Anulare act. Decizia 484/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2760/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.484
Ședința publică de la 12 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 3: Rodica Susanu
GREFIER - - -
* * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 1119 din 29.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
are ca obiect - anulare act, nulitate contract rentă viageră.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta - pârâtă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 28.11.2008, eliberată de Baroul București (fila 5) și intimata - reclamantă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 20.01.2009, eliberată de Baroul București (fila 16).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul intimatei - reclamante arată că prin motivele de recurs s-a solicitat să se constate nulitatea relativă parțială a contractului de rentă viageră sub aspectul numirii sale și s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrare de probe noi.
Consideră că o astfel se solicitare în fața instanței de recurs este inadmisibilă, deoarece pârâta nu a formulat la instanța de fond o cerere reconvențională prin care să solicite nulitatea relativă parțială a contractului de rentă viageră sub aspectul numirii sale.
Avocatul recurentei - pârâte lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei - pârâte -, arată că motivele de recurs se încadrează în dispozițiile prevăzute de art.304 pct.7,8 și 9 din Codul d e procedură civilă și vizează aprecierea greșită a probelor de la dosar. Precizează că renunță la motivul de recurs întemeiat pe art.322 pct.9 din Codul d e procedură civilă, susținând motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.7 și 8 din Codul d e procedură civilă.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere necesitatea administrării de probe noi, și în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate în sensul constatării nulității relative parțiale a contractului de rentă viageră sub aspectul numirii sale, fără cheltuieli de judecată.
Menționează că instanța de fond a luat în considerare existența erorii cu privire la forma actului autentic încheiat, și nu a analizat condițiile, voința și scopul urmărit de reclamanta.
Arată că nu au fost administrate probe care să dovedească îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale, scrise și nescrise, ce reprezintă voința și acordul părților, pentru a cerceta fondul și sub aspectul nulității relative. Reținându-se circumstanțele vârstei sale precum și a lipsei cunoștințelor juridice, instanța de fond și de apel, au admis ca temei, eroarea în care s-ar fi aflat reclamanta.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că pârâta și părinții acesteia și-au îndeplinit angajamentul luat în formă nescrisă față de reclamantă, în sensul întreținerii acesteia cu hrană, însoțirea la medic, curățenie și îmbunătățirile aduse imobilului, că reclamanta a încasat suma de 8000 lei cash achitată ulterior fiicei sale, reducerea datoriilor la cotele de întreținere și încasarea lunară a sumei de 100 lei.
Față de plata unei sume către aceasta conform rentei viagere stabilite în contract, reclamanta a beneficiat permanent de atenția pârâtei, astfel cum a fost înțelegerea acestora.
De asemenea, arată că reclamanta nu s-a aflat în eroare cu privire la noțiunea forma și foloasele ce urmau a fi culese prin încheierea contractului sub forma rentei viagere, afirmând că a așteptat ca pârâta să achite obligațiile asumate.
Avocatul intimatei - reclamante solicită respingerea recursului ca inadmisibil pe capetele de cerere astfel cum au fost formulate în recurs și respingerea recursului pe celelalte capete de cerere, cu precizarea că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Menționează că reclamanta la data semnării contractului de rentă viageră a fost convinsă de mama recurentei să încheie acest contract, considerând că poate avea încredere în aceasta fiind vecine de peste 30 de ani. La momentul citării actului notarial, reclamanta neavând cunoștințe juridice nu a înțeles ce reprezintă nuda proprietate și renta viageră, astfel încât toate aceste aspecte i-au creat confuzie și s-a aflat într-o eroare cu privire la contraprestațiile pe care urma să le primească.
Arată că, de la momentul încheierii contractului de rentă viageră și până la formularea cererii în fața instanței, reclamanta nu a beneficiat sub nici o formă de întreținere din partea pârâtei sau a familiei acesteia.
Mai mult, afirmația că ar fi remis o sumă de bani la data încheierii contractului este falsă, pârâta profitând de vârsta reclamantei, de faptul că este singură și fără cunoștințe juridice și s-a bazat pe faptul că nu poate dovedi care a fost înțelegerea dintre părți.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la 30.05.2007 reclamanta a chemat în judecată pe pârâta - și a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de rentă viageră autentificat sub nr. 1563/20.05.2005 de pentru "error in negotium".
Pârâta a formulat în cauză la data de 4.09.2007 întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Judecătoria Sector 4 Bap ronunțat sentința civilă nr. 6819/4.12.2007 prin care a admis acțiunea introdusă de reclamantă și a constatat nulitatea absolută a contractului de rentă viageră autentificat sub nr. 1563/20.05.2005 la Biroul Notarilor Publici Asociați " și ".
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, cererea acesteia fiind înregistrata pe rolul Tribunalul București Secția a III a Civilă.
În cadrul motivelor de apel, pârâta a susținut că instanța de fond nu a examinat atent materialul probator al cauzei iar considerentele sentinței apelate nu fac referiri la obiectul acțiunii și nu aduc argumente juridice din care să rezulte fără echivoc că reclamanta s-a aflat în eroare cu privire la conținutul actului semnat.
S-a mai arătat că îmbunătățirile aduse de pârâtă la apartamentul reclamantei - în cadrul unui termen scurt, nu au fost de natură să inducă o stare de eroare cu privire la obiectul contractului așa cum a susținut reclamanta - intimată.
Mai arată apelanta - pârâtă că în ipoteza în care ar fi fost incidentă error in negotio, falsa reprezentare a convenției încheiate ar fi fost înlăturată în scurt timp de la perfectarea contractului prin constatarea imediată că prestația oferităeste o sumă de bani, iar nu hrană, menaj, alimente.
S-a mai arătat că reclamanta - intimată a acceptat plata cotelor de întreținere lunare de către pârâtă fără a solicita instanței, anularea contractului autentic.
Se mai arată că obiectul contractului este clar precizat astfel că urmează a fi înlăturate susținerile reclamantei conform cărora aceasta s-a aflat în eroare asupra naturii juridice a convenției încheiate cu apelanta pârâtă. S-a mai susținut de către apelanta - pârâtă că reclamanta și-a exprimat în fața notarului în mod cert consimțământul la încheierea unei astfel de convenții dar și față de terțe persoane,optând pentru primirea unei sume de bani.
Prin decizia civilă nr.1119 A/29.09.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul formulat de apelanta - pârâtă, împotriva sentinței civile nr. 6819/4.12.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că potrivit contractului de rentă viageră nr. 1563/20.05.2005 autentificat la BNP, reclamanta - intimată a transmis către pârâta - apelantă nuda proprietate în privința imobilului situat în B,- - 101, sector 4, în schimbul unei rente viagere în cuantum de 1.000.000 lei Rol, plata urmând să fie făcută la data de 10 fiecărei luni.
Tribunalul a considerat că instanța de fond a examinat atent materialul probator al cauzei, dând o interpretare corectă dovezilor administrate, pe care le-a analizat în raport de prevederile legale în materie, respectiv art. 948 cod civil, care se referă la condițiile esențiale pentru validitatea unui act juridic, printre care se numără consimțământul valabil al părții care se obligă și cauza licită.
Totodată instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea sentinței apelate și dispozițiile art. 953 cod civil care statuează că nu este valabil consimțământul dacă este dat prin eroare, smuls prin violență, ori surprins prin dol, iar în ceea ce prin care a privește eroarea s-a pornit de la definiția dată în doctrină în sensul că aceasta constă în falsa reprezentare a realității la încheierea unui act juridic.
În prezenta cauză, s-a invocat de către reclamantă ca motiv de nulitate absolută a contractului de rentă viageră încheiat cu pârâta - eroarea obstacol denumită și "error in negotio" situație în care eroarea vizează însăși natura contractului, astfel că ne aflăm în prezența unei lipse totale a consimțământului.
Tribunalul a apreciat că prima instanță în raport de dovezile administrate în speță a reținut corect situația de fapt și împrejurările în care s-a întocmit contractul de rentă viageră, respectiv faptul că anterior încheierii acestui act juridic s-au purtat anumite discuții între reclamantă și mama pârâtei referitoare la perfectarea convenției, instanța fiind preocupată mai ales de stabilirea voinței interne a părților și a scopului urmărit de acestea la întocmirea contractului a cărui nulitate se solicită a se constata.
Pentru elucidarea acestor aspecte, instanța de fond a avut în vedere susținerile părților și anume afirmația făcută de reclamantă în sensul că a dorit perfectarea unui contract prin care să beneficieze de întreținere din partea pârâtei constând în alimente, îngrijire zilnică, medicamente și arătările pârâtei cum că prin încheierea convenției reclamanta nu a dorit decât să-și asigure o sumă de bani pentru achitarea cotelor de întreținere lunare, aceste susțineri fiind analizate prin raportare la materialul probator aflat la dosar.
Tribunalul a considerat că este justă concluzia primei instanțe în sensul că din perspectiva contraprestațiilor obținute de reclamantă nu a fost atins scopul urmărit de intimată la încheierea contractului de rentă viageră, sub acest aspect făcându-se referire în considerentele sentinței apelate la vârsta înaintată a reclamantei de 83 de ani, faptul că nu a fost asistată de un specialist în drept, că nu are cunoștințe juridice, toate aceste împrejurări fiind de natură să-i creeze confuzie privitor la diferența dintre un contract de întreținere și unul de rentă viageră, astfel că în aceste condiții este evident că intimata - reclamantă s-a aflat în eroare referitor la natura contraprestațiilor de care urma să beneficieze.
Tribunalul a înlăturat ca fiind neîntemeiate susținerile apelatei - pârâte conform cărora reclamanta nu poate invoca eroarea obstacol după trecerea unui interval de timp de 2 ani de la semnarea acestei convenții, câtă vreme după perfectarea contractului de rentă viageră starea de confuzie a fost menținută tocmai de comportamentul pârâtei și al părinților acesteia care au procedat la închiderea balconului cu geamuri termopan, au plătit cote de întreținere care depășeau renta lunară de 1.000.000 lei ROL, iar ocazional au procurat alimente necesare pentru reclamanta - intimată sau au însoțit-o la medic, toate aceste situații fiind evidențiate în depozițiile martorilor audiați în proces.
Împotriva deciziei civile nr.1119 A/29.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru următoarele motive:
Instanța de apel, neexaminând motivele, a reținut aceleași circumstanțe ca și fondul, aspect ce a condus și de această dată la nejusta soluționare precum și lipsa din fondul deciziei recurate a unui temei legal de inadmisibilitate, vis a vis de criticile aduse de recurentă.
Astfel,arata recurenta că s-a luat în considerare numai existența erorii cu privire la forma actului autentic încheiat și nu s-au analizat condițiile, voința și scopul urmărit de reclamanta intimată, nu au fost administrate probe care să dovedească îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale, scrise și nescrise, ce reprezintă voința și acordul părților, pentru a cerceta fondul și sub aspectul nulității relative.
Reținându-se circumstanțele vârstei sale precum și a lipsei cunoștințelor juridice, instanța de apel, ca și cea de fond a admis ca temei, eroarea în care s-ar fi aflat reclamanta - intimată. Declarațiile martorilor, precum și rezultatul interogatoriului luat reclamantei, susțin îndeplinirea de către recurentă și părinții săi și a angajamentului luat în formă nescrisă față de reclamantă, în sensul întreținerii acesteia cu hrană, însoțirea la medic, curățenie și îmbunătățiri aduse imobilului. Față de plata unei sume către aceasta conform rentei viagere stabilite în contract, reclamanta intimată a beneficiat permanent de atenția recurentei, astfel cum a descris mai sus, toate acestea fiind bazate pe înțelegerea părților anterioară, or, aceste acte materiale au fost reținute ca fiind înfăptuite de către recurentă și familia sa în folosul și pentru reclamantă.
Se susține că reclamanta nu s-a aflat în eroare cu privire la noțiunea, forma și foloasele ce urmau fi culese prin încheierea contractului sub forma rentei viagere, afirmând că a așteptat să ne achităm de obligațiile asumate, și că aceasta, pe parcursul a aproximativ trei ani, a beneficiat și s-a bucurat de toate avantajele primite prin prisma obligației contractuale și nu numai.
Profitând însă de atributele unei persoane în vârstă, de acte medicale procurate în preajma promovării acțiunii sale și care de fapt atestă o diminuare a vederii corespondentă vârstei sale, nu și pierderea acesteia, instanțele au apreciat ca fiind întemeiată eroarea acuzată. Însă, instanțele nu au apreciat și asupra vicleniei reclamantei, modalitate, împrejurări și circumstanțe în care recurenta și familia acesteia au fost determinați să avanseze aceste cheltuieli și acte materiale de întreținere. Arata recurenta că reclamanta, a avut posibilitatea în tot acest timp, să se lămurească cu privire la natura și înțelesul formei acțiunii, cu toate ca aceasta a știut din primul moment ce fel de act semnează și că din motive strict profitabile, aceasta afirmă nesusținut că intenția sa era de a încheia un contract de întreținere, promovând cu tărie prezenta acțiune având în vedere diferența titulaturii actului juridic precum și obligațiile ce izvorăsc din fiecare dintre ele.
Mai arata recurenta ca eroarea cu privire la natura contractului are rezultat imediat, scurgerea timpului nu susține decât că reclamanta s-a bucurat de toate prestațiile fie și nescrise și că reclamanta și-a dorit întreținere din toate punctele de vedere, puțin contând forma și natura contractului încheiat, dar, ulterior, prin permisivitatea legii civile, a abordat o poziție ostilă relațiilor părților, prin denunțarea acestui contract, act ce nu conținea în scris înțelegerile părților anterioare încheierii acestuia.
Instanța de apel, analizând art. 953 din Cod civil, apreciază că eroarea fără de care reclamanta nu și-ar fi dat consimțământul, a constat în falsa reprezentare a realității la încheierea actului juridic, în final, lipsa totală a consimțământului.
Analizând materialul probator al fondului, instanța de apel reține voința reclamantei de a primi o sumă fixă de bani lunar, însă nu a apreciat că, deși fiind îndeplinite obligațiile ce ar fi izvorât prin încheierea unui contract de întreținere de a căror prestații reclamanta s-a bucurat, contractul de rentă nu ar fi nul, ci doar sub forma sa scrisă, impunându-se a se constata o nulitate parțială a acestuia sub forma denumirii.
În rest, aprecierile sunt întocmai cu ale fondului, cu precădere analizarea menținerii stării de confuzie, stare ce a făcut posibilă trecerea unei lungi perioade de timp până în momentul promovării acțiunii, de altfel promovată cu intenția de a revinde apartamentul ce face obiectul contractului dintre părți.
Având în vedere că fondul nu a analizat și nu a administrat probatoriu și în acest sens, solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere la rejudecare având în vedere necesitatea administrării de probe noi, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul constatării nulității relative parțiale a contractului de rentă viageră sub aspectul numirii sale.
În drept recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7,8 și 9 Codul d procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulata în cauză, intimata reclamanta solicitat respingerea cererii de recurs că nefondata.
În motivare, se arată că prin cererea de recurs, recurenta nu facă decât sa confirme susținerile sale, în sensul că înțelegerea reală dintre aceasta și părinții pârâtei fost aceea de a se încheia un contract de întreținere cu toate prestațiile pe care le implica un astfel de contract și nu un contract de rentă viageră care să ii asigure suma de bani modica, lunar.
Mai arata intimata reclamanta că solicitarea formulata în recurs în sensul de a se retine nulitate relativa convenției reprezintă cerere noua, inadmisibila în aceasta cale de atac.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, curtea retine următoarele:
În ceea ce privește critica referitoare la neexaminarea de către instanța de apel tuturor motivelor de apel.
Critica este nefondată.
Din verificarea considerentelor deciziei civile recurate, curtea constată că instanța de apel a răspuns punctual tuturor criticilor formulate de apelanta, făcând trimitere expresă la probatoriul administrat în cauză și care a condus la formarea convingerii sale și la prevederile legale considerate ca fiind incidente în cauza, în raport de situația de fapt astfel stabilită.
Așa fiind, curtea apreciază că pe temeiul art. 304 pct. 7 Codul d procedură civilă, nu poate fi reținută nici o neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate, întrucât din expunerea de motive rezultă cu evidență structurarea argumentelor avute în vedere de instanța de apel cu referire strictă la criticile susținute de apelanta pârâtă.
În ceea ce privește critica referitoare la împrejurarea că instanțele de fond au analizat numai existența erorii cu privire la forma actului autentic încheiat și nu s-au analizat condițiile, voința și scopul urmărit de reclamanta intimată și nici existenta unor cauze de nulitate relativă, nefiind administrate probe în scopul cercetării fondului sub aspectul nulității relative a contractului.
Critica este nefondată, în sensul celor ce urmează.
Din verificarea acțiunii civile introductive, rezultă că reclamanta, solicitat constarea nulității absolute convenției încheiate între acesta și pârâta, susținând că s-a aflat în eroare cu privire la natura juridică a convenției încheiate - error in negotium.
Pe de alta parte, apărările formulate de recurenta pârâta au vizat exclusiv aspecte legate de natura contractului încheiat și de voința părților la momentul încheierii contractului, aceasta susținând în prima instanța și în apel, că împreună cu reclamanta a convenit exclusiv acele clauze contractuale inserate în înscrisul constatator al contractului a cărui nulitate s-a invocat prin acțiunea principală, iar voința reclamantei nu fost aceea de a obține alte prestații, respectiv cele presupuse de acordarea întreținerii ci exclusiv de a primi sumă de bani lunară pentru a achita cotele de întreținere. Totodată pârâta a susținut că sunt îndeplinite toate condițiile de validitate prevăzute de lege cu privire la convenția încheiată, invocând că nu sunt aplicabile prevederile art. 953 și art. 954 din Codul civil, în cauza, cuantumul prestației lunare stabilite în acesta convenție, fiind rezultatul hotărârii comune a părților, respectiv a acordului lor de voință valabil exprimat.
Curtea retine totodată că potrivit art. 129 alin. 6 Codul d procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
În aceste condiții, curtea retine că obiectul pretențiilor deduse judecații fiind clar exprimat, câtă vreme nici una dintre părți nu a invocat nerespectarea altor condiții de valabilitate a convenției, în mod corect instanțele de fond au procedat exclusiv la cercetarea cauzei de nulitate cu care au fost sesizate și că intervenția instanței de judecată - în sensul administrării de probe în scopul analizării și a altor condiții de validitate, câta vreme îndeplinirea acestora nu era contestată - ar fi echivalat cu o încălcare a principiului disponibilității procesului civil, potrivit căruia este la îndemâna părților alegerea mijloacelor procesuale considerate drept adecvate finalității urmărite.
În aceeași ordine de idei, curtea reține că în procesul civil, rolul activ al judecătorului, în ipostazele concretizate prin art. 129 din Codul d e procedură civilă, nu înseamnă nici parțialitate, nici ingerință în domeniul drepturilor părților, fiind tocmai o garanție a acestor drepturi și interese, aceasta interpretare fiind impusa de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, la care România este parte, care consacră principiul imparțialității și obiectivității instanței de judecată, de art.124 Constituția României și de art.10 din Legea nr.304/2004.
Pe de alta parte, nu se poate imputa instanțelor de fond lipsa analizării voinței părților la momentul încheierii contractului și a scopului urmărit de reclamantă la momentul încheierii contractului, câtă vreme considerentele care au fost avute în vedere la pronunțarea soluției au vizat tocmai acest aspect al corespondentei între voințele părților în litigiu, la momentul încheierii actului, eroarea asupra naturii actului, invocată ca și motiv de nulitate de către reclamantă și reținută ca fiind dovedită în cauză de către instanțele anterioare, având ca temei tocmai verificarea existentei unei identități perfecte între voința internă, reală a părților și conținutul actului juridic autentificat la notariat.
Curtea reține în acest sens că potrivit art. 942 din Codul civil, contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic, or, factorul esențial al unui contract este acordul de voință al părților, voința lor juridică. Voința juridică se concretizează în două laturi esențiale: consimțământul și cauza sau scopul actului juridic. Pe de alta parte, consimțământul nu poate fi cercetat prin el însuși, rupt de ceea ce se afla dincolo de manifestarea exterioară; el nu poate fi examinat fără a se lua în considerare voința internă-element de origine psihologică.
În ceea ce privește critica referitoare la greșita reținere în cauză a existentei unei erori asupra naturii actului încheiat, în persoana reclamantei.
Curtea retine că pentru formarea valabilă a oricărui act juridic, consimțământul părților trebuie nu doar să existe, să fie exteriorizat, ci și ca acestasă fie liber exprimat și dat în cunoștință de cauză, adică să nu fie viciat, potrivit art. 948 alin. 2 Cod civil.
Într-adevăr, potrivit art. 953 din Codul civil, consimțământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violență, sau surprins prin dol iar potrivit art. 954 din actul normativ de referință, eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanței obiectului convenției.
În dreptul român, eroarea este definită ca fiind o falsă reprezentare a realității la încheierea unui act juridic. Nu orice eroare viciază consimțământul; pentru ca eroarea să ducă la nulitatea convenției, este necesar ca ea să fi fost cauza unică și determinantă a consimțământului. Eroarea obstacol, luând în considerare definiția dată de literatura de specialitate, este acea eroare care, datorită gravității sale deosebite, împiedică însăși formarea actului juridic.
Având în vedere aceste considerente, este corectă reținerea instanței de fond, în sensul că, chestiunea litigioasă viza stabilirea voinței interne a părților la momentul încheierii actului juridic în raport de care, prin acțiunea introductivă s-a invocat nulitatea absolută iar aceasta operațiune se impunea cu necesitate în raport de clauzele convenției consemnate în cuprinsul înscrisului încheiat în forma autentică - actul juridic constatat în acest înscris, având natura unui contract de rentă viageră-de vreme ce reclamanta susținut că a crezut că încheie un contract de întreținere iar nu un contract de rentă viageră.
vreme, în legătură cu stabilirea intenției reale a părților cu privire la natura actului ce urma a fi încheiat, în speță, înscrisul constatator nu cuprinde în vreo clauză, referiri la eventuale prestații de întreținere din partea pârâtei ci exclusiv la obligația acesteia de plăti lunar suma de 1.000.000 lei Rol, reclamantei, cu titlul de renta viageră, susținându-se prin acțiunea introductivă, eroarea cu privire la natura actului încheiat, era important a se decela voința reală și scopul urmărit de reclamantă, la încheierea convenției, fiind cunoscut că, spre deosebire de renta viageră, un contract de întreținere presupune în mod esențial voința vânzătorului de a-și asigura întreținerea pe toată viața. Pe de altă parte, oțiunea de întreținere include multiple prestații, constând în procurarea celor necesare traiului, continue - ceea ce presupune că debitorul, nu se poate elibera de executarea obligației de întreținere oricât de oneroasă ar fi pentru el, chiar dacă s-ar obliga să retransmită în patrimoniul creditorului bunul sau capitalul primit, fără să pretindă restituirea contravalorii întreținerii prestate, iar pe lângă prestația materială și o componentă psihologică, dată de caracterul "intuitu personae" al contractului de întreținere, contractul de întreținere întemeindu-se, în realizarea conținutului său economic, pe un raport de încredere și apropiere.
În cauză, instanțele de fond au administrat probele apreciate ca fiind utile și de către părțile procesului, pentru a determina scopul urmărit de părțile contractante în momentul încheierii actului, iar aceste probe au demonstrat că la data încheierii actului, reclamanta era în vârstă de peste 83 ani și că aceasta nu a beneficiat de asistentă juridică de specialitate și nici nu avea cunoștințe juridice. Aceleași probe relevă că între reclamanta și părinții pârâtei existau relații amiabile și de buna vecinătate, consolidate în timp.
Câtă vreme art. 30 alin. 2 din legea nr. 17/2000 stabilește că persoana vârstnică, va fi asistată, la cererea acesteia sau din oficiu, după caz, în vederea încheierii unui act juridic de înstrăinare, cu titlu oneros ori gratuit, a bunurilor ce îi aparțin, în scopul întreținerii și îngrijirii sale, de un reprezentant al autorității tutelare a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana vârstnică respectivă, faptul că în cauză, contractul a cărui nulitate absoluta s-a invocat, a fost încheiat în forma autentică, nu era de natura sa înlăture sau sa îngrădească posibilitatea instanțelor de fond de da relevanță probatorie și acestor împrejurări de fapt, în conformitate cu prevederile art.1203 Cod civil.
Curtea apreciază că deosebit de relevant în conturarea adevărului înțelegerii părților este și punctul de vedere al pârâtei, expus sub forma întâmpinării și a cererii de apel, dar mai ales cel formulat în recurs, total contrar apărărilor anterioare. Astfel, inițial pârâta a susținut că "nu i-a promis reclamantei decât un ajutor financiar lunar, în vederea achitării cotelor de întreținereiar nu servicii, cum sunt cele vizând acordarea îngrijirii, menajului, hrana, alimente, (care conturează noțiunea de întreținere) or, în recurs se susține că în realitate probele administrate susținîndeplinirea de către recurenta și de către părinții săi angajamentului luat în forma nescrisă față de reclamanta,în sensul întreținerii acesteia cu hrană, însoțire la medic, curățenie și îmbunătățiri aduse imobiluluiși că "reclamantași-a dorit întreținere din toate punctele de vedere,puțin contând forma și natura contractului".
Pe de alta parte, potrivit principiului egalității părților în procesul civil, instanțele au obligația de a proceda la soluționarea echitabilă a cauzelor litigioase, soluționare care presupune interpretarea probelor de la dosar de pe poziția imparțială, oferind soluția ce se desprinde din analiza întregului material probator iar în speța, instanța de fond ascultat patru martori, la solicitarea ambelor părți și au procedat la administrarea probelor cu interogatoriul reclamantei și al pârâtei respectiv la administrarea probei cu înscrisuri.
Ținând cont că situația de fapt conturată în cauză de către instanțele de fond, ca urmare a analizei coroborate a tuturor acestor mijloace de probă, confirmă că adevărata voință reclamantei a fost aceea de a -și asigura întreținerea în considerarea vârstei sale înaintate iar nu de a primi o sumă de bani, lunar cu titlul de renta viageră, având în vedere și precizările exprese ale recurentei în prezenta cale de atac, în mod corect s-a apreciat că voința reclamantei nu s-a întâlnit cu voința pârâtei, prima fiind în stare de eroare asupra naturii juridice a convenției încheiate.
Așa fiind, în mod corect au apreciat instanțele de fond că situația de fapt conturată în cauză, susține pretenția reclamantei că semnat un alt act decât cel dorit de aceasta a fi materializat între cele doua părți, act în care nu se regăseau acele elemente esențiale, presupuse de o obligație de întreținere, pe care reclamanta le- avut în vedere atunci când încheiat convenția și a căror existență, a determinat-o să contracteze, ceea ce echivalează cu o cauză de nulitate absolută, conformart. 948Cod civil.
Într-adevăr, în cazul erorii distructive de voință, ca falsă reprezentare ce cade asupra naturii actului ce se încheie (error in negotium), sancțiunea ce intervine este nulitatea absolută, întrucât practic partea nu și-a dat consimțământul pentru încheierea actului juridic.
Așa fiind, faptul că pârâta inițial a efectuat în fapt, în favoarea reclamantei și alte prestații, care excedau obligației de plata a rentei, nu este de natură să înlăture sancțiunea prevăzută de lege în ceea ce privește actul juridic materializat în înscrisul întocmit în forma autentică. Aceasta întrucât cauza de nulitate absolută, incidentă în cauză, este determinată de împiedicarea formarii actului juridic, ca urmare a lipsei totale a consimțământului, iar astfel de nulitate nu ar putea acoperită prin confirmare expresă sau tacită.
Pe de alta parte, referitor la susținerea recurentei în sensul că a procedat la încheierea contractului ca urmare a manoperelor viclene ale reclamantei, curtea retine în primul rând că în realitate, pe aceasta cale, recurenta formulează cerere nouă, care însă nu poate fi valorificată direct în recurs, în raport de prevederile art. 294 Codul d procedură civilă, aplicabile în cauza conform art. 316 Codul d procedură civilă. Astfel, potrivit art. 119 Codul d procedură civilă, dacă pârâtul are pretenții în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cerere reconvențională. În cauză, nici în fata primei instanțe și nici în apel, recurenta pârâta nu formulat cerere cu acest obiect, solicitarea sa fiind făcută pentru prima dată prin motivele de recurs.
Totodată, potrivit art. 294 din Codul d e procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sauobiectul cererii de chemare în judecatăși nici nu se pot face alte cereri noiiar potrivit dispozițiilor art. 316 din Codul d e procedură civilă, recursul se judecă după regulile privind judecarea apelului, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în capitolul privind judecarea recursului.
Curtea precizează totodată că în actuala reglementare, recursul este cale de atac extraordinară care, nu are caracter devolutiv, pe aceasta cale putându-se realiza numai un control al legalității hotărârii atacate, recurenta pârâtă neavând posibilitatea să valorifice în cadrul recursului, cereri noi, pe care nu le- formulat în fața instanțelor de fond în condițiile art. 119 din Codul d e procedură civilă și cu care aceste instanțe nu au fost învestite.
Prin urmare, în recurs nu pot fi formulate pretenții care nu au fost supuse judecății primei instanțe, conform art. 316 cu referire la art. 294 alin. 1 din Codul d e procedură civilă. Soluția contrară ar constitui o încălcare gravă a principiilor disponibilității, al dreptului la apărare și al dreptului la un proces echitabil statuat de art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
Mai mult, privită strict ca și motiv de apărare, susținerea recurentei sub acest aspect nu poate fi apreciată ca fiind relevantă, întrucât în cauză, esențială este constatarea erorii obstacol în persoana unei părți. Odată reținută existența acestei cauze de nulitate absolută a convenției, faptul că, la rândul sau, pârâta s-ar fi aflat în eroare sau că asupra sa ar fi fost folosite mijloace dolosive, nu era de natură să determine altă soluție, ci îndreptățea partea recurenta ca, la rândul său, să solicite nulitatea convenției, or, așa cum s-a menționat anterior, pârâta nu a înțeles să deducă judecății astfel de cerere.
Curtea precizează în acest sens că în raport de prevederile înscrise în art. 954 și art. 960 din Codul civil, atât eroarea asupra naturii actului juridic încheiat cât și dolul pot să coexiste în persoana ambilor contractanți, însă textul de lege nu impune ca eventualele vicii ale consimțământului sau eroarea obstacol, să fie întrunite cumulativ în persoana tuturor cocontractanților. Pe de alta parte, curtea reține însăși susținerile recurentei din cererea de recurs, potrivit cu care "reclamanta și-a dorit întreținere din toate punctele de vedere, dar ulterior a adoptat o poziție ostilă relațiilor noastre, prin denunțarea acestui contract, act care nu conținea în scris înțelegerile noastre anterioare încheierii acestuia".
Referitor la solicitarea recurentei de a se constata că în cauză operează doar o nulitate parțială contractului de renta viageră, respectiv doar sub aspectul denumirii acestuia.
Curtea apreciază că nu poate fi primită aceasta susținere, câta vreme, în cauză, instanțele nu au analizat existenta unei cauze de nulitate prin raportare la acest element component al contractului.
Într-adevăr nu denumirea convenției prezenta relevanța pentru determinarea aspectelor legate de existenta unei cauze de nulitate determinată de existenta unei erori asupra naturii actului, ci natura contractului și implicit, obligațiile asumate de părți prin clauzele stipulate în înscrisul constatator și verificarea existentei sau nu unei concordante perfecte între cuprinsul acestora și scopul și voința reală, internă reclamantei, din momentul încheierii contractului.
Or, în înscrisul constatator al contractului încheiat, se stipulează în mod expres că obligația asumată de pârâtă este aceea de a plăti suma de 1.000.000 lei Ron lunar, iar nu asumarea unei obligații de întreținere în sensul celor anterior menționate, fiind evident că în speță, clauzele contractuale inserate în contractul de renta viageră, erau definitorii pentru determinarea obiectului contractului și a raporturilor juridice create în temeiul acestuia și de care depindea, în ultima instanța stabilirea concretă naturii și întinderii obligației pe care recurenta și-a asumat-o și respectiv verificării conformității dintre aceste clauze și voința interna a reclamantei la încheierea actului.
Pe de alta parte, curtea reține ca nulitatea actului juridic civil, reprezintă acea sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, ea operând în cazul încălcării acestor norme. În plus, spre deosebire de nulitatea relativă, nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare. Așa fiind, odată constatată existenta unei cauze de nulitate absoluta, actul juridic afectat de astfel de nulitate este lipsit retroactiv de efecte.
Totodată, din verificarea cuprinsului cererilor formulate de recurentă, rezultă că anterior acestei faze procesuale, recurenta nu a înțeles să investească instanțele de fond cu cerere având acest obiect și nici cu cerere prin care să invoce eventual, caracterul simulat al înscrisului încheiat în forma autentică, prin raportare la teza susținută doar în aceasta faza procesuală - a existentei între părți a unei angajament luat în forma nescrisă, fata de reclamanta, în sensul întreținerii acesteia cu hrana, medicamente, însoțire la medic, curățenie, îmbunătățiri aduse imobilului. Astfel, atât în fata primei instanțe cât și în apel recurenta a susținut că intenționat și a încheiat cu reclamanta un contract de renta viagera iar nu un contract de întreținere.
Or, în raport de aceste precizări, schimbarea poziției sale în faza procesuala a recursului nu poate fi apreciata decât ca reprezentând cerere noua, care nu poate fi dedusă judecații în acest cadru procesual, argumentele prezentate anterior fiind pe deplin valabile.
Pentru toate considerentele anterior expuse, în conformitate cu prevederile art. 312 Codul d procedură civilă, curtea apreciază recursul ca nefondat și va dispune respingerea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr.1119 A/29.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI - - - - - -
GREFIER
- -
Red.
./
2 ex./13.04.2009
TB-3 -;
Jud.4 -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Andreea Doris Tomescu, Rodica Susanu
