Anulare act. Decizia 58/2010. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 58/
Ședința publică din 18 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Ion
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta, domiciliată în Râmnicu V,-, -.C,.14, județul V, împotriva deciziei civile nr.109/A din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenta-reclamantă și intimata-pârâtă Asociația de proprietari Rm.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este netimbrat cu 6 lei, taxă judiciară de timbru și 0,15 lei, timbru judiciar.
Curtea, din oficiu, a luat în discuție excepția de netimbrare a recursului.
CURTE A:
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.6282 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr-, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari, astfel cum a fost precizată în primul ciclu de judecată, la fila 8 din dosarul inițial nr-(nr.în format vechi 6383/2006), ca fiind neîntemeiată.
Prin cererea înregistrată la nr- (nr. în format vechi 6383/2006), reclamanta a chemat in judecată pe pârâta Asociația de Proprietari, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului - verbal și a altor anexe întocmite de către pârâtă, cu ocazia Adunării generale din data de 24.05.2006.
Împotriva acestei sentințe, a formulat apel, reclamanta criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică
- la Adunarea generală din 14 mai 2006 au fost încălcate prevederile legale în sensul că locatarii nu au fost convocați corect sub semnătură, cu convocator pe scări pentru toți proprietarii și nu s-a prezentat ordinea de zi, instanța de fond refuzând să facă adresă pentru a se depune la dosar actul menționat;
- s-au încălcat grav prevederile legale, întrucât proprietarii nu au avut dreptul la cuvânt în Adunarea Generală și să cunoască în conținut materialele ce se pretinde că au fost supuse aprobării Adunării Generale și care nu s-au depus corect și în dosar, respectiv bugetul de venituri și cheltuieli cu salariile distincte care se pretinde că s-au aprobat în adunare, ci s-au depus "bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2006", nedefalcat și bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2005, defalcat pe salarii în anul 2005 (hotărâri ce au fost anulate în dosarul nr.4672/2005 al Judecătoriei Rm. V);
- în mod greșit instanța nu a mai admis audierea de martori după depunerea înscrisurilor solicitate la fila 5, pentru a nu face referire la conținutul înscrisurilor;
- nu s-a depus raportul de cenzori cu semnăturile celor doi cenzori și ștampila, așa cum se întocmesc corect rapoartele de verificare a cenzorilor;
- așa cum rezultă din declarația martorei -, înscrisurile care sunt trecute în procesul - verbal nu sunt cunoscute de către proprietari, aceștia neavând acces pentru a semna și cunoaște conținutul procesului verbal, așa cum se prevede la art. 11din privind constituirea asociațiilor de proprietari;
- în mod greșit, instanța menționează că nu a solicitat anularea înscrisurilor pretinse că s-au supus aprobării în Adunarea generală întrucât a cerut anularea procesului - verbal după cunoașterea conținutului său și a materialelor pretins aprobate, întrucât în acestea se trec tot felul de salarii, încasări de sume de bani;
- în mod greșit instanța nu a menționat nici o dovadă, pentru ce președintele Asociației, propune excluderea sa din asociație, după ce s-au anulat hotărârile adunării din 8 mai 2002, în dosarul nr. 4047/R/2003 al Curții de Apel, în procesul - verbal menționându-se "s-au aprobat hotărârile Adunării generale din 2002";
- în mod greșit instanța arată că printr-un anunț ar fi fost convocați proprietarii, în dosar neexistând dovada convocării acestora sub semnătură;
- instanța a refuzat martori după depunerea înscrisurilor și să țină seama de declarația din dosarul nr.6383/2006 (fila 108 dosar) a lui -;
- în mod greșit instanța arată că toate deciziile și măsurile au fost votate de cei prezenți și menționează că nu se aduc prejudicii, în anul 2005 salariile fiind propuse de cenzor care nu face parte din asociație, iar pentru administrator era trecută suma de 2.500.000 lei Rol + 1.500.000 lei salariu pentru funcția de casier;
- în mod greșit instanța arată că reclamanta a înaintat 40 litigii și pentru că nu a achitat debitele s-a propus excluderea sa din Asociație în 04.05.2004 și în 24.05.2006, în realitate la 04.05.2004, neavând loc Adunarea generală, iar în 24.05.2006 nu s-a propus excluderea din asociație ci i s-a spus că este exclusă, conform procesului - verbal din acea dată;
- a menționat că la Adunarea generală respectivă, petenta a scris o cerere de separare care nu s-a aprobat, așa cum pretinde chiar președintele, sens în care este și declarația martorei - care arată că nu s-a supus aprobării cererea;
- în mod greșit instanța arată că s-au depus liste nominale cu locatarii blocului 22 participanți la adunare, care ar fi semnat propunerea de excludere din asociație, însă semnăturile luate nu se știe cât de reale sunt, cu mențiunea că după ce a acționat în instanță s-au luat semnături de separare, nu de excludere iar cererea de separare pretins aprobată de comitet este ulterioară adunării și nu se justifică, impunându-se audierea unui martor privind conținutul planului de măsuri, al bugetului de venituri și cheltuieli și al raportului comisiei de cenzori.
Prin decizia civilă nr.109/A din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul -, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.6282 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr-.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în termen legal, reclamanta -, pe care nu l-a timbrat, urmând a fi anulat.
La termenul de judecată din data de 18 ianuarie 2010, curtea, din oficiu, a luat în discuție excepția de netimbrare a recursului.
Astfel, potrivit art.11 din Legea nr.146/1997, republicată și modificată, recurenta-reclamanta trebuia să achite o taxă judiciară de timbru în sumă de 6 lei.
Deosebit, potrivit art.3 din OUG nr.32/1995 republicată și modificată, recurenta trebuia să depună și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Deși citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, astfel cum rezultă din dovada de citare aflată la dosar, fila 8, recurenta nu s-a conformat acestei obligații.
În conformitate cu art.20 alin2. și 3 din Legea nr.146/1997, republicată și modificată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Având în vedere situația de fapt expusă și ținându-se seama de prevederile mai-sus menționate ale legilor timbrajului, urmează a fi anulat recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de reclamanta, domiciliată în Râmnicu V,-, -.C,.14, județul V, împotriva deciziei civile nr.109/A din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - --- - -
Grefier,
-
Red./03.02.2010
4 exemplare
Jud.fond:
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion