Anulare act. Decizia 315/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 315
Ședința publică de la 08 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 2: Dan Spânu
JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean
Grefier: - - -
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de și, împotriva deciziei civile nr. 577 din 26.04.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S și PRIMARUL MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorii și, reprezentați de avocat lipsind intimații PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S și PRIMARUL MUNICIPIULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;
Avocat pentru contestatorii și depune la dosar delegație și practică judiciară.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra contestației de față.
Avocat pentru contestatorii și, susține oral motivele scrise în raport de care solicită admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Prin acțiunea înregistrată la 28 iunie 2006 reclamanții și au chemat în judecată pârâtul Primăria Municipiului Sibiu, prin primar, solicitând constatarea nulității absolute parțiale a dispoziției nr. 724/2004 a Primarului Municipiului Sibiu, emisă în procedura Legii 10/2001, cu referire la dispozițiile art. 1, 4, 5, din aceasta și restabilirea situației de privind imobilul din Sibiu,-.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții au cumpărat imobilul construcții și terenul de sub acestea în condițiile Legii 112/1995, iar prin ordin al prefectului li s-a atribuit în proprietate suprafața de 600. restul terenului aferent construcției fiind acordat altor persoane prin dispoziția atacată, considerată nelegală, deoarece contravine dispozițiilor legii fondului funciar.
Prin sentința civilă nr. 7140/7.10.2005 Judecătoria Sibiua respins acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Sibiu prin primar privind constatarea nulității absolute parțiale a dispoziției nr. 724/2004 a Primarului Municipiului Sibiu, emisă în procedura legii 10/2001, cu referire la dispozițiile art. 1, 4, 5, din aceasta și restabilirea situației de
Împotriva hotărârii au declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Au motivat că li se cuvenea întregul teren aferent imobilului în litigiu, în calitate de dobânditori ai construcțiilor în baza Legii nr. 112/95, că prin sentința civilă nr. 3140/03 a Tribunalului Sibiu, Primăria Mun. Sibiu a fost obligată să întocmească actele necesare pentru emiterea ordinului de atribuire, astfel că în mod nelegal s-a procedat la dezmembrarea suprafeței de 2792. ce reprezintă grădina, care prin dispoziția atacată a fost restituită în natură moștenitorului fostului proprietar.
Tribunalul Sibiu prin decizia civilă nr. 170/7martie 2006 respins apelul declarat de reclamanții împotriva sentinței civile nr. 7140/7.X,2005 a judecătoriei Sibiu pe care o păstrează.
Pentru a se pronunța astfel instanța a avut în vedere că apelanții, foști chiriași, au dobândit prin cumpărare în baza Legii 112/95 locuința situată în Sibiu,- înscrisă în CF 5834 nr. top 696.
Prin contractul de vânzare-cumpărare s-a transmis și dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcții în suprafață de 270,59 mp, diferența de suprafață până la 3392 mp rămânând în proprietatea statului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, susținând motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 9 Cod pr. civilă.
S-a susținut că terenul aferent casei dobândită de reclamanți se cuvenea acestora potrivit art. 36 din legea 18/1991, art. 21,24,26,33 din Legea 112/1995, însă primăria a tergiversat soluționarea cererii reclamanților, fiind obligată să întocmească actele necesare prin sentința civilă 3143/2003, hotărâre care a stabilit cu putere de lucru judecat că terenul se cuvine reclamanților.
Față de această hotărâre, primăria nu putea să emită dispoziția atacată, fiind inadmisibil a se hotărî diferit de către instanță.
Recurenții au arătat că, fiind îndreptățiți la cumpărarea casei, terenul aferent acesteia se cuvenea să li se atribuie în proprietate, întrucât nu se depășeau limitele admise prin Decretul lege 40/1990, de 6000.
La data de 26 aprilie 2007 recurenții au depus motive dezvoltate de recurs, arătând că invocă și dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod pr. civilă, deoarece hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină argumentele instanței, nefiind analizate dispozițiile legii 18/1991 în baza cărora s- emis ordinul prefectului. S-a invocat lipsa de rol activ a instanței, deoarece nu s-a dispus atașarea dosarului având ca obiect legea 10/2001 pentru a se observa întâietatea depunerii cererii de către reclamanți față de fostul proprietar. S-a făcut referire la eroarea comună în care s-a aflat dobânditorul construcției în ce privește situația juridică a imobilului cumpărat.
Recurenții mai au arătat că a fost greșit interpretată noțiunea de teren aferent față de dispozițiile art. 33 din Normele de aplicare a Legii 112/1995, modificată prin HG 11/1997.
Prin decizia civilă nr.
Potrivit art. 9 din legea 112/1996, chiriașii titulari ai contractelor de închiriere având ca obiect locuințe ce nu se restituie foștilor proprietari au avut posibilitatea de a cumpăra apartamentele în care locuiau, de aceste dispoziții beneficiind și reclamanții, privind casa din Sibiu,-. Art. 21 din același act normativ, invocat în recurs, dispune ca odată cu restituirea în natura și dobândirea dreptului de proprietate se dobândește și dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente, așa cum au fost determinate la data trecerii in proprietatea statului. Formularea textului este ambiguă, deoarece pare se referi doar la cazul în care imobilul se restituie foștilor proprietari, nu și la cazul prevăzut de art. 9 ( vânzarea locuințelor către chiriași), dar, prin folosirea sintagmei " și dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor" se poate interpreta în sensul că acestor cumpărători li se atribuie în proprietate și terenul aferent construcției cumpărate.
Dreptul de proprietate asupra terenului în cazul cumpărării locuinței de către foștii chiriași este reglementat expres prin art 37 din Normele de aplicare a legii 112/1995, așa cum au fost modificate prin HG 11/1997, text care dispune că dreptul de proprietate se stabilește și asupra terenului aferent.
Nici aceste două dispoziții și nici cele cuprinse in art. 24 si 26 din legea 112/2005 nu stabilesc exact care este noțiunea de teren aferent, astfel că rămâne organelor administrative abilitate potrivit legii să atribuie terenurile in proprietate să determine care a fost suprafața de teren preluată de stat și care se poate restitui sau, dupa caz, vinde chiriașilor.
Legea 112/2005 nu face o corelație expresă cu dispozițiile similare din legea fondului funciar sau cu cele din decretul lege 42/1990, astfel că referirea făcută de recurenți la aplicarea greșita a acestor două acte normative este lipsită de relevanța, cu atât mai mult cu cât din interpretarea acestora rezultă ca suprafața aferenta casei și grădinii este cea existentă anterior preluării terenului de către stat.
Reclamanții invocă, cu referire la aplicarea acestor acte normative, calitatea lor de proprietari ai construcției, însă legea fondului funciar, ca și Decretul lege 42/1990, fac referire la calitatea de proprietar avută anterior preluării imobilului de către stat, ori reclamanții au devenit proprietari prin efectul unei legi speciale, care nu le stabilește întinderea dreptului de proprietate și asupra terenului.
Ceea ce are relevanță în speță este faptul că până la apariția legii 10/2001 reclamanților li se recunoscuse doar dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcție și că, prin caracterul acțiunii în constatarea nulității absolute parțiale a dispoziției emisă de primar, instanța este chemată să verifice dacă dispozițiile imperative ale legii 10/2001 au fost corect aplicate de entitatea investită cu soluționarea notificării.
Legea 10/2001 a creat o nouă posibilitate de restituire în natura a tuturor imobilelor preluate abuziv de stat, indiferent dacă preluarea s-a făcut cu titlu sau fără titlu, creând pentru foștii proprietari o situație juridică mult mai favorabilă decât cea prevăzută de legea 112/2005, care a avut ca obiect restituirea în natura doar a imobilelor cu destinație de locuință preluate de stat cu titlu valabil.In același timp, legea 10/2001 a operat o indisponibilizare a tuturor imobilelor preluate de stat in perioada de referință, obligând unitățile deținătoare să nu întocmească acte de dispoziție cu privire la aceste imobile, acte sancționate, prin interpretarea dispozițiilor art 46( in numerotarea inițială a legii) cu nulitatea absoluta, dat fiind faptul că părțile contractante nu mai puteau invoca operarea bunei credințe rezultând din cunoașterea situației juridice a imobilului.
Recurenții susțin contrarietatea dintre cele dispuse de instanța de judecată prin sentința civilă 3143/2003 și dispoziția primarului privind restituirea în natură a unei parți din teren către foștii proprietari, susținere care nu este fondată. O astfel de contrarietate este doar aparentă iar autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârea judecătorească prin care primăria a fost obligată să ia măsurile necesare în sensul atribuirii în proprietatea reclamanților a terenului aferent construcției cumpărate nu a fost înfrântă.
Prin respectiva hotărâre nu se stabilește suprafața de teren ce trebuie atribuită reclamanților, ci doar aplicabilitatea în speță a dispozițiilor legale ce reglementează dreptul lor de proprietate asupra construcției și, implicit, asupra terenului. Pe de alta parte, hotărârea nu a fost pronunțată în contradictoriu cu foștii proprietari ai terenului, nu poate fi opusă acestora și nu poate îngrădi dreptul ce li se cuvine în temeiul legii 10/2001.
Constatând ca la data intrării in vigoare a legii 10/2001 terenul solicitat de foștii proprietari era liber in sensul art 10 din lege, în mod corect unitatea deținătoare dispus restituirea in natură a terenului, la emiterea dispoziției nefiind încălcată niciuna dintre reglementările legii de restituire.
Susținerea din finalul motivelor de recurs referitoare la casarea cu trimiterea spre rejudecare pentru introducerea în cauză a titularului dreptului de proprietate stabilit prin dispoziția atacată este nefondată, deoarece instanțele au soluționat cauza potrivit principiului disponibilității, în contradictoriu cu persoanele pe care reclamanții le-au indicat în cererea de chemare în judecată, iar pronunțarea unei hotărâri judecătorești are ca efect opozabilitatea acesteia doar față de părțile litigante. Nefiind introdus în cauză, instanța nu poate compara dreptul acestuia de proprietate cu cel dobândit de reclamanți, însă soluționarea acțiunii pentru constatarea nulității dispoziției se face prin analizarea normelor legale aplicabile la data emiterii acesteia, constatând dacă aceste norme au fost corect aplicate.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare și -.
Critica se bazează pe dispozițiile art. 318 Teza a II-a Cod pr. civilă, arătându-se că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs care privea critica referitoare la nemotivarea soluției ce era recurată.
Potrivit art. 318 Cod pr. civilă, contestația în anulare privește hotărârile irevocabile în cazul când dezlegarea este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
Aceste motive sunt de strictă interpretare, astfel că examinând criticile prin prisma acestor dispoziții legale, contestația în anulare nu este întemeiată.
Din examinarea deciziei dată în recurs, rezultă că instanța s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate de recurenți, astfel că nu sunt îndeplinite dispozițiile a II-a de la art. 318 Cod pr. civilă.
De altfel, chiar contestatorii arată în motivele contestației că insuficienta motivare a hotărârii sau preluarea motivării de la instanța anterioară, echivalează pentru ei cu nerăspunderea la criticile formulate în recurs.
În consecință, având în vedere aceste considerente contestația în anulare este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de și, împotriva deciziei civile nr. 577 din 26.04.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S și PRIMARUL MUNICIPIULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
13.05.2008
Jud.rec.
Președinte:Alexandrina MaricaJudecători:Alexandrina Marica, Dan Spânu, Emilian Lupean
