Anulare act. Decizia 2931/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2931/R/2009
Ședința publică din: 17.12.2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTORI: Eugenia Pușcașiu, Andrea Chiș Ana Ionescu
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.163/A din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, privind și pe intimata pârâtă -, având ca obiect acțiune în constatare-anulare act.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată că nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.12.2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2490/05.08.2008, Judecătoria Cluj -N a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii formulată de pârâta și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, excepție invocată de pârâta.
Prin aceeași sentință fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1508/13.09.1999 de BNP și a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvențional, și în consecință a dispus sistarea stării de indiviziune existentă asupra imobilului înscris în CF nr. 22323 C-N, sub nr. top. 21131/2/1/2/2, 21131/2/1/1/1 - "Teren în-, în suprafață de 245 mp și casă pe fundații și elevații din beton, zidărie din BCA, acoperiș șarpantă din lemn cu învelitoare din țiglă, compus din: pivniță, centrală termică, spălătorie, casa scării, PARTER: camera, bucătărie, hol, wc cu dus, casa scării,: camera, baie, hol, logie, casa scării", în suprafață de 245 mp, prin atribuirea acestuia în întregime reclamantului pârât reconvențional.
Instanța a obligat reclamantul pârât reconvențional să plătească pârâtei reclamante reconvenționale suma de 219.357,45 lei, echivalent a 65.250 euro, cu titlul de sultă, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
A obligat reclamantul pârât reconvențional să plătească pârâtei reclamante reconvenționale suma de 41.272,13 lei cu titlul de folos de tras aferent cotei de parte al pârâtei reclamante reconvenționale din imobilul construcție situat în C-N,-, aferent perioadei 14 august 2003 - 30 aprilie 2007.
A obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.729,90 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Începând cu luna octombrie 1990 între reclamant și pârâtă s-a derulat o relație de concubinaj, relație întreruptă diverse perioade de timp de mai multe certuri intervenite între părți, dar reluată, relație care s-a derulat până în anul 2001, perioadă în care părțile s-au gospodărit împreună, fiecare contribuind la cheltuielile relației.
În 13 septembrie 1999 între reclamantul și pârâta s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1508 de prin care reclamantul a înstrăinat pârâtei cota de parte din imobilul înscris în CF nr. 22323 C-N, sub nr. top. 21131/2/1/2/2, 21131/2/1/1/1 - "Teren în-, în suprafață de 245 mp și casă pe fundații și elevații din beton, zidărie din BCA, acoperiș șarpantă din lemn cu învelitoare din țiglă, compus din: pivniță, centrală termică, spălătorie, casa scării, PARTER: camera, bucătărie, hol, wc cu dus, casa scării,: camera, baie, hol, logie, casa scării", în suprafață de 245 mp, pentru prețul de 85.000.000 lei ROL, preț încasat în întregime înainte de semnarea acestui contract.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii reclamantului de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare menționat anterior, excepție invocată de către pârâta, instanța a reținut că așa cum s-a subliniat în mod constant în doctrina juridică, prețul vânzării trebuie să constituie o cauză suficientă a obligației corelative a vânzătorului de a transmite proprietatea lucrului vândut, o eventuală disproporție rezultată ca urmare a faptului că un contractant a profitat de starea de constrângere a celuilalt este vorba de o leziune, dar nu de una obișnuită ci de o leziune care s-ar analiza într-o cauză imorală care este de natură a atrage nulitatea absolută a convenției, revenind obligația celui ce invocă această stare de a face dovada stării de constrângere, motiv pentru care instanța urmează a respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii formulată de pârâta.
De asemenea, a mai reținut instanța că reclamantul a solicitat constatarea unei nulități absolute a contractului de vânzare-cumpărare, nulitate care poate fi constatată oricând, astfel că sub acest aspect instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, excepție invocată de pârâta.
În ce privește fondul cauzei, raportat la disp. art. 948, 966 și 967.civil, instanța a reținut că faptul în sine că contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat între două persoane care au trăit în concubinaj nu justifică concluzia că el este nul având o cauză imorală și deci ilicită, esențială în această privință fiind împrejurarea dacă contractul s-a încheiat pentru determinarea pârâtei să mențină raporturi de concubinaj, caz în care ar avea o cauză imorală.
Din declarațiile martorilor și, instanța a reținut că amândoi martorii au auzit de la reclamant că pârâta ar fi condiționat reluarea legăturii de concubinaj de vânzarea unei cote de parte din imobilul în litigiu, sursă și în ceea ce privește martorul martor care a primit informația de la reclamant după încetarea relațiilor de concubinaj, mai mult martorul fiind propus a fi audiat cu mult după audierea celorlalți martori. De asemenea, mai reține instanța că acest martor își aduce aminte de discuțiile avute cu reclamantul în ceea ce privește relația acestuia cu pârâtă, inclusiv încheierea actului contestat, dar nu își amintește cu exactitate elemente din viața sa personală pe care le leagă de desfășurarea evenimentelor dintre reclamant și pârâtă, în sensul că nu își aduce aminte cu exactitate anul în care a divorțat dar relatează coerent și cu suficiente amănunte discuțiile avute cu reclamantul cu privire la relația acestuia cu pârâta inclusiv veniturile pe care le avea reclamantul în acea perioadă, declarațiile acestuia necoroborându-se cu nici un mijloc de probă, motiv pentru care instanța urmează a le înlătura.
Instanța a apreciat pe baza probelor administrate în cauză că nu reiese faptul că în perioada lunii septembrie 1999 părțile să fi fost certate sau despărțite în fapt și nici vreo constrângere a reclamantului efectuată de către pârâtă, constrângere de natură a-l determina a încheia contractul de vânzare-cumpărare, deși acesta avea obligația de a face această dovadă potrivit art. 1169 Cod civil. Deși reclamantul a subliniat faptul că pârâta ar fi urmărit pe toată perioada relației de concubinaj doar urmărirea unor beneficii materiale nu a făcut această dovadă, din contră din dosarul cauzei reieșind că pârâta a avut un loc de muncă, deține a proprietăți, și mai mult ambele părți contribuiau la menajul comun.
În ceea ce privește lipsa prețului, instanța a reținut pe de o parte faptul că în contractul încheiat între părți se precizează în mod expres faptul că prețul a fost primit anterior semnării contractului, astfel că reclamantul avea obligația de a răsturna această prezumție de plată a prețului, eventualele evidențe întocmite de către pârâtă nefiind în măsură a răsturna această prezumție, reclamantul nefăcând dovada că acestea erau regulat ținute, iar pe de altă parte acestea se referă la perioade disparate de timp.
Sub aspectul cauzei, noțiunea de preț poate fi mai extinsă decât noțiunea de sumă aferentă transferului dreptului de proprietate, putând reprezenta și contribuții ale pârâtei la edificarea construcției, contractul strict juridic putând fi unul și de dare în plată. În legătură cu acest aspect, instanța a reținut că reclamantul a depus la dosarul cauzei o serie de chitanțe aferente unor materiale sau executării unor lucrări aferente edificării imobilului, multe dintre aceste chitanțe fiind eliberate pe seama unei societăți comerciale SC SRL, însă având în vedere că imobilul la finalizarea lui a fost înscris pe numele său și în lipsa dovezii faptului că aceste drepturi de creanță ale societății în cauză au fost suportate în întregime de către reclamant, aceste sume putând fi restituite societății chiar și din sume provenite de la pârâtă, instanța nu are suficiente elemente de certitudine pentru a concluziona că reclamantul a suportat în întregime cheltuielile legate de edificarea construcției.
Ulterior ruperii legăturii de concubinaj, reclamantul a fost de acord cu înscrierea unui drept de ipotecă asupra întregului imobil, ipotecă înscrisă în favoarea BCR C și accesoriu unui contract de credit întocmit de către pârâtă, ori având în vedere susținerea acestuia cu privire la elementul determinant la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, respectiv continuarea relațiilor de concubinaj, acceptarea acestui fapt după încetarea acestora nu face decât să evidențieze ideea că acest transfer nu a fost întemeiat pe ideea continuării, respectiv reluării acestei relații între părți.
Astfel, având în vedere faptul că reclamantul nu a făcut dovada unei cauze ilicite și imorale, deși avea această obligație, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de acesta în contradictoriu cu pârâta având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1508/13.09.1999 de BNP.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expert, imobilul nu poate fi comod partajat în natură în soluția proiectată și executată, iar potrivit aceluiași expert valoarea de circulație a imobilului este de 438.700 lei, echivalent a 130.500 euro.
Având în vedere acesta aspect, instanța a reținut că reclamantul locuiește efectiv în imobilul în cauză și că nu deține o altă locuință, raportat la dispozițiile art. 728 Cod civil, instanța a dispus sistarea stării de indiviziune existentă, prin atribuirea acestuia în întregime reclamantului pârât reconvențional iar în temeiul dispozițiilor art. 6739Cod procedură civilă l-a obligat la sultă către pârâtă în sumă de suma de 219.357,45 lei, echivalent a 65.250 euro, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, sultă aferentă cotei de parte deținută de către pârâta reclamantă reconvențională.
În ce privește folosul de tras aferent perioadei 14.08.2003 - 30.04.2007, instanța a avut în vedere declarația martorei și în baza raportului de expertiză efectuat de expert Jarda, a obligat reclamantul pârât reconvențional să plătească pârâtei reclamante reconvenționale suma de 41.272,13 lei cu titlul de folos de tras aferent cotei de parte al pârâtei reclamante reconvenționale din imobilul construcție situat în C-N,-, aferent perioadei 14 august 2003 - 30 aprilie 2007.
Prin decizia civilă nr. 163/A/18.03.2009 Tribunalului Cluja fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2490 din 05.03.2008 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, care a fost menținută în totul și a fost respinsă ca nedovedită cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că probele administrate în cauză, respectiv declarația martorului aflată la filele 100-101 dosar, declarațiile martorilor și referitoare la aceeași împrejurare, tribunalul a constatat că, potrivit celor arătate de martori, împrejurările relatate de aceștia cu privire la condiționarea de către pârâtă reluării relației dintre ei de încheierea unui contract de vânzare-cumpărare pentru cota de parte, le cunoaște de la reclamant, ei nefiind de față la discuția purtată între părți, discuție în care se pretinde că pârâta ar fi avut această solicitare.
Înscrisurile la care face referire apelantul în motivele de apel nu fac dovada împrejurării pretinse, adică la condiționarea de către intimată reluării relației sentimentele de încheierea contractului autentic. Astfel, în notificarea nr. 2594/06.08.1998 intimata pretindea existența unei obligații a reclamantului față de ea cu privire la sumele de 800.000 lei, 400 DM și 15.000.000 lei reprezentând contravaloarea colaborării sale la investiția casă familială din C-N,- pe durata relației de concubinaj.
În declarația cu privire la această notificare depusă la fila 153 dosar, intimata recunoaște stingerea litigiului pe cale amiabilă, în urma primirii la data de 10.10.1998 a sumei de 5.000.000 lei de la reclamantul. Declarația nu este însă datată, astfel că există prezumția că aceasta a fost scrisă ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, contract care a avut scopul de a regla raporturile dintre părți decurgând din contribuția lor la edificarea imobilului, căci altfel este nu se poate explica cum intimata ar fi putut considera stins litigiul dintre ei cu plata unei sume de 5.000.000 lei când pretențiile sale erau mult mai mari.
Testamentul despre care face vorbire apelantul nu probează nici acesta cauzat ilicită și imorală a convenției.
evidenței cheltuielilor de către intimată de asemenea nu dovedește acest aspect, ci doar dorința pârâtei de a avea o evidență a cheltuielilor, aspect deloc neobișnuit și chiar indicat în cazul edificării unei construcții, când investitorul trebuie să aibă o imagine clară a sumelor cheltuite, căci bugetul alocat investiției trebuie ținut sub control.
Susținerea apelantului că în mod greșit a fost obligat la plata folosului de tras, căci nu s-a probat că ar fi împiedicat-o de intimată să folosească imobilul, nu poate fi primită. Chiar dacă nu s-a dovedit împiedicarea efectivă a intimatei să intre în imobil, în cauză s-a dovedit iar apelantul nu contestă această împrejurare, existența stării conflictuale între părți, ce a culminat cu spargerea de către reclamant a farului de la mașina de serviciu a intimatei și distrugerea ușii de la intrare în apartamentul intimatei. Ori, această stare conflictuală extremă existentă între părți, generată de gesturi violente ale apelantului, exclude ideea și posibilitatea folosirii în comun a imobilului de către părți. Astfel fiind, apelantul, care a folosit în ultimii ani in mod exclusiv imobilul proprietate comună, în mod temeinic și legal a fost obligat la plata folosului de tras în favoarea intimatei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal reclamantul, solicitând în principal modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și respingerii cererii reconvenționale.
În subsidiar, recurentul a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel în vederea completării probațiunii.
În ce privește cererea principală, instanța constată că recursul fost întemeiat pe disp. art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod proc.civ.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de apel nu a analizat judicios motivele de apel, ci s-a rezumat la relua considerente din hotărârea primei instanțe și mai mult, nu considerat necesară administrarea probei testimoniale, cu toate că aceasta s-ar fi impus pentru clarificarea stării de fapt reale. Astfel, instanța înlătură declarația martorului, dar conferă valoare probatorie declarațiilor celorlalți martori și, observând în mod contradictoriu că declarațiile acestora referitoare la aceleași împrejurări au ca sursă tot relatările reclamantului.
Declarațiile martorilor propuși spre audiere de către recurent au fost reținute trunchiat în cele două hotărâri. În vederea eliminării echivocului și în scopul aflării adevărului, recurentul a propus audierea altor martori care cunoșteau în mod nemijlocit elemente noi, dar instanța respins cererea de audiere a acestora, apreciind proba ca nefiind utilă cauzei.
Cauza ilicită a convenției rezultă nu numai din declarațiile martorilor audiați, ci și din înscrisurile aflate la dosarul cauzei și, cu toate acestea, instanța de apel lipsește aceste înscrisuri, notificarea nr. 2594/6.08.1998 și evidența cheltuielilor ținute de către intimată, de efecte și valoare probatorie.
Instanța de apel reiterează considerentele primei instanțe și apreciază în mod greșit că pe fondul unei stări conflictuale recurentul s-ar fi manifestat violent, însă atâta timp cât sursa declarațiilor martorilor este intimata, aceste declarații sunt lipsite de valoare probatorie.
Ultimul aspect invocat de recurent se referă la faptul că, atâta vreme cât intimata nu are dreptul la cota de parte din imobil, nu poate exista o stare de indiviziune ce trebuie sistată, astfel că, cererea acesteia este neîntemeiată, iar capătul de acțiune privind obligarea lui la plata folosului de tras în favoarea intimatei este inadmisibil.
Cu privire la cererea subsidiară, recurentul a cerut casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probațiunii, în baza disp. art. 312 Cod proc.civ. fără a arăta în mod concret pe ce își bazează cererea.
Prin întâmpinarea depusă, intimata s-a opus admiterii recursului, arătând că motivele de recurs invocate de recurent nu se încadrează în cerințele art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod proc.civ. De altfel, prin aceste motive recurentul tinde să obțină o reapreciere a stării de fapt, fapt inadmisibil prin prisma disp. art. 304 Cod proc.civ.
În ce privește cererea subsidiară a recurentului de trimitere a cauzei spre rejudecare, intimata a arătat că această cerere este inadmisibilă, raportat la disp. art. 312 alin. 5 Cod proc.civ. ce cuprinde situațiile limitativ prevăzute în care se poate cere casarea cu trimitere spre rejudecare, iar cererea recurentului nu se încadrează în dispozițiile acestui text de lege.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ. urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Conform disp. art. 306 alin. 1 Cod proc.civ. recursul trebuie motivat în termenul legal. A motiva recursul înseamnă pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prev. de art. 304 Cod proc.civ. dar și dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.
Recurentul nu arată în mod exact criticile privind modul de judecată corespunzătoare fiecăruia dintre textele de lege invocate, respectiv art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod proc.civ. Cu toate acestea, raportat la disp. art. 306 alin. 3 Cod proc.civ. instanța de recurs va proceda la analiza fiecăruia dintre motivele invocate, pentru a verifica încadrarea lor în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege.
Potrivit art. 304 pct. 7 Cod proc.civ. modificarea unei hotărâri se poate cere în cazul când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Instanța are obligația să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, precum și cele pentru care înlătură cererile părților. Doar în situația în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, limitându-se la a reține că nu sunt întrunite cerințele art. 296 Cod proc.civ. fără arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care duc la soluția pronunțată, așa cum cere art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod proc.civ. s-ar impune casarea deciziei tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În cauză, instanța de apel, conform disp. art. 295 Cod proc.civ. în limitele cererii de apel verificat stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Instanța de apel a analizat toate probele administrate în cauză, atât probele testimoniale, cât și cele cu înscrisuri, răspunzând fiecărei critici din declarația de apel. Astfel, sunt analizate declarațiile martorului, și, cât și înscrisurile invocate în declarația de apel, notificarea nr. 2594 din 6.08.1998, testamentul invocat în declarația de apel, cât și evidența cheltuielilor ținute de către intimată.
În concluzie, sub aspectul acestui text de lege, curtea constată că hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se sprijină și nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, astfel că nu se impune modificarea acesteia.
Potrivit art. 304 pct. 8 Cod proc.civ. modificarea unei hotărâri se poate dispune când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt ce nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv cazului de modificare prev. de art. 304 pct. 8 Cod proc.civ.
Astfel, instnața de apel a reținut că reclamantul și-a întemeiat cererea pe constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1508 din 13.09.1999 de Biroul Notarului Public, contract având ca obiect imobilul înscris în Cf 22323 C-N, nr. top 21131/2/1/2/2 și 21131/2/1/1/1 pentru cauză ilicită și neplata prețului. Faptul că instanța de apel a apreciat că acest act nu este lovit de nulitate absolută nu înseamnă că instanța schimbat natura actului sau înțelesul lămurit al acestuia, ci doar că, prin probele administrate în cauză nu s-au dovedit susținerile reclamantului referitoare la cauza ilicită și neplata prețului.
Potrivit art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, cerințele art. 948, 966 și 967.civil nu au fost încălcate la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare cărui nulitate absolută se cere fi constatată. Probele administrate în cauză nu au făcut dovada cauzei ilicite și imorale, acea că, contractul de vânzare-cumpărare s- încheiat pentru determinarea pârâtei să întrețină raporturile de concubinaj cu reclamantul.
Nu s-a dovedit în cauză nici lipsa prețului, aspect în legătură cu care instanța reține că în contractul încheiat între părți se prevede în mod expres faptul că, prețul a fost primit anterior semnării contractului, iar reclamantul nu a răsturnat această prezumție de plată a prețului.
Din motivarea hotărârii atacate, rezultă că instanța de apel a reținut elementele de fapt necesare pentru a respinge justificat cererea reclamantului de aplicare textelor art. 948, 966 și 967.civil, apreciind legal, așa cum s-a reținut că, cerințele acestor texte de lege nu au fost încălcate.
Cererea subsidiară a recurentului de casare a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru completarea probațiunii este, de asemenea, nefondată.
Disp. art. 312 alin. 3 Cod proc.civ. prevăd posibilitatea casării hotărârii și în situația în care instanța a cărei hotărâre este recurată, a soluționat procesul fără intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de noi probe.
Din decizia atacată rezultă că instanța de fond a soluționat procesul pe fond, astfel că cerința textului de lege arătat de necercetare a fondului cauzei nu este îndeplinită.
Cu ocazia declarării apelului, reclamantul a arătat că în probațiune înțelege să se folosească de proba prin înscrisuri, proba testimonială și că își rezervă dreptul de a solicita orice alte probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri.
În acest sens, în ședința publică din 11.03.2009 reprezentantul apelantului solicitat audierea martorilor și, arătând că prin declarația acestora urmărește să dovedească modul de desfășurare a relațiilor dintre părți și etapele construirii imobilului în cauză sub aspectul cheltuielilor. În aceeași ședință, reprezentantul apelantului învederat instanței că " are probe cu înscrisuri cu care dorește să facă dovada cauzei ilicite și imorale și că intimata nu a avut nici o contribuție materială la edificarea imobilului".
Cererea apelantului a fost respinsă de instanța de apel în baza art. 295 Cod proc.civ. dispoziții care permit instanței de apel să administreze și alte probe dacă le consideră necesare pentru soluționarea cauzei. Instanța de apel însă, este în drept să respingă cererea, așa cum a procedat în cauză, apreciind și motivând de ce audierea martorilor nu este necesară și utilă pentru soluționarea cauzei, întrucât și-a format convingerea în baza probelor administrate de prima instanță, ne mai fiind necesară administrarea de noi probe în scopul lămuririi complete a raporturilor deduse judecății. În această situație, instanța de apel a făcut uz de dreptul conferit de lege și nu încălcat nici o dispoziție legală.
În ce privește actele depuse de recurent în faza recursului, respectiv declarațiile numiților, și, instanța reține că acestea nu pot fi acceptate, raportat la disp. art. 305 Cod proc.civ. potrivit cărora, în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.
Recurentul a mai depus la dosarul cauzei în etapa recursului sentința civilă nr. 816/1991 cu privire la desfacerea căsătoriei dintre intimată și fostul ei soț, sentința civilă nr. 3589/1990 cu privire la desfacerea căsătoriei dintre reclamant și fosta lui soție, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10598/1992 încheiat între și intimată cu privire la vânzarea către intimată unui autoturism marca, sentința civilă nr. - privind divorțul dintre martorul și soția acestuia, prima filă a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat între, intimata în cauză și privind vânzarea de către intimată unui apartament și copia unei scrisori dintre părți.
În sensul cerințelor art. 305 Cod proc.civ. înscrisurile noi în recurs sunt acele acte scrise, emanate de la părțile în proces sau de la n terț care ar fi putut influența soluția cauzei, dacă ar fi fost folosite la instanța de fond. Actele depuse la dosar de către reprezentantul recurentului nu întrunesc cerințele acestui text de lege. De altfel, reprezentantul recurentului cerută să îi fie acceptate aceste acte, fără însă a arăta relevanța acestora în cauză.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitaat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 163 din 18 martie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
plecată la,semnează
PREȘEDINTE: Eugenia Pușcașiu
Red. dact. GC
4 ex/13.01.2010
Jud.apel:,
Președinte:Eugenia PușcașiuJudecători:Eugenia Pușcașiu, Andrea Chiș Ana Ionescu
