Obligație de a face. Decizia 284/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 284/
Ședința publică din 14 septembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 3: Mihaela Ganea
Grefier - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea, domiciliată în M,-, -ămin,.3,. 306, jud. C în contradictoriu cu intimata COM CM, cu sediul în C,-, împotriva deciziei civile nr. 199/C din 23.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru contestatoarea avocat, conform împuternicirii avocațiale AV nr. 16444/2008 lipsind intimata.
Procedura este legal îndeplinită conform art.87 și urm.Cod pr.civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar, fiind lămurită asupra cauzei, în conformitate cu art.150 Cod pr.civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Apărătorul contestatoarei își întemeiază cererea pe dispozițiile art.318 Cod pr.civilă. Consideră că instanța de recurs a comis o gravă eroare materială considerând că locuințele de serviciu nu își mai mențin statutul de locuințe construite din fondurile statului. În momentul introducerii acțiunii contestatoarea avea contract de închiriere pentru garsoniera din litigiu. Greșit s-a considerat de către instanța de recurs că decizia civilă nr.5 din 21.01.2008 a ÎCCJ face referire la contractele de închiriere astfel cum sunt ele definite prin Legea nr-, în cauză fiind aplicabile prevederile Legii nr.85/1992 și ale Decretului Lege nr.61/1990.
În concluzie, solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, anularea deciziei contestate și rejudecarea recursului cu cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra contestației în anulare.
CURTEA
Asupra prezentei contestații în anulare, reține:
Prin decizia civilă nr. 199/C din 23.06.2008 a Curții de APEL CONSTANȚA -secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale pronunțată în dosarul nr- a fost respins ca nefondat recursul formulat de recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr. 215/15.04.2008 a Tribunalului Constanța.
Instanța de recurs a reținut, în esență, că art.7 al Legii nr.85/1992, modificată prin Legea nr.76/1994, republicată, prevede că:
,Locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi.
De asemenea, vor fi vândute la cerere, în condițiile prevederilor alin. 1 și cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere și locuințele care înainte de 6 martie 1945 au aparținut regiilor autonome, instituțiilor și societăților cu capital de stat, mixt sau privat, care și-au încetat existența după această dată sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unități economice sau bugetare de stat.
Locuințele care înainte de 6 martie 1945 au aparținut societăților cu capital privat sau mixt vor fi vândute în condițiile de evaluare, de achitare integrală sau în rate a prețului și de exceptare de la vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/1995.
Evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin. 1 și 2 și la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.
Art. 1. alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
de prevederile alin. 1 și chiriașii care nu sunt angajații unităților proprietare.
Locuințele de intervenție, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unităților economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplinește activități sau funcții ce necesită prezența, permanentă sau în caz de urgență, în cadrul unităților. Aceste locuințe nu se vând.
Unitățile economice sau bugetare pot să dețină și să construiască din fonduri proprii locuințe de serviciu, destinate închirierii salariaților acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă. Modul de administrare și eventuala înstrăinare a acestor locuințe se vor stabili de consiliile de administrație, respectiv de conducerile unităților.
Locuințele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialiști sau personalului Ministerului d e Interne, nu se vând.
Instanța de recurs a reținut că din interpretarea acestor texte legale rezultă că se cer întrunite două condiții pentru ca instanța judecătorească să oblige pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare: locuințele să fie construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat și titularii contractelor de închiriere să își fi exprimat dorința de a le cumpăra, formulând în acest sens o cerere.
Sub aspectul calității de titular a unui contract de închiriere, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin decizia nr.5/2008, că dispozițiile Legii nr.85/1992 sunt aplicabile și contractelor de închiriere încheiate după data intrării in vigoare a acestui act normativ. Astfel, instanța de apel în mod corect a analizat dacă pârâtei-intimate îi incumbă obligația legală de a vinde și în același timp dacă se încadrează în categoria unităților despre care se face vorbire în art.7 al.1 din actul normativ menționat.
S-a reținut că societatea pârâtă este o societate pe acțiuni, cu capital integral privat, prin cumpărarea acțiunilor societății, acționarii persoane fizice sau juridice cumpărând întregul patrimoniu al societății și că locuința în litigiu nu face parte din categoria locuințelor de serviciu sau de intervenție, ea fiind destinată realizării obiectului de activitate al intimatei-pârâte.
S-a conchis că în mod corect instanța de apel a stabilit că pârâta intimată nu se circumscrie categoriei de societăți comerciale prevăzute de art.7 al.1 din Legea nr.85/1992, astfel încât nu poate fi obligată să înstrăineze recurentei, locuința în litigiu, în caz contrar, s-ar aduce atingere dispozițiilor art.480 cod civil care reglementează dreptul de proprietate și dispozițiile art.130 din Constituția României.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta reclamantă, motivele căii extraordinare de atac fiind depuse la termenul din 8.09.2008.
Contestatoarea a arătat, în aceste condiții, că instanța de recurs a comis o eroare materială, apreciind că recurenta nu are contract de închiriere pentru garsoniera ocupată.
S-a invocat în egală măsură temeiul de retractare a hotărârii reglementat prin art. 318 cod proc. civilă prin raportare la aprecierea legată de pierderea statutului de locuințe construite din fondurile statului a locuințelor de serviciu din Blocul cămin, solicitând să se rețină că Legea nr. 76/1994 nu a modificat Legea nr. 85/1992, ci a prevăzut doar posibilitatea ca societățile să poată construi din fonduri proprii locuințe de serviciu. Nu s-a contestat niciodată faptul că intimata este proprietara acestor locuințe, contestatoarea arătând doar că în măsura în care aceste locuințe au fost construite din fondurile statului nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. 7 din Legea nr. 85/1992.
S-a solicitat să se constate o altă eroare materială săvârșită de către instanța de recurs cu ocazia aprecierii aplicabilității deciziei civile nr. 5/21.01.2008 a S-a susținut că în speță nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 114/1996, întrucât contractul de închiriere nu a fost încheiat prin Administrația financiară M, în speță fiind incidente dispozițiile Legii nr. 85/1992 și ale Decretului-Lege nr. 61/1990.
Prin întâmpinare, intimata A a solicitat respingerea contestației.
S-a făcut referire la condițiile de admisibilitate ale unei contestații în anulare fondate pe disp. art. 318 cod proc.civilă, precum și la înțelesul dat în doctrină noțiunii de,greșeală materială.
Analizând motivele invocate în cuprinsul contestației, prin prisma temeiului în drept evocat, se va reține că prezenta contestație este nefondată.
În literatura juridică s-a exprimat constant opinia potrivit cu care teza 1 cuprinsă în art. 318 cod proc. civilă nu se referă la erori de judecată, care permit părții interesate ca pe calea contestației în anulare să modifice soluția de fond prin reaprecierea probelor, ci la simple erori materiale care,fără a fi în măsură să modifice dezlegarea în drept dată, contribuie la o corectă soluționare în plan procedural. S-a apreciat, astfel, că intră în această categorie soluția de respingere a recursului ca tardiv ori ca netimbrat, în măsura în care din dosar rezultă situații contrare.
În cauză, însă, contestatoarea nu invocă astfel de situații, ci tinde în fapt la reevaluarea materialului probator și pe cale de consecință la reformarea pe fond a soluției date în recurs, cu schimbarea în totalitate a dezlegării în drept irevocabile.
Or, toate împrejurările evocate în motivația contestației în anulare țin de considerentele în drept ale instanței de recurs, contestatoarea urmărind să combată aspectele reținute în decizia Curții prin aceleași elemente invocate de altfel în susținerea recursului.
Întrucât aspectele care vizează stabilirea situației juridice a locuinței, existența raporturilor locative și incidența unor texte de lege susțin dezlegarea în drept dată în recurs, neconstituind simple greșeli materiale, înțelese de contestatoare ca erori de judecată, se va constata că în cauză nu se regăsesc cerințele specifice promovării contestației în anulare în temeiul art. 318 cod proc. civilă, motiv pentru care calea de atac va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea, domiciliată în M,-, -ămin,.3,. 306, jud. C în contradictoriu cu intimata COM CM, cu sediul în C,-, împotriva deciziei civile nr. 199/C din 23.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,astăzi 14.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
Grefier
- -
Tehnored.dec.jud.
Tehnored.disp.gref.
2 ex./29.09.2009
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Gabriel Lefter, Mihaela Ganea
