Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 482/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

(2381/2008)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.482

Ședința publică de la 12 martie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ilie MARI -

JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu

JUDECĂTOR 3: Rodica Susanu

GREFIER - - -

* * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă (), împotriva deciziei civile nr.746 A din 14.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.

are ca obiect - partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al recurentei reclamante (), în baza împuternicirii avocațiale nr. 417.276/25.06.2008, emisă de Baroul București (fila 14 ), avocat, în calitate de reprezentant al intimatului pârât, în baza împuternicire avocațiale nr. -/17.11.2008 emisă de Baroul București - Cabine Individual ( fila 13).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Apărătorul intimatului - pârât arată că în mod greșit s-a consemnat în încheierea de ședință faptul că imobilul pentru care s-au solicitat relații de la Cartea Funciară cu privire la titularul dreptului de proprietate se află în B,-, -.17,.10..1, sector 3 și nu în

B M nr.4, Bl.5,.B,.8, sector 3, cum din eroare s-a menționat.

Curtea ia act de aceste precizări.

Apărătorul recurentei - reclamante depune la dosar un set de înscrisuri, reprezentând adeverința nr.127 din 02.02.2009 eliberată de Asociația de proprietari -17, copie de pe adresa depusă la termenul anterior care poartă ștampila emiterii de către aceeași asociație, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1495 din 25.07.2003, conform cu originalul, certificatul de căsătorie înregistrat sub nr.2070 din 02.09.2006, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6858 din 13.11.1996, rezoluția din 19.12.2008 - dosar nr.5132/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 B, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita.

Apărătorul intimatului - pârât învederează instanței faptul că a constatat că la dosar nu se află întâmpinarea depusă la data de 21.11.2008 și prezintă instanței exemplarul de pe întâmpinare ce poartă ștampila cu data menționată anterior.

Curtea, verificând actele dosarului constată că nu se află atașată întâmpinarea, deși prin încheierea de ședință din data de 27.11.2008, se face mențiunea depunerii întâmpinării, în 2 exemplare, existând posibilitatea ca ambele exemplare să fi fost comunicate recurentei.

Apărătorul recurentei - reclamante remite instanței exemplarul de pe întâmpinarea ce poartă ștampila din data de 21.11.2009.

Apărătorul intimatului - pârât arată că în adresa eliberată de Asociația de Proprietari -17 nu se face mențiunea celui care locuiește în imobilul în litigiu și depune în acest sens adresa nr.2802 din 09.03.2009 emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale Consiliul Local sector 3 din care rezultă că figurează ca plătitor de impozit pentru imobilul din B,-, -.17,.10..1, sector 3, adresa nr.7833 din 25.02.2009 emisă de Serviciul Publicitate Imobiliară sector 3 și actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.1495 din 25.07.2003.

Solicită emiterea unei adrese către Biroul de Carte Funciară - Sector 3 pentru a comunica relații privind imobilul în litigiu, respectiv: dacă a fost ipotecat, dacă face obiectul unei creanțe și dacă numitul a achitat integral (sau în rate) costul imobilului la nivelul anului 2003.

Apărătorul recurentei - reclamante arată că nu se impune emiterea unei adrese către Biroul de Carte Funciară - Sector 3, în condițiile în care din noiembrie și până la termenul de azi intimatul - pârât avea posibilitatea obținerii relațiilor solicitate, aspect față de care se opune acestei solicitări.

Curtea, după deliberare, având în vedere cererea formulată de intimatul - pârât privind acordarea unui termen în vederea verificării respectării condițiilor stipulate în contractul de vânzare - cumpărare, încheiat între actualul soț al recurentei cu alte persoane, apreciază că este inutilă cauzei efectuarea de cercetări sub acest aspect. Nemaifiind alte cereri acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul recurentei - reclamante susținând oral motivele de recurs solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei civile atacate în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Menționează că în luna mai se împlinesc 5 ani de la data la care recurenta - reclamantă a fost nevoită să părăsească domiciliul conjugal împreună cu minorul, deși în considerentele deciziei civile se constată contribuția majoră a recurentei la dobândirea imobilului, instanța a atribuit imobilul intimatului - pârât și a obligat recurenta la plata unei sume de bani, reprezentând diferența credit achitat de reclamantă.

De asemenea arată că din toate probele administrate la instanța de fond, rezultă că la dobândirea apartamentului recurenta a contractat și un credit bancar în cuantum de 5000 euro la Banca Comercială Română.

Arată că, chiar și după desfacerea căsătoriei și stabilirea pensiei de întreținere în luna decembrie 2004 și ulterior în anul 2007, în dosarele în care reclamanta a solicitat majorarea pensiei de întreținere, pârâtul a depus înscrisuri din care rezultă că obținea un salariu egal cu venitul minim pe economie.

Apărătorul intimatului - pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

Precizează că recurenta a locuit în apartamentul din imobilul în litigiu până în anul 2003 și din momentul în care a părăsit domiciliul conjugal aceasta nu a mai arătat nici un interes față de locuință, astfel încât intimatul s-a ocupat să plătească ratele către bancă și contractele de împrumut.

Solicită să se constate că recurenta - reclamantă are în prezent cel puțin un spațiu locativ, în care și locuiește de altfel, iar intimatul nu deține un astfel de spațiu și locuiește singur în imobil.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată la data de 10.09.2004 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B sub nr. 11575/2004 (număr format nou -), reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună partajul bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, în cote de 60% pentru reclamanta și 40% pentru pârât.

Prin sentința civilă nr. 8104/3.10.2007 pronunțată în dosarul nr- (număr vechi 11575/2004), Judecătoria Sectorului 3 Baa dmis acțiunea reclamantei (fostă ), în contradictoriu cu pârâtul; a constatat că din masa bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei fac parte: - imobile: apartamentul nr. 79 din B,-,. 5..B,.8, sector 3, înscris în nr. 42081 cu nr. cadastral 410/79, cu suprafața utilă de 66,48 mp, compus din 3 camere și dependințe, precum și cota indiviza corespunzătoare din suprafața de folosință comună a blocului, în valoare de 249.742,47 lei (conform expertizei construcții); - datorii comune și sarcini ale proprietății achitate după desfacerea căsătoriei; - credit BCR Sector 3, în valoare de 5.701 USD, achitat astfel: 3198 USD reclamanta și 2508 USD pârâtul; - prime asigurare apartament, în valoare de 1.531,34 lei, achitate de pârât; - impozit apartament, în valoare de 359,17 lei, achitat de pârât; a constatat că asupra masei bunurilor comune părțile au următoarele drepturi, corespunzătoare cotei de participare la dobândirea acestora: reclamanta 60%, pârâtul 40%; a constatat că pârâtul are un drept propriu constând din valoarea lucrărilor de îmbunătățiri aduse imobilului după desfacerea căsătoriei, respectiv suma de 4.388,96 lei; a dispus sistarea stării de coproprietate prin atribuirea imobilului în litigiu în deplină proprietate și posesie reclamantei; a obligat reclamanta ca, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, să plătească pârâtului, cu titlu de sultă, suma de 109.016,54 lei (reprezentând: 40% din valoarea apartamentului fără îmbunătățiri, 99.896,99 lei; 3596,29 lei cota parte suplimentară din datoria comună reprezentând plăți credit; 918,80 lei cota parte prima asigurare; 215,50 lei cota parte impozit și 4.388,96 lei valoare lucrări Îmbunătățiri) și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 680 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în procent de 40%.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în timpul căsătoriei părților, încheiată la data de 07.09.1996 și desfăcută prin divorț, conform sentinței civile nr. 1066/16.02.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, acestea au dobândit în proprietate comună codevălmașă apartamentul nr. 79 situat în B,-,.5,.B,. 8, sector 3, înscris în nr. - cu nr. cadastral 410/79, cu suprafața utilă de 66,48 mp, compus din 3 camere și dependințe, precum și cota indiviză corespunzătoare din suprafața de folosință comună a blocului, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1194/11.06.2003 de BNP, în valoare de 249.742,47 lei, conform expertizei construcții, valoare în care nu au fost incluse lucrările de îmbunătățire efectuate de pârât după divorț, lucrări care nu au fost contestate de reclamantă, fiind recunoscute cu ocazia concluziilor pe fond.

În ce privește plata prețului apartamentului, instanța a reținut ca imobilul a fost achiziționat în parte cu creditul bancar în valoare de 5000 USD acordat de BCR și achitat integral la data de 20.04.2007, în baza contractului de credit ipotecar nr. 2728/04.06.2003, la data desfacerii căsătoriei prin divorț, valoarea datoriei comune nerambursate din credit și accesoriile acestuia fiind de 5701 USD, astfel cum rezultă din documentele de plată lunare emise, ce se regăsesc în totalitate la dosarul cauzei, ordinele de încasare numerar fiind însoțite și de buletinele de schimb valutar.

De asemenea, după data de 16.02.2004 au mai fost achitate tot cu titlu de datorie comună primele de asigurare a imobilului, datorate potrivit clauzelor din contractul de credit ipotecar, în valoare totală de 1.531,34 lei, sumă suportată exclusiv de pârât, iar cu titlu de sarcina comună a fost achitată de către pârât valoarea impozitului aferent imobilului, de -ei.

În privința contribuției părților la dobândirea patrimoniului comun, privit ca universalitate de drepturi, instanța a apreciat că prezumția de dobândire a bunurilor comune în cote egale, care este o prezumție relativă, a fost răsturnată prin proba contrară, în sensul că aportul concret al reclamantei a fost substanțial mai Astfel, din dovezile prezentate de reclamantă, respectiv proba cu carnetul său de muncă a rezultat că aceasta a realizat în mod constant venituri din muncă, iar împrejurarea că o anumită perioada aceasta ar fi întrerupt activitatea din aprilie 1998 pana în ianuarie 1999 pentru a se ocupa de creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, beneficiind de concediul legal plătit nu poate fi considerat un contraargument în privința stabilirii unei contribuții diferențiate.

Sub acest aspect, instanța a reținut faptul că, spre deosebire de reclamantă, pârâtul nu a prezentat dovezi privind veniturile pe care le-a realizat efectiv, servindu-se de probe indirecte, respectiv declarații oscilante ale martorilor, care fie că au arătat că veniturile reclamantei erau net superioare celor obținute de pârât, fie au arătat că acestea erau egalate de pârât prin aceea că efectua ore suplimentare și contracta lucrări și în particular, dar că veniturile obținute de pârât pe statul de plata erau totuși inferioare și din acest motiv creditul ipotecar nu ar fi putut fi obținut de către pârât, contrazicând astfel apărarea nesinceră a pârâtului.

În privința activității de agent de asigurări având la baza contracte de mandat pentru încheierea de asigurări, instanța a constatat ca pârâtul a depus la dosar un singur contract de acest fel, fără număr, încheiat cu Broker la data de 17.12.2003, din care nu rezultă condițiile de plata, act irelevant sub aspectul dovedirii veniturilor efectiv realizate din această activitate.

Instanța a reținut că veniturile suplimentare realizate de pârât nu puteau fi întotdeauna egale, ținând cont de caracterul lor ocazional, de faptul că pentru obținerea unor venituri suplimentare pârâtul rămânea peste orele de program și contracta lucrări în particular, în timpul liber, venituri care aveau însă caracter ocazional. Pe de altă parte, în practica instanțelor, munca în gospodărie și pentru creșterea copilului este avută în vedere la stabilirea cotei de participare la dobândirea bunurilor comune, iar în cauză această participare este cu atât mai M cu cât s-a dovedit ca pârâtul presta ore suplimentare peste programul său obișnuit de lucru, sau contracta lucrări în particular.

Pe de altă parte, în privința pretinselor împrumuturi contractate cu persoane fizice pentru acoperirea cheltuielilor necesare pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau pentru efectuarea lucrărilor de îmbunătățiri în apartament, instanța a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 32 Codul familiei aceste sume nu ar putea fi cerute decât cu titlu de datorii comune, în măsura în care nu au fost restituite până la divorț, iar nu ca aport personal la dobândirea activului comun, în condițiile în care nu au fost dovedite alte surse de venit ale pârâtului.

În privința contractului de împrumut încheiat la data de 20.08.2003, certificat de avocat, prin care pârâtul a primit cu titlu de împrumut suma de 5000 USD de la împrumutătorul, instanța a apreciat ca acest act este întocmit pro causa, fiind lipsit de forță probantă fiind pentru prima dată depus la dosar la 15.04.2005, după 7 luni de la introducerea acțiunii, fără ca pârâtul să fi învederat anterior existența convenției și a înscrisului probator și, în condițiile în care convenția materializată prin acest act a fost contestată de reclamanta, nu a fost confirmată de nicio altă probă administrată în cauză, astfel că faptul pretins de pârât nu a fost dovedit.

Instanța a apreciat, față de materialul probator în ansamblu, că luarea cu titlu de împrumut în august 2003 - la momentul la care a fost efectiv luat în posesie apartamentul, după cca. doua luni de la încheierea contractului de credit ipotecar - a unei sume de 5000 USD, egală cu împrumutul bancar, nu era nici justificată, față de natura și amploarea lucrărilor de îmbunătățire, după cum nu explică faptul că părțile au achiziționat materiale pe care nu au avut posibilitatea să le achite pe loc (răspunsul la întrebarea nr. 1), că au, folosit unele materiale pe care pârâtul le obținuse ca plată a unor servicii și nici perioadă relativ lungă de timp necesară pentru efectuarea și finalizarea lucrărilor.

Pentru argumentele expuse, reținând ca încheierea la care se referă art. 6735-6Cod procedură civilă, poate face corp comun cu sentința, deoarece nu se mai impune continuarea judecații, instanța a constatat că din masa bunurilor comune face parte apartamentul, bun comun conform art. 30 Codul familiei, precum și datoriile și sarcinile comune ale soților, respectiv datoria comuna în valoare de 5701 USD reprezentând credit bancar (valoare stabilită la data de 16.02.2004), din care reclamanta a achitat 3193 USD (2*65 +3063 USD), reprezentând 56 % din creditul restant, iar pârâtul 2508 USD (29*65+623 USD), reprezentând 43,99 %, datoria comună reprezentând primele de asigurare a imobilului, în valoare totală de 1.531,34 lei, sumă suportată exclusiv de pârât, precum și valoarea impozitului aferent imobilului, de 359,17 lei, achitată de către pârât, datoriile și sarcinile comune nefiind contestate de părți, ambele părți fiind de acord cu reținerea lor în masa de partaj.

Instanța a constatat că asupra masei de partaj reclamanta are o cotă de contribuție de 60%, iar pârâtul de 40%, cote care nu sunt influențate de sumele efectiv plătite de fiecare după divorț, în contul datoriilor comune (dar care au fost avute în vedere la calculul drepturilor valorice și la stabilirea sultei, conform principiului echității partajului, întrucât cotele de participare la dobândirea patrimoniului comun privesc inclusiv pasivul).

Totodată, instanța a constatat că din masa de partaj nu fac parte lucrările de îmbunătățiri efectuate de pârât după divorț, în valoare de 4.388,96 lei, valoare ce a fost dedusă în favoarea acestuia, luând act și de acordul părților în acest sens, raportat la art.6737Cod procedură civilă aplicabil prin analogie.

În raport de dispozițiile art. 36 al. 1 Codul familiei, coroborat cu art. 6739Cod procedură civilă, art. 728 și urm Cod civil, s-a dispus sistarea stării de coproprietate prin atribuirea bunului în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei, în favoarea căreia pledează criteriile de preferință la atribuire, față de împrejurarea că are o cotă mai M la dobândirea bunului și că prin hotărârea de divorț minorul rezultat din căsătoria părților i-a fost încredințat spre creștere și educare. În privința faptului că pârâtul a folosit imobilul după divorț, instanța a constatat că nu poate fi avut în vedere drept criteriu determinant, întrucât reclamanta a acționat pentru valorificarea dreptului său din partaj, acțiunea fiind promovată încă din septembrie 2004, iar lucrările de îmbunătățiri au fost efectuate de pârât fără acordul reclamantei și în M măsură, în timpul procesului.

Pentru egalizarea loturilor, instanța a obligat reclamanta la plata sultei corespunzătoare dreptului pârâtului, în total suma de 109.016,54 lei, compusă din 99.896,99 lei, reprezentând 40% din valoarea apartamentului (fără îmbunătățirile efectuate după divorț), 3.596,29 lei cota parte din datoria comună reprezentând credit achitat suplimentar, peste cota pârâtului de 40% (3,99 % din creditul nerambursat, raportat la prețul de achiziție și apoi la valoarea actuala a imobilului), sumă stabilită prin raportare la valoarea a actuală a apartamentului, reținând că plata creditului și accesoriilor a fost continuată după divorț în același scop de investiție comună, 918,80 lei cotă parte din valoarea primelor de asigurare, 215,50 lei cotă parte impozit și 4.388, 96 lei reprezentând valoarea lucrărilor de îmbunătățiri.

Împotriva acestei sentințe la data de 19.11.2007 a formulat apel pârâtul, cererea acestuia fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la 30.11.2007.

În motivare, apelantul a arătat că solicită atribuirea către sine în exclusivitate a imobilului, cu obligarea sa la plata unei sulte către reclamantă, motivat de faptul că a contribuit într-o mai M măsura la dobândirea acestuia și în mod exclusiv la îmbunătățirile aduse. S-a susținut că bunul imobil a fost dobândit de către acesta și fosta sa soție de la, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1194 din 11.06.2003 la., în schimbul prețului de 14.400 USD. În vederea achiziționării apartamentului, apelantul împreună cu intimata au contractat un credit bancar în cuantum de 5.000 Euro de la BCR, pentru care au garantat cu imobilul pe care urma să-l dobândească. În contractul de credit ipotecar nr. 2728 din data de 04.06.2003 figurează atât apelantul - pârât, cât și reclamanta, ambii semnând pentru acesta (prima și ultima fila a acestui contract).

S- mai susținut că din actele aflate la dosarul cauzei, precum și din declarațiile martorilor și chiar din răspunsul la interogatoriu luat reclamantei rezultă fără putința de tăgadă că apelantul, în afara veniturilor obținute din angajare, a contribuit substanțial la veniturile familiei din diverse colaborări (contractul de mandat încheiat de subsemnatul cu Brocker) și ore suplimentare efectuate, iar din momentul în care reclamanta a părăsit imobilul, toate ratele pentru achitarea acestuia au fost plătite exclusiv de către apelant, așa cum rezultă de altfel din actele aflate la dosarul cauzei, precum și din răspunsul la întrebarea a doua din interogatoriul luat reclamantei la termenul din 04.03.2005.

Din iulie 2003 și până în decembrie 2003, apartamentul cumpărat a fost renovat cu banii obținuți de către apelant, așa cum rezultă din contractul de împrumut nr. 130 din 20.08.2003, suma pe care nu a returnat-o în totalitate, ratele de achitat cazând tot în sarcina sa după ce reclamanta a părăsit domiciliul. După renovarea apartamentului, în speță în luna decembrie, s-a mutat împreuna cu reclamanta în acesta, iar în luna ianuarie 2004, reclamanta a introdus acțiune de divorț. Reclamanta nu a fost interesata în niciun fel de acest imobil, din momentul în care l-a părăsit neachitând nici măcar o rata către bancă, deși cunoștea consecințele unei astfel de acțiuni.

În sprijinul cererii de atribuire în natură a imobilului, apelantul arătat că este cel care achită la zi ratele și locuiește în imobil ca un bun proprietar, așa cum rezulta din adresa nr. 8952 din data de 10.05.2005 emisă de BCR Sucursala Sector 3 Serviciul Credite, din care reiese că a început să achite ratele din data de 09.06 2004. Alături de ratele conform contractului, există și alte obligații contractuale asumate de către părți, asumate însă numai de apelant, așa cum reiese din facturile conform cărora a achitat polițele de asigurare obligatorii ale imobilului.

S-a mai arătat că reclamanta - intimata are în prezent cel puțin un spațiu locativ, în care și locuiește de altfel, în timp ce apelantul nu deține un asemenea spațiu, aflându-se în nevoie acută locativă și că nu au fost avute în vedere cotele de contribuție ale pârâtului - apelant sub nicio formă. Dacă într-adevăr acestea erau mai mici decât cele ale reclamantei - intimate, nu ar fi reușit să plătească doar acesta ultimele rate la bancă, să asigure locuința, mai mult, și cel mai important, să aducă îmbunătățiri semnificative din punct de vedere financiar imobilului.

Referitor la reținerea primei instanțe în sensul că martorii au avut declarații oscilante, se arata că deși rezulta clar din declarațiile martorilor că a contribuit cu 60 - 70 % ( ), instanța a reținut că veniturile obținute de pârâtul - apelant erau inferioare și nu ar fi putut obține creditul ipotecar, insa, cu aceste venituri inferioare a achitat totuși ratele rămase la apartament. În situația în care nu ar fi fost aceste rate achitate, ar fi fost pierdut imobilul în favoarea băncii, este evident. Astfel nu ar fi existat niciun imobil în masa partajabilă, deoarece reclamanta - intimată nu a mai achitat nicio la banca, din momentul în care a părăsit imobilul până în martie 2006. Mai mult, referitor la îmbunătățirile aduse apartamentului, în valoare de 4.388,96 lei instanța a considerat în mod arbitrar ca au fost soluționate pe calea tranzacției existente între părți.

Instanța a fost în eroare când a apreciat ca veniturile reclamantei au fost superioare celor ale pârâtului. Doar prin reținerea copiei de pe carnetul de muncă s-a creat o prezumție care a fost răsturnată prin dobândirea împrumutului pentru îmbunătățiri, achitat și în prezent de pârât. Însăși instanța de fond a constatat ca nu s-au confirmat aspectele sesizate privind înscrierea în fals de către Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3. Astfel, contractul de împrumut este perfect valabil.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 282 și urm. Cod procedură civilă, dispozițiile Codului Familiei, precum și prevederile art. 673 indice 1-14 Cod procedură civilă.

La data de 09.01.2008 intimata - reclamantă (fostă ) a formulat întâmpinare,solicitând respingerea apelului ca nefondat.În motivare, a arătat că, contrar înscrisurilor care demonstrează cu certitudine veniturile apelantului, acesta pretinde că a obținut venituri substanțial mai mari decât cele obținute din angajare, respectiv din ore suplimentare și din diverse colaborări, fără a face vreo dovadă certă în acest sens.

Intimata a recunoscut faptul că toate îmbunătățirile ulterioare plecării din domiciliul conjugal au fost făcute în exclusivitate de către apelant.

Contrar susținerilor apelantului, care arată că după plecarea din domiciliul conjugal, intimata - reclamantă nu a mai achitat nicio și că ar fi dat dovadă de total dezinteres, din relațiile primite de la BCR rezultă cu certitudine că cea mai M parte a ratelor a fost achitată de aceasta.

Intimata a mai precizat că s-a recăsătorit după aproximativ 3 ani de la despărțirea părților în fapt, dar nu are nicio locuință, așa cum pretinde apelantul.

La stabilirea cotei majore a intimatei pentru dobândirea apartamentului bun comun, instanța a avut în vedere atât faptul că a avut un salariu net superior față de pârât, cât și muncile gospodărești prestate de intimată iar pârâtul pretinde că a realizat venituri suplimentare și sume împrumutate fără a face dovada acestora.

Apelantul pretinde în motivele de apel că instanța ar fi reținut existența unei tranzacții cu privire la contravaloarea îmbunătățirilor efectuate de apelant după desfacerea căsătoriei, în valoare de 4.388,96 lei. Susținerea apelantului este, deoarece instanța de fond, în mod corect, luat act de recunoașterea sa că aceste îmbunătățiri au fost efectuate în exclusivitate de fostul său soț în mod corect a dispus ca valoarea îmbunătățirilor să fie scăzută din valoarea apartamentului.

Motivele de apel conțin contradicții flagrante: deși inițial apelantul a pretins că intimata nu a achitat după despărțirea în fapt nicio la împrumutul acordat de BCR, ulterior acesta a recunoscut faptul că în luna martie 2006 achitat suma de 3000 dolari din împrumutul inițial de 5.000 dolari.

Prin decizia civilă nr.746/14.05.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilăa admis apelul formulat de apelantul - pârât împotriva sentinței civile nr. 8104/03.10.2007 pronunțată de Judecătoria Sector 3 B, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a stabilit cote de întreținere ale părților asupra masei bunurilor comune de 50%, a dispus sistarea stării de coproprietate prin atribuirea bunului imobil în deplină proprietate și liniștită posesie pârâtului - reclamant, a obligat pârâtul - reclamant la plata către reclamanta - pârâtă a unei sulte în valoare de 124,870 lei și 342,5 USD, reprezentând diferența credit achitat de reclamanta - pârâtă peste cota de 50% (adică 6% din valoarea creditului restant), plată ce se va efectua în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, a obligat pârâtul - reclamant la 850 lei, cheltuieli de judecată către reclamanta - pârâtă, a menținut celelalte dispozițiile ale sentinței apelate.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că în mod temeinic a reținut prima instanță în ceea ce privește situația de fapt că în timpul căsătoriei părților, încheiată la data de 07.09.1996 și desfăcută prin divorț, conform sentinței civile nr. 1066/16.02.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3, acestea au dobândit în proprietate comuna codevălmașă apartamentul nr. 79 situat în B,-,. 5,. B,. 8, sector 3, înscris în nr. - cu nr. cadastral 410/79, cu suprafața utila de 66,48 mp, compus din 3 camere și dependințe, precum și cota indiviză corespunzătoare din suprafața de folosință comună a blocului, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1194/11.06.2003 de BNP, în valoare de 249.742,47 lei.

S-a apreciat că codevălmășia este acea formă a proprietății comune ce se caracterizează prin aceea că bunul aparține coproprietarilor, fără că aceștia să aibă precizată vreo cotă parte ideală din dreptul de proprietate asupra acelui bun. Acest drept este de natură legală și își are temeiul în comunitatea de bunuri a soților. Potrivit art. 30 alin 1 Codul familiei, bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul căsătoriei sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.

Cotele de contribuție se determină în funcție de aportul material la achiziționarea bunurilor comune, adus în timpul căsătoriei - indicat în principal de nivelul veniturilor fiecăruia dintre soți, precum și al altor mijloace materiale utilizate - dar și de munca prestată în gospodărie, care constituie un mijloc de economisire a veniturilor. Din acest motiv, nu prezintă relevanță în cauză achitarea unor rate ulterior desfacerii căsătoriei, acestea constituind un element al pasivului matrimonial și nici efectuarea unor îmbunătățiri numai de către una din părți, în timpul sau ulterior desfacerii căsătoriei. De asemenea, nu prezintă relevanță contractarea unui împrumut numai de către una din părți pentru suportarea cheltuielilor privind îmbunătățirile aduse apartamentul, banii astfel dobândiți având caracterul de bun comun, iar contractul constituind tot o obligație comună, conform arte 32 lit. a Cod familie, care se include în pasivul comunitar.

Având în vedere că în majoritatea cazurilor, bunurile sunt dobândite în timpul căsătoriei prin contribuția egală a ambilor soți, se poate reține o prezumție în acest sens, în temeiul arte 1199 Cod civil, în absența unor probe contrare. Aceasta înseamnă, în primul rând, că sarcina probei revine părții care susține că are o cotă de contribuție mai M, iar în al doilea rând, că dubiul profită părții adverse.

În aceste condiții, se constată că prima instanță a făcut o greșită apreciere probelor administrate în cauză reținând că intimata reclamantă ar fi avut o contribuție la dobândirea bunurilor comune de 60%.

Astfel, din cartea de muncă a intimatei reclamante rezultă că la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare prin care a fost dobândit cel mai important bun achiziționat în timpul căsătoriei, respectiv luna iunie 2003, aceasta avea un salariu de 7.178.000 ROL, beneficiind de un salariu ușor majorat în perioada următoare și până la data de 9.08.2004, când contractul de muncă încheiat cu a fost suspendat.

În același interval de timp de comparație, apelantul pârât obținea, potrivit declarației martorului, un salariu de 3.500.000 ROL la 97, ca tehnician auto, venituri din orele suplimentare în cuantum de 500.000 ROL lunar și din lucrări la diverși particulari, de 1.000.000 - 2.000,000 ROL lunar. Această declarație se coroborează cu cea a celuilalt martor al apelantului pârât, precum și cu adeverința de venituri nr. 86/8.08.2007 emisă de 97, care chiar dacă nu atestă nivelul salariului în perioada în discuție, confirmă cel puțin aspectul privind calitatea de angajat a apelantului pârât la această societate. De asemenea, declarațiile martorilor apelantului pârât nu sunt contrazise de declarațiilor martorilor intimatei reclamante, care au relatat că nu au cunoștință despre acest aspect, neexistând astfel niciun motiv pentru a fi înlăturate. Mai mult decât atât, este de notorietate că meseria de mecanic auto este de natură să genereze profituri însemnate prin exercitarea de activități pe cont propriu.

De altfel, chiar intimata reclamantă a recunoscut susținerea apelantului pârât privind realizarea unor venituri din orele suplimentare și din diversele colaborări, chiar dacă le-a negat caracterul substanțial.

S-a apreciat totodată că este întemeiat și motivul de apel prin care s-a criticat atribuirea apartamentului intimatei reclamante și că din modul de redactare a art. 6739Codul d procedură civilă, care folosește sintagma "după caz", reiese că aceste criterii nu sunt enumerate în ordinea preferabilității lor, ci urmează a fi avute în vedere de către instanță cu titlu orientativ, situația de fapt trebuind a fi apreciată în ansamblu. De asemenea,S-a apreciat că niciun criteriu nu poate absolutizat, ci trebuie confruntat cu cele invocate în fiecare caz de către părți.

În aceste condiții, s-a constatat că potrivit expertizei efectuate în cauză de expert, creditul în cuantum de 5.000 USD, angajat de intimata reclamantă, a fost achitat astfel: iulie 2003 - ianuarie 2004, 7 rate plus dobânda în cote egale de către cei doi soți; februarie - aprilie 2004, 4 rate plus dobânda -; mai - decembrie 2004, 8 rate plus dobânda -; ianuarie - decembrie 2005,12 rate plus dobânda -, ianuarie - decembrie 2006, 10 rate plus dobânda -; martie 2006 - 3000 USD -; octombrie 2006 - 623 USD - și aprilie 2007 - 63 USD Dută.Prin urmare, partea care a depus după desfacerea căsătoriei diligențele necesare în vederea păstrării bunului în patrimoniul celor doi foști soți, dovedind astfel că îi este necesar într-o mai M măsură, este apelantul pârât. Achitarea de către intimata reclamantă a sumei de 3000 USD nu este de natură să schimbe această concluzie, întrucât a avut loc la 2 ani de la părăsirea apartamentului.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că se impune atribuirea apartamentului apelantului pârât și că această soluție nu vatămă interesele minorului încredințat intimatei reclamante, întrucât acesta are asigurate nevoile de locuit, mama sa având închiriat, potrivit propriei declarații din răspunsul din întrebarea nr. 4 din interogatoriu, un apartament cu două camere în cartierul.

Consecință a schimbării cotelor de contribuție, Tribunalul a stabilit în raport de acestea și cuantumul sultei, ce s-a dispus a fi suportată de către apelantul pârât, și a schimbat în mod corespunzător cuantumul sumei ce revine acestuia ca parte a datoriei comune și ca parte din cheltuielile de judecată efectuate de către reclamanta pârâtă.

Dată fiind calitatea dublă, de reclamanți și pârâți, a părților în partaj, s-a apreciat că fiecare va trebui să suporte o parte din cheltuielile de judecată corespunzătoare cotei sale din bunul partajat.

Împotriva deciziei civile nr.746 A/14.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a formulat recurs reclamanta (), solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile recurate în sensul respingerii apelului declarat de apelantul și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arata că prin acțiunea introductivă, a solicitat să se constate contribuția sa majoră, respectiv cota de 60% la dobândirea bunurilor și atribuirea imobilului către sine, cu obligarea la plata sultei corespunzătoare.

A susținut că așa cum rezultă din toate probele administrate la instanța de fond, la dobândirea acestui apartament a contractat un credit bancar în cuantum de 5000 Euro la BCR, a realizat venituri permanente, net superioare veniturilor realizate de către apelant și că a demonstrat cu înscrisurile depuse la dosar, că a achitat, după despărțirea în fapt, o sumă substanțială din creditul care a fost acordat pe numele său.

Se mai susține că deși din căsătoria părților a rezultat minorul -, născut la data de 07.04.1998, apelantul, prin comportamentul său deosebit de violent fizic și verbal, a determinat-o pe recurenta - reclamantă să părăsească domiciliul conjugal și să locuiască împreună cu minorul la părinții acesteia, în apartamentul bun comun rămânând să locuiască apelantul împreună cu concubina sa.

Apelantul a pretins în motivele de apel, că instanța ar fi reținut existența unei tranzacții cu privire la contravaloarea îmbunătățirilor efectuate de apelant după desfacerea căsătoriei, în valoare de 4.388,96 lei. Susținerea apelantului este, deoarece instanța de fond, în mod corect, a luat act de recunoașterea reclamantei că aceste îmbunătățiri au fost efectuate în exclusivitate de fostul său soț și în mod corect a dispus ca valoarea îmbunătățirilor să fie scăzută din valoarea apartamentului.

Motivele de apel au conținut contradicții flagrante: deși inițial apelantul a pretins că reclamanta nu a achitat după despărțirea în fapt nici o la împrumutul acordat de BCR, ulterior acesta a recunoscut faptul că în luna martie 2006 achitat suma de 3000 dolari din împrumutul inițial de 5.000 dolari.

La instanța de fond, pârâtul nu a făcut nici o dovadă cu înscrisuri din care să rezulte că în afară de salariu a mai obținut și alte venituri; în condițiile în care pârâtul ar fi obținut venituri datorită efectuării unor ore suplimentare, acesta putea face dovada cu multă ușurință, prin depunerea unor înscrisuri în acest sens; unul din martorii audiați la propunerea pârâtului a declarat că în perioada dobândirii apartamentului, pârâtul ar fi obținut în plus aproximativ 500.000 lei vechi lunar, dar această dovadă trebuia făcută cu înscrisuri.

La dosarul cauzei reclamanta a depus și sentința prin care s-a desfăcut căsătoria, minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare, stabilindu-se o pensie de întreținere la venitul minim pe economie; în aceeași perioadă, în care pârâtul pretinde că a obținut venituri suplimentare, peste venitul minim pe economie, pârâtul nu a făcut nici o dovadă în acest sens, urmărind stabilirea unei pensii de întreținere numai în raport cu venitul minim pe economie.

Contrar acestor înscrisuri care demonstrează cu certitudine veniturile apelantului, acesta pretinde că a obținut venituri substanțial mai mari decât cele obținute din angajare, respectiv din ore suplimentare și din diverse colaborări, fără a face vreo dovadă certă în acest sens.

Instanța de apel a considerat contribuția egală a foștilor soți la dobândirea apartamentului, dar motivele sunt contradictorii.

În mod corect, instanța de apel a reținut că foștii soți au achitat 7 rate la împrumutul de 5000 USD obținut de la BCR, a reținut că în luna martie 2006, reclamanta a achitat din împrumut suma de 3000 USD, dar în contradicție cu această motivare, instanța a reținut că aceasta ar fi achitat în plus față de soțul său, după despărțirea în fapt, numai 342,5 USD.

Dar, din expertiza contabilă efectuată în cauză, rezultă cu certitudine că reclamanta a achitat în exclusivitate suma de 3555,5 USD și 1.855.000 lei, iar intimatul a achitat suma de 2740,5 USD și 1.855.000 lei.

În aceste condiții, recurenta a achitat 56% din împrumut, iar intimatul achitat cota de 44% din împrumut, diferența fiind de 12% și nu de 6%, cum în mod greșit a reținut instanța. Chiar și dacă ar fi achitat numai 6% în plus din împrumut, acesta ar fi fost tot un motiv pentru atribuirea către recurentă a apartamentului și nu către intimat.

Se mai arată că instanța de apel a reținut faptul că salariul recurentei a fost dublu față de salariul intimatului însa a refuzat să rețină că la stabilirea pensiei de întreținere pârâtul a adus înscrisuri din care rezultă că în acea perioadă acesta avea un salariu reprezentând venitul minim pe economie. Orice venituri suplimentare pretinse de pârât puteau fi dovedite cu multă ușurință prin depunerea unor înscrisuri în acest sens; aceste aspecte nu pot fi dovedite cu martori, mai ales când depozițiile martorilor au fost contradictorii, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond. Solicită să se constate contribuția majoră de numai 60%, în condițiile în care contribuția sa la achitarea împrumutului a fost substanțial majoră, dar a avut în vedere și faptul că practic, veniturile sale au fost duble, în acea perioadă, așa cum a demonstrat prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Se arata că după desfacerea căsătoriei și stabilirea pensiei de întreținere și în luna decembrie 2004 și ulterior în anul 2007, în dosarele în care a solicitat majorarea pensiei de întreținere, pârâtul a depus înscrisuri din care rezulta că obținea un salariu egal cu venitul minim pe economie, respectiv 3.500.000 lei vechi, insa contrar probelor administrate, prin decizia civilă nr. 746 din 14.05.2008 s-a admis apelul declarat de pârât, s-a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că s-a stabilit contribuția egală a foștilor soți la dobândirea apartamentului.

Consideră recurenta că decizia civilă a fost dată cu aplicarea greșită a legii, prin atribuirea apartamentului către intimat întrucât potrivit art. 38 alin. 4 Codul familiei, la soluționarea capătului de cerere privind atribuirea locuinței, instanța trebuia sa seama de interesele minorului or, în cauza, recurenta depus la dosarul cauzei sentința civilă prin care s-a desfăcut căsătoria părților, iar minorul i-a fost încredințat reclamantei spre creștere și educare.

Arata recurenta că de la alungarea sa din apartament, intimatul nu a contribuit la creșterea și întreținerea minorului, aceasta fiind obligată să obțină o hotărâre judecătorească pentru plata pensiei de întreținere, suma stabilită fiind modică, de numai 700.000 lei vechi, sumă cu care nu se poate întreține un copil, în plus sub ea fiind nevoită după alungarea din domiciliul conjugal să locuiască cu chirie, aspect reținut totuși de instanța de apel.De la alungarea din domiciliul conjugal, intimatul a rămas să locuiască în apartament cu concubina sa, de aproximativ 4 ani, iar reclamanta nu a dobândit până în prezent altă locuință. În condițiile în care intimatul a pretins că obține venitul minim pe economie la stabilirea pensiei de întreținere în favoarea minorului, suma stabilită de instanță este modică în raport cu nevoile minorului, din această sumă nu se pot acoperi decât o mică parte din nevoile minorului, cu atât mai mult se impune atribuirea apartamentului către reclamantă.

Se arata totodată că la atribuirea apartamentului, instanța ar fi trebuit să țină seama de cota majoră a reclamantei, chiar dacă în opinia instanței aceasta era de numai 6% și nu de 12% și că instanța de apel trebuia să stabilească cota pe care o reprezenta această sumă în raport cu valoarea de dobândire a apartamentului, iar această cotă trebuia aplicată la valoarea din prezent a apartamentului, așa cum rezultă aceasta din raportul de expertiză.

Precizează că îmbunătățirile aduse de intimat după alungarea sa din domiciliul conjugal, au o valoare nesemnificativă în raport cu valoarea apartamentului, cu atât mai mult cu cât motivele pentru care sub recurenta a solicitat atribuirea apartamentului au o prioritate mult mai M, respectiv interesul minorului și contribuția sa majoră.

Mai mult decât atât, conform art. 6739Cod procedură civilă, pentru ca efectuarea îmbunătățirilor să constituie un criteriu de atribuire a apartamentului, acestea trebuiau să fie făcute înainte de a se cere împărțeala și cu acordul coproprietarului, ori, în speță, îmbunătățirile au fost efectuate după introducerea cererii de partaj și fără acordul reclamantei, în calitatea sa de coproprietar.

Pe de alta parte, contrar susținerilor apelantului, care arată că după plecarea din domiciliul conjugal, nu a mai achitat nici o și că ar fi dat dovadă de total dezinteres, din relațiile primite de la BCR rezultă cu certitudine că cea mai M parte a ratelor a fost achitată de sub recurentă, una din plăți fiind în sumă de 3000 USD.

Precizează că s-a căsătorit după aproximativ 3 ani de la despărțirea în fapt, dar că nu are nici o locuință, așa cum pretinde apelantul.

Arata recurenta că sub aspectele arătate mai sus, hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea legii.

alta critica vizează faptul că instanța de apel i-a acordat intimatului un termen de grație de 6 luni de la data rămânerii definitive a sentinței civile, pentru achitarea sultei către recurentă, în condițiile în care intimatul a rămas să locuiască în apartamentul bun comun, plătește o pensie raportată la venitul minim pe economie (în prezent 145 lei lunar), iar recurenta a fost nevoită să locuiască împreună cu minorul cu chirie, o lungă perioadă de timp.

Consideră că argumentele aduse de către instanța de apel, în scopul atribuirii apartamentului către intimat, sunt contrazise de toate probele administrate în cauză iar faptul că intimatul a achitat câteva sume modice lunare din împrumutul acordat pentru dobândirea apartamentului nu poate constitui un argument suficient, câta vreme recurenta a achitat mai multe rate decât intimatul, valoarea cumulată a acestora fiind substanțial mai

Aceste motive de atribuire a locuinței, considerate de instanță ca fiind mai importante decât interesul minorului și cota majoră a recurentei, nu se regăsesc în nici o dispoziție legală, hotărârea fiind lipsită de temei legal cu privire la acest aspect.

De altfel și sulta stabilită prin decizia recurată este mult mai mică decât s-ar cuveni, având în vedere faptul că prin expertiza imobiliară efectuată în cauză s-a stabilit valoarea în Euro a apartamentului, respectiv 74.907 Euro, care a fost înmulțită cu valoarea unui Euro la data efectuării expertizei, respectiv 33.926 lei vechi; în prezent leul s-a depreciat, 1 Euro valorând 3,5705 lei, iar pentru stabilirea sultei ce i se cuvenea, valoarea apartamentului ar fi trebuit reactualizată în funcție de cursul Euro la data pronunțării.

În drept recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 Codul d procedură civilă.

Intimatul depus întâmpinare, la data de 21.11.2008, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare acesta a susținut că recurenta a parazit domiciliul conjugal fără a mai arata vreun interes în legătura cu această locuința, nu s-a interesat de plata ratelor către banca și că recurenta are în prezent un alt spațiu locativ, în care locuiește, în timp ce acesta nu deține un alt astfel de spațiu.

În recurs, conform art. 305 Codul d e procedură civilă, a fost administrata proba cu înscrisuri, la solicitarea ambelor părți, fiind atașate la dosar în copie, certificata pentru conformitate următoarele: chitanța onorariu avocat nr. 159/2008, adresa nr. -/2008 emisa de Secția 11 Politie, adresa fără număr emisa de Asociația de Proprietari - adeverința nr. 127/2009 emisa de Asociația de Proprietari - act de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1495/2003 de Notarul public, certificat de căsătorie al recurentei, contract de vânzare cumpărare nr. 6858/1996 autentificat de notarul public, rezoluție din 19.12.2008 emisa de parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 B, adresa nr. 2802/2009 emisa de Direcția de Impozite și taxe locale sector 3, adresa nr. 7823/2009, emisa de Serviciul de Publicitate Imobiliara Sector 3

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea reține următoarele:

Din verificarea considerentele subsumate criticilor formulate de recurentă, se constată că acestea vizează și aspecte legate de modul de apreciere și interpretare a probatoriului, de către instanța de apel, r, în raport de aceste constatări, curtea apreciază că se impune a face următoarele precizări cu prioritate:

Curtea retine că anterior modificării prevederilor art. 304 Codul d procedură civilă, prin dispozițiile legii nr. 219/2005, acest text de lege consacrau în art. 304 pct. 10 și 11, posibilitatea modificării unei hotărâri judecătorești dacă se constata că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii sau daca hotărârea se întemeia pe greșeala de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronata a probelor. Prevederile art. 304 pct. 10 și 11 au fost însă abrogate în mod expres prin prevederile cuprinse în art. 1 pct. 49 din legea nr. 219/2005 și respectiv în art. 1 pct. 112. din OUG 138/2000 aprobata prin legea nr. 219/2005, neputând fi deci considerate incidente în cauza, în raport de prevederile înscrise în art. 725 alin. 1 și 3 Codul d procedură civilă, prin raportare la data pronunțării hotărârii ce face obiectul recursului-14.05.2008.

Totodată, în raport de prevederile legale înscrise în art. 304 Codul d procedură civilă, în actuala reglementare, recursul reprezintă cale de atac extraordinară, calificarea consacrată expres în capitolul titlul din Codul d procedură civilă, fiind pusă la dispoziția părților numai pentru motivele limitativ și expres prevăzute de lege, enumerate în art. 304 pct. 1-9 Codul d procedură civilă și care în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Aceasta soluție este impusă de faptul că părțile au avut la dispoziție judecata în fond în fata instanței de fond și rejudecare a fondului în fata instanței de apel, atât în fapt cât și în drept.

Se constată totodată că prevederile art. 304 și art. 306 din Codul d procedură civilă au făcut în mai multe rânduri, obiectul controlului de neconstituționalitate, excepțiile care vizau neconcordantele între acest text de lege și art. 6 din CEDO, respectiv art. 21 din Constituție, fiind respinse, curtea constituționala reținând că,reglementările internaționale nu impun în materia exercitării căilor de atac, astfel cum a statuat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în Cazul și alții contra Cehiei din 12 noiembrie 2002, în care s- constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut și se pretează la limitări implicit admise, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unui recurs, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului care se bucură, în această privință, de o anumită marjă de apreciere".

Așa fiind, simpla nemulțumire a părții de hotărârea atacată nu este suficientă, recurentul fiind obligat să sprijine recursul pe cel puțin unul dintre motivele de recurs prevăzute în art. 304 pct. 1-9 Codul d procedură civilă.

în cadrul de analiză recursului, analiză care, în raport de cele ce preced, nu poate cuprinde reapreciere probelor administrate în fazele judecații anterioare, curtea procedând la analiza motivelor de nelegalitate formulate de recurenta, constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:

1.În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.

controlul de legalitate al deciziei civile apelate, din perspectiva acestui motiv de recurs, curtea constată că în considerentele deciziei recurate sunt arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, modul de redactare al hotărârii răspunzând exigentelor impuse de art. 261 pct. 5 Codul d procedură civilă.

Astfel, prin cererea formulată, reclamanta solicitat să se constate că avut cota de contribuție majoră la dobândirea bunurilor comune, respectiv de 60% susținând că a realizat venituri din munca în mod constant de-a lungul întregii casatorii, care au fost afectate în cea mai M măsura satisfacerii sarcinilor gospodăriei, a efectuat în mod exclusiv demersuri pentru achiziționarea bunurilor comune și prin eforturi proprii a susținut nevoile gospodăriei și a contribuit la creșterea și îngrijirea copilului rezultat din căsătorie. Reclamanta solicitat totodată, atribuirea imobilului către aceasta.

Apărările pârâtului formulate prin întâmpinare au fost în sensul că acesta a avut contribuție egală la dobândirea bunurilor comune și că se impune atribuirea imobilului către acesta, susținând că bunurile mobile dobândite în timpul căsătoriei sunt în M măsura în posesia reclamantei, că imobilul a fost dobândit prin credit bancar, că a efectuat îmbunătățiri la acest imobil, în mod exclusiv iar reclamanta s-a aflat timp de 2 ani în concediu pentru creșterea copilului, perioada de timp în care pârâtul a susținut singur material întreaga familie.

În apel, pârâtul a criticat soluția pronunțata de prima instanța sub aspectul cotei sale de contribuție și cu privire la atribuirea imobilului, susținând că: probatoriul administrat în cauză, face dovada faptului că a obținut în afara de veniturile realizate din angajare, venituri din colaborări diverse și efectuarea unor ore suplimentare, cu care a contribuit substanțial la dobândirea comunității de bunuri, că din momentul în care reclamanta părăsit domiciliul comun, a achitat singur ratele pentru achitarea creditului, a renovat apartamentul cu bani obținuți din contractul de împrumut nr. 130/2003, bani pe care i-a returnat în totalitate.

În apărare, reclamanta susținut că a obținut venituri considerabil net superioare celor obținute de pârât, în mod permanent, că în mod corect a reținut prima instanța că contribuit la muncile gospodărești, că a achitat după despărțirea în fapt suma substanțială din creditul contractat, pe numele sau, că a părăsit domiciliul conjugal ca urmare a comportamentului deosebit de violent fizic și verbal al pârâtului, că pârâtul nu a probat că obținut venituri mai mari decât cele obținute din angajare.

Așa fiind, analizarea în cauză posibilităților materiale de care au beneficiat părțile și cu care acestea puteau contribui la dobândirea bunurilor comune, de către instanța de apel, prin raportare la aceste critici și apărări și statuarea în sensul că în luna iunie 2003 - data dobândirii imobilului, reclamanta avea un salariu de 7.178.000 lei Rol iar ulterior beneficiat de majorare ușoara a salariului, în perioada imediat următoare, ulterior, contractul sau de munca fiind suspendat și că în același interval de timp, pârâtul a obținut un salariu de 3.500.000 lei Rol, ca tehnician auto și venituri suplimentare în cuantum de 500.000 lei Rol și în plus din diverse lucrări, câte aproximativ 1.000.000- 2.000.000 Rol, din lucrări la diverși particulari, nu poate fi apreciată ca fiind străină de natura pricinii, instanța de apel conformându-se întocmai obligațiilor stabilite în sarcina sa prin prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul d procedură civilă.

Curtea reține totodată că, întinderea drepturilor soților, se impunea a fi stabilită în raport cu contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilorîn timpul căsătoriei,soții neavând stabilit de la începutul căsătoriei, un drept asupra unei cote din bunurile comune, fiind astfel necesară administrarea de probe prin care să se determine aportul fiecăruia la dobândirea lor.

Or, în cauză, cum se poate verifica din considerentele deciziei recurate, analizând cererile părților, instanța de apel nu a reținut prin considerente că reclamanta ar fi avut un aport net substanțial față de pârât, în sensul celor de mai sus și nici venituri net superioare celor ale pârâtului, dimpotrivă, mențiunea mai sus amintită (având în vedere chiar topografia acestui considerent), este inserată în prezentarea argumentelor în susținerea raționamentului conform căruia veniturile obținute de reclamanta și aportul acesteia, la dobândirea acestor bunuri, au fost apreciate ca nefiind de natură să răstoarne prezumția de contribuție egală a ambilor soți la dobândirea bunurilor supuse partajului - instanța apreciind totodată că aportul material la achiziționarea bunurilor comune este indicat nu doar de veniturile fiecăruia dintre soți ci și de alte mijloace materiale utilizate în acest scop ca și de munca acestora în vederea susținerii gospodăriei comune.

Tot astfel, deși recurenta susține inserarea unor motive contradictorii sub aspectul aprecierii de către instanța de apel, a contribuției sale la restituirea ratelor aferente contractului de credit încheiat pentru achiziționarea apartamentului, curtea constată că nici aceste susțineri nu pot fi apreciate ca fiind fondate, câta vreme instanța de apel a precizat în mod concret că, potrivit raționamentului sau, cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune ale celor doi soți sunt egale, că și-a întemeiat concluziile pe raportul de expertiză contabilă administrat în prima instanța, la care face referire chiar recurenta, iar referirea la achitarea sumei de 3000 USD, este făcuta prin raportare la momentul părăsirii apartamentului de către recurenta, dată ce rezulta din chiar răspunsul acesteia la interogatoriul ce i-a fost administrat - luna mai 2004, fiind evident că aceasta mențiune a instanței nu a avut în vedere întreaga contribuție a recurentei la dobândirea bunului imobil ci doar plata făcuta în luna martie 2006, la care se face referire în expertiza fila - 133 dosar fond, totodată, sulta fiind stabilită prin raportare la statuarea unei cote egale a soților la dobândirea bunurilor comune și la constatarea efectuării de către recurenta a unei plăți, reprezentând 56 % din valoarea creditului restant (- aspect reținut și în sentința primei instanțe și necontestat pe calea apelului de către recurenta, care chiar prin cererea de recurs, susținând existenta unor motive contradictorii, recurenta arata că a contribuit cu 12% mai mult decât pârâtul la achitarea creditului), cota de 6% constând în diferența de credit achitat de recurentapeste cota de 50%.

În raport de aceste precizări, curtea reține că împrejurarea că instanța de apel și-a motivat soluția pronunțată, prin includerea în considerente unor analize care vizau inclusiv veniturile din munca ale părților și contribuția acestora efectiva la dobândirea imobilului, nu este de natură a conduce la reținerea unei încălcări prevederilor art. 261 pct. 5 Codul d procedură civilă, prin inserarea unor motive contradictorii, instanțele de judecată având obligația de a argumenta orice măsură dispusă, inclusiv raționamentele logice avute în vedere în interpretarea dispozițiilor legale și probatoriului.

Pe de alta parte, din verificarea considerentelor deciziei civile recurate curtea constată că instanța de apel a răspuns punctual tuturor cererilor formulate de cele doua părți, făcând trimitere expresă la probatoriul administrat în cauză și care a condus la formarea convingerii sale și la prevederile legale considerate ca fiind incidente în cauza, în raport de situația de fapt astfel stabilită.

În consecință, curtea apreciază că nu există motive temeinice pentru admiterea recursului în baza art. 304 pct. 7 Codul d procedură civilă.

2.În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile înscrise în art.304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Critica referitoare la modul de stabilire a cotei de contribuție a celor doi foști soți, părți în proces, la dobândirea bunurilor comune.

În raport de considerentele la care curtea făcut referire la începutul analizei prezentului recurs, critica va fi analizată exclusiv prin prisma motivelor de nelegalitate, invocate în susținerea ei, astfel cum ele pot fi decelate din argumentele inserate de recurenta, în cererea formulată.

Astfel, potrivit art. 30 codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, achiziționate de soți, în devălmășie.

Aceste dispoziții legale desemnează proprietatea comună în devălmășie a soților asupra bunurilor, situație în care partea fiecărui proprietar comun nu este determinată, cunoscută. Contribuția soților la dobândirea bunurilor comune se stabilește prin raportare la întreaga masă a bunurilor partajabile, avându-se în vedere mijloacele financiare cu care soții au contribuit efectiv în timpul căsătoriei la dobândirea acestor bunuri, pe întreaga durată a căsătoriei, preocuparea acestora pentru suportarea sarcinilor gospodăriei dar și momentul dobândirii acestor bunuri ca și modalitatea de achiziționare, dar și economiile făcute în vederea dobândirii și conservării acestor bunuri.

În lipsa unor probatorii din care să rezulte indubitabil că unul din soți a avut o contribuție mai M la achiziționarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, se prezumă că ambii soți au avut contribuții egale și deci, împărțirea acestor bunuri urmează a se face, de asemenea, în părți egale.

Este adevărat că alături de veniturile obținute de soți din muncă pe întreaga durată a căsătoriei, în practica și doctrina se recunoaște că munca depusă în gospodărie și pentru creșterea și educarea copiilor, interesează în aceasta materie, reprezentând un element care nu poate fi omis la stabilirea contribuției soților, însa așa cum rezultă din situația de fapt stabilită de instanțele de fond, pe baza probatoriului administrat, ambele părți au obținut venituri din muncă, neprobându-se că vreunul dintre foștii soți, ar fi efectuat, pe parcursul derulării relațiilor de căsătorie, cheltuieli exorbitante, că în perioada conviețuirii, recurenta reclamantă a îndeplinit în mod exclusiv sarcinile ce îi reveneau în gospodăria comună și pentru creșterea copilului, situația de fapt conturată în cauza în fazele procesuale anterioare, neconducând la concluzia că intimatul pârât nu ar fi contribuit deloc la suportarea acestor sarcini pe timpul conviețuirii, că nu s-a preocupat de creșterea și educarea copilului rezultat din căsătorie sau de susținerea sarcinilor gospodăriei comune, în sensul neglijării totale acestor sarcini.

În același timp, aportul adus de soți la dobândirea bunurilor comune trebuie analizat nu numai prin raportare la posibilitățile materiale de care au dispus aceștia în timpul căsătoriei, în sensul cuantificării strict matematice veniturilor obținute din muncă, ci în special prin raportare la mijloacele financiare efectiv alocate de cei doi foști soți la dobândirea acestor bunuri ca și la economiile efectuate pentru a se ajunge la astfel de finalitate.

Or, în cauza, din situația de fapt rezultată în urma administrării și evaluării probatoriului de către instanțele de fond, rezultă că ambii soți au contribuit la dobândirea acestor bunuri dar și că anterior achiziționării bunului imobil, care de altfel, are și valoarea economică cea mai importantă, părțile au locuit împreună în imobilul proprietatea părinților intimatului pârât -răspunsul reclamantei la întrebarea nr. 13 din interogatoriul ce i-a fost administrat în prima instanța iar în imobilul achiziționat doar foarte scurtă perioada de timp - de cca. luna, creditul în suma de 5.000 USD, la care se face referire în recurs, fiind contractat în vederea achitării integrale prețului apartamentului de 14.400 USD - fila 7 dosar fond.

Recurenta susține cota sa de contribuție majora, arătând că pe de o parte a obținut în timpul căsătoriei venituri net superioare celor dobândite de pârât, instanța făcând o interpretare greșita probatoriului iar pe de alta parte că a achitat din totalul creditului la care s-a făcut anterior referire suma de 3.555,5 USD.

Curtea constată însă că modul de interpretare și apreciere a probatoriului de către instanța de apel nu constituie în raport de prevederile art. 304 pct. 1-9 Codul d e procedură civilă, un motiv de nelegalitate al hotărârii, care sa poată fi analizat în calea de atac extraordinara a recursului, astfel încât, cu privire argumentele prezentate de recurenta sub acest aspect, va proceda la verificarea legalității deciziei recurate exclusiv din perspectiva aplicării corecte de către aceasta instanța prevederilor legale, care reglementează materia probațiunii, apreciind că prevederile art. 304 pct. 9 Codul d procedură civilă, nu exclud aceasta posibilitate.

În aceste limite, referitor la susținerea în sensul că în mod greșit nu s-a reținut că apelantul pârât avea obligația de administra proba cu înscrisuri pentru a face dovada obținerii și a altor venituri, suplimentare, în cauză, curtea apreciază ca nefondată, reținând pe de o parte faptul că în cauză, obiectul probațiunii îl constituie situație de fapt iar nu un act juridic, situație în care contribuția fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune se poate face prin orice mijloc de probă, inclusiv cu martori și prezumții iar nu potrivit regulilor de excepție, derogatorii și de stricta interpretare aplicabile în materia actelor juridice, cuprinse în art. 1191 din Codul civil, iar pe de alta parte că litigiul de față se poartă între foștii soți, or, în aceasta materie, chiar și în cazul actelor juridice, legea stabilește un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun în materie probatorie, art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954, permițând părților, tocmai în virtutea acestei calități, posibilitatea de administra orice mijloace de proba, indiferent de mențiunile din actul juridic.

Pe de alta parte, în ceea ce privește susținerea recurentei vizând "puterea de lucru judecat" de care se bucură hotărârea judecătoreasca pronunțată între aceleași părți, în litigiul de divorț, în care s-a procedat la stabilirea pensiei de întreținere în favoarea minorului rezultat din căsătorie, în raport de venitul minim pe economia naționala, curtea retine că aceasta susținere nu poate fi apreciata ca fiind fondată, prin raportare în primul rând la împrejurarea că în acel litigiu, în chiar considerentele sentinței civile nr. 1066/2004 a Judecătoriei Sector 3 B, instanța menționează că procedat la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, luând act de învoiala părților, în ceea ce privește criteriul de stabilire a veniturilor pârâtului.

Așa fiind, trecând peste faptul că în însăși aceste considerente se menționează că statuarea instanței nu s-a întemeiat pe alte elemente probatorii, chiar dacă, s-ar aprecia aceasta înțelegere ca reprezentând recunoaștere a pârâtului, sub aspectul cuantumului veniturilor efectiv obținute la acel moment - în conformitate cu prevederile art.1206 alin. 2 din Codul civil, în prezentul proces de partaj, ceea ce interesează este aportul efectiv al părților în dobândirea bunurilor comune pe tot parcursul căsătoriei (așadar de la momentul încheierii căsătoriei și până la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț), inclusiv a economiilor efectuate în acest scop, iar nu exclusiv la momentul pronunțării divorțului și stabilirii pensiei de întreținere. Din aceasta perspectiva nu pot fi reținute ca fiind fondate argumentele recurentei sub acest aspect, care privesc momente ulterioare desfacerii căsătoriei.

Pe de alta parte, nu se poate face abstracție de faptul că situația de fapt stabilită în cauză, impunea cercetarea nu numai a cuantumului veniturilor părților ci a contribuției lor efective la dobândirea comunității de bunuri, în sensul celor ce preced, că inclusiv ca urmare a valorificării răspunsurilor recurentei la interogatoriu, rezultă că ambii soți au obținut venituri din muncă, fiind angajați, că pârâtul obținea și venituri suplimentare celor din salariu - împrejurare recunoscută de însăși recurenta în interogatoriu - că ulterior despărțirii părților, pârâtul a achitat, în mod exclusiv, o perioada de timp M, ratele aferente creditului contractat de părți pentru achiziționarea apartamentului bun comun, suma care nu era una neglijabilă, prin raportare la veniturile părților, efectuat singur parte din îmbunătățirile aduse la acest imobil - împrejurare recunoscută de asemenea de recurenta și nici de faptul că obligația de întreținere astfel stabilită era datorată de pârât, copilului sau din căsătorie și că, prin însăși natura sa, aceasta obligație nu are un caracter pur pecuniar.

Pe de alta parte, este relevantă poziția procesuala a ambelor părți la momentul propunerii și administrării probatoriului în fata instanțelor de fond, consemnată în încheierile de ședința de la termenele de judecata alocate în acest scop, atât reclamanta cât și pârâtul propunând și administrând probe inclusiv pe aspectul contribuției la dobândirea bunurilor comune și fără a se exprima vreo opoziție în acest sens.

În același timp, nu se poate imputa instanței de apel, aplicarea eronata a prevederilor art. 295 Codul d e procedură civilă, aceasta prevedere legală, statuând posibilitatea cenzurării, în apel, a situației de fapt stabilite de prima instanța. Astfel, potrivit principiului egalității părților în procesul civil, instanțele au obligația de a proceda la soluționarea echitabilă a cauzelor litigioase, soluționare care presupune interpretarea probelor de la dosar de pe poziția imparțială, oferind soluția ce se desprinde din analiza întregului material probator.

Pe de alta parte, ceea ce foștii soți au achitat din surse proprii după data desfacerii căsătoriei, în contul datoriilor comune, nu le conferă acestora, potrivit practicii constante, decât un drept de creanță în limita părții din debit achitate pentru celalalt soț.

Atât timp cât în temeiul art. 39 codul familiei, căsătoria este desfăcută la data la care a rămas irevocabilă hotărârea de divorț, plata la achitarea bunului comun, făcuta după aceasta dată, nu mai reprezintă cheltuiala a căsniciei și, că atare nu mai poate fi luata în calcul pentru determinarea unei cote de contribuție majorate la dobândirea bunurilor comune, aceasta plata putând fi valorificata decât ca drept de creanța, în temeiul îmbogățirii fără justa cauza unui patrimoniu în dauna celuilalt.

Așa fiind, în mod corect s-a reținut că plata făcută de recurentă, pentru achitarea integrală a apartamentului, după rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț, nu este de natura să- confere o cota de contribuție majorată ci doar un drept de creanță pentru partea din datorie care îi revenea celuilalt soț.

În raport de considerentele expuse, curtea privește aceasta critica ca nefondată.

În ceea ce privește critica relativă la soluționarea de către instanța de apel capătului de cerere având ca obiect atribuirea imobilului, Curtea constată că acesta este nefondată în sensul celor ce urmează:

Potrivit art.6739Cod procedură civilă, "La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea".

Interpretarea gramaticală a textului legal enunțat conduce la concluzia că, criteriile de atribuire pe care acesta le prevede nu sunt limitative, ci au doar caracter exemplificativ, din moment ce după enumerarea unor criterii precis determinate legiuitorul a folosit sintagma "și altele asemenea" și că ele nu trebuie absolutizate, dovadă folosirea sintagmei "instanța va ține seama, după caz, și de ".

Instanța are, deci, posibilitatea de a folosi atât criteriile enumerate de art.6739Cod procedură civilă, cât și altele asemănătoare ce ar rezulta din împrejurările specifice cauzei, toate la un loc sau numai unele, astfel încât să nu se nesocotească drepturile copărtașilor și să se satisfacă nevoile lor actuale în scopul asigurării unui partaj echitabil.

Este adevărat că în sensul prevederilor art. 673^9 din Codul d e procedură civilă, în lipsa unui acord al coproprietarilor, un criteriu esențial al partajului îl constituie mărimea cotei-părți care se cuvine fiecăruia din masa bunurilor supuse împărțelii, fiind preferat la atribuirea în natură acela care deține o cotă mai M, însa în cauză, nu se poate reține că recurenta ar avea în favoarea sa acest criteriu de preferința la atribuirea bunului, întemeiat pe împrejurarea că acesta ar fi avut o contribuție majoritară la dobândirea bunurilor comune, având în vedere considerentele expuse în analiza criticii cu acest obiect, anterior expuse.

Tot astfel, împrejurarea că minorul a fost încredințat recurentei spre creștere și educare, ar fi putut constitui un criteriu relevant în sensul art. 673^9 din Codul d e procedură civilă, însă în măsura în care recurenta făcea dovada că locuința pe care o folosește în prezent și care potrivit contractului de vânzare cumpărare depus în recurs, aparține actualului sau soț, nu este una corespunzătoare, care să- permită și în viitor asigurarea necesităților de trai ale acesteia și ale copilului sau, or, astfel de dovadă nu s-a făcut. Mai mult, măsura încredințării minorului către recurenta-reclamantă a fost determinată și de posibilitatea asigurării unei locuințe corespunzătoare minorului. Pe de alta parte, aspectele legate de obligația de întreținere și modul în care intimatul pârât înțelege să își îndeplinească obligațiile părintești, neputând face obiectul cenzurii instanței în acest cadru procesual, în raport de prevederile art. 129 alin. 6 Codul d procedură civilă, prezentul litigiu având un obiect clar determinat de părți, în virtutea principiului disponibilității - partajul bunurilor comune.

În același timp, așa cum rezultă din situația de fapt stabilită în cauză, reclamanta a părăsit acest imobil, încă din luna mai 2004, și, așa cum aceasta recunoaște în interogatoriu, ulterior acestui moment și până în cursul lunii martie 2006- mai exact la aproximativ doi ani de la data formulării de către aceasta cererii de partaj, nu s-a preocupat de plata ratelor aferente creditului contractat în timpul căsătoriei pentru plata prețului integral al acestui bun, în condițiile în care, contractul de credit avea valoarea de titlu executoriu, iar în conținutul sau, se stabilise un drept de ipotecă, în temeiul căruia banca putea trece oricând la executarea silita acestui bun și în același timp un pact comisoriu expres - art. 5.12, în cazul plătii cu întârziere ratelor.

Nu pot fi apreciate ca fiind fondate nici susținerile în sensul că părăsirea domiciliului comun s-a făcut ca urmare alungării sale de către pârât, aceasta împrejurare nerezultând ca fiind dovedită prin raportare la ansamblul probator avut în vedere la stabilirea situației de fapt în etapele procesuale anterioare, or, sarcina probei sub acest aspect ii revenea recurentei, în condițiile impuse de prevederile art. 1169 din Codul civil și art. 129 alin. 1 Codul d procedură civilă.

Așa fiind, câta vreme, cei doi soți au avut contribuție egală în dobândirea bunurilor comune, nefăcându-se dovada că vreunul dintre aceștia ar deține, în proprietate altă locuință în raza teritoriala a localității în care este situat imobilul bun comun, criteriul reținut de către instanța de apel, constând în analiza preocupării celor doi foști soți, pentru păstrarea dreptului de proprietate asupra bunului imobil comun, alături de faptul că pârâtul se afla și în prezent în posesia bunului, a contribuit la conservarea și chiar creșterea valorii acestuia, inclusiv prin aducerea unor îmbunătățiri acestuia, apare ca fiind unul pertinent, în raport de circumstanțele concrete ale cauze, anterior amintite, curtea neputând retine greșita aplicare în cauza a regulilor impuse de art. 673^9 din Codul d e procedură civilă, în cauza.

În ceea ce privește critica referitoare la greșita acordare unui termen de gratie de 6 luni pentru achitarea sultei în favoarea pârâtului.

Critica este nefondată.

Astfel, potrivit art. 67310Cod de procedură civilă, la cererea unuia dintre coproprietari instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul în care este obligat să le plătească.

Aceasta prevedere legală impune stabilirea de către instanța de judecată unui termen în care trebuie să se plătească sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari, în situația în care bunul este atribuit doar unuia dintre aceștia, din motive obiective.

Stabilirea termenului de plată este lăsata de legiuitor la aprecierea instanței, întinderea lui trebuie însă stabilita în raport de probele administrate în cauză și de circumstanțele speciale ale fiecărei spețe în parte, stabilirea unui astfel de interval de timp având tocmai rolul de evita eventuală stare de insolvabilitate care ar impune declanșarea unei proceduri de executare silită ( atare situație, neputând fi apreciată ca fiind benefica nici uneia dintre părți, ea presupunând costuri suplimentare atât din punct de vedere financiar cât și din punct de vedere al timpului necesar derulării unei astfel de proceduri), curtea apreciind totodată că el trebuie să fie rezonabil, atât prin raportare la interesul părții căreia îi este atribuit imobilul dar și pe cel al celuilalt copărtaș, care, are contribuție egala la dobândirea bunului, dar este lipsit de posesia și proprietatea acestuia.

În cauza, în raport de circumstanțele spetei, nu s-ar putea retine că termenul astfel stabilit - de altfel echivalent cu cel stabilit în prima instanța în favoarea recurentei reclamante - era unul exagerat de M, prin raportare la cuantumul obligației de plata și la veniturile părților. Pe de alta parte, el a fost stabilit în mod echitabil prin raportare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de partaj, instanța de apel valorificând în mod judicios prevederile înscrise în art. 376 Codul d procedură civila și ale art. 374 din același act normativ.

Curtea remarcă totodată, faptul că în apel, termenul de plată sultei fiind stabilit prin raportare la momentul rămânerii definitive a hotărârii - adică de la data pronunțării deciziei civile recurate, era deja împlinit, inclusiv la momentul sesizării instanței de recurs, partea având așadar posibilitatea sa ceară executarea hotărârii, încă din acest moment, or, din aceasta perspectivă, chiar daca s-ar fi apreciat că termenul stabilit pentru plata sultei nu este unul rezonabil, în raport de circumstanțele particulare ale spetei, partea nu mai justifică un interes actual în susținerea acestei critici.

În ceea ce privește critica relativă la modul de stabilire sultei, în sensul că pe de parte, aceasta ar fi mai mică decât s-ar cuveni, ca urmare stabilirii prețului de circulație prin expertiza în lei, coroborat cu deprecierea cursului leului, iar pe de alta parte că ar fi trebuit reactualizată în funcție de cursul Euro, de la data pronunțării.

Critica este nefondată, în sensul celor ce vor fi detaliate în cele ce urmează.

Astfel, din verificarea actelor dosarului de apel, rezultă că singura parte care a efectuat critici în aceasta faza procesuală, a fost intimatul pârât, iar motivele de apel formulate, nu au vizat valoarea bunului imobil sau alte aspecte vizând îmbunătățirile aduse imobilului, recurenta pârâtă, neînțelegând să uzeze de dreptul sau procedural de a formula, eventual, cerere de aderare la apelul principal pe acest aspect, în condițiile stabilite de art. 293 Codul d procedură civilă, deși avut în mod obiectiv această posibilitate, întrucât a fost asistată de apărător și prin urmare, beneficiind de reprezentare și asistență calificată, fost în deplină cunoștința de cauza, în raport de consecințele cererilor formulate.

Potrivit art. 295 Codul d procedură civilă, instanța de apel va verifica,în limitele cererii de apel, stabilirea situației de faptși aplicarea legii de către prima instanță.

Așa fiind, în mod corect instanța de apel s-a raportat în stabilirea celor două loturi, la valoarea imobilului stabilită prin raportul de expertiza administrat în prima instanța, cu atât mai mult cu cât din verificarea actelor acestui dosar, rezulta că recurenta reclamanta nici nu a formulat obiecțiuni la acesta probă.

Curtea retine totodată că potrivit art. 296 Codul d procedură civilă, apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, iar pe de alta parte, că potrivit art. 299 Codul d procedură civilă, obiect al recursului îl reprezintă în speța decizia civila recurată, astfel încât criticile formulate în recurs, pot viza doar modul de soluționare a apelului. Este deci evident că în cazul în care soluțiile date de prima instanța unor capete de cerere, inclusiv a aspectelor vizând stabilirea valorii masei partajabile, o aplicare corectă și judicioasă prevederilor legale anterior citate, impuneau instanței de apel, analiza apelului în limitele devoluțiunii, alta soluție având ca efect, înrăutățirea situației apelantului în propria sa cale de atac, contrara art. 296 Codul d procedură civilă.

Pe de alta parte, curtea, în raport de conduita procesuală a recurentei retine că, susținerea acesteia privind riscul devalorizării monetare vizează numai sulta, or, aceasta are posibilitatea de uza de prevederile art. 3722alin. 3 Codul d procedură civilă, putând solicita, organului de executare, actualizarea în funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie și până la data plății efective a obligației cuprinse în titlul executoriu.

În consecință, apreciind că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 și 9 din Codul d e procedură civilă, în baza art. 312 din Codul d e procedură civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă (), împotriva deciziei civile nr.746 A/14.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

MARI - - - - - -

GREFIER

- -

Red.

./

2 ex./09.04.2009

TB-5 -;

Jud.3 -

Președinte:Ilie
Judecători:Ilie, Andreea Doris Tomescu, Rodica Susanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 482/2009. Curtea de Apel Bucuresti