Anulare act. Decizia 511/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 511/2009 -
Ședința publică din 24 martie 2009
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Cigan Dana
- - - - JUDECĂTOR 3: Popa Aurora
- - - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamanta domiciliată în C, str. -, nr. 124, - 9,. C,. 46, județul C, în contradictoriu cu intimații pârâți STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M, Romană, nr. 3 - 5, CONSILIUL LOCAL, cu sediul în, județul S M, " " - cu sediul în,-, județul S M și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - AGENȚIA, cu sediul în, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 158 din 10 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă, având ca obiect: anulare act.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 3 martie 2009, când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, dată la care s-a amânat pronunțarea hotărârii la 10 martie 2009, 17 martie 2009, respectiv 24 martie 2009.
CURTEA DE APEL,
deliberând,
Constată că, prin decizia civilă nr. 158 din 10 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice B, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, " " -, Banca Comercială Română - Agenția și Consiliul Local, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1642/04.11.2002 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr. 1626/2002 s-a respins acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtele - și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - Sucursala, pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între fosta Cooperativă Meșteșugărească de . "1 Mai" și STATUL ROMÂN și ulterior anularea licitației dintre Meșteșugărească de . "1 Mai" și - Agenția.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în cauză nu s-au respectat dispozițiile art. 112 pct. 5 alin. 2 Cod procedură civilă și art. 113 Cod procedură civilă, după ce reclamantei i s-a pus în vedere la câteva termene de judecată de a depune la dosarul cauzei suficiente exemplare din acțiune și actele anexe pentru a fi comunicate cu toate părțile, astfel că pârâții nu au putut lua la cunoștință de conținutul acțiunii și al actelor doveditoare.
Reprezentanta reclamantei nu a depus nici o diligență în vederea îndeplinirii celor solicitate de instanță, manifestând dezinteres față de dosar și cauzele acestei instanțe, care prezintă tot atâta importanță ca și celelalte cauze din cadrul altor instanțe.
Împotriva sentinței civile cu număr de mai sus a declarat apel reclamanta, solicitând instanței schimbarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acțiunii și a constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat între intimații de ordin I și II, cu privire la imobilele situate în, înscrise în CF nr. 1382, cu nr. top. 6/1 și 6/2, dispunându-se restabilirea situației anterioare, prin anularea Încheierii de carte funciară cu nr. 2567 din 15.11.1995, contract încheiat cu nerespectarea formalităților legale în vigoare.
Prin decizia civilă nr. 830/18.12.2002 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. 6038/2002 s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta apelantă, solicitând casarea deciziei pronunțată de Tribunalul Satu Mare în apel și trimiterea spre rejudecare, arătând în motivare că în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001, potrivit căreia aceste acțiuni sunt scutite de plata taxei de timbru.
Prin decizia civilă nr. 364/28.03.2003 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosar nr. 826/2003, s-a admis ca fondat recursul declarat de reclamanta-apelantă împotriva deciziei civile nr. 830/2002 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, hotărâre care a fost casată cu trimitere spre o nouă judecare la Tribunalul Satu Mare, în considerentele deciziei reținându-se că potrivit art. 15 alin. 1 lit. r din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel de acțiuni sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar și ca o consecință și căile de atac formulate.
Prin decizia civilă nr. 679/17.12.2003 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. 2435/2003 (înregistrat în rejudecarea apelului după casare cu trimitere), s-a admis apelul reclamantei în contradictoriu cu intimații - și - Sucursala și în consecință s-a anulat sentința apelată și procedura, reținându-se cauza spre rejudecare. S-a respins excepția necompetenței materiale a instanței de fond.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Satu Marea reținut că reclamanta a chemat în judecată prin acțiunea sa, în calitate de pârât și STATUL ROMÂN, iar instanța nu a dispus pe parcursul procesului citarea acestuia prin reprezentare, fiind încălcate dispozițiile art. 85 Cod procedură civilă.
Referitor la excepția necompetenței materiale a instanței de fond, instanța de apel a apreciat că la stabilirea valorii obiectului litigiului se ia în considerare prețul din contract, care este sub un miliard lei, conform art. 1 coroborat cu dispozițiile art. 2 lit. b Cod procedură civilă, astfel că judecătoria a fost competentă în soluționarea cauzei.
După anularea sentinței civile nr. 1642/2002 a Judecătoriei Carei, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Satu Mare sub dosar nr. 481/2004.
Prin precizarea acțiunii de la fila 11 reclamanta solicită constatarea nulității absolute a actelor translative de proprietate dintre STATUL ROMÂN și intimații de ordin 1 și 2 cu privire la imobilele situate în, înscrise în CF 1382 nr. top. 6/1 și 6/2, iar în subsidiar solicită constatarea dreptului său de proprietate asupra terenului aferent imobilelor în cauză.
Prin sentința civilă nr. 166/05.10.2004 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată a reclamantei în contradictoriu cu STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice prin S M, CONSILIUL LOCAL, -, - Agenția și, în consecință s-a constatat că imobilul înscris în CF 1382, nr. top. 6/1, 6/2 a fost preluat de stat fără titlu valabil. De asemenea, s-a constatat buna credință a pârâților cumpărători și s-a respins cererea pentru constatarea nulității absolute a actelor translative de proprietate dintre STATUL ROMÂN și pârâtele -, - Sucursala, precum și capătul de cerere pentru constatarea dreptului de proprietate asupra terenului aferent.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Satu Marea reținut următoarele:
rin încheierea ședinței publice din 23.06.2003 (fila 175) reclamanta prin avocatul său și-a precizat temeiul de drept al acțiunii formulate și precizate pe dispozițiile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, acțiunea prin precizarea de la fila 11 fiind întemeiată pe dispozițiile art. 948 Cod civil.
Din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei, respectiv testamentul proprietarului tabular al imobilului din litigiu, certificatul de moștenitor nr. 408/1989 emis de notariatul de Stat Carei, rezultă că tatăl reclamantei losif a moștenit bunurile mobile și imobile ale proprietarei tabulare și reclamanta în calitate de moștenitoare a tatălui losif și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Din extrasul de carte funciară nr. 382 Carei (filele 15-17 din dosar nr. 1626/2002) poziția 10, rezultă că STATUL ROMÂN și-a înscris dreptul de proprietate în baza art. 3 din Decret nr. 218/1960. Conform dispozițiilor acestui articol, dreptul la orice acțiune, având ca obiect restituirea în natură sau prin echivalent a unui bun intrat înainte de publicarea sa în posesia statului, în aceea a unei organizații cooperatiste sau a oricărei alte organizații obștești, fie fără nici un titlu, fie în cadrul procedurii prevăzute de Decretul nr. 111/1951, se prescrie în 2 ani socotiți de la data la care a avut loc intrarea în posesie. Acest decret are efecte retroactive, se referă la anumite împrejurări ce au avut loc înainte de intrarea în vigoare a acestuia, Statul nu putea dobândi dreptul de proprietate, având o posesie faptică abuzivă a imobilului, transferul dreptului de proprietate putea să aibă loc în cadrul unui act sau fapt juridic concret care să constituie titlu de proprietate al Statului și nu o posesie abuzivă faptică, fiind încălcate prin acest decret și dispozițiile art. 481 Cod civil, precum și Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Pentru aceste considerente, tribunalul a reținut că statul asupra imobilului din litigiu nu a avut nici un titlu valabil.
Cu privire la actele juridice de înstrăinare, prin care dreptul de proprietate al imobilului s-a transmis la pârâtele -, continuatoarea Cooperativei de Producție .a și apoi în baza procesului verbal de licitație din 19.10.1995 la. - Agenția conform pozițiilor 8.11, 12 din CF 1382, Tribunalul a reținut buna-credință a cumpărătorilor-intimați pârâți. Fosta Cooperativă de Producție .a a dobândit dreptul de proprietate în anul 1962 în baza Dispoziției nr. 552 Consiliului de Miniștri, cu titlu drept de cumpărare, conform Decretului nr. 244/1955.
La data dobândirii dreptului de proprietate (1962) de către pârâta fosta de Producție .a, statul era intabulat în CF poziția 11, existând aparența că vânzătorul stat era proprietar, procedura prevăzută de art. 1 din Decret nr. 244/1955 pentru dobândirea titlului de proprietate, prin cumpărare a fost îndeplinită, plătindu-se către stat prețul de cumpărare, așa cum rezultă din nota de contabilitate nr. 28/1962 (fila 50). Pe același raționament, Tribunalul a reținut buna-credință a subdobânditoarei pârâte R, SA prin Agenția, fiind înscris dreptul de proprietate al Cooperativei .a în cartea funciară (poziția 11 CF 1382), banca pârâtă avea reprezentarea că pârâta - este proprietara imobilului. Nu se poate reține nelegalitatea desfășurării licitației publice în urma căreia pârâta SA a dobândit dreptul de proprietate. Licitația a fost organizată în baza Legii nr. 66/1990 și a Deciziei UCECOM nr. 184/1992 și nu în baza dispozițiilor Codului d e procedură civilă privind executarea silită imobiliară, a căror încălcare a fost invocată de reclamantă. S-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 504 alin. 2 Cod procedură civilă, dar vânzarea la licitație a fost organizată în baza deciziei conducerii societății cooperatiste și nu în condițiile unei executări silite.
Tribunalul, reținând buna-credință a pârâților dobânditori a imobilului, conform dispozițiilor art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, a respins capetele de cerere pentru constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare prin care pârâtele -, respectiv SA - Agenția, au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului. A respins capătul de cerere pentru constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului aferent, pentru considerentele mai sus expuse. A respins excepția prescrierii dreptului la acțiune privind constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare, conform dispozițiilor art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001. Acțiunea reclamantei a fost înregistrată la Judecătoria Carei sub dosar nr. 1642/2002 în data de 13.07.2002, ori termenul de 1 an prevăzut de art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, calculat de la data intrării în vigoare a legii, respectiv 14.02.2001 pentru prescrierea dreptului la acțiune formulată în baza art. 46 alin. 1-4 din lege, a fost prelungit cu 3 luni prin OUG nr. 109/2001 și cu 3 luni prin OUG nr. 145/2001, respectiv data până la care pot fi formulate astfel de acțiuni este 14.08.2002, iar acțiunea reclamantei a fost înregistrată la 13.07.2002.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a statului prin, întrucât, cu privire la analizarea modului de dobândire al titlului statului, dacă a fost cu titlu valabil, fără titlu, sau cu titlu nevalabil, aceasta trebuia realizată în contradictoriu cu titularul dreptului în vederea asigurării dreptului la apărare. A respins excepția de inadmisibilitate a cererii pentru lipsa procedurii administrative, ca neîntemeiată, întrucât instanța a fost sesizată cu o cerere în constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare conform art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 și nu cu o contestație privind soluționarea notificării care parcurge o fază administrativă prealabilă.
Împotriva sentinței civile cu număr de mai sus a declarat recurs reclamanta, solicitând instanței admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 482/10.05.2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 185/2005 s-a respins ca nefondat recursul reclamantei.
În considerentele deciziei s-au reținut următoarele:
otrivit art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.
Articolul 1898 cod civil definește buna credință ca fiind credința posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însușirile cerute de lege pentru a-i transmite proprietatea. Este suficient ca buna credință să fi existat în momentul dobândirii imobilului.
Sub acest aspect este de evidențiat faptul că imobilul a fost dobândit în proprietate în anul 1962 de către fosta Cooperativă de Producție .a, prin cumpărare de la STATUL ROMÂN, care era întabulat în cartea funciară la poziția 11, după care imobilul s-a transmis la pârâtele - " ", continuatoarea Cooperativei de Producție ., iar apoi în baza procesului verbal de licitație din 19 octombrie 1995 la Banca Comercială Română - Agenția.
Toate aceste transmisiuni s-au întemeiat pe cuprinsul cărții funciare, în sensul că vânzătorii, STATUL ROMÂN respectiv de Producție încălțăminte și - " ", erau la data înstrăinării înscriși în cartea funciară, ori potrivit Decretului-Lege nr. 115/1938 - simpla înscriere în cartea funciară a dreptului real imobiliar pe numele vânzătorului, valorează titlu, în sensul că cel înscris este prezumat că este proprietarul imobilului.
Pe de altă parte, la data cumpărării imobilului de către pârâte, nu exista notat în cartea funciară nici un proces cu privire la acesta, ceea ce constituie de asemenea un element obiectiv în aprecierea bunei credințe a subdobânditorilor.
Nefondate au fost apreciate susținerile recurentei privitoare la licitația desfășurată la 19 octombrie 1995:
Astfel, procesul verbal de licitație din 19 octombrie 1995 (fila 57 dosar apel) ca de altfel și contractul de vânzare-cumpărare din 06.11.995, precum și procesul verbal de predare-primire din 09.11. 1995 sunt - contrar susținerilor recurentei - semnate de numitul.
Nedovedite s-au reținut și celelalte susțineri referitoare la nerespectarea procedurii de publicitate, la prețul licitației sau cauza ilicită a actului de vânzare - cumpărare.
n ceea ce privește completările la motivele de recurs, acestea nu pot fi luate în discuție, fiind depuse în afara termenului prevăzut de lege pentru motivarea recursului.
Prin contestația în anulare înregistrată la Curtea de Apel Oradea sub dosar nr. 3225/2005 reclamanta solicită anularea deciziei civile nr. 482/2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 185/2005, pentru motivul prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă și în rejudecarea cauzei, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Prin decizia civilă nr. 1160/16.11.2005 a fost admisă ca fondată contestația în anulare formulată de reclamantă și în rejudecare s-a admis recursul acesteia, sentința civilă nr. 166/2004 pronunțată de Tribunalul Satu Mare fiind casată și cauza trimisă spre rejudecarea apelului la aceiași instanță, pentru următoarele motive:
Analizând actele și lucrările dosarului s-a constatat că imobilul înscris în CF 1382 a aparținut antecesoarei reclamantei dreptul acesteia fiind înscris sub 7- 8, a fiind sora tatălui reclamantei.
Imobilul a intrat în proprietatea STATULUI ROMÂN în anul 1961 în temeiul art. III din Decret nr. 218/1960 și în baza adeverinței nr. 41/1961 eliberată de Sfatul Popular al comunei, fiind în 1962 înstrăinat în favoarea Cooperativei de Producție, iar în anul 1995 BĂNCII COMERCIALE ROMÂNE - Agenția.
Conform foii de avere parcelele înscrise în 1382 sunt cele având nr. top. 6/1 ce reprezintă în natură casă și teren cu o suprafață de 1007 mp și 6/2 reprezentând în natură grădină în suprafață de 827 mp.
Este evident, reține curtea de apel, că imobilul a fost preluat în mod abuziv de STATUL ROMÂN și că pe de altă parte înscrierile făcute în 1962 și respectiv 1995 au avut o aparență de legalitate astfel încât terțul subdobânditor poate invoca buna sa credință, sub acest aspect soluția de respingere a cererii privind lipsirea de efect a actelor translative de proprietate este legală și temeinică.
În altă ordine de idei însă, este evident că intimata BCR- Agenția, titulara dreptului de proprietate asupra construcției nu are nevoie de întreaga suprafață de 1834 mp teren, aspect invocat în permanență de contestatoare care a solicitat ca în subsidiar să i se recunoască un drept de proprietate asupra terenului care este liber de construcții.
Astfel s-a constatat că într-adevăr instanța de recurs nu a analizat acest aspect, situație în care potrivit art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă instanța a admis contestația în anulare și a anulat decizia civilă nr. 482 din 10 mai 2005 Curții de Apel Oradea.
Rejudecând, se constată că pentru determinarea suprafeței care excede unei folosințe utile a imobilului se impune efectuarea unei expertize, probă ce nu poate fi administrată în recurs, astfel încât în temeiul art. 304 pct. 9 combinat cu art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă, instanța a admis recursul, a casat sentința civilă nr. 166 din 05.10.2004 a Tribunalului Satu Mare și a trimis cauza spre rejudecarea apelului potrivit considerentelor deciziei.
În rejudecare, la Tribunalul Satu Mare cauza a fost înregistrată sub dosar nr. 4226/2005.
Prin decizia civilă nr. 302/24.11.2006 s-a admis în parte acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții și în consecință s-a dispus restituirea în natură a imobilului teren fără construcții identificat în planul de situație anexat raportului de expertiză întocmit de expert care face parte integrantă din hotărârii - prin culoare albastră - în suprafață de 364 mp. S-a constatat îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul înscris în CF 1382, sub nr. top. 6/1 și 6/2 teren și construcții.
În motivarea acestei hotărâri, Tribunalul Satu Marea reținut următoarele:
Procedând la rejudecarea acțiunii civile formulată de reclamanta, în conformitate cu art. 315 Cod procedură civilă, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea imobilului în litigiu, expertiză întocmită de exp. (filele 100-106 din dosar).
Din raportul de expertiză tehnică rezultă că imobilul înscris în CF 1382, sub nr. top 6/1 este în suprafață de 1007 mp și îi corespunde casă și curte, iar cel de sub nr. top 6/2 este în suprafață de 827 mp și îi corespunde teren. În concret, pe terenul în litigiu se află edificată construcția ocupată de pârâta BCR- Agenția dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare a cărei legalitate a fost constatată de Curtea de Apel Oradea, un garaj și un rezervor combustibil, precum și un bloc de locuințe, un magazin foto, aleile betonate și parcările aferente blocului de locuințe și magazinului foto.
Potrivit planului de situație întocmit de exp., anexat raportului de expertiză (fila 106 de la dosar), pe terenul în suprafață de 364 mp, identificat în plan cu culoare albastră, nu este edificată nici o construcție, putând fi restituit în natură reclamantei în temeiul art. 7 și 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Prin precizările depuse în fața tribunalului, cu ocazia rejudecării pricinii, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. 1382, sub nr. top 6/1 și 6/2, iar, în subsidiar, restituirea în natură a terenului liber de construcții potrivit expertizei tehnice întocmită de exp. llie și obligarea la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești acordate potrivită HG nr. 1095/2005 pentru terenul ocupat de construcții autorizate și pentru construcția casă; cu cheltuieli de judecată.
Astfel fiind, instanța a admis în parte acțiunea, urmând să dispună restituirea în natură a imobilului teren fără construcții, identificat în planul de situație anexat raportului de expertiză întocmit de exp. llie, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, prin culoare albastră în suprafață de 364 mp, reținând că restul terenului este ocupat de construcții autorizate. Totodată, a constatat că în temeiul art. 1 alin. 2, art. 10 alin. 1, 2, 9, reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul înscris în CF nr. 1382, sub nr. top 6/1 și 6/2, teren în suprafață de 1470 mp și construcții.
Față de dispozițiile deciziei civile nr. 1160/2005 a Curții de Apel Oradea, potrivit cărora imobilul a fost preluat abuziv de stat, iar contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâte este legal, acestea fiind de bună-credință, tribunalul a respins cererea privind obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor bănești.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta și CONSILIUL LOCAL al Orașului. Reclamanta, prin recursul său solicită modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii. CONSILIUL LOCAL al Orașului prin recursul declarat solicită casarea hotărârii recurate și în rejudecarea cauzei respingerea capătului de cerere privind restituirea în natură a imobilului - teren fără construcții, identificat în expertiza întocmită de expert.
Prin decizia civilă nr. 688/07.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr- au fost admise ca fondate recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 302/24.11.2006 a Tribunalului Satu Mare, hotărâre care a fost casată cu trimitere spre o nouă judecare la aceiași instanță, ținând seama de considerentele acestei decizii.
Astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Considerentele hotărârii recurate pun în evidență faptul că instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 7 și 10 aliniat 2 din Legea nr. 10/2001, concluzionând că reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură a terenului în suprafață de 364 mp identificat în planul de situație întocmit de expertul cu culoarea albastră pe care nu este edificată nici o construcție. Ceea ce a omis a observa tribunalul este că, în cadrul rejudecării pricinii după casarea deciziei anterioare date de același tribunal cu trimitere spre o nouă judecată, a soluționat, ca instanță de apel, o cerere fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, înfrângând normele ce guvernează competența în materia legii reparatorii sus amintite.
Este de observat că sub durata acestui ultim ciclu judiciar aflat în discuție, cadrul procesual a suferit modificări pe planul obiectului pricinii, modificări survenite după ce prin actul depus în dosarul instanței de apel la termenul de judecată din 01.03.2006 (fila 32 din dosarul nr. 4226/R/2005), intitulat "Precizare a apelului", partea reclamantă a precizat că solicită a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 9 alineat 2 și art. 9 alineat 1 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilelor casă și teren în suprafață de 1834 mp înscrise în CF nr. 1382, cu nr. top 6/1 și 6/2, iar în subsidiar, în condițiile în care urma a se concluziona că restituirea în natură nu este posibilă, reclamanta a arătat că solicită, în temeiul dispozițiilor art. 1 alineat 2, art. 10 alin. 1, 2, 6 și 9 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului liber de construcții și obligarea la acordare de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești reglementate prin HG nr. 1095/2005 pentru terenul ocupat și construcția casă.
Prin precizările aduse cererii de apel despre care s-a făcut vorbire mai sus, realmente s-a produs o modificare a acțiunii deduse judecății în sensul completării cererilor inițiale, astfel obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Meșteșugărească de . "1 Mai" și STATUL ROMÂN și respectiv anularea licitației intervenite între menționată și Banca Comercială Română - Agenția, iar mai apoi, tot în primele cicluri judiciare, titulara de acțiune a investit instanța și cu o cerere vizând constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare încheiat între cele două pârâte, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară prin anularea încheierii de CF nr. 2567/1995 și respectiv cu o cerere în constatarea calității reclamantei de proprietar asupra terenului aferent construcțiilor în cauză pe care aceasta susținea că nu a pierdut-o niciodată.
Este astfel evident că până în momentul finalizării procesului prin pronunțarea în cauză a unei hotărâri irevocabile, obiectul acțiunii cu soluționarea căreia a fost sesizată instanța a avut configurația anterior reliefată și abia în etapa ce-a urmat exercitării de către reclamantă a căii de atac extraordinare soluționată prin decizia civilă nr. 1160/R/2005 din 16 noiembrie 2005 Curții de Apel Oradea și obținerii unei soluții favorabile cu consecința anulării deciziei pronunțate în recurs și apoi a casării deciziei instanței de apel cu trimiterea cauzei la tribunal pentru rejudecarea apelului, acțiunea a suferit modificări, aspect neobservat de instanța de trimitere.
Este adevărat că, prin decizia de casare instanța de control judiciar, considerând insuficiente elementele probatorii, a trimis cauza pentru o nouă judecare în scopul efectuării unei expertize pentru a fi determinată suprafața care excede unei folosințe utile a imobilului din litigiu, însă cauza a fost trimisă tribunalului pentru rejudecarea apelului, iar acesta nu putea, fără încălcarea normelor de drept procesual, să judece, ca instanță de apel, o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în condițiile în care legiuitorul îi atribuie tribunalului competența în primă instanță în soluționarea unor pricini de natura celei arătate.
Fără îndoială că procedând astfel, instanța de apel a săvârșit mai multe erori de ordin procesual, punctul de pornire al acestora fiind dat de neobservarea modificării de acțiune intervenite odată cu depunerea la dosar a actului intitulat "Precizare a apelului" și a cărei judecare atrăgea o competență și o alcătuire a completului diferite. Este adevărat că acea completare a acțiunii inițiale a intervenit într-o etapă de repornire a procesului de la începutul său, deoarece după cum se poate observa, sub imperiul vechilor dispoziții ale procedurii civile, intervenise anterior anularea sentinței date în primă instanță de judecătorie, situație în care tribunalul a pronunțat decizia acum recurată în etapa evocării fondului, dar și așa fiind, era cu neputință să judece ca instanță de apel o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin care se tinde a se stabili calitatea reclamantei de persoană îndreptățită în condițiile legii reparatorii la restituirea în natură a imobilului ori la măsuri reparatorii prin echivalent. Fără îndoială că dată fiind ivirea unei probleme procedurale de natura celei expuse rezolvarea acesteia impunea a se pune în discuție incidența normei înscrise în art. 165 Cod procedură civilă, care stabilește că pricinile se pot despărți în orice stare a judecății. Apoi în contextul analizării de către instanța de apel a cererilor părții reclamante vizând îndrituirea reclamantei la restituirea în natură a unei porțiuni din imobilul litigios respectiv la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcție și diferența de teren, instanța deși a reținut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul, o porțiune de teren reprezintă betonată, ori terenul de sub un bloc, iar altele sunt ocupate de parcări, garaje, respectiv o hală agroalimentară, totuși nu s-a observat că instituția Primarului nu este atrasă în proces, deși dispozițiile Legii nr. 10/2001 îi atribuie acestuia calitate procesuală pasivă în astfel de situații, or în speță raportul procesual este legat între reclamantă, pe de o parte și, CONSILIUL LOCAL, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, BANCA COMERCIALĂ - Agenția și -, pe de altă parte, situație în care era necesar a se da întâi rezolvare problemei stabilirii unui cadru procesual corect sub aspectul subiecților procesuali, ceea ce tribunalul nu a făcut.
O altă eroare a instanței de apel consistă în omisiunea acesteia de a analiza cererile ce-au compus acțiunea inițială a reclamantei, iar sub acest aspect criticile recurentei reclamante sunt găsite ca fiind întru totul întemeiate. Este adevărat că aceasta, invocând nesoluționarea lor, a solicitat prin cererea de recurs depusă înăuntrul termenului instituit de art. 303 Cod procedură civilă, admiterea recursului, cu consecința modificării deciziei atacate, însă motivele respective se încadrează în categoria motivelor de casare, astfel că nu pot fi primite apărările intimatei în sensul că cererea de casare cu trimitere formulată de avocatul recurentei cu ocazia dezbaterilor asupra recursului ar avea caracter inadmisibil.
În același context, este de adăugat că instanța de recurs, contrar celor reținute de tribunal, a pronunțat o decizie de casare totală a hotărârii anterioare date în apel, iar în atare situație instanța investită cu rejudecarea apelului avea îndatorirea de a analiza în integralitatea lor cererile cu judecarea cărora a fost investită, în discuție aflându-se cercetarea motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă privitoare la licitația contestată, precum și a cauzelor de nulitate invocate de aceasta privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate de STATUL ROMÂN și fosta Cooperativă de . și respectiv de aceasta din urmă și intimata - Agenția, în mod greșit instanța de apel concluzionând că nu are a se preocupa de examinarea cererilor respective pe considerentul că problemele de drept ce le vizează ar fi primit o dezlegare din partea instanței de recurs.
Apoi, față de motivul de recurs invocat de recurentul pârât CONSILIUL LOCAL axat pe problema identificării eronate de către expert a terenului liber de construcții, teren pe care recurentul susține că este amplasat un parc, aspect de altminteri necontestat de recurenta reclamantă în ședința publică din 1 martie 2007 (fila 31 din dosarul nr-), devine necesar a se completa probatoriul existent cu o lucrare de specialitate efectuată în condițiile statornicite de art. 212 alineatul 1 din Codul d e procedură civilă. Referitor la același recurent, se impune a se preciza că, cererea acestuia a fost depusă înăuntrul termenului prevăzut de art. 303 alineatul 1 din Codul d e procedură civilă, susținerile recurentei reclamante în sensul că recursul aflat în discuție ar avea caracter tardiv fiind lipsite de temei, în condițiile în care, potrivit actului depus la dosarul nr. 4226/R/2005 la fila 287, decizia atacată a fost comunicată recurentului la data de 08.12.2006, iar cererea de recurs a fost înregistrată la tribunal în ziua de 22.12.2006.
În rejudecare, a fost păstrat numărul de înregistrare unic -.
În conformitate cu îndrumarul Curții de Apel Oradea din decizia civilă nr. 688/2007 pronunțată în dosar nr- în ședința publică din 19.11.2007, în condițiile dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă, Tribunalul în temeiul art. 165 Cod procedură civilă a disjuns capătul de cerere privind plângerea la Legea nr. 10/2001 (dispunând formarea unui nou dosar) de apelul formulat de reclamantă cu referire la capetele de cerere privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare a imobilului din litigiu.
STATUL ROMÂN prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de SMp rin Notele de ședință de la filele 206-207 invocă excepția lipsei calității de reprezentant al Statului Român, excepție care, însă, vizează prin motivele arătate capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului din litigiu.
- Agenția a formulat concluzii scrise.
De asemenea, apelanta a depus la dosarul cauzei note de sinteză, concluzii scrise și completare a concluziilor scrise în care solicită, pe lângă admiterea apelului și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și restituirea în natură a terenului de 1834 mp din CF 1382 nr. top. 6/1 și 6/2, cu toate că acest capăt de cerere a fost disjuns și face obiectul altui dosar.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului și reținând că prin decizia Curții de Apel Oradea nr. 1160/2005 a fost casată sentința civilă nr. 166/2004 a Tribunalului Satu Mare, în prezent cauza fiind în faza judecării la Tribunalul Satu Mare după anularea sentinței civile nr. 1642/2002 a Judecătoriei Carei și a procedurii urmate, în baza art. 297 alin. 2 Cod procedură civilă, constată în fapt următoarele:
Reclamanta și-a indicat temeiul de drept al acțiunii sale, astfel cum a fost precizată pe dispozițiile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 (în prezent art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, după modificarea și completarea legii), după cum rezultă din încheierea ședinței publice din 23.06.2006 (dosar nr. 481/2004).
Având în vedere numeroasele precizări făcute de reclamantă de-a lungul ciclurilor procesuale urmate de prezenta cauză, instanța i-a pus în vedere acesteia să reitereze temeiul de drept al acțiunii introductive în ședința publică din 25.03.2008, obligație pe care reclamanta nu a onorat-o, indicând în concluziile scrise ca temei în drept dispozițiile art. 1 alin. 2, art. 2 alin. 2, art. 8, art. 9, art. 10 și art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Din actele de stare civilă depuse în probațiune de reclamantă, instanța reține că tatăl reclamantei - în prezent decedat, a moștenit prin testament bunurile mobile și imobile ale proprietarei tabulare a, iar reclamanta în calitate de moștenitoare a tatălui său și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Din extrasul CF nr. 1382 rezultă că STATUL ROMÂN și-a înscrisul dreptul de proprietate în baza art. 3 din Decretul nr. 218/1960. Acest decret are efect retroactiv și se referă la anumite împrejurări ce au avut loc înainte de intrarea în vigoare a acestuia, motiv pentru care se reține că Statul nu putea dobândi dreptul de proprietate, având o posesie faptică abuzivă asupra imobilului.
Față de această stare de fapt tribunalul a apreciat că Statul nu a avut un titlu valabil pentru înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară.
Reținând temeiul de drept al acțiunii ce vizează constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare al imobilului dintre STATUL ROMÂN și fosta Cooperativă Meșteșugărească de . "1 Mai", în prezent -, precum și cel dintre această societate și - Agenția, instanța a analizat actele de înstrăinare prin prisma bunei credințe a cumpărătorilor.
Atât interpretarea literară, cât și cea logică a textului în discuție nu lasă loc la îndoială, din considerente de ordine și stabilitate socială, dorind ca dreptul (sub)dobânditorului de bună credință al unui imobil preluat fără titlu valabil și înstrăinat de Stat sau de altă persoană juridică potrivit legii să fie și să rămână definitiv dobândit chiar dacă provine de la un neproprietar.
Astfel, se impune a cerceta dacă la dobândirea dreptului de proprietate, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul s-a întemeiat pe cuprinsul cărții funciare care la foaia de proprietate indică ca titular al dreptului de proprietate STATUL ROMÂN.
Potrivit art. 32 din Decretul-Lege nr. 115/1938 se instituie prezumția că simpla înscriere în cartea funciară a dreptului real imobiliar pe numele vânzătorului valorează titlu în sensul că cel înscris este prezumat că este proprietarul imobilului.
Atât timp cât se dovedește cu elemente obiective că la momentul contractării apărea cu evidență că Statul era proprietar, iar titlul său era unul public, necontestat la data respectivă, se poate afirma buna-credință a cumpărătorului.
B credință așa cum este definită de art. 1898 Cod civil înseamnă ca în momentul cumpărării subdobânditorul să fie convins că a contractat cuverus dominus.
Fosta Cooperativă Meșteșugărească de . "1 Mai" a dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare în 1962 în baza Dispoziției nr. 552 Consiliului de Miniștri conform Decretului nr. 244/1955. La data dobândirii dreptului de proprietate, STATUL ROMÂN era întabulat în CF 1382 la poziția 10, existând aparența că Statul în calitate de vânzător era proprietar.
Prin plata prețului (conform Notei de contabilitate nr. 28/1962 - fila 50 dosar nr. 481/2004) a fost îndeplinită procedura prevăzută de art. 1 din Decretul nr. 244/1955.
Fiind înscris dreptul de proprietate al Cooperativei Meșteșugărești de . "1 Mai" în cartea funciară, s-a reținut buna credință și a subdobânditorului - Agenția la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Neregulile invocate de reclamantă cu privire la vânzarea prin licitație a imobilului din litigiu constituie motive ce pot fi invocate numai de părțile contractante sau de eventualii participanți la licitație și nu pot constitui cauze pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare prin licitație.
apelantei cu privire la buna credință a intimaților nu pot fi primite de instanță, întrucât acestea se referă la demersuri, acțiuni ale sale anterior apariției Legii nr. 112/1995, făcute înafara unor reglementări specifice, prin probele administrate nefiind răsturnată prezumția de bună-credință în condițiile art. 1899 alin. 2 Codul civil.
Având în vedere cele de mai sus, instanța a respins acțiunea civilă a reclamantei în contradictoriu cu intimații, pentru constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul din litigiu dintre STATUL ROMÂN și - SA și respectiv dintre această societate și - Agenția.
Împotriva acestei decizii, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că decizia atacată este nelegală și netemeinică, în primul rând pentru că instanța, prin considerentele hotărârii, respinge acțiunea pentru constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare, omițând să se pronunțe asupra cererii de nulitate absolută a licitației din 19 octombrie 1995, deși, potrivit îndrumărilor date prin decizia civilă nr. 688/2007 a Curții de Apel Oradea, instanța investită cu rejudecarea cauzei, avea obligația de a analiza toate cererile în integralitatea lor.
Potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, instanța avea obligația să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere, ori, din dispozitivul hotărârii atacate rezultă că instanța respinge acțiunea dar fără să arate fiecare capăt de cerere, iar în considerente se face referire doar la nulitatea contractelor de vânzare - cumpărare.
În al doilea rând, se susține că în considerentele deciziei recurate, instanța a reținut că reclamanta nu poate invoca motive de nelegalitate a licitației, întrucât acestea pot fi invocate numai de părțile contractante sau de eventualii participanți la licitație, ceea ce înseamnă că s-a reținut lipsa calității sale procesuale active, excepție care însă nu a fost pusă în discuția părților, încălcându-se principiul contradictorialității.
Recurenta susține însă că, motivele invocate de ea privesc nulitatea absolută a unui act juridic civil, nulitate care poate fi invocată de orice persoană, chiar dacă aceasta ar fi străină de actul juridic respectiv.
În subsidiar, dacă nu se vor lua în considerare criticile de mai sus, recurenta a solicitat să se constate că hotărârea este netemeinică și nelegală, prin hotărâri judecătorești anterioare s-a constatat că imobilul din litigiu a fost preluat abuziv de stat, situație în care trebuie analizată și legalitatea procesului verbal de licitație atacat.
Se învederează astfel că nulitatea procesului verbal este atrasă de faptul că licitația s-a făcut cu nesocotirea Normelor metodologice privind vânzarea de active, sens în care se susține că nu au fost respectate condițiile de publicitate în privința terenului, de 30 de zile de la publicarea anunțului; comisia de licitație a fost formată dintr-un număr par de persoane și nu impar, nefiind nominalizată persoana secretarului care a întocmit procesul verbal; nu a fost semnat de toți membrii comisiei, lipsește semnătura și ștampila, nu există număr de înregistrare, etc.
Pe de altă parte, recurenta arată că intimații cumpărători au fost de rea credință, deoarece subdobânditorul care cumpără de la stat un bun despre care știe sau trebuie să știe că a fost preluat de Statul comunist în condiții notorii de forță și abuz, achiziționează acel bun în condiții dubioase care exclud buna sa credință.
În acest sens, trebuie reținut că intimata cumpărătoare - actuala " ", a dobândit imobilul în perioada comunistă, când trebuia să cunoască și putea cunoaște că preluarea imobilului de către Stat s-a făcut în condiții de forță și abuz, iar acest act notoriu de abuz este o probă prin prezumție care exclude buna credință.
În ceea ce o privește pe intimata Banca Comercială Română - Sucursala, recurenta arată că aceasta a achiziționat imobilul din litigiu în anul 1995, în timp ce reclamanta avea litigiu pe rol pentru revendicare încă din anul 1993.
Se mai susține că imobilul fiind preluat de stat fără titlu valabil, autoarea recurentei nu și-a pierdut dreptul de proprietate asupra acestuia, astfel că se impunea restabilirea situației anterioare săvârșirii abuzului, atât potrivit legislației naționale în materie, cât și practicii
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 1.10.2008, intimatul Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, a solicitat respingerea recursului civil de față.
Aceleași concluzii au fost puse și de către intimata Banca Comercială Română -, prin întâmpinarea înregistrată la 2.12.2008.
Intimata " " - nu a formulat întâmpinare, solicitând prin reprezentantul său, în ședința publică din 3 martie 2009, respingerea recursului civil de față, fără cheltuieli de judecată.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 306 sub aspectul nulităților prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Carei la data de 29 iulie 2002, reclamanta a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele " " și Banca Comercială Română - Sucursala, să se constate nulitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat de pârâta de rândul 1 cu Statul Român, a procesului verbal de licitație încheiat la 19 octombrie 1995 și a contractului de vânzare - cumpărare intervenit între pârâte cu privire la imobilul înscris în nr. 1382, nr. top. 6/1 și 6/2.
Prin sentința civilă nr. 1642 din 4 noiembrie 2002, Judecătoria Careia respins acțiunea, pe cale de excepție, reținând că reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 112 pct. 5 alin. (2) Cod procedură civilă, apelul declarat împotriva acestei hotărâri fiind anulat ca netimbrat, prin decizia civilă nr. 830/2002 a Tribunalului Satu Mare, decizie care a fost casată cu trimitere spre rejudecare de către Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 364 din 18 martie 2003, reținându-se că prezenta acțiune este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Prin decizia civilă nr. 679 din 17 decembrie 2003, Tribunalul Satu Marea admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentința civilă nr. 1642/2002 a Judecătoriei Carei și a reținut cauza spre rejudecare, iar prin sentința civilă nr. 166 din 5 octombrie 2004, aceeași instanță a admis în parte acțiunea reclamantei împotriva celor două pârâte, precum și a pârâților introduși ulterior în cauză, respectiv Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S M și Consiliul Local, în sensul că a constatat preluarea fără titlu legal a imobilului înscris în nr. 1382, a constatat buna credință a cumpărătorilor și a respins restul capetelor de cerere.
Hotărârea de mai sus a fost confirmată de Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 482 din 10 mai 2005, anulată apoi prin decizia civilă nr. 1160 din 16 noiembrie 2005 aceleiași instanțe, hotărâre prin care a fost admis recursul reclamantei împotriva deciziei civile nr. 166/2004 a Tribunalului Satu Mare, care a fost casată cu trimitere spre rejudecare, în vederea determinării suprafeței care excede unei folosințe utile a imobilului.
Instanța de rejudecare, ținând cont de îndrumările instanței de recurs, a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea imobilului din litigiu, iar prin decizia civilă nr. 302 din 24 noiembrie 2006 admis în parte acțiunea, a dispus restituirea în natură a suprafeței de 364 mp. teren fără construcții și a constatat îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din litigiu, teren și construcții.
Această decizie a fost din nou casată cu trimitere de către Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 688 din 7 iunie 2007.
Instanța de rejudecare, ținând cont de îndrumările instanței de recurs, în ședința publică din 19 noiembrie 2007 disjuns capătul de cerere privind plângerea la Legea nr. 10/2001 de celelalte capete de cerere, iar prin decizia civilă nr. 158 din 10 iunie 2008, atacată cu prezentul recurs, Tribunalul Satu Marea respins acțiunea formulată de către reclamantă.
În ceea ce privește critica formulată de către recurentă în sensul că tribunalul nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investit, este nefondată.
Potrivit dispozitivului deciziei civile nr. 158/2008 a Tribunalului Satu Mare, acțiunea formulată de către aceasta a fost respinsă față de pârâții chemați în judecată, iar în considerentele hotărârii s-au arătat motivele care au determinat instanța să pronunțe soluția de mai sus, cu privire la fiecare capăt de cerere.
Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de conținut, instanța nefiind obligată să răspundă fiecărui argument în parte, ci poate să le grupeze și să le discute împreună, cum s-a întâmplat în speță, ceea ce este necesar fiind numai obligația de a arăta motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților (art. 261 alin. 5 Cod procedură civilă).
Acțiunea fiind respinsă în întregime, nu se impunea înșirarea tuturor capetelor de cerere respinse în dispozitivul hotărârii, considerentele acesteia cuprinzând motivele care au condus la adoptarea soluției pronunțată de instanță.
Din această perspectivă este de relevat că instanța a analizat și cererea formulată de reclamantă cu privire la nulitatea procesului verbal de licitație din anul 1995.
Pe de altă parte, nu se poate reține nici faptul că instanța ar fi soluționat acest capăt de cerere pe cale de excepție, ce nu ar fi fost pusă în discuția părților. În acest sens este de relevat că, prin întâmpinările depuse la dosar pe parcursul soluționării litigiului, intimata Banca Comercială Română - Agenția a susținut tot timpul că motivele invocate de către reclamantă cu privire la desfășurarea licitației nu sunt de natură să atragă nulitatea acesteia, situație în care nu se poate susține că instanța a avut în vedere împrejurări care nu au fost puse în discuția contradictorie a părților.
În ceea ce privește fondul cauzei, este de precizat că imobilul înscris în nr. 1382, nr. top. 6/1, ce reprezintă în natură casă și teren în suprafață de 1007 mp. și 6/2, reprezentând în natură grădină în suprafață de 827 mp. a aparținut antecesoarei recurentei reclamante, a (care a fost sora tatălui reclamantei), dreptul acesteia fiind înscris sub B 7 - 8.
Imobilul a intrat în proprietatea Statului Român în anul 1961, dreptul acestuia fiind înscris în cartea funciară prin încheierea nr. 43 din 27 ianuarie 1961, în temeiul art. III din Decretul nr. 218/1960 și în baza adeverinței nr. 41/1961 eliberată de Sfatul Popular al comunei.
Imobilul a fost apoi înstrăinat în anul 1962 Cooperativei de Producție ".a", antecesoarea intimatei " " -, dreptul de proprietate al acesteia fiind întabulat prin încheierea nr. 695 din 29 decembrie 1962, iar în anul 1995, este înstrăinat intimatei Banca Comercială Română - Sucursala, care se întabulează la data de 15 noiembrie 1995, în baza procesului verbal de licitație încheiat la data de 19 octombrie 1995.
Nu se contestă faptul că preluarea imobilului de către Stat a fost una abuzivă, dar această împrejurare, prin ea însăși, nu este de natură a conduce la anularea actelor de înstrăinare care au intervenit cu privire la imobilul din litigiu, ulterior întabulării dreptului de proprietate al Statului în coala de carte funciară.
Având în vedere numeroasele precizări făcute de reclamantă pe parcursul soluționării cauzei, Tribunalul Satu Marei -a pus în vedere acesteia să precizeze temeiul de drept al acțiunii sale, în ședința publică din 25 martie 2008, obligație pe care aceasta nu a onorat-o, indicând în concluziile scrise ca temei art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.
Toate transmisiunile dreptului de proprietate s-au întemeiat pe cuprinsul cărții funciare, respectiv, Statul Român era întabulat în coala de carte funciară la data înstrăinării imobilului către de Producție ".a" -, la fel și aceasta, atunci când s-a vândut la licitație imobilul către intimata Banca Comercială Română - Sucursala, ori, potrivit atât Decretului nr. 115/1958 cât și Legii nr. 7/1996 (art. 33), dacă s-a înscris în cartea funciară un drept real "în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună credință, cât timp nu se dovedește contrariul".
Întrucât la data cumpărării imobilului de către fosta Cooperativă de Producție ".a" -, cu prețul de 64.519 lei, după cum rezultă din înscrierile făcute în foaia de proprietate, dreptul de proprietate al vânzătorului, respectiv al Statului Român, era întabulat în cartea funciară, astfel că în mod corect s-a reținut buna credință a cumpărătoarei.
Potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996, "cuprinsul cărților funciare se consideră exact, în folosul acelei persoane care a dobândit, prin act juridic cu titlu oneros, un drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului nu a fost înscrisă în cartea funciară vreo acțiune prin care se contestă cuprinsul ei sau dacă nu a cunoscut, pe altă cale, această inexactitate".
Or, la data cumpărării imobilului, nu exista notat în cartea funciară nici un proces cu privire la acesta, ceea ce constituie de asemenea un element obiectiv în aprecierea bunei credințe a subdobânditorului.
În situația preluării imobilului de către Stat fără titlu valabil, statutul juridic al dobânditorului este reglementat prin prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, sunt lovite de nulitate absolută în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.
Textul statuează în final o excepție de la sancțiunea extremă, anume actele juridice de înstrăinare încheiate cu bună credință, fără a se face distincție în ce privește buna credință între subiecții participanți la actul de înstrăinare.
Ca urmare, este suficient ca una dintre părțile participante la vânzare să fi fost de bună credință, pentru ca dobânditorul să se bucure de protecția legii.
Art. 1898 Cod civil, definește buna credință ca fiind convingerea posesorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege, spre a-i putea transmite proprietatea.
Articolul următor din Codul civil statuează că buna credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui care afirmă că a existat rea credință. Aceasta înseamnă că acela care contestă buna credință, trebuie să răstoarne prezumția și să dovedească reaua credință. Or, astfel de dovezi nu s-au făcut în cauză, pentru că intimata cumpărătoare a încheiat actul juridic în discuție cu bună credință, în situația în care la data respectivă Statul figura în cartea funciară ca titular al dreptului de proprietate și nu exista nici un litigiu în cadrul căruia să fi fost contestat acest drept și de care să fi avut cunoștință cumpărătoarea.
de Producția ".a" -, nu avea calitatea de a analiza valabilitatea titlului Statului, așa cum susține recurenta, ci numai obligația de a depune diligențe să cunoască dacă Statul avea titlu, ceea ce în speță s-a îndeplinit.
Așa fiind, în mod corect a apreciat Tribunalul Satu Mare că fosta Cooperativă Meșteșugărească de . "1 Mai" -, a fost de bună credință la data achiziționării imobilului de la Statul Român, astfel că, actul de înstrăinare este exceptat de la sancțiunea nulității absolute, potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În această situație, chiar dacă ipotetic, cea de-a doua vânzare ar fi lovită de nulitate, nu s-ar putea dispune restabilirea situației anterioare de carte funciară, pe numele antecesoarei recurentei, tocmai datorită valabilității primului act de înstrăinare, la care s-a făcut referire mai sus.
Recurenta a invocat o serie de vicii ale modului de desfășurare a licitației și a procesului verbal de licitație din 19 octombrie 1995.
Aceste aspecte, așa cum corect s-a reținut de către tribunal, constituie motive ce pot fi invocate numai de părțile contractante sau de eventualii participanți la licitație și care nu pot constitui motive care să atragă nulitatea absolută a vânzării prin licitație.
Pe de altă parte, nu s-a răsturnat prezumția de bună credință nici cu privire la subdobânditoarea Banca Comercială Română - Agenția, la data cumpărării imobilului, vânzătorul era întabulat în cartea funciară și nu era notat în coala funciară nici un litigiu în cadrul căruia să fi fost contestat acest drept și de care să aibă cunoștință intimata cumpărătoare.
Față de aceste considerente, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 158 din 10 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
red.
în concept la 3.04.2009
jud.fond. -
dact.
2 ex./8.04.2009
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Cigan Dana, Popa Aurora
