Anulare act. Decizia 441/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 441

Ședința publică din data de: 29.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu

JUDECĂTOR 2: Andreea Vasile

JUDECĂTOR 3: Ileana

GREFIER - A

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul - pârât împotriva deciziei civile nr. 638A/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurentul - pârât nu a depus timbru judiciar și nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul fixat de către instanță, deși a fost citat cu mențiunea de a-și îndeplini această obligație. Totodată, arată că la dat de 14.10.2009, data poștei, numitul a depus, în două exemplare, întâmpinare, ce a fost comunicată; întâmpinarea este însoțită de copia certificatului de deces al intimatei - reclamante, copia certificatul de căsătorie al acesteia și copia certificatului de naștere al numitului. De asemenea, învederează că numitul a solicitat introducerea sa și a numitului în cauză în calitate de moștenitori ai defunctei. Menționează că recurentul - pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, având în vedere că recurentul - pârât, ce a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nu a depus timbru judiciar și nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul fixat de către instanță, deși a fost citat cu mențiunea de a-și îndeplini această obligație, din oficiu, invocă excepția de netimbrare a prezentei cereri de recurs și reține cauza în vederea pronunțării asupra excepției invocate.

CURTEA

Asupra recursului de față, deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr. 9149/3.07.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 Baf ost admisă în parte cererea formulată de reclamanta împotriva pârâtului în sensul că a fost respinsă cererea de constatare a nulității promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate între părți la 11.05.2007 și s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 10.000 euro, achitați acestuia cu titlu de avans pentru apartamentul situat în B,-, - 9, sentința civilă nr.2, apartamentul.52, sector 1, precum și la cheltuieli de judecată în sumă de 1980 lei.

Apelul declarat de către pârât împotriva acestei sentințe a fost respins de Tribunalul București Secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 638 din 15.05.2009, prin care apelantul a fost obligat și la plata unor cheltuieli de judecată în sumă 952 lei.

Împotriva deciziei pronunțate de Tribunal în apel, a declarat recurs același pârât, criticând-o ca fiind nelegală, pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În cauză s-a depus întâmpinare de către, soțul supraviețuitor al reclamantei, decedată la data de 9.08.2009, potrivit certificatului de deces depus în copie la dosar.

Prin aceeași întâmpinare, s-a solicitat introducerea în cauză, în calitate de succesor în drepturile defunctei și a fiului minor al acesteia, potrivit certificatului de naștere depus în copie la dosar.

Recurentul a fost citat pentru termenul de azi cu mențiunea de a achita o taxă judiciară de timbru în valoare de 962 lei, precum și de a depune la dosar timbre judiciare în valoare de 5 lei, corespunzător valorii pretențiilor contestate în calea de atac, în considerarea dispozițiilor art. 2 și 11 alin.1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și cele ale OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Recurentul nu a făcut dovada achitării acestor taxe, lipsind de la judecarea cauzei, astfel încât instanța, legal sesizată în vederea judecării și în lipsă a cauzei, în cererea formulată tot de către acesta, a invocat din oficiu excepția de netimbrare a cererii de recurs, excepție asupra căreia a rămas în pronunțare.

Excepția este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin.1 din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat.

Neachitarea taxelor judiciare de timbru în termenele stabilite se sancționează cu anularea cererii, potrivit alin.3 al aceluiași articol, sancțiune ce se aplică și în raport de neîndeplinirea obligației de plată a timbrului judiciar, potrivit art. 9 alin.2 din OG nr. 32/1995.

În raport de aceste considerente, Curtea va dispune anularea recursului de față ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul pârât împotriva deciziei civile nr. 638 din 15.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă, decedată, prin succesorii acesteia în drepturi, și.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

-

GREFIER

A

.red./2 ex./17.11.2009

Tribunalul București S. a III.

I

Președinte:Elena Viviane Tiu
Judecători:Elena Viviane Tiu, Andreea Vasile, Ileana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 441/2009. Curtea de Apel Bucuresti