Anulare act. Decizia 377/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 377/2008

Ședința publică de la 24 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicePREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară

JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc

JUDECĂTOR 3: Daniela Mărginean

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 92/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenta pârâtă asistată de avocat și avocat pentru intimata reclamantă, lipsă fiind aceasta și recurentul pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenții pârâți au depus note de ședință, împuternicire avocațială, în completare taxă judiciară de timbru în sumă de 1 leu și timbru judiciar de 5 lei și înscrisuri reprezentând facturi întreținere, o cerere de lăsare a cauzei la a doua strigare din partea av., fără obiect față de prezența acestuia în instanță, iar intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Avocat pentru intimata reclamantă depune în fața instanței întâmpinare și împuternicire avocațială.

Avocat arată că a primit un exemplar din întâmpinare și nu solicită termen.

Părțile arată că nu mai au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat pentru recurenții pârâți solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul menținerii hotărârii civile pronunțate de instanța de fond Judecătoria Deva și respingerii acțiunii reclamantei. Cu cheltuieli de judecată în sumă de 2102 lei, taxă judiciară de timbru de 1802 lei și onorar avocat 300 lei. Depune chitanță.

În susținerea recursului arată că în mod inexplicabil instanța de apel, în totală contradicție cu actele dosarului, reține ca fiind nul contractul de întreținere dintre reclamantă și pârâți pentru lipsa cauzei - lipsa contraprestației, element de validitate esențial la încheierea actului juridic.

-//-

Este neîntemeiată susținerea că prestația nu se realizează, în condițiile în care pârâții sunt cei care achită facturile de întreținere pentru casa în care locuiesc reclamanta și fiul său, conform înscrisurilor depuse la dosar. Mai arată că reclamanta a cunoscut natura juridică a actului juridic încheiat, notarul procedând conform dorinței acesteia - contractul de vânzare cumpărare (pentru imobilul în care locuiește aceasta și fiul ei) s-a întocmit direct pe numele pârâților fiind trecută suma de 32.000 Euro plătită de către reclamantă - aspect recunoscut de către pârâți-, iar în contractul de întreținere a fost trecută valoarea contraprestației întreținerii la suma de 50.000 RON, sumă ce nu a fost niciodată plătită pârâților, toate acestea pentru a se plăti taxe mai mici. Reclamanta și fiul acesteia, bolnav psihic, au fost în întreținerea pârâților până la momentul la care aceștia și-au schimbat reședința la alți nepoți care se interesează de proces, iar chestiunile ce se invocă în acțiune sunt ulterioare încheierii contractului de întreținere, și care, eventual, pot fi discutate în rezoluțiunea contractului nu în nulitatea acestuia. Precizează că pârâtul este nepotul reclamantei.

Avocat pentru intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată, depune chitanță.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6 Cod pr. civ. arată că prin clarificarea temeiului de drept al cererii introductive instanța de apel nu a dat mai mult decât s-a cerut și nu a încălcat principiul disponibilității - învederează acțiunea introductivă și dispozitivul deciziei din apel. Reclamanta a dat suma de 32.000 Euro în contractul de vânzare cumpărare nu în cel de întreținere, iar pârâții au recunoscut că suma de 50.000 lei nu le-a fost plătită; fiind o persoană în vârstă, cu handicap de gradul I, nevăzătoare, nu a avut cunoștință despre actul juridic încheiat, notarul consemnând o situație. Celelalte motive de recurs invocate nu pot fi încadrate în prev. art. 304, ele vizează netemeinicia hotărârii și nu pot fi analizate. Consideră că din toate punctele de vedere decizia instanței de apel este corectă, iar împrejurările ulterioare că reclamanta s-ar fi mutat și de aceea pârâții nu mai pot presta întreținerea nu au relevanță pentru ca se judecă părțile, nulitatea contractului nu lipsa prestației.

Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 4151/2007 pronunțată de Judecătoria Deva în dosar nr- a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții și, reclamanta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a constatat că prin

-//-

contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1112/24.11.2005 la BNP din D, numiții și au transmis pârâților și dreptul de proprietate asupra imobilului situat în com.,-, jud. H, înscris în CF nr. 1281/a, nr. top. 777/2/1/2/1 și 777/1/1/2/1, compusă din casă, anexe gospodărești, curte și grădină, cu suprafața totală de 1.439 mp (5).

În ce privește prețul vânzării, deși în contractul de vânzare-cumpărare s-a trecut suma de 34.000 RON, părțile recunosc faptul că prețul real a fost de 32.000 EURO, sumă provenită dintr-un depozit bancar al reclamantei (a se vedea în acest sens, atât recunoașterile pârâților, prin întâmpinarea de la dosar, cât și răspunsul la interogator - filele 65-72).

La aceeași dată, între pârâții și, pe de-o parte, și reclamanta, pe de altă parte, s-a încheiat contractul de întreținere autentificat sub nr.1111/24.11.2005 la biroul aceluiași notar public, prin care cei dintâi și-au asumat obligația întreținerii celei din urmă și a fiului acesteia, cu toate cele necesare traiului, asistență medicală și medicamente, iar la deces, să-i înmormânteze potrivit cu obiceiul locului ( 4).

Analizând validitatea contractului de întreținere contestat, prin prisma disp. art. 948 și urm. pr. civ. instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea condițiilor de validitate prevăzute de lege, astfel că acțiunea reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată, pentru motivele ce se vor arăta.

Astfel, atât din cuprinsul întâmpinării depuse în cauză, dar și din răspunsul pârâților la interogatoriile ce le-au fost administrate ( 65-72), precum și din declarațiile martorilor și, ( 56 și 22 -ds- al Jud. P), se desprinde concluzia căreclamanta dorea să achiziționeze o locuință în loc., în care să locuiască împreună cu fiul său, până la sfârșitul vieții, iar, în schimbul acestei case, pârâții să le acorde întreținerea cu toate cele necesare traiului și să îi înmormânteze cu cinstea cuvenită.

Atât pârâții, cât și martorii declară că părțile nu au stabilit forma pe care urma să o îmbrace înțelegerea lor și că, doar în fața notarului public s-a propus încheierea contractului de vânzare-cumpărare - direct pe numele pârâților, totodată cu încheierea unui contract de întreținere în beneficiul reclamantei și a fiului acesteia, menționându-se formal contravaloarea întreținerii la suma de 50.000 RON, deși, în realitate, prețul imobilului cumpărat pe numele pârâților a fost achitat de către reclamantă, fără a se mai achita vreo altă sumă de bani pentru întreținere.

Întrucât îmbracă forma autentică, potrivit disp. art.1173 alin.1 civ. cele două contracte fac dovada deplină asupra celor constatate personal de către notarul public - până la înscrierea în fals.

-//-

Prin urmare, referirea din cuprinsul încheierii de autentificare la împrejurarea că părților li s-a citit conținutul actului și că, numai după aceea, au consimțit la autentificarea acestuia și au semnat toate exemplarele lui, face dovada până la înscrierea în fals.

Nu aceeași este situația în privința operațiunii juridice - în sine, în sensul că notarul nu putea lua act decât de voința exprimată a părților și a acorda actului forma juridică adecvată acestei dorințe.

În situația în care există neconcordanțe între voința reală și voința exprimată, partea interesată este datoare, în limitele prevăzute de 1191 alin.2 civ. să facă dovada intenției reale a părților la încheierea actului.

Procedând la analiza contractului de întreținere contestat, prin prisma, și în limitele, prevederilor legale sus citate, instanța reține că, în cauză, nu s-a dovedit că în fața notarului public reclamanta ar fi avut convingerea că imobilul este achiziționat pe numele său și, doar apoi, transmis pârâților în schimbul întreținerii.

În realitate, aceasta, în cunoștință de cauză și în deplină libertate de voință, a consimțit la încheierea celor două contracte în forma în care s-au și întocmit ( și, în acest sens, pe lângă prezumția legală instituită de către disp. art. 1173 alin.1 civ. sunt și declarațiile martorilor și ), însă instanța constată că prețul întreținerii a fost de 32.000 EURO și nu de 50.000 RON - cât s-a trecut în contract.

Prețul real al întreținerii este dovedit, câtă vreme înseși pârâții recunosc faptul că imobilul a fost achiziționat cu banii primiți de la reclamantă.

Pe de altă parte, nu există nici o dovadă că această sumă le-a fost remisă de către reclamantă cu intenția a-i gratifica.

Toate probele administrate în cauză, inclusiv recunoașterile pârâților la interogator, susțin concluzia că intenția reclamantei a fost aceea de a-și asigura întreținerea (sieși și fiului său cu handicap), până la sfârșitul vieții.

Așadar, chiar dacă în fața notarului public reclamanta a acceptat încheierea celor două contracte în forma în care s-au încheiat, este dovedit că, prețul vânzării, respectiv suma de 32.000 EURO, a provenit de la aceasta, și că respectiva sumă constituie, în realitate, contravaloarea întreținerii.

Raportat la cele ce preced, instanța a constatat că la încheierea contractului de întreținere au fost îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 948 civ.

În ce privește obiectul prestației reclamantei, instanța apreciază că, în cauză nu se poate discuta de absența obiectului ci doar de întinderea acestuia și că, potrivit recunoașterilor părților, obiectul real al convenției l-a constituit suma de 32.000 EURO.

În ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâților la restituirea acestei sume de bani, instanța a constatat că, atâta vreme cât actul juridic este în ființă, nu există nici un temei pentru a dispune în acest sens, întrucât pârâții dețin această sumă în temeiul respectivului contract.

-//-

Așadar, în speță nu este incident principiul îmbogățirii fără justă cauză, deoarece pârâții au încasat suma de 32.000 EURO în baza contractului de întreținere, respectiv, în schimbul întreținerii la care s-au obligat în favoarea reclamantei și a fiului acesteia.

Deși, prin motivele invocate în cuprinsul acțiunii și prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a afirmat că pârâții nu și-ar fi îndeplinit obligațiile de întreținere pe care și le-au asumat prin contract, instanța constată că, în lipsa unui capăt de cerere formulat în acest sens, nu poate analiza, și dispune, restituirea prețului - în temeiul disp. art. 1020 și 1021 civ. întrucât s-ar pronunța peste ce s-a cerut, încălcând principiile disponibilității și contradictorialității.

Prin decizia civilă nr. 92/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în același dosar a fost admis ca fondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței primei instanțe care a fost modificată în parte în sensul admiterii în parte a acțiunii, a constatării nulității absolute a contractului de întreținere încheiat de părți și a obligării pârâților la restituirea către reclamantă a sumei de 32.000 euro.

A fost înlăturată obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță și a fost menținută hotărârea sub aspectul respingerii dreptului de retenție solicitat de reclamantă.

Pârâții au fost obligați la cheltuieli de judecată în apel.

În considerentele deciziei s-a reținut că prin acțiunea introductivă și concluziile scrise, reclamanta a invocat ca și cauză de ineficacitate a actului juridic, încheiat cu pârâții - contract de întreținere, nulitatea acestuia pentru viciul de consimțământ eroarea obstacol, care ar fi căzut asupra substanței obiectului convenției, în sensul art. 954 cod civil.

Instanța de fond, în mod corect, a analizat acest motiv de ineficacitate și în urma coroborării tuturor probelor, a rezultat cu certitudine împrejurarea că reclamanta a fost în cunoștință de cauză la data semnării actului juridic.

Astfel, conform declarațiilor martorilor direcți, care au asistat la semnarea de către părți a actului juridic atacat, numiții și soția (56 fond și 22 - dosar comisie rogatorie) a rezultat că "reclamanta a fost cea care a solicitat ca actele de vânzare să fie direct pe numele pârâților, pe de-o parte pentru ca aceștia să nu întâmpine în viitor alte probleme iar pe de altă parte datorită costurilor mai mici cu taxele notariale.

De asemenea, a rezultat că "reclamantei i-au fost citite cele două contracte de către notarul public și i s-a atras atenția asupra conținutului lor. Martorii au relevat și împrejurarea că reclamanta nu este nevăzătoare cum susține și nu are nevoie de însoțitor pentru a se deplasa. ("a venit singură cu trenul de la L").

Instanța de fond în mod eronat însă a reținut în considerentele hotărârii sale că "obiectul real al convenției l-a constituit suma de 32.000 Euro".

-//-

Realitatea faptică este aceea că reclamanta a dorit să cumpere inițial (anterior prezentării la notar), imobilul casă pe numele său și ulterior să încheie cu pârâții un contract de întreținere, urmând ca în schimbul întreținerii sale și al fiului ei handicapat să se transmită reținându-și dreptul de uzufruct să se transmită nuda proprietate.

Într-un anumit sens s-ar putea vorbi despre o simulație atipică, în sensul art. 1175 cod civil, având în vedere că părțile înainte de prezentarea la notariat au avut o anumită înțelegere pe care au înțeles să o mascheze, în forma finalizată prin actele juridice în discuție, pentru a evita taxe notariale suplimentare.

Este de subliniat și împrejurarea că, potrivit recunoașterii pârâtului la interogator (67 fond) -răspunsul la întrebarea nr. 11, conform căruia "nu s-a plătit" nici o sumă pentru contractul de întreținere și că "reclamanta a achitat în realitate prețul locuinței din ".

Or, în aceste condiții, este foarte greu de acceptat ideea că o persoană în vârstă, având în întreținere un copil handicapat, face o liberalitate de 32.000 Euro, unor nepoți doar pentru că ar fi fost obligată moral, astfel cum susțin pârâții la interogator, susțineri care de altfel nu au nici un fel de suport probator.

Conform art. 129 alin. ultim cod procedură civilă, obiectul și limitele judecății sunt cele stabilite în condițiile legii, iar conform art. 84 cod procedură civilă, stă în puterea judecătorului să stabilească natura juridică exactă a cererii de chemare în judecată, după cum pentru identitate de rațiune se consideră și că judecătorii sunt în drept să dea calificarea juridică exactă a obiectului unei noi cereri în justiție și să identifice temeiul ei juridic corect atunci când partea le-a determinat ori indicat greșit.

sunt, sub acest aspect, motivele de fapt ale cererii, căci în raport cu acestea se va putea constata că, într-un caz dat, se cere eronat constatarea nulității absolute a unui act juridic pe un anumit temei juridic când în realitate, din cererea de chemare în judecată și probele administrate rezultă un alt temei juridic de nulitate absolută.

Actul juridic este manifestarea de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice.

Sub aspect psihologic, voința este un fenomen complex, însă din punct de vedere juridic, în structura sa intră două elemente cauza și consimțământul.

Conform art. 966 cod civil, cauza este acel element al actului juridic civil care constă în obiectivul urmărit la încheierea actului.

Pentru a fi valabilă, cauza actului juridic civil trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții: să existe, să fie reală, să fie licită și morală.

Cea de-a treia condiție de valabilitate a cauzei, precizată de art. 968 Cod civil, nu se poate considera îndeplinită când scopul mediat al actului juridic este prohibit de legi sau este contrar bunelor moravuri. Ilicitatea sau

-//-

imoralitatea cauzei duce la constatarea nulității absolute a actului încheiat în aceste condiții, cu consecințe juridice specifice acestei categorii de nulitate.

Potrivit art. 966 Cod civ. obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect.

Fiind una dintre condițiile de validitate a actului juridic, cauza reprezintă expresia poziției subiective a părților față de actul juridic încheiat.

Poziția subiectivă a pârâților a fost aceea că lor li se cuvine cu titlul de donație suma de 32.000 Euro preț achitat exclusiv de reclamantă pentru achiziționarea imobilului din, declarând fictiv că prețul întreținerii reclamantei este de 50.000 RON și în condițiile în care această sumă nu a fost niciodată achitată, conform răspunsurilor la interogator.

Poziția subiectivă a reclamantei, care astfel cum am arătat anterior a fost în cunoștință asupra naturii juridice a actului semnat, a fost potrivit, recunoașterii tuturor părților de a primi întreținere atât ea cât și fiul acesteia - bolnav psihic iar potrivit recunoașterii reclamantei - din considerentele acțiunii introductive, la încheierea celor două acte în discuție s-au avut în vedere și considerentele de ordin material și anume plata unor taxe notariale mai mici.

Se observă că în cuprinsul contractului de întreținere atacat fiul reclamantei numitul, nu a fost menționat, cu toate că pârâții recunosc că înțelegerea de întreținere îl viza și pe acesta (131 verso dosar fond).

Contractul de întreținere are un caracter sinalagmatic și, în mod evident, întreținerea se acordă în schimbul unui bun, de vreme ce fiecare parte își asumă obligații în considerarea obligațiilor celeilalte părți.

În speță, însă, suma de 50.000 RON nu a fost niciodată predată întreținătorilor și trebuie menționat, deși nu face obiectul cauzei, dar rezultă din probe, împrejurarea că întreținerea nici nu se prestează.

În situația în care nu există o contraprestație, nici nu poate fi vorba despre un contract de întreținere lipsind cu totul obligația întreținutului, element esențial, dat fiind caracterul consensual și sinalagmatic al acestui tip de contract.

Tribunalul a apreciat că înscrisul autentic intitulat "contract de întreținere", atacat, este susceptibil de nulitate absolută datorată lipsei cauzei, element esențial de validitate la încheierea unui act juridic.

Astfel, când lipsa cauzei se datorează, ca în cazul în speță, lipsei contraprestației în contractele sinalagmatice, lipsei predării bunului în actele juridice reale, atunci lipsind un element esențial al actului juridic, lipsa scopului imediat se răsfrânge și asupra scopului mediat, lipsindu-l de suport juridic, astfel încât sancțiunea va fi nulitatea absolută.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și solicitând modificarea în sensul menținerii sentinței civile pronunțate de prima instanță; cu cheltuieli de judecată. În drept invocă disp. art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 Cod pr. civ.

În expunerea motivelor de recurs se arată că în mod greșit a

-//-

reținut tribunalul faptul că lipsa cauzei se datorează în speță lipsei contraprestației în condițiile în care actele dosarului relevă că ei sunt cei care au plătit și plătesc toate facturile casei.

În legătură cu motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 6 Cod pr. civ. susțin că prin acțiune și prin motivele de apel reclamanta solicită constatarea nulității pentru eroare de obstacol cu privire la obiect și pentru vicii de consimțământ, nefiind supusă judecății lipsa contraprestației reclamantei și anume neplata de către aceasta către pârâți a sumei de 50.000 lei care ar echivala cu o lipsă de cauză.

Faptul că nu li s-au plătit pârâților bani de către reclamantă nu poate fi apreciat ca lipsă de cauză, motiv de nulitate într-o acțiune a reclamantei, deoarece acest lucru este lipsit de interes pentru aceasta și, pe de altă parte, încălcă principiul că nimeni nu poate invoca propria turpitudine pentru a-și crea un drept.

Precizează că nu există motiv de nulitate a contractului de întreținere atâta timp cât acesta reflectă voința liber exprimată a părților și nu a adus atingere ordinii publice și bunelor moravuri.

Contractul este valabil iar litigiul dintre părți vizează executarea lui care se poate discuta într-o eventuală acțiune în reziliere.

Consideră conduita reclamantei de a cere prin acțiune nulitatea contractului de întreținere ca fiind o confirmare a contractului de întreținere și o acceptare a întreținerii.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a solicitat respingerea recursului arătând că prin dispozitivul deciziei din apel nu s-a acordat ceva ce nu a cerut pentru a fi întemeiat motivul prev. de art. 304 pct. 6 Cod pr. civ. Susține că nepredarea banilor reprezintă o lipsă de cauză a contractului, neputând fi vorba de invocarea propriei turpitudini de către reclamantă.

Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente Curtea constată că recursul este fondat.

Din examinarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă și a concluziilor scrise depuse de aceasta rezultă că motivul de nulitate pe care aceasta îl invocă vizează împrejurarea că reclamanta a fost indusă în eroare de către pârâți, invocându-se o eroare obstacol care cade asupra substanței obiectului convenției (art. 954 Cod civ.). În subsidiar susține anularea contractului de întreținere pentru vicii de consimțământ.

Starea de fapt reținută la fond și în apel sub acest aspect în baza tuturor probelor administrate nu poate constitui obiect al analizei instanței de recurs deoarece vizează netemeinicia hotărârilor iar nu nelegalitatea acestora la care este limitată instanța recursului conform art. 304 Cod pr. civ.

Raportând disp. art. 954 Cod civ. la starea de fapt reținută de instanțe sub aspectul erorii obstacol și a viciilor de consimțământ, Curtea constată că în mod corect instanța fondului și cea a apelului au apreciat că actul de întreținere atacat a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege sub aceste aspecte.

(continuarea deciziei civile nr. 377/2008 dată în dosar nr-)

Într-adevăr, reclamanta prin acțiunea formulată nu a investit instanța de fond cu analizarea motivului de nulitate absolută bazat pe lipsa cauzei contractului de vânzare-cumpărare.

În aceste condiții, soluția tribunalului dea da eficiență unui astfel de motiv de nulitate absolută apare ca fiind contrară principiului disponibilității care guvernează procesul civil dar și disp. art. 294 alin 1 Cod pr. civ. conform căruia în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Față de cele reținute, având în vedere că motivul de nulitate invocat de reclamantă prin cererea introductivă este nefondat iar cel reținut de instanța de apel este inadmisibil, Curtea, în baza art. 312 Cod pr. civ. va admite prezentul recurs cu consecința modificării în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei și a menținerii dispozițiilor sentinței primei instanțe.

În baza art. 274 Cod pr. civ. reclamanta intimată va fi obligată să plătească recurenților 800 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs reprezentând onorariu avocat.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâții și, împotriva Deciziei Civile nr. 92/A/17 aprilie 2008 Tribunalului Hunedoara pronunțată în dosar nr- și în consecință:

Modifică în tot decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta împotriva Sentinței Civile nr. 4151/2007 a Judecătoriei Deva pronunțată în dosar nr-, pe care o păstrează.

Obligă pe reclamanta intimată să plătească recurenților suma de 800 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

- -

Grefier,

-

Red.

Tehnored. 2 ex/18.11.2008

-,

-

Președinte:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară
Judecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Augustin Mândroc, Daniela Mărginean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 377/2008. Curtea de Apel Alba Iulia