Anulare act. Decizia 427/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.427
Ședința publică din 22 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Ion Graur
JUDECĂTOR: Dr.- -
JUDECĂTOR 2: Adriana Corhan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.27/26.01.2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.7243/2003, în contradictoriu cu pârâții - SA I, AVAS B, - SRL, Prefectura județului A și Primăria orașului I, având ca obiect anulare contract.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților, pârâta intimată - SRL solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.27/26.01.2004 pronunțată în dosar nr.7243/C/2003 Curtea de Apel Timișoaraa respins apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.325/4.06.2003 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.6214/2002.
Instanța de apel a reținut că prin sentința civilă nr.325/4.06.2003 pronunțată în dosar nr.6214/2002 Tribunalul Arada respins acțiunea precizată formulată de reclamantul împotriva pârâților I, S B, S T, Prefectura județului A și Primăria I având ca obiect anularea actelor de privatizare ale I cu privire la imobilul descris în CF 660 cu nr.top 92-93, deciziei prefecturii nr.615/13.12.1990, a protocolului din 21.02.1991, a certificatului nr.649/1993, a titlului de preluare și împroprietărire, a contractului de vânzare-cumpărare nr.1179/2001, a contractului nr.927/1996 și rectificarea înscrierilor în CF.
Instanța de fond a reținut că proprietarul morii cu presă de ulei și a terenului înscris în CF 660 a fost, tatăl reclamantului, de la care în mod abuziv și fără titlu valabil imobilul fost preluat de Statul Român, care s-a întabulat sub B 21 la 26.10.1968.
Ulterior imobilul a fost predat în administrarea Întreprinderii Județene de Producție Industrială și Prestări Servicii, care s-a întabulat sub B 23 și la deținut până în cursul anului 1991, când prin protocolul încheiat la data de 21.09.1991 l-a predat
Această societate s-a constituit în temeiul Legii nr.15/1990 prin decizia Prefecturii A nr.615 din 13.12.1991.
Conform art.20 din Legea nr.15/1990 această societate a preluat în proprietate întregul patrimoniu al fostului, iar în anul 1993 s-a întabulat în CF în calitate de proprietară prin încheierea nr.485/17.03.1993.
În cursul procesului de privatizare a vândut acestei societăți un număr de 19433 acțiuni nominative în valoare de 25.000 lei fiecare, reprezentând prețul total de 485.825.000 lei, conform contractului nr.927 încheiat la 23.08.1996.
Prin contractul autentificat sub nr.554/17.08.2001 pârâta Iav ândut imobilul pârâtei, care și-a întabulat în CF dreptul de proprietate.
Tribunalul a apreciat că nu au calitate procesuală pasivă B și T, precum și Prefectura județului A, deoarece acestea nu au deținut imobilul și nu au dispus de el prin actele juridice a căror anulare se solicită.
Tribunalul a apreciat că imobilul în cauză nu se află în situația prevăzută de capitolul 3 din Legea nr.10/2001, nefiind deținut de unități de stat sau la care statul să fie acționar ori asociat, ori de autorități publice ale statului pentru ca reclamantul să urmeze procedura de restituire, astfel că în temeiul art.43 al.1 din Lege imobilul rămâne în proprietatea deținătorului actual.
Tribunalul a mai reținut că pârâta a dobândit proprietatea imobilului cu bună-credință și nu poate fi obligată să suporte povara răspunderii statului, care a preluat fără titlu valabil imobilul din proprietatea tatălui reclamantului.
Totodată a reținut că actele de privatizare referitoare la imobil, precum și cele de înstrăinare s-au efectuat cu respectarea legilor în vigoare la acea dată și sunt ocrotite conform art.46 al.1 și 2 din Legea nr.10/2001.
Împotriva acestei sentinței reclamantul a declarat apel în termen arătând că acțiunea a fost respinsă cu toate că instanța a reținut că imobilul a trecut fără titlu valabil în proprietatea statului, că în mod greșit a reținut că actele de privatizare și de înstrăinare s-au făcut cu respectarea legilor în vigoare și cu bună-credință, întrucât pârâtele cunoșteau faptul că moștenitorul fostului proprietar revendică imobilul.
Examinând apelul, Curtea a apreciat că este neîntemeiat.
A reținut că acțiunea promovată de reclamant în temeiul art.46 din Legea nr.10/2001 nu este prescrisă, fiind expediată la data de 14.08.2002.
A mai reținut că reclamantul nu a solicitat și constatarea nevalabilității titlului statului ci doar anularea actelor de privatizare a pârâtei I și a contractului de vânzare-cumpărare dintre aceasta și pârâta, invocând frauda la lege și reaua-credință.
Curtea a reținut că nevalabilitatea titlului statului nu atrage automat anularea actelor de privatizare și de înstrăinare, cu atât mai mult cu cât reclamantul, deși a invocat frauda la lege nu a precizat dispozițiile legale încălcate.
În cauză pârâta a cumpărat imobilul de la. I, care era proprietară tabulară, iar la acea dată nu era înscris nici un proces care să pună în discuție situația juridică a imobilului, astfel că actul de înstrăinare s-a încheiat cu bună-credință.
Curtea a mai reținut că din extrasul de carte funciară rezultă că reclamantul a notificat-o pe pârâta conform Legii nr.10/2001, procedură care este în curs de soluționare.
În baza cestor considerente Curtea a apreciat că potrivit art.296 Cod procedură civilă se impune respingerea apelului declarat de reclamant.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea ambelor hotărâri și în fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată în toate instanțele.
În motivarea recursului invocă dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și arată că reținerile celor două instanțe sunt greșite în ce privește demersurile făcute pentru obținerea protocolului de predare - primire dintre A și I și a certificatului nr.649/1993 al Primăriei I, în sensul că într-adevăr instanța a pus în discuție necesitatea depunerii acestor înscrisuri, dar răspunsul reclamantului a fost în sensul că a făcut demersuri pentru a le obține și a cerut instanței să dispună prin adresă comunicarea acestora, cerere respinsă de instanță, care pe tot parcursul procesului a avut o atitudine ostilă și a refuzat să oblige părțile să depună aceste acte, fiind evident că se află în posesia lor.
Reclamantul susține că instanțele au făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, deoarece față de starea de fapt corect reținută nu au constatat că I nu a devenit niciodată proprietara acestui imobil și prin urmare nu putea să-l transmită, ceea ce înseamnă că desființarea dreptului ei desființează și dreptul pârâtei subdobânditoare.
De aceea, arată că instanțele au apreciat greșit buna-credință a pârâtei C.
Mai arată că instanțele nu au făcut nici o referire la declarația martorului, primarul comunei, care a arătat că reclamantul a făcut numeroase demersuri pentru a redobândi imobilul și că a existat o discuție cu reprezentanta pârâtei în cadrul căreia i-a pus în vedere să nu cumpere imobilul deoarece l-a revendicat în natură.
Reclamantul arată că tocmai intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 dovedește reaua-credință a pârâtei, sau mai bine zis complicitatea celor două societăți, din moment ce. I înstrăinează imobilul pentru ca aceasta din urmă să pară de bună-credință.
Reclamantul susține că nulitatea actelor de privatizare se impune în temeiul art.6 al.1 din Legea nr.213/1998, că deși instanțele s-au referit la art.1 paragraful 1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile pronunțate încalcă flagrant aceste dispoziții și că cele două hotărâri convertesc abuzul în drept, cu consecința că este lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Recursul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr.11829/2004, iar prin decizia nr.7268 din 20.09.2006 această instanță a trimis cauza Curții de Apel Timișoara spre competentă soluționare în temeiul art.II al.3 din Legea nr.219/2005.
Cauza s-a înregistrat la această instanță sub nr.6951/59/6.11.2006.
În recurs Baf ormulat întâmpinare, invocând prescripția dreptului la acțiune în ce privește anularea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.927/1996, sens în care arată că este vorba de o nulitate relativă, iar acțiunea este prescriptibilă conform art. 9 din Decretul 967/1958.
Totodată invocă lipsa calității procesuale pasive, având în vedere că a vândut asociației acțiuni nominative, astfel că imobilul nu a fost deținut de pârâtă, iar contractul nr.927/23.08.1996 nu a avut ca obiect imobilul, ci cele 19433 acțiuni nominative.
Totodată, invocă lipsa interesului reclamantului în ce privește anularea actului de privatizare, deoarece imobilul moară, revendicat în această cauză, nu a făcut niciodată obiectul actului a cărui anulare se solicită, iar art. 46 al.1 din Legea nr.10/2001 privește actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobile.
Instanța, conform încheierii din 28.11.2006 a dispus efectuarea unei adrese către Prefectura județului A pentru a comunica anexa cu privire la bunurile ce urmau să facă parte din patrimoniul, ce s-a înființat în temeiul Legii nr.15/1990 precum și către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară I pentru a comunica planurile de situație, schițele de rectificare vizare de A, protocolul de predare-primire din 21.02.1991 și certificatul nr.649/1993 al Primăriei I, acte în baza cărora s-a făcut înscrierea cu privire la nr.top 92-93 în CF 660.
Conform adresei de la fila 34 din dosar, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară I a arătat că nu poate comunica actele solicitate deoarece dosarul de CF nr.485/1993 lipsește din arhiva Biroului de carte funciară
Astfel, instanța a solicitat Primăriei Orașului I să comunice copia certificatului nr.649/1993.
Drept urmare, conform înscrisului de la fila 69 din dosarul de recurs, în cauză s-a depus copia acestui certificat, act de atestă că Primăria orașului Iac ertificat existența construcției administrative sediul pe terenul din CF al localității I cu nr.7114 cu nr.top 1301 - 1302 /a, 1303/1.2.c/1/1/1/b/1/a/1.
Totodată în cauză Prefectura jud Aac omunicat decizia nr.615/13.12.1991 privind înființarea I, nota de fundamentare privind constituirea acestei societăți, regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului împuterniciților statului pentru această societate, statutul acestei societăți.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
În cauză pârâta AIa fost citată și prin administrator judiciar Expert A, întrucât se află în lichidare judiciară.
Conform încheierii din 16.01.2007, față de împrejurarea că reclamantul recurent nu și-a îndeplinit obligația de a indica sediul pârâtei intimate I judecarea recursului a fost suspendată în temeiul art.155 ind.1 Cod procedură civilă.
Analizând recursul declarat de reclamant, în raport de motivele invocate, de probele dosarului și de dispozițiile art.299-312 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat după cum urmează:
Analizând, conform art.137 Cod procedură civilă, excepțiile invocate de pârâta B Curtea apreciază că acestea au fost analizate de instanța de fond, iar analiza lor nu se mai impune în recursul declarat de reclamant, deoarece ar înrăutăți situația acestuia în propria cale de atac.
Pe de altă parte, nu se poate reține lipsa interesului reclamantului, având în vedere că acesta urmărește desființarea titlurilor pârâtelor pentru a putea redobândi imobilul ce a aparținut autorului său.
Curtea reține că imobilul în cauză, după ce a fost preluat de Statul Român, a fost dat în administrarea A, care s-a întabulat sub B 23, și care l-a predat în baza protocolului din 21.02.1991
În dosarul de recurs s-a depus de către Prefectura județului A decizia nr.615, prin care la data de 1.01.1991 s-a înființat I ca societate pe acțiuni prin preluarea activului și pasivului A conform bilanțului întocmit la 30.06.1990.
Curtea apreciază că decizia nr.615/13.12.1990 a Prefecturii județului Aaf ost adoptată în condițiile Legii nr.15/1990, așa încât nu se poate reține nici un motiv de nulitate a acesteia, nulitate invocată pentru a determina desființarea celorlalte acte referitoare la dobândirea de către pârâte a imobilului în cauză.
Așadar, Curtea apreciază, contrar susținerilor reclamantului, că Iad evenit proprietara imobilului în cauză în condițiile Legii nr.15/1990, care în art.20 prevedea că bunurile din patrimoniul fostelor întreprinderi, devenite societăți comerciale prin reorganizare în temeiul acestui act normativ devin proprietatea acestora.
Drept urmare, nu se poate reține nici un motiv de nulitate a protocolului încheiat la 21.02.1991, întrucât acesta doar pune în aplicare decizia de înființare a
Cât privește certificatul cu nr.649/1993, acesta a atestat doar existența construcțiilor, pentru ca această pârâtă să-și poată înscrie în CF dreptul de proprietate.
în cauză a urmat procedura de privatizare conform Legilor nr.58/1991, 74/1994, așa încât s-a constituit Asociația, care a cumpărat de la fostul, prin contractul nr.927/23.08.1996, un număr de 19433 de acțiuni nominative.
Reclamantul nu a arătat în acțiune care sunt cauzele de nulitate ce afectează acest act juridic de privatizare, pentru se putea dispune în consecință desființarea lui.
De aceea, Curtea apreciază că nevalabilitatea titlului statului nu determină și nevalabilitatea actului de privatizare, având în vedere că pârâta Iad evenit proprietara imobilului în temeiul actelor normative adoptate la acea vreme și a urmat procedura prevăzută de acestea.
În acest sens, Curtea are în vedere succesiunea legilor în timp, acte normative care au reglementat procedura privatizării, așa încât dreptul de proprietate al pârâtei s-a dobândit în acest mod și se impune a fi ocrotit în virtutea principiului securității raporturilor juridice și atâta timp cât în privința lor nu s-a dovedit nici o fraudă.
Neputându-se așadar reține nici o cauză de nulitate a acestui act juridic, Curtea apreciază că susținerile reclamantului în acest sens sunt neîntemeiate.
În ce privește ultimul act juridic, a cărui desființare se solicită, respectiv contractul autentic nr.554/17.08.2001, Curtea reține că la data încheierii acestuia în cartea funciară nu era notat nici un proces, așa încât pârâta subdobânditoare este cumpărător de bună-credință.
Susținerile reclamantului în sensul că pârâta subdobânditoare nu a fost de bună-credință, câtă vreme, potrivit declarațiilor martorului, aceasta a fost avertizată să nu cumpere imobilul, nu pot fi reținute, deoarece cele relatate de martorul, a cărui declarație se află al fila 108 din dosarul prime instanțe, nu confirmă aceste susțineri.
Curtea constată că la data la care reclamantul a discutat cu acest martor nu a formulat încă nici o cerere pentru a-i fi restituit imobilul.
Potrivit art.1899 al.2 cod civil buna-credință se prezumă, iar sarcina probei relei-credințe revine celui care o invocă. Curtea apreciază că în cauză reclamantul nu a făcut dovada relei-credințe a acestei pârâte, așa încât se impune concluzia că a fost de bună-credință la data încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare.
Dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 nu justifică nici ele vreo cauză de desființare a actelor juridice în cauză.
În consecință, Curtea apreciază că cele două instanțe au pronunțat hotărâri temeinice și legale, reținând corect că cele două temeiuri de desființare a actelor juridice în cauză, respectiv reaua-credință și frauda la lege, nu au fost dovedite.
Având în vedere aceste considerente Curtea apreciază că în cauză nu se poate reține nici o cauză de nulitate a actelor juridice ce fac obiectul acțiunii, în condițiile art.46 alin. 1 și 2 din Legea nr.10/2001, astfel că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocat de reclamant, nu poate fi reținut pentru a determina modificarea celor două hotărâri în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată.
Ca urmare, Curtea va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.27/26.01.2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.7243/2003.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat Dr.- - - -
GREFIER
- -
Red.AC/14.05.2008
Dact./14.05.2008
Tribunalul Arad -judecător
Curtea de Apel Timișoara -judecători, G
2 ex.
Președinte:Ion GraurJudecători:Ion Graur, Adriana Corhan, Maria Lăpădat
