Anulare act. Decizia 332/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.332
Ședința publică din 27 martie 2008
PREȘEDINTE: Carmina Orza
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de către împotriva deciziei civile nr.1348 din 13 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Banca Națională a României B, Banca Națională a României - Sucursala T, și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea contestatorului, avocat în reprezentarea intimaților și și consilier juridic în reprezentarea intimatelor Banca Națională a României B, Banca Națională a României - Sucursala
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cereri instanța acordă cuvântul în susținerea cererii de contestație în anulare.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației formulată împotriva deciziei civile nr.1348 din 13 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- și rejudecând recursul, solicită schimbarea în tot a hotărârilor atacate, admiterea acțiunii principale și respingerea cererii de intervenție în interes propriu și acțiunea civilă conexată a lui și, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta intimaților Banca Națională a României B, Banca Națională a României - Sucursala T solicită respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1348 din 13 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile de apel nr. 515/A/12.06.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele Banca Națională a României -Sucursala Municipiului B - prin Banca Națională a României - Sucursala T - precum și cu intimații și (în calitate de fii și continuatori ai procesului intervenientului în interes propriu, decedat), având ca obiect restituire aur.
A obligat recurentul reclamant de mai sus să-i plătească intimatului suma de 1666 lei, RON, cheltuieli de judecată, în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
Instanța de recurs a reținut că decizia instanței de apel recurată este legală și temeinică întrucât instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut și o justă aplicate și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prev. de art. precitate când a confirmat soluția primei instanțe, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacate, conform art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, corect fiind respins apelul reclamantului, pentru considerentele expuse judicios de către instanța de apel, însușite și de C, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în recurs, nefiind întemeiate.
Astfel, motivul de recurs invocat, prev. de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă nu este fondat, deoarece hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, ci dimpotrivă cuprinde toate motivele legale și concludente pe care se sprijină, conform argumentelor sus indicate, după cum instanța de apel nu a interpretat greșit nici actul juridic dedus judecății și la fel, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, cu aplicarea corectă a legii în materie, respectiv a art. 26 din OUG nr. 190/2000,(potrivit căruia persoanele fizice ale căror obiecte din metale prețioase au fost confiscate în mod abuziv, precum și moștenitorii acestor persoane, pot solicita restituirea acestor obiecte sau plata de despăgubiri, până la data de 31.12.2006, prin preluare abuzivă, în sensul acestei ordonanțe de urgență înțelegându-se și preluarea în baza Decretului nr. 210/1960, privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor prețioase și pietrelor prețioase - act normativ incident în speță -), încât așadar, nici motivele de recurs invocate de reclamant prev. de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, nu pot fi găsite întemeiate.
Aceasta și pentru că documentația depusă la dosar de către intimata - Sucursala Municipiului B - atestă depunerea la bancă a unor obiecte din aur confiscate de la, însă în anii 1967,1972 și 1988, iar nu în anul 1968, cum precizează însăși reclamantul recurent în acțiunea sa introductivă de instanță și în concluziile scrise de la fila 48 dosar primă instanță.
De asemenea și cei trei martori propuși de același reclamant și anume, și G - au făcut precizări în sensul că în anul 1969 s-au realizat confiscări de obiecte din aur de la,(iar nu în anul 1968, cum pretinde reclamantul recurent, și nici în a nul 1970).
În dosar a fost dovedit că potrivit procesului-verbal de confiscare nr. 20812/16.II.1970, întocmit de Inspectoratul General al jud. T - Direcția Economică - s-au confiscat de la cetățenii italieni și obiecte din aur - brățări, lănțișoare, amulete, cercei, inele bărbătești, inele de damă și plăci din aur - în greutate totală de cca 10 kg și că prin sentința penală nr. 2083/12.08.1970, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. 4765/1970, rămasă definitivă, acești doi cetățeni italieni(împreună cu cetățeanul ) au fost condamnați la pedepse de câte 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 38 al. 3 din Decretul 210/1960, fiind confiscată în folosul Statului și cantitate de 10,410 kg aur, iar prin declarația autentificată notarial din 06.09.2005, ( 115) interveneintul - reclamant conex a precizat că obiectele din metal prețios confiscate în 1970, în România erau proprietatea lui exclusivă, obținute din Fabrica de bijuterii din Italia.
Ca atare, Curtea consideră că titlul interveneientului - reclamant conex asupra obiectelor din aur evidențiate în excepția tehnică nr. 20812/16.02.1970 este dovedit cu aceste înscrisuri autentice (hotărâre judecătorească, definitivă și întrată în puterea lucrului judecat - și declarația autentificată la notarul public), în sensul și în înțelesul dispozițiilor art. 1171 Cod civilă, fiind făcute cu solemnitățile cerute de lege și de un funcționar public competent, aceste acte autentice având deci deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată, potrivit prevederilor art. 1173 Cod civil, și făcând astfel dovada deplină cu privire la cele constatate în cuprinsul lor de către funcționarul public, până la înscrierea lor în fals, dar recurentul reclamant nu a probat anularea în vreun mod a acestor înscrisuri autentice prin procedura înscrierii în fals, probă testimonială în contra sau peste conținutul acestor acte autentice nefiind admisibilă potrivit dispozițiilor art. 1191 - 1195 Cod civil, căci această probă nu poate fi aptă să răstoarne prezumția de legalitate ori netemeinicie a acestor acte autentice.
Prin urmare este just stabilit în dosar că titlul intervenientului reclamant intimat în sensul celor de mai sus este mai caracterizat, adică mai consolidat și mai puternic, în comparație cu titlu reclamantului recurent, care se bazează doar pe declarațiile martorilor indicați(care fac referiri la o confiscare însă din anul 1969, iar nu 1968 sau 1970) și pe documentația trimisă de intimata B - din cuprinsul căreia nu rezultă însă că în anul 1970 au fost confiscate de la autorul reclamantului obiectele din litigiu pretinse.
Rezultă deci în mod clar că cele două instanțe anterioare au reținut o corectă stare de fapt și de drept în cauză și pe această bază au stabilit cu temei lipsa calității procesuale active a reclamantului, recurent și ca atare i-a respins acțiunea, deoarece obiectele din aur pretinse au fost confiscate nu de la acesta, ci de la intimații și, așa cum rezultă din actele de confiscare mai sus-arătate (în care nu apar persoane fictive, ci care au fost cercetate și condamnate în dosarul penal menționat, pentru infracțiunea prevăzută de art. 38 al. 3 din Decretul 210/1990, considerat chiar de legiuitor abuziv), recurentul nedovedind că ar fi o persoană îndreptățită la restituirea acestor obiecte din aur, neexistând în acest dosar nici o legătură cauzală între persoana tatălui său decedat și bunurile confiscate și pretinse de recurentul reclamant, care, deci nu-și justifică legitimitatea calității sale procesuale active.
La data de 10 ianuarie 2008, contestatorul a introdus o contestație în anulare împotriva deciziei civile 1348 din 13 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
Contestatorul a solicitat anularea deciziei civile atacate, iar cu ocazia rejudecării recursului, a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârilor atacate, în sensul admiterii acțiunii principale și respingerii cererii de intervenție în interes propriu și acțiunea civilă conexă a lui.
S-a mai solicitat suspendarea deciziei civile atacate cu contestație în anulare până la judecarea căii extraordinare de atac declanșată.
În motivarea contestației în anulare s-a arătat că instanța de recurs a apreciat în mod greșit starea de fapt și de drept, și în mod nelegala a respins recursul și a menținut hotărârile anterioare.
S- susținut că martorii audiați au arătat cantitatea de metal prețios ridicată de organele fostei miliții de la, însă depozițiile acestora au fost înlăturate cu prea mare ușurință.
Depozițiile martorilor și, foști lucrători de miliție care au participat la ridicarea obiectelor din metale prețioase, în mod greșit nu au fost interpretate ca probele cele mai relevante, deoarece aceste persoane au știut cel mai bine cum se proceda la aceea vreme cu confiscarea bunurilor din metale prețioase.
În continuare se susține, pe linia interpretării probatoriului testimonial administrat că starea de fapt, este alta decât aceea pe care au reținut-o primele instanțe și cetățenii italieni, ar fi fost introduși numai de formă în cauză.
S-a insistat pe ideea că cetățenii italieni nu au dovedit proprietatea asupra bijuteriilor din aur, cu care ar fi venit în România, și că în realitatea această cantitate de aur nu ar fi aparținut decât antecesorului contestatorului pe nume.
În finalul contestației în anulare se arată că instanța de recurs a săvârșit o evidentă eroare materială cu privire la analiza probatoriului și stabilirii stării de fapt, eroare care nu poate fi remediată decât prin admiterea contestației în anulare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.
Intimații și împreună cu Banca Națională a României - Sucursala T, au depus la filele 9 - 10 și 12 - 13 întâmpinări prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației în anulare formulată de către.
Părțile intimate au arătat că pe calea contestației în anulare, pot fi examinare doar chestiuni privind aspectul formal al hotărârii însă, în nici un caz probleme referitoare la modul de judecare, în fond, al cauzei.
Examinând contestație în anulare prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 317 - 321 Cod procedură civilă, se reține că aceasta este nefondată.
Din conținutul contestației în anulare, prezentată, în sinteză, mai sus rezultă că, în fapt, aceasta reflectă nemulțumirile contestatorului cu privire la stabilirea faptelor speței și interpretarea probatoriului de către instanțe, mai ales a probelor testimoniale, iar, în drept, se întemeiază pe dispozițiile art. 318 Teza I Cod procedură civilă, respectiv soluția instanței de recurs fiind rezultatul unei greșeli materiale.
Cele arătate conduc la ideea că, contestatorul înțelege să introducă în sfera conceptului de "greșeală materială", aspecte care privesc fondul judecății, ceea ce este însă contrar materiei contestației în anulare, care este, în concepția legiuitorului, o cale extraordinară de atac menită a înlătura, acele greșeli materiale formale pe care le-ar putea săvârși instanța de recurs cu ocazia soluționării recursului.
În doctrina juridică civilă și în jurisprudență s-a arătat în mod constant că prin greșeli materiale se înțeleg acele dezlegări ale instanței de recurs bazate pe aprecierea greșită a tardivității recursului, a netimbrării acestuia etc, însă, "greșelile materiale" nu vizează niciodată aspecte privind judecarea fondului cauzei, concepția judecătorilor și convingerea acestora cu privire la judecata propriu-zisă.
În această ordine de idei contestația în anulare formulată de către contestatorul se plasează în afara motivelor de drept și de fapt prevăzute de art. 318 Teza I Cod procedură civilă, motiv pentru care aceasta va fi respinsă.
În speță, contestatorul nu a indicat alte motive de contestație în anulare însă din motivarea contestației în anulare, prezentată mai sus, nu rezultă că vreunul dintre acestea ar fi incidente în cauză.
Referitor la aplicarea dispozițiilor art. 319 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea va reține că la momentul pronunțării prezentei hotărâri, dispozițiile privind cererea de suspendare a executării hotărârii au rămas fără obiect.
Conform prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, contestatorul va fi obligat să plătească intimatului suma de 476 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de către împotriva deciziei civile nr.1348 din 13 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
Obligă contestatorul să plătească intimatului suma de 476 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 27 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /25.04.2008
Tehnored /25.04.2008
Ex.2
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat
