Anulare act. Decizia 433/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 433

Ședința publică de la 05 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Olariu

JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu

JUDECĂTOR 3: Cristiana Angelescu

GREFIER: - -

S-au luat în examinare cererile de recurs formulate de Primăria Municipiului I și Consiliul Local al Municipiului I și de Statul Român,prin Ministerul Economiei și Finanțelor,reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva deciziei civile nr. 240 din 31 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru intimata " " - I,lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată,recursurile sunt declarate în termen,motivate,fiecare recurent a fost citat cu mențiunea de a timbra cu 6 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar,prin cererile de recurs se solicită și judecata în lipsă.

Recurenții Consiliul Local I și Primăria Municipiului I au depus la dosar prin Serviciul de Registratură Ordinul de Plată nr. 2828 din 30 octombrie 2008 în sumă de 6 lei și timbru judiciar mobil în sumă de 0,15 lei,prin care fac dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Avocat pentru intimata " " - I depune la dosar împuternicire avocațială,note scrise,adresa nr. 6645 din 02.09.2008 emisă de și,decizia nr. 412/2008 a și și Anexa la decizia nr. 412/2008.

Instanța,din oficiu,pune în discuție excepția privind netimbrarea recursului formulat de recurentul Statul Român,prin Ministerul Economiei și Finanțelor,reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri cu privire la excepția netimbrării recursului formulat de Statul Român,prin Ministerul Economiei și Finanțelor,reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și pe fondul cauzei.

Avocat pentru intimata " " - I având cuvântul,solicită anularea recursului formulat de Statul Român,prin Ministerul Economiei și Finanțelor,reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I ca netimbrat și respingerea recursului formulat de Primăria Municipiului I și Consiliul Local al Municipiului I pentru motivele invocate în notele scrise depuse la dosar,fără cheltuieli de judecată.

Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,

CURTEA DE APEL:

Prin sentința civilă nr.6232/28.05.2007 a Judecătoriei Iașis -au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Primarului I, Consiliului local I, Primăriei I și Statului Român.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta " " - din I,-, în contradictoriu cu pârâții: Primăria municipiului I, Consiliul local I și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație nr.6784/1962 autentificat de notariatul de Stat Regional I, transcris sub nr.141/1962.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta " " - Iac hemat în judecată pe pârâții indicați în dispozitiv, solicitând a se constata nulitatea absolută a actului de donație nr.6784/1962, transcris sub nr.141/25.1962, încheiat pentru imobilele proprietatea reclamantei din I,- și 20, și a dovedit că actul de donație a fost în fapt o expropriere, lipsind intenția de a gratifica statul român.

Împotriva sentinței civile nr.6232/28.05.2007 a Judecătoriei Iași au formulat apel Consiliul local al municipiului I, Primăria municipiului I și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Prin decizia civilă nr.240/31 martie 2008 Tribunalului Iașis -au respins apelurile declarate de pârâții Consiliul local al municipiului I, Primăria municipiului I și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, prin reprezentanții lor legali, împotriva sentinței civile nr.6232 din 28.05.2007 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care a păstrat-

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Iașia reținut că din probatoriul administrat în cauză lipsește intenția donatorului de a gratifica, respectiv cauza contractului, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute.

S-a mai reținut că Statul Român are calitate de parte contractantă și poate sta în proces ca pârât.

Împotriva deciziei civile nr.240/31 martie 2008 Tribunalului Iași au formulat recurs Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Primăria municipiului I și Consiliul local al municipiului

Se critică decizia recurată de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor pentru următoarele considerente:

- în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Instanța de fond și de apel nu au verificat atribuțiile pe care le poate îndeplini Ministerul Economiei și Finanțelor pentru Statul Român. Nu s-a observat că Statul Român poate fi reprezentat atât de Ministerul Finanțelor Publice cât și de Consiliul local.

Analizând conținutul actului de donație, rezultă că beneficiar al donației este unitatea administrativ-teritorială reprezentată de Consiliul local și nu Statul Român.

Ca atare, recurenta nu are calitate procesuală pasivă într-o cauză privind constatarea nulității absolute a unui act de donație, această calitate procesuală pasivă revenind autorităților administrației locale care au reprezentat statul la încheierea actului și au acceptat donația, în speță Consiliul local

Primăria municipiului I și Consiliul local al municipiului I critică decizia civilă nr.240/31.03.2008 a Tribunalului Iași pentru următoarele motive:

- a fost invocată excepția lipsei calității procesuale de folosință a Primăriei municipiului I și a Consiliului local

Prin actul de donație rezultă clar că donația a fost făcută către statul român.

Potrivit dispozițiilor art.21 din Legea 215/2001, unitățile administrativ-teritoriale, respectiv comunele, orașele, municipiile și județele sunt persoane juridice de drept public, având un patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină, în condițiile în care, astfel cum prevede art.23 din același act normativ, consiliile locale și primarii reprezintă autorități ale administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii, funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice ale localității, în condițiile legii. Astfel, Consiliul local are atribuții privind administrarea domeniului public și privat deși nu are calitatea de titular al dreptului de proprietate publică sau privată și nu a avut calitatea de donatar în actul de donație a cărui nulitate se solicită, astfel nu are legitimare procesuală pasivă în cauză.

În ce privește recursul formulat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Recurentul a fost citat cu mențiunea timbrării recursului formulat cu 6 RON și 0,15 timbru judiciar. În principiu, taxele de timbru se plătesc anticipat, însă instanța de recurs prin citație a încunoștințat Statul Român despre taxa de timbru ce trebuia achitată.

Curtea constată că la termenul de judecată din 5 2008, recurentul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I nu a achitat taxa judiciară de timbru ce i-a fost pusă în vedere de instanța de judecată.

Ca atare, având în vedere dispozițiile art.20 din Legea 146/1997 se va anula ca netimbrat recursul formulat.

Chiar dacă se invocă de Statul Român excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepției referitoare la timbraj, întrucât aceasta vizează însăși legalitatea investirii sale.

Prin urmare, Curtea reține, că în fața unui recurs netimbrat, instanța nu se poate pronunța asupra nici unei alte cereri formulată de recurent, și deci nici asupra excepției lipsei calității procesuale pasive.

Referitor la recursul formulat de Primăria municipiului I și Consiliul local al municipiului

În speță, obiectul donației îl constituie imobilele și terenurile din I, str. -, conform actului de donație nr.141/25 octombrie 1962.

Potrivit art.1 din Decretul 478/1954, donațiile făcute statului sub orice formă, pot fi primite numai de organele, instituțiile sau organizațiile economice de stat, competente după obiectul lor sau scopul donației.

Potrivit art.2 al.2 din același act normativ, donațiile oferite sfaturilor populare se acceptă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular Regional.

Din perspectiva dispozițiilor Legii 213/1998 și a art.135 din Constituție, beneficiar al donației este unitatea administrativ-teritorială, municipiul I - reprezentat de Consiliul local, Primăria

Totodată, bunul în litigiu nu face parte din domeniul public sau privat al statului, ci din domeniul privat al municipiului

Și prin art.19, art.21 alin.1 și art.38 din Legea 215/2001, comunele, orașele și județele sunt persoane juridice de drept public, având patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia administrativă în comune și orașe sunt Consiliile locale, comunale și orășenești, ca autorități deliberative și primarii ca autorități executive, iar consiliile menționate au, printre altele și atribuții de administrare a domeniului public și privat al comunei și orașului.

Ca atare, în mod legal instanțele au reținut calitatea procesuală pasivă a Primăriei municipiului I și Consiliului local

În raport de toate aceste considerente și de dispozițiile art.312 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul formulat de Primăria municipiului I și Consiliul local al municipiului

Având în vedere și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, se va lua act de declarația intimatei că nu solicită cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de Primăria municipiului I și Consiliul local al municipiului I împotriva deciziei civile nr.240/31.03.2008 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.

Anulează ca netimbrat recursul formulat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva deciziei civile nr.240/31.03.2008 a Tribunalului Iași.

Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

-

-

24.XI.2008.-

2 ex.-

Președinte:Viorica Olariu
Judecători:Viorica Olariu, Georgeta Pavelescu, Cristiana Angelescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 433/2008. Curtea de Apel Iasi