Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 276/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 276/
Ședința publică din 18 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de petentul, cu domiciliul în Rm.V,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.157/A din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat G, pentru intimații și, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.40 din 11 2008, eliberată de Baroul V, lipsă fiind recurentul-petent și intimatul.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 3 2008, eliberată de Trezoreria Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură, note de ședință și dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, de către recurentul-petent, precum și întâmpinare, cu o copie pentru comunicare, formulată de către intimații și.
Avocat G arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, în raport de această precizare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat și acordarea cheltuielilor de judecată. Primul motiv de recurs este neîntemeiat, având în vedere că, la data pronunțării primei sentințe era proprietarul terenului. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs se arată că, Tribunalul Vâlceaa constatat în mod corect lipsa calității procesuale pasive a IV, fiind o instituție de stat, cu atribuții stabilite prin Legea nr.7/1996.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Cu adresa nr.8310/22.11.2007, emisă de V, a fost înaintată Judecătoriei Râmnicu Vâlcea plângerea formulată de petentul împotriva încheierii de carte funciară nr.40538/07.11.2007 emisă de - Biroul de carte Funciară Râmnicu V, înregistrată la această instituție sub nr.8310/22.11.2007.
Prin plângere, petentul a solicitat anularea încheierii de carte funciară nr.40538/07.11.2007 și litigiului ce face obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Prin cererea de la fila 28, petentul a precizat că solicită chemarea în judecată a intimaților, și.
În motivare, petentul a arătat că a solicitat litigiului în nr.25328 Râmnicu V, în care este înscris terenul cu număr cadastral 11457, făcând dovada litigiului ce privește dreptul de proprietate asupra terenului cu certificat de grefă și copie după cererea de chemare în judecată din dosarul nr-.
Petentul a explicat că în dosarul nr- a solicitat constatarea nulității absolute a procesului-verbal de punere în posesie eliberat lui pentru imobilul din strada -, pct."-" nr.42, în timp ce pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea se afla contestația formulată de petent împotriva nr.708/27.07.2006 emisă de Comisia Județeană de Fond Funciar V în dosarul nr-.
Până la soluționarea dosarului nr-, a solicitat suspendarea dosarului nr-, dar, între timp, a făcut un partaj în care a trecut terenul din strada - ca fiind în strada -, pct."-" și l-a înscris în cartea funciară.
În prezent, a continuat petentul, a obținut o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care se atestă dreptul său de proprietate asupra terenului din Râmnicu V,- și a solicitat repunerea pe rol a dosarului nr- și litigiului în cartea funciară pentru siguranța circuitului civil, dar registratorul de carte funciară a respins cererea fără să facă verificările necesare.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.7/1996.
Intimații au formulat întâmpinare, prin care au solicitat anularea plângerii pentru motivul că nu are obiect, în temeiul art.112 alin.(1) pct.3 și art.133 Cod procedură civilă și au cerut ca petentul să le comunice motivele pentru care îi cheamă în judecată.
În ședința publică din data de 08 februarie 2008, apărătorul intimaților a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților și, cu motivarea că petentul nu s-a judecat cu acești intimați în dosarul nr-, iar prin încheierea pronunțată la aceeași dată instanța a respins această excepție, reținând că intimații au calitate procesuală pasivă, întrucât sunt titularii dreptului de proprietate intabulat în nr.25328 Râmnicu V (48).
Prin sentința civilă nr.1180 din 22 februarie 2008, Judecătoria Râmnicu Vâlceaa respins plângerea formulată de petent și a luat act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Din considerentele sentinței rezultă că la momentul formulării cererii de notare a litigiului în Cartea funciară, titularii de carte funciară erau intimații și, care nu figurau ca părți în dosarul nr-, iar conform art.22 din Legea nr.7/1996, înscrisurile în Cartea funciară produc efecte relative, numai față de persoanele care figurează înscrise în cartea funciară.
Împotriva sentinței a formulat apel petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța motivează respingerea plângerii numai raportat la persoană și nu la imobil, care privește de altfel numărul cadastral.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.157/A din 12 iunie 2008, respins ca nefondat apelul declarat de petentul, cu consecința obligării acestuia la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către intimații, și.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut, în esență, că în dosarul nr- petentul a solicitat anularea procesului-verbal de punere în posesie eliberat pe numele intimatului, care între timp a înstrăinat terenul intimaților.
La momentul solicitării "notării litigii" în cartea funciară, în dosarul nr-, intimații nu figurau ca părți în proces, aceștia fiind introduși în cauză după emiterea încheierii nr.40538/07.11.2007.
S-a constatat că existența unui proces având ca obiect terenul nu justifică în cartea funciară, cu atât mai mult cu cât reclamantul a recunoscut că dosarul privește constatarea nulității absolute a procesului-verbal de punere în posesie eliberat lui.
Prima instanță a reținut corect că înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care la înregistrarea cererii sale era înscris ca titular al dreptului de proprietate asupra căruia înscrierea urmează să fie.
unui litigiu se face la cererea părților interesate și în temeiul actelor doveditoare referitoare la drepturile reale asupra terenului.
S-a reținut că apelantul-reclamant nu a prezentat și nu a justificat interes pentru indisponibilitatea bunului litigios.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, petentul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:
Instanța a pronunțat o hotărâre care este lipsită de temei legal și cu aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
În motivare arată că prin cererea introdusă, prin procurator, a solicitat litigiului n cartea funciară nr.25328 a municipiului Râmnicu V asupra imobilului cu număr cadastral 11457 întrucât asupra imobilului exista un litigiu ce privește dreptul de proprietate al lui.
A făcut dovada existenței acestui litigiu prin certificatul de grefă și copie acțiune dosar nr- al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Terenul care face obiectul dosarului nr- este același pentru care lui i s-a reconstituit în mod definitiv și irevocabil dreptul de proprietate prin decizia tribunalului nr.852/R/05.05.2007, în dosarul nr-.
Se susține că respingerea plângerii s-a făcut de către instanțe prin raportare numai la persoane, cu încălcarea Legii nr.7/1996, cu modificările ulterioare, cu referire la dispozițiile art.28 pct.4 lit..
Recurentul arată că instanța de apel a pierdut din vedere poziția juridică a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară, respectiv faptul că acesta a invocat în baza unei decizii a, pe care nu a depus-o la dosar spre consultare și nici nu a indicat numărul corect pentru aoc ăuta, faptul că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Și aceasta în condițiile în care are calitatea dată de lege de a da încheieri și de a admite sau de a respinge diferite operațiuni juridice specifice activității sale.
Pentru aceste considerente se solicită admiterea recursului și pe fond modificarea deciziei în tot în sensul admiterii plângerii, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor prezenta:
Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidență al cadastrului general are ca obiect, potrivit art.20 din Legea nr.7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, înscrierea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeași localitate. Ea se efectuează de către birourile de carte funciară pentru imobilele situate în raza teritorială de activitate a acestora.
este înscrierea de carte funciară prin care se aduce la cunoștința terților anumite fapte sau raporturi juridice, împiedicându-i astfel pe aceștia să poată dobândi cu bună-credință un drept real imobiliar care face obiectul unui litigiu sau este supus anumitor restricții.
Această înscriere poartă asupra drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare în legătură cu imobilele din Cartea Funciară (art.26 alin.4 lit.C din Legea nr.7/1996, republicată), cu alte cuvinte înscrierea notării acestor stări și fapte trebuie să aibă legătură cu imobilele din cartea funciară. Această notare urmărește realizarea elementului de publicitate imobiliară, are caracter provizoriu, fiind o operațiune ce se face, după caz, la cererea părților interesate, în temeiul unor acte doveditoare ori, din oficiu, prin dispoziția instanțelor judecătorești sau a organelor de urmărire penală.
Potrivit art.31 alin.1 din Ordinul nr.633/13 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, ctivității de publicitate imobiliară i se aplică principiile și regulile specifice prevăzute de lege, care se întregesc cu dispozițiile art.331-339 din Codul d e procedură civilă. publicitatea imobiliară aduce la cunoștința terțelor persoane situația de drept și de fapt a unui imobil dintr-o localitate.
În alin.2 al textului de lege citat se statuează că înscrierile în cartea funciară se fac pentru opozabilitate. Această evidență obiectivă are ca temei lucrările cadastrale, intabulările, înscrierile provizorii, notările și radierile, în cartea funciară, care se fac în concordanță cu actele și faptele juridice intervenite, privitoare la fiecare imobil în parte.
Cum petentul a solicitat înscrierea în evidența cadastrală deschisă pentru imobilul cu numărul cadastral 11457 litigiului purtat în legătură cu proprietatea asupra acestuia și a depus în acest sens certificatul de grefă eliberat de Judecătoria Râmnicu Vâlcea la data de 07.11.2007, în dosarul nr-, se impunea admiterea plângerii formulate împotriva încheierii de respingere a cererii.
Având în vedere doar persoanele implicate în litigiu, fără a se raporta la imobilul obiect al evidenței cadastrale, instanțele au pronunțat hotărâri nelegale, cu încălcarea textelor de lege citate.
Pentru aceste considerente, recursul este privit ca fondat și va fi admis ca atare, în temeiul art.312 alin.2 Cod procedură civilă, cu consecința modificării deciziei în sensul admiterii apelului și pe fond a admiterii plângerii și notării litigiului în cartea funciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petentul, împotriva deciziei civile nr.157/A din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și .
Modifică decizia în sensul admiterii apelului și pe fond a admiterii plângerii formulată de recurentul-petent împotriva încheierii nr.40538/07.11.2007 a V, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Râmnicu
Dispune în Cartea Funciară nr.25328 a Municipiului Râmnicu V asupra imobilului cu numărul cadastral 11457 litigiului privitor la proprietatea acestuia.
Obligă intimații la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurent.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, -,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./01.10.2008
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan, Corina Pincu