie 2001, respins acțiunea.
Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cale de atac respinsă ca nefondată de către Tribunalul Argeș prin decizia civilă nr.1349 din 25 2002.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul, susținând că este lipsită de temei legal, conform motivului prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și cuprinde motive contradictorii, în sensul motivului de casare prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Sub aspectul primului motiv de recurs a susținut că tribunalul a făcut o aplicare greșită a legii privitor la aprecierea din sentința civilă nr.10131/05.12.1997, că reclamantul nu are calitate procesuală activă pentru a solicita ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 5,34 ha. teren, întrucât acesta aparține pârâtei, ca moștenitoare a soțului său,.
Se susține că tribunalul a omis să observe că la data pronunțării sentinței invocate, nu fusese eliberat titlul de proprietate ce face obiectul procesului și la acea dată nu se putea solicita ieșirea din indiviziune, nefiind stabilită întinderea drepturilor și obligațiilor părților pentru suprafața de 5,34 ha. teren.
Recurentul mai susține că decizia instanței de apel are o motivare contradictorie, incident fiind motivul de casare prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs a mai arătat că decizia pronunțată este criticabilă și în sensul art.304 pct.10 Cod procedură civilă, tribunalul omițând să se pronunțe pe mijloace de probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, cu referire la rolul agricol ce evidențiază adăugarea numelui soțului pârâtei ca titular și la cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate, pe care apare și semnătura sa, care și-a exprimat opțiunea în acest sens.
Curtea de APEL PITEȘTI, prin decizia civilă nr.13/R din 14 ianuarie 2003, respins ca nefondat recursul formulat de reclamant și l-a obligat pe acesta să plătească intimatei-pârâte suma de 1.500.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut, în esență, că reclamantul face susțineri contradictorii, lipsite de suport legal, neavând nici o relevanță că la data pronunțării sentinței de mai sus nu fusese eliberat titlul de proprietate ce face obiectul analizei, întrucât acesta aparține exclusiv pârâtei și nu altor moștenitori, întinderea drepturilor și obligațiilor părților la care se referă reclamantul nefiind prevăzută în acest act.
Instanța de recurs a constatat că tribunalul s-a pronunțat asupra tuturor mijloacelor de apărare și dovezilor esențiale pentru aflarea adevărului, menționarea prenumelui soțului pârâtei la rolul agricol, în locul mamei sale, fiind făcută în timpul vieții acesteia din urmă cu consimțământul ei, care a trăit și locuit în gospodăria fiului său până la deces, acesta formulând și cererea de înscriere în a terenului.
Cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate a fost introdusă la comisia locală competentă doar de pârâtă, reclamantul neexprimându-și în mod clar și neechivoc intenția pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Întrucât terenul s-a aflat la rolul fratelui său, care l-a înscris în, reclamantul nici nu putea formula o astfel de cerere în temeiul art.8-10 din Legea nr.18/1991, iar dacă ar fi procedat în consecință și nu a fost validat, trebuia să se plângă instanței în baza art.11 din legea fondului funciar.
Contestatorul a formulat la data de 11 decembrie 2003 contestație în anulare împotriva acestei din urmă decizii, în temeiul dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă, ce a fost respinsă ca nefondată de Curtea de APEL PITEȘTI prin decizia civilă nr.6/R din 19 ianuarie 2004.
La data de 19 decembrie 2007 fost înregistrată la ribunalul Argeș cererea de revizuire a deciziei civile nr.13/R/2003, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI și prin decizia civilă nr.745/R din 22 aprilie 2008, instanța investită a declinat competența materială a cererii, așa cum a fost precizată, în favoarea Curții de APEL PITEȘTI.
Astfel investită, această instanță, prin încheierea pronunțată la data de 19 iunie 2008, constatând că nu poate schimba obiectul cererii, în materie civilă funcționând principiul dreptului de dispoziție, a reținut competența sa în soluționarea cererii de revizuire și a repus cauza pe rol în vederea judecății.
În motivarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.2 și 5 Cod procedură civilă, revizuientul arată, în esență, că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, procedura verificării de scripte, respectiv a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de fratele contestatorului, soția sa și mama părților Il..
Prin acest act se face referire și la dreptul de proprietate al revizuientului asupra unei cote-părți din terenurile cu care persoanele de mai sus s-au înscris în și reprezintă un înscris nou care nu a putut fi depus dintr-o cauză care nu îi este imputabilă.
Această cerere a fost semnată și de revizuient și este de natură să întărească convingerea instanțelor că are dreptul la o parte din terenurile solicitate, nefiind străin de succesiunea autoarei.
Într-o altă susținere se arată că în luna decembrie 2007 intrat în posesia actului în mod întâmplător, neștiind că se găsește în arhiva comunei.
În conformitate cu prevederile art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției admisibilității și legalității revizuirii, potrivit art.322 alin.1 din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit art.322 alin.1 Cod procedură civilă, pot fi atacate cu revizuire hotărâre rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de instanțe de recurs atunci când evocă fondul.
Fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea revizuirii nu se poate face decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.
În determinarea hotărârii care poate fi atacată și implicit în determinarea competenței trebuie avută în vedere instanța care s-a pronunțat asupra fondului în cadrul procesului respectiv, iar nu instanța la care a rămas irevocabilă hotărârea.
Altfel spus, revizuirea este de competența instanței care a analizat fondul raportului juridic dedus judecății și nu de competența celei care s-a pronunțat asupra acestuia în căile de atac.
Prin respingerea unei căi de atac sunt analizate în fondul lor criticile formulate împotriva hotărârii atacate, ceea ce nu conduce în mod automat și la o analiză a fondului raportului juridic litigios.
În materia revizuirii, a evoca fondul în primă instanță înseamnă a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză.
În căile de atac, evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor.
În concluzie, hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situația de fapt, nu sunt susceptibile de revizuire.
Cerința de a fi vorba de o hotărâre de fond este prevăzută în mod expres doar pentru hotărârile pronunțate de instanțele de recurs.
Cum în speță recursul a fost respins prin decizia nr.13/R/2003 a cărei revizuire se solicită, se constată incidența prevederilor art.322 alin.1 Cod procedură civilă și față de precizările repetate ale revizuientului, că înțelege să atace această decizie, Curtea privește ca întemeiată excepția, cu consecința respingerii cererii ca inadmisibilă.
Văzând cererea intimaților, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că revizuientul a căzut în pretențiuni, va fi obligat la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate, conform înscrisurilor de la filele 13-15 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către, cu domiciliul ales la, în comuna, sat, județul O, împotriva deciziei civile nr.13/R din 14 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr.18/2003, în contradictoriu cu intimații, G, COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR și COMISIA JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR
Obligă pe revizuientul să plătească intimaților și suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, -,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./24.09.2008
Jud.recurs:
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan, Corina Pincu