Anulare act. Decizia 553/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

DOSAR NR-

DECIZIA Nr. 553

Ședința publică din data de 12 iunie 2009

PREȘEDINTE: Constanța Ștefan C -

JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Violeta Stanciu Gherghina Niculae

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sect.5- prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în P, nr. 22, jud.P și Municipiul P - prin Primar, cu sediul în P,--4, jud.P, împotriva deciziei civile nr.52 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliată în P, Al., nr. 7,. B,. 21, jud.P și prin procurator -, domiciliat în P,-,. 2,. 3, jud.P, -, domiciliat în P,-, jud.P și prin procurator -, domiciliat în P,-,. 2,. 3, jud.P, domiciliat în B, sector 2,-, -.14,. B,. 5,. 66, prin procurator -, domiciliat în P,-,. 2,. 3, jud.P și pârâții Consiliul Local, Consiliul Județean, ambii cu sediul în P,--4, jud.

Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 5 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 12 iunie 2009 când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea decizie:

Curtea:

Examinând recursurile de față, constată:

Prin actiunea civila inregistrata cu nr.4133/281/14.03.2007 la udecatoria Ploiești, reclamantii, au chemat in judecata pe paratii Consiliul Local P, Consiliul Judetean P, Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) - prin DGFP P, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta, sa se constate nulitatea absoluta a contractului de donatie nr.1825/24.02.1986, pentru o cauza falsa, ilicita, pentru violenta morala exercitata asupra consimtamantului autorului lor si repunerea partilor in situatia anterioara.

- 2 -

In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca autorul lor a detinut in proprietate imobilul situat in P,-, avand un teren de 576. imobil pe care a fost obligat sa-l doneze statului in baza contractului de donatie nr.1825/24.02.1986, act ce a avut la baza o cauza falsa, ilicita, un consimtamant viciat din partea fostului proprietar, care niciodata in realitate nu a vrut sa instraineze, mai ales cu titlu gratuit imobilul, neexistand nicio justificare ca ulterior, sa-l inchirieze de la stat.

La data de 03.05.2007, paratul Consiliul Judetean Paf ormulat o intampinare prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune, in conditiile in care, in caz de violenta, actiunea este supusa termenului general de prescriptie de 3 ani, care a inceput sa curga din 1990, solicitand si respingerea actiunii, atat timp cat nu exista niciun caz de nulitate absoluta sau relativa a contractului incheiat pe baza manifestarii de vointa a partilor, la momentul respectiv.

In ședinta publica din 24.05.2007, instanta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor Consiliul Local P si Consiliul Judetean P, exceptii pe care le-a unit cu fondul la 18.10.2007.

La data de 05.12.2007, paratul MEF- prin DGFP, a formulat o intampinare prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune, solicitand si respingerea actiunii atat timp cat donatia este supusa principiului irevocabilitatii, iar contractul a fost incheiat valabil pe baza manifestarii de vointa a autorului reclamantilor.

Prin incheirea din 21.05.2008, au fost respinse exceptiile prescriptiei dreptului la actiune si a lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor Consiliul Local P, Consiliul Judetean P, iar in sedinta publica din 12.06.2008, instanta a dispus introducerea in cauza in calitate de parat a Mun.

Dupa administrarea probelor cu acte, martori, expertiza topometrica, prin sent.civ.nr.5884/12.06.2008 a Judecatoriei Ploiești, a fost admisa actiunea formulata de reclamanti impotriva paratilor si s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de donatie nr.1825/24.02.1986 incheiat intre autorul reclamantilor si Statul R, cu privire la terenul situat in P,-, identificat prin raportul de expertiza topo, dispunandu-se si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului.

Pentru a se pronunta o asemenea solutie, s-a retinut ca potrivit contractelor de donatie nr.1825/24.02.1986, de inchiriere nr.8734/1987, procesului-verbal nr.3542/1985, declaratiilor martorilor audiati in cauza, autorul reclamantilor-, a dobandit imobilul situat in P,-, avand un teren de 576. si o locuinta care a fost distrusa in urma unui incendiu care a avut loc in 1985, de la un mijloc de incalzire nesupravegheat si ca ulterior, autorul reclamantilor s-a mutat impreuna cu familia la bloc, fiind fortat de autoritatile administrative din perioada respectiva, sa incheie contractul de donatie sus-mentionat prin care a donat statului, terenul in litigiu, teren ce i-a fost inchiriat de catre stat la 11.02.1987, platind o chirie anuala de 288 lei.

S-a mentionat ca in prezent, terenul in litigiu a fost folosit permanent de catre reclamanti si ca actul de donatie a fost incheiat fara respectarea disp.art.948, 966 civ. privind valabilitatea cauzei ca o conditie a contractului, deoarece autorul reclamantilor nu a avut in niciun moment intentia de a statului proprietatea sa,

- 3 -

pe care ulterior, a inchiriat-o, fiind de notorietate modalitatea in care organele statului din perioada regimului comunist, preluau abuziv imobilele, deposedandu-i pe proprietari si ca existenta cauzei ilicite, trebuie analizata si raportata la specificul contractului de donatie, caz in care, in speta, donatorul nu putea sa fie animat de dorinta de a darui statului un bun proprietatea sa pentru ca, ulterior, sa-l inchirieze, lipsind in realitate manifestarea vointei acestuia de a terenul statului, astfel incat a fost admisa actiunea si s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de donatie, cu repunerea partilor in situatia anterioara.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel paratul MEF-DGFP P, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitand admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei in sensul respingerii actiunii, motivandu-se ca nu s-a tinut seama de apararile sale, fiind analizata superficial cauza, nefiind cenzurate sustinerile reclamantilor pe care i-a improprietarit practic cu terenul care nu a fost niciodata in patrimoniul lor si ca donatia nu a fost facuta de reclamanti, ci de autorul lor, fiind un act personal ce a materializat vointa donatorului, caz in care, nu pot veni in prezent mostenitorii defunctului, instantele judecatoresti, sa hotarasca ca donatorul n-ar fi avut intentia sa faca liberalitatea pe care nu a revocat-o anterior anului 1989 si nici ulterior, daca au disparut complet asa-zisele constrangeri.

La data de 04.08.2008, paratul Mun.P a declarat apel impotriva aceleiasi sentinte, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitand admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei in sensul respingerii actiunii, motivandu-se ca nu exista niciun motiv de nulitate absoluta a contractului de donatie incheiat valabil cu indeplinirea tuturor conditiilor de fond, forma, prevazute de 478/1954 in baza carora nu este necesar ca oferta de donatie sa imbrace forma speciala, oferta ce a fost corect acceptata de catre Comitetul Executiv al Sfatului Popular P si ca decizia nr.1940/1985 privind acceptarea donatiei, reprezinta un act autentic in sensul disp.art.1171 civ. fiind intocmit de un functionar de stat, in limitele competentei sale, inscrisurile autentice nefiind limitate doar la actele notariale.

Susține, apelantul ca avizul Ministerului Agriculturii si Silviculturii, nu era obligatoriu, fiind necesar doar in cazul terenurilor agricole, in timp ce in speta, terenul era intravilan, pe care se afla o casa degradata in urma unui incendiu si ca nu poate fi retinuta imprejurarea din considerentele sentintei privind nulitatea absoluta a contractului de donatie determinata de lipsa avizului acestui minister, care nu este sanctionata in niciun fel de decret.

Totodata, paratul apelant a precizat ca in cauza, au fost respectate conditiile prev. de art.948 civ. existand intentia de a gratifica si ca oferta de donatie a fost semnata de autorul reclamantilor, acceptarea fiind facuta de Statul R, prin decizia emisa de Comitetul Executiv al Sfatului Popular

Tribunalul Prahova prin decizia civilă nr. 52 pronunțată la data de 27 ianuarie 2009 respins apelurile declarate de apelantii parati Ministerul Economiei si Finantelor prin Directia Generala a Finantelor Publice precum si municipiul P - prin primar, ca nefondate, reținând în esență că nu există nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate, instanța fondului făcând o corectă apreciere a probelor administrate raportate la dispozițiile legale incidente în materie.

Impotriva deciziei au declarat recurs în termen pârâții Ministerul Finanțelor prin P și Consiliul Local P criticând-o pentru

- 4 -

nelegalitate și netemeinicie în sensul disp. art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă după cum urmează:

1. susține în recursul declarat că instanța de apel făcând o analiză superficială a motivelor invocate, fără a cenzura atent susținerile reclamanților i-a împroprietărit practic pe aceștia în condițiile în care imobilul nu a fost niciodată în patrimoniul lor, încălcând astfel prevederile legale în materie.

Arată recurentul în continuare că donația a cărei nulitate s-a constatat nu a fost făcută de reclamanți ci de autorul lor fiind deci un act personal care a caracterizat voința donatorului și în aceste condiții a fost încălcat principiul irevocabilității donațiilor înscris în art. 801 și 822 Cod civil.

Se concluzionează în sensul că actul de donație a fost întocmit potrivit prevederilor legale neexistând nici un motiv real pentru anularea acestuia astfel că se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a celor două hotărâri și pe fond respingerea acțiunii.

2. Pârâtul Municipiul P susține în recursul declarat că instanțele au constatat în mod greșit nulitatea absolută a contractului de donație deși în cauză au fost îndeplinite toate condițiile de fond și de formă prevăzute de Decretul nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului.

Arată recursul că scopul actului juridic încheiat întrunește toate cerințele necesare în sensul că la momentul încheierii contractului de donație cauza a existat, a fost reală, licită și morală astfel fiind respectate și condițiile art. 948 și 966 cod civil motiv pentru care se solicită admiterea recursului și modificarea în tot a ambelor hotărâri în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, față de actele și lucrările dosarului și de normele legale incidente în soluționarea cauzei, constată că ambele recursului sunt nefondate și vor fi respinse în baza disp. art. 312 (1) Cod pr.civilă, cu motivarea de mai jos:

1. Aceleași critici invocate în fața instanței de apel sunt reiterate și în cererea de recurs declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Susținerea recurentului în sensul că tribunalul nu ar fi analizat motivele de apel cu care a fost investit de pârât este neîntemeiată, hotărârea atacată cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței la pronunțarea soluției astfel cum prevăd disp. art. 261 pct. 5 Cod pr.civilă.

In fapt, confirmând soluția primei instanțe tribunalul a apreciat că în speță nu au fost corect analizate probele administrate din care a rezultat că în adevăr terenul în litigiu a fost proprietatea autorului reclamanților iar aceștia în calitatea lor de moștenitori legali ai defunctului sunt în drept să-l revendice nefiind vorba în aceste condiții de o împroprietărire din partea instanței în mod nelegal.

Cât privește împrejurarea invocată de recurent în sensul că atâta vreme cât donatorul nu a solicitat revocarea donației anterior anului 1989 și astfel moștenitorii nu sunt în drept să facă această solicitare, în mod corect instanțele care s-au pronunțat în precedent au argumentat soluția dată făcând trimitere la existența constrângerilor privind imposibilitatea deținerii în proprietate de către persoane fizice, în speță de autorii reclamanților a terenului în litigiu.

- 5 -

Corect s-a cenzurat și susținerea din motivele de apel, referitoare la încălcarea principiului irevocabilității donațiilor prev. de art. 801, 822 Cod civil în condițiile în care, în speță nu se pune în discuții acest principiu ci, respectarea sau încălcarea regulilor generale înscrise în Codul civil în materia donațiilor la data încheierii contractului.

Față de considerentele mai sus arătate Curtea constată că legalitatea deciziei atacate nu este afectată motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât.

2. Nefondat este și recursul declarat de pârâtul Municipiul

In speță, nu se analizează doar îndeplinirea condițiilor de fond și de formă înscrise în decretul nr. 478/1954, referitor la donațiile făcute statului dar și reglementările generale din Codul civil în materia donațiilor ce nu pot fi înlăturate de acest decret.

Neîntemeiată este și susținerea în sensul că în cauză au fost respectate condițiile art. 948 Cod civil existând intenția de a gratifica din partea autorului reclamanților, atâta vreme cât probele administrate au demonstrat inexistența intenției proprietarului bunului donat de a gratifica statul chiar dacă a fost semnat contractul de donație și statul a acceptat donația.

In considerarea celor mai sus arătate, Curtea va respinge ca nefondat și recursul pârâtului Municipiul P menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sect.5- prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în P, nr. 22, jud.P și Municipiul P - prin Primar, cu sediul în P,--4, jud.P, împotriva deciziei civile nr.52 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliată în P, Al., nr. 7,. B,. 21, jud.P și prin procurator -, domiciliat în P,-,. 2,. 3, jud.P, -, domiciliat în P,-, jud.P și prin procurator -, domiciliat în P,-,. 2,. 3, jud.P, domiciliat în B, sector 2,-, -.14,. B,. 5,. 66, prin procurator -, domiciliat în P,-,. 2,. 3, jud.P și pârâții Consiliul Local, Consiliul Județean, ambii cu sediul în P,--4, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Violeta Stanciu Gherghina Niculae

C - - - - -

GREFIER,

- -

- 6 -

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Tehnored.CȘ/OC

2 ex./23.06.2009

f- Judec.

a- Trib.

Președinte:Constanța Ștefan
Judecători:Constanța Ștefan, Violeta Stanciu Gherghina Niculae

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 553/2009. Curtea de Apel Ploiesti