Anulare act. Decizia 283/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 283/
Ședința publică de la 14 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 3: Mihaela Ganea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenții-reclamanți și domiciliați în C,- bis -împotriva deciziei civile nr.46 din 22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în contradictoriu cu intimații-pârâți C, - C,-. -. parter;CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, și MUNICIPIUL C prin PRIMAR cu sediul în C,- și domiciliat în C,- județ C, având ca obiect constatarea nulitate absolută contract și obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentii-reclamanți și personal și asistați de avocat conform împuternicirii avocațiale nr.115/11.09.2009 depusă la dosar; pentru intimatul-pârât se prezintă avocat, conform împuternicirii avocațiale nr.9/28.08.2009 depusă la dosar iar pentru intimații-pârâți Consiliul Local C al Municipiului C și Municipiul C prin Primar se prezintă avocat conform împuternicirii avocațiale nr.208/09.06.2009 depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită conform art.87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință, la solicitarea instanței, recurenta-reclamantă procedează la semnarea recursului.
Apărătorul recurenților-reclamanți depune la dosarul cauzei taxa judiciară de timbru conform chitanței seria /- - - PJ și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
Instanța luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Apărătorul recurenților-reclamanți, având cuvântul consideră soluția instanței de apel ca fiind lipsită de temei legal deoarece nu a analizat criticile formulate de reclamanți față de soluția instanței de fond.
Arată că instanța a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, respingând acțiunea numai ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active și fără să administreze probele. Se mai arată că instanța de fond nu a respectat principiul contradictorialității și al asigurării dreptului la apărare al reclamanților. În mod greșit, s-a reținut de către instanța de apel că reclamanții nu au vocație la continuarea locațiunii sau la atribuirea locuinței, aceștia demonstrând că locuiesc în imobil din anul 1992, au efectuat lucrări de reparații, astfel că recurenții justifică un interes legitim pentru obținerea unui titlu locativ.
Apreciază că reclamanții se încadrează în condițiile dispozițiilor art.27 din Legea nr.114/1996, astfel că, în mod greșit instanțele au respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea celor două hotărâri recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Apărătorul intimatului-pârât având cuvântul arată că nu a intrat în posesia imobilului după încheierea contractului de locațiune nr.1577/2007 încheiat cu C, solicită evacuarea recurenților deoarece locuiesc abuziv și nu dețin nici un titlu.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Apărătorul intimaților-pârâți Consiliul Local C și Municipiul C prin Primar solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Instanța fiind lămurită asupra cauzei, în conformitate cu art.150 Cod pr.civilă, declară dezbaterile închise, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 20.12.2007, reclamanții și i-au chemat în judecată pe pârâții C, Consiliul Local al Municipiului C, Municipiul C și pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr.1577/27.07.2007, să se constate că a pierdut dreptul locativ asupra imobilului din C,- bis, să fie obligați pârâții C, Consiliul Local al Municipiului C și Municipiul C la încheierea unui contract de închiriere pentru acest spațiu cu reclamanții și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că ocupă imobilul din 20.05.1992, efectuând lucrări de reparații la această locuință proprietatea Municipiului C și în administrarea, pentru care au formulat nenumărate cereri de încheiere a unui contract de închiriere.
În anul 1999, Caî ncheiat contractul de închiriere nr.1577 pentru acest imobil cu pârâtul și nu cu reclamanții și. Ulterior, relațiile dintre părți s-au deteriorat și pârâtul a părăsit locuința din- bis, în care reclamanții au continuat să locuiască până în prezent.
În aceste circumstanțe, a dorit cu orice preț evacuarea lor din spațiul respectiv și, cu rea-credință a formulat o cerere către C, în sensul renunțării unilaterale la contractul de închiriere nr.1577/24.11.1999.
Cu toate acestea, la data de 27.07.2007, C încheie cu pârâtul un nou contract de închiriere, deși acesta nu mai locuia în acest imobil din anul 1999 pierzând astfel dreptul locativ prin neuz, potrivit dispozițiilor art.27 alin.2 din Legea nr.114/1996.
S-a arătat că acest contract de închiriere încheiat între pârâți este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită și pentru fraudarea legii, având în vedere faptul că, la data încheierii lui, locatorul cunoștea faptul că pârâtul nu mai locuia în acel imobil din anul 1999 și că renunțase, de bună-voie, la acest contract de închiriere în anul 2005.
În drept au fost invocate prevederile art.968 Cod civil, art.27 din Legea nr.114/1996, art.274 Cod pr. civilă; pentru dovedirea cererii s-au solicitat probele cu înscrisuri, martori, interogatoriul pârâților.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și, pe cale reconvențională, a cerut evacuarea reclamantului din imobilul situat în- bis. În privința constatării pierderii dreptului locativ asupra imobilului prin neuz, pârâtul a învederat că aceasta nu poate fi reținută deoarece contractul de închiriere pe care își întemeiază pretențiile a fost încheiat în data de 27.07.2007, astfel încât dreptul locativ nu se putea pierde prin neuz în condițiile în care reclamantul nu a intrat în spațiul locativ datorită atitudinii abuzive a reclamanților.
De asemenea, s-a afirmat că, în cauză, nu exista nici un motiv de nulitate absolută a contractului de închiriere nr.1577/27.07.2007 încheiat de pârât cu C, motiv pe care, de altfel, reclamanții nu îl precizează în nici un fel.
Se mai precizează faptul că spațiul locativ a fost inventariat de către locatorul C dar, deși în procesul-verbal se menționează că a și fost predat către reclamant în baza procesului-verbal încheiat în data de 27.07.2007, în realitate spațiul locativ nu a putut fiu predat deoarece era ocupat în mod abuziv fără nici un titlu de către pârâți, aflându-ne în prezența unei tulburări de fapt și nu de drept în ceea ce privește dreptul de folosință al locatarului.
Și pârâta Caf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prealabil, s-a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a regiei în capătul 3 de cerere (adică în solicitarea de obligare a pârâților C, Consiliul Local al Municipiului C și Municipiul C la încheierea unei contract de închiriere).
Astfel, s-a solicitat să se constate că numai Consiliul Local C are posibilitatea legală, potrivit dispozițiilor art.36 din Legea nr.215/2001,să dispună în sensul repartizării bunului imobil situat în C,- bis județul C, iar C are posibilitatea legală de a încheia un contract de închiriere pentru spațiul locativ ocupat de către reclamantă numai în baza unei astfel de repartiții.
De asemenea, s-a invocat excepția inadmisibilității cererii privind nulitatea absolută a contractului de închiriere nr.1577/27.07.2007, pe motiv că nu există vreo situație care să justifice nulitatea (lipsa unei condiții de fond, încălcarea unei cerințead validitatem)
În fine, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active în capătul de cerere privind constatarea pierderii dreptului locativ prin neuz, cu motivarea că reclamanții nu au calitatea de a formula o asemenea cerere, constatarea unui drept locativ, fiind de atributul exclusiv al proprietarului sau administratorului fondului locativ și care este parte a raportului juridic cu cel față de care se cere constatarea încălcării prevederilor contractului de închiriere.
Cum, în cazul în speță, reclamanții nu sunt parte a raportului juridic invocat, ca atare, nu pot pretinde realizarea unei obligații și nu au în această situație calitate procesuală activă.
La termenul din 17.04.2008, pentru care pârâții Consiliul Local C și Municipiul C nu au fost citați, instanța a pus în discuție toate excepțiile invocate de pârâta C și după ascultarea concluziilor recurenților, a pârâtei și a pârâtului (care a solicitat fixarea unui termen pentru judecarea cererii reconvenționale), instanța a rămas în pronunțare asupra tuturor excepțiilor; după încheierea dezbaterilor, luând act de prezentarea avocatului pârâților Consiliul Local C și Municipiul C, instanța i-a comunicat cele discutate, fără a lua și concluziile acestor părți.
Prin sentința civilă nr.7435/25.04.2008, Judecătoria Constanțaa admis excepția lipsei calității procesuale active respingând, pe cale de consecință acțiunea reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a stabilit mai întâi o ordine de soluționare a excepțiilor.
Astfel, s-a considerat că excepția lipsei calității procesuale active trebuia soluționată înaintea excepției inadmisibilității acțiunii, deoarece în această cauză trebuie stabilit mai întâi dacă reclamanții au calitatea de a formula acțiunea, iar apoi dacă acțiunea astfel formulată este admisibilă.
În analiza calității în discuție, judecătoria considerat că reclamanții ar fi trebuit să invoce faptul că pârâtul a părăsit locuința după încheierea celui de-al doilea contract și nu după încheierea primului.
Cum reclamanții nu se raportează la contractul încheiat în anul 2007, instanța a constatat că nu este întrunită condiția ca pârâtul să fi părăsit locuința după încheierea acestui contract, ceea ce a condus la concluzia că reclamanții nu au calitatea de a cere continuarea contractului față de ei, calitate pe care numai în această situație ar fi avut-
În consecință, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost admisă, fiind astfel soluționată implicit și excepția inadmisibilității acțiunii (!).
Referitor la cererea reconvențională, instanța a constatat că singura persoană care deține un titlu valabil este pârâtul, acesta având încheiat contractul de locațiune nr.1577/2007 care este valabil până la data de 08.04.2009.Prin urmare, reclamanții nu dețin nici un titlu asupra imobilului, ceea ce va conduce la admiterea cererii reconvenționale și evacuarea pârâților (cu toate acestea, soluția din dispozitiv privea exclusiv rezolvarea excepției lipsei calității procesuale active și judecarea cererii introductive doar ca urmare a soluționării acestei excepții).
Împotriva acestei soluții au declarat apel atât reclamanții cat si pârâtul.
Reclamanții au criticat hotărârea instanței de fond din perspectiva faptului ca a soluționat cauza fără a intra in cercetarea fondului, nu a respectat principiul contradictorialității si al asigurării dreptului la apărare, soluționând în mod greșit excepția lipsei calității procesual active a acestora.
Paratul a criticat hotărârea instanței de fond din perspectiva nesoluționării cererii reconvenționale, arându-se că, deși instanța de fond a precizat in considerentele hotărârii ca cererea reconvenționala este întemeiată, acest fapt nu-si găsește corespondent in dispozitiv, cu toate că instanța avea obligația sa se pronunțe efectiv si neechivoc asupra cererii reconvenționale.
Prin decizia civilă nr.46/22.01.2009 Tribunalul Constanțaa admis apelul pârâtului A, desființând hotărârea atacată în parte și trimițând cauza spre rejudecare în privința cererii reconvenționale.
Instanța de apel a observat că, deși judecătoria a arătat in considerentele hotărârii ca cererea reconvenționala a paratului este întemeiata, nu a dat eficienta raționamentului expus cu privire la aceasta cerere și in dispozitivul hotărârii, fapt pentru care hotărârea nici nu poate fi pusa in executare.
S-a învederat că, soluționarea temeinica a cauzei presupune ca fiecare cerere a părților sa aibă corespondent in dispozitivul hotărârii, ceea ce nu era si cazul in speță.
In acest context, tribunalul a apreciat că prima instanță de fond nu a analizat in mod temeinic problemele esențiale deduse judecații, încălcând dreptul la un proces echitabil de care ar fi trebuit să se bucure părțile.
În privința apelului reclamanților, tribunalul l-a respins considerând că aceștia nu au vocație la continuarea locațiunii sau la atribuirea acesteia, si nici nu au făcut dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute in normele juridice de atribuire a unor locuințe din fondul locativ de stat,astfel încât nu justifica nici calitatea si nici interesul legitim pentru promovarea cauzei de fata.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții, solicitând admiterea apelului lor și trimiterea întregii cauze spre rejudecare în fond.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual active reclamanții, consideră că, în mod greșit, instanța de fond a admis-o și instanța de apel a menținut această soluție lipsită de temei legal, considerând că, în speță, nu ar fi întrunite condițiile prevăzute de art.27 din Legea nr.114/1996.
În mod greșit instanța de apel a reținut faptul că "reclamanții nu au vocație la continuarea locațiunii sau la atribuirea acesteia", în condițiile în care aceștia au invocat o cauză de nulitate absolută, care poate fi ridicată oricând și de către orice persoană care justifică un interes.
Or, ei au demonstrat faptul că locuiesc în acest imobil din anul 1992, că au efectuat lucrările de reparații necesare pentru un imobil aflat în stare de ruină, astfel încât este evident faptul că aceștia justifică un interes născut, legitim și actual pentru obținerea unui titlu locativ în acest imobil.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art.304 Cod pr.civilă și a susținerilor reclamanților, Curtea constată că recursul este întemeiat și urmează a-l admite.
Sentința civilă nr.7435/25.04.2008 a Judecătoriei Constanța conține o soluție care este rezultatul unui șir de erori procedurale, dar și materiale, care nu au fost corectate decât în foarte mică măsură de instanța de apel.
Astfel, după cum reiese din analiza încheierii din 11.04.2008, Judecătoria Constanțaa procedat la discutarea tuturor excepțiilor invocate de fără ca procedura de citare cu toate părțile să fie legal îndeplinită.
Citarea părților reprezintă nu numai o condiție esențială a desfășurării procesului civil (art.85 și art.107 Cod pr. civilă) dar și o premisă a publicității ședinței de judecată, o garanție a corectitudinii și imparțialității judecătorilor și independenței acestora; de asemenea, prin citarea participanților la proces se dă satisfacție și principiului oralității și contradictorialității - posibilitatea părților de a participa activ la prezentarea, argumentarea și dovedirea drepturilor/ apărărilor lor inclusiv prin concluzii orale.
Aceste principii de desfășurare a procesului civil (dar și altele precum dreptul la apărare) își pot găsi aplicarea doar în condițiile legalei citări a părților - de unde și numeroasele soluții legale referitoare la rezolvările din căile de atac privind hotărârile ce au fost pronunțate când partea nu a fost legal citată (art.297 al.1, art.312 al.5, art.317 al.1 pct.1 Cod pr. civilă).
Cerința nu este nicidecum satisfăcută prin comunicarea "celor discutate" astfel cum a procedat judecătoria, mai ales cu privire la situația în care s-au discutat elemente esențiale pentru desfășurarea procesului și nu o simplă amânare în condițiile în care ar fi fost aplicabile prevederile art.126 Cod pr.civilă.
De asemenea, judecătoria a greșit atunci când a pus în discuția părților, deodată, prezente toate excepțiile invocate de, fără a stabili o ordine de prioritate.
Deși instanța a purces, în final, la acest demers de fixare a unei ordini de analiză a excepțiilor, procedura este greșită atât din punct de vedere al momentului ales - direct în deliberare -, cât și al rezultatului.
În privința etapei procesuale, în care ar trebui determinată ordinea de analiză a excepțiilor, este evident că acesta nu poate fi decât ședința publică, inclusiv aspectul stabilirii priorității în ședință fiind supus discuțiilor contradictorii ale părților.
Ori de câte ori instanța are de soluționat mai multe incidente procedurale, aceasta va trebui să fixeze mai întâi ordinea de analiză și apoi să procedeze la soluționarea lor în ordinea stabilită; după rezolvarea motivată a unui incident (nelegala citare, greșita compunere a completului, discuții privind timbrajul etc.) instanța va trece la soluționarea, în ordine, a celorlalte probleme supuse atenției sale.
Este inadmisibilă maniera în care judecătoria a procedat la soluționarea în grup a unor excepții distincte; procedeul drepturi esențiale ale părților precum dreptul la apărare și contradictorialitatea procesului civil, pentru că permite instanței, în condițiile lipsite de transparență să aleagă dintre excepțiile invocate, una căreia să-i dea prevalență și pe care să se bazeze soluția, deși părțile, dat fiind caracterul secret al deliberărilor, nu au acces la raționamentul instanței.
De aceea, judecătoria trebuia - prealabil punerii în discuție a celor trei excepții invocate de pârâtă - să stabilească o ordine de analiză; această determinare nu putea fi făcută decât în ședință publică, după ascultarea concluziilor părților asupra chestiunii ce se cerea analizată.
În privința procedurii de soluționare a excepțiilor, nu există în Codul d e procedură civilă un text expres, însă principiile care guvernează materia se pot extrage prin analogie din prevederile art. 137 Cod pr. civilă.
Astfel, textul în cauză obligă instanța să se pronunțe, înainte de a intra în fondul dezbaterilor, asupra excepțiilor de procedură, precum și al celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea pe fond a pricinii. Rațiunea evidentă a reglementării este aceea de a evita o judecată inutilă sau efectuarea unor acte de procedură care ar trebui apoi făcute de altă instanță.
Această rațiune precum și distincția dintre excepțiile de procedură și cele de fond își găsesc aplicarea și în legătură cu soluționarea mai multor excepții invocate simultan și nu doar în concursul soluționării acestora cu fondul.
De aceea, de fiecare dată când judecătorul este învestit concomitent cu rezolvarea mai multor excepții, pentru a deduce ordinea lor de soluționare trebuie făcute două raționamente: a) clasificarea excepțiilor, după obiectul asupra căruia poartă, în excepții de procedură și excepții de fond și b) stabilireaipoteticăa efectelor pe care diferitele, excepțiile le produc în sensul că soluționarea unora ar face inutilă analiza celorlalte.
Primul demers vizează încadrarea excepțiilor în funcție de obiectul vizat: încălcarea regulilor de procedură privind compunerea instanței, competența și procedura de judecată (excepțiile de procedură) și cele care privesc lipsuri referitoare la exercițiul dreptului la acțiune: drepătul, interesul, capacitatea și calitate (excepții de fond).
În această distincție, art.137 Cod pr.civilă stabilește obligatoriu ordinea de soluționare: "mai întâi excepțiile de procedură și (apoi- nota curții) cele de fond".
În cazul în care instanța se găsește învestită cu soluționarea unor excepții de aceleași fel (doar de procedură sau doar de fond) instanța va trebui să discernă care dintre excepții ca urmare a soluționării sale va face inutilă examinarea celorlalte.
În cazul speței de față, instanța a fost sesizată cu soluționarea a trei excepții de fond: inadmisibilitatea, lipsa calității procesual active, lipsa calității procesual pasive. Ordinea de soluționare a acestor trei excepții reiese din însăși definirea lor precum și efectele pe care ipotetica lor admitere le-ar avea asupra celorlalte: inadmisibilitatea vizează folosirea unei acțiuni/cereri/căi procedurale interzisă de lege sau de către o persoană neîndreptățită; calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantă și persoana care este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtă și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).
Reiese așadar că primul demers al instanței trebuie să fie stabilirea de plano a admisibilității unui acțiuni și apoi determinarea identității dintre titularul dreptului ce face obiectul judecății și persoana reclamantă și abia la sfârșit stabilirea calității procesuale pasive.
Aceasta deoarece abia după ce se stabilește că o cerere/mijloc procedural este permisă de legea procesuală sau materială are sens a se discuta dacă a fost de persoana îndreptățită sau împotriva persoanei ce se pretinde a fi titularul obligației din latura pasivă a raportului juridic dedus judecății.
Ulterior, este firesc a se cerceta dacă reclamantul este titularul dreptului ce face obiectul cauzei și abia în final verificarea calității procesuală pasivă a părții chemate în judecată.
Aceasta este și ordinea pe care prima instanță trebuia să o respecte: excepția inadmisibilității, lipsa calității procesuală activă, lipsa calității procesuală pasivă.
Or, judecătoria a considerat nejustificat, că prioritate are excepția lipsei calității procesuală activă.
În soluționarea acestei excepții, deși aceasta se referea doar la "capătul 3 de cerere" (astfel cum a fost invocată -de fapt capătul 2) - pierderea dreptului locativ prin neuz -,instanța a soluționat-o ca și cum privea întreaga cauză; or, vizând doar o parte a cererii, soluționarea acesteia, oricare ar fi fost, urma să aibă efecte doar asupra părții din acțiune pe care ar fi afectat-
Pentru aceste motive, având în vedere dispozițiile art.304 pct.5 Cod pr. civilă privită la ordinea de soluționare a excepțiilor, dar și constatarea încălcării unor principii esențiale ale desfășurării procesului civil: principiului oralității și contradictorialității, dreptul la apărare, în baza art.312 al. 3 și 5 Cod pr. civilă va fi admis recursul și, casându-se ambele hotărâri, va fi trimisă întreaga cauză spre rejudecare Judecătoriei Constanța.
Având în vedere dispozițiile art.315 al.2 Cod pr. civilă conform cărora atunci când hotărârea a fost casată pentru nerespectarea formelor procedurale, judecata va reîncepe de la actul anulat, cum erorile instanței au privit procedura de soluționare a excepțiilor, rejudecarea va începe de la acest moment, rămânând deci valabile măsurile dispuse de instanță până la ședința din 11.04.2008.
În considerarea caracterului obligatoriu al hotărârilor instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate (art.315 al.1 Cod pr. civilă), judecătoria va analiza excepțiile în ordinea fixată de curte, luând în considerare și motivarea acestora: lipsa calității procesual active privește doar cererea de constatare a pierderii dreptului locativ prin neuz, lipsa calității procesual pasive doar cererea de obligare la încheierea unui contract de închiriere, iar inadmisibilitatea doar solicitarea de constatare a nulității, deci nici una nu privește întreg fondul acțiunii principale.
Cu atât mai mult, soluționarea excepțiilor nu împiedică judecarea cererii reconvenționale a cărei existentă de sine stătătoare este guvernată de prevederile art.120 cod pr. civ. (soluționarea simultană cu cererea principală, disjungerea când doar acțiunea introductivă - și nu reconvenționala - este în stare de judecată).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenții-reclamanți și domiciliați în C,- bis împotriva deciziei civile nr.46 din 22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în contradictoriu cu intimații-pârâți C, - C,-, -, parter, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, și MUNICIPIUL C prin PRIMAR cu sediul C,- și - C,- județ
Casează ambele hotărâri și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
- - - - - -
Grefier
- -
Jud.fond:-
Jud.apel:;;
red.dec.jud./19.10.2009
tehnored.gref./21.09.2009 // 4 ex.
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Către,
JUDECĂTORIA CONSTANȚA
Referitor la dosarul nr- privind recursul civil declarat de recurenții-reclamanți și domiciliați în C,- bis -împotriva deciziei civile nr.46 din 22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în contradictoriu cu intimații-pârâți C, - C,-. -. parter;CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, și MUNICIPIUL C prin PRIMAR cu sediul în C,- și domiciliat în C,- județ C, având ca obiect constatarea nulitate absolută contract și obligație de a face, vă comunicăm următoarele:
Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă nr.283 din 14.09.2009 a admis recursul civil declarat de recurenții-reclamanți și împotriva deciziei civile nr.46 din 22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în contradictoriu cu intimații-pârâți C, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, și MUNICIPIUL C prin PRIMAR.
S-au casat ambele hotărâri și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Constanța.
Președinte de complet
Grefier
- -
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Gabriel Lefter, Mihaela Ganea
