Anulare act. Decizia 599/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (121/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.599
Ședința publică de la 1 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.1248 A din 17.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, și.
are ca obiect - anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, pentru recurenta-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr.24769 emisă de Baroul București -, avocat, pentru intimații-pârâți, și, în baza împuternicirii avocațiale nr.- emisă de Baroul București -.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile declară că nu mai au alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenta reclamantă, prin apărător, solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei atacate, reținerea cauzei spre rejudecare iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată în sensul constatării nulității absolute a contractului de cesiune autentificat sub nr.611/17.04.2006 de către; solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Arată că, în mod greșit, prima instanță a apreciat greșit asupra discernământului autoarei reclamantei în urma efectuării unei expertize întocmite de experți în specialitatea psihiatrie și nu în specialitatea gastroenterologie, atât timp cât afecțiunea de care suferea mama reclamantei era o afecțiune cercetată de către această disciplină medicală iar, în lipsa subiectului expertizei, care a decedat înainte de introducerea acțiunii, doar acești medici specialiști puteau aprecia, pe baza actelor medicale din perioada anterioară semnării contractului, dacă boala doamnei îi afecta sau nu discernământul.
Mai arată că nu a fost respectat caracterul devolutiv al apelului, instanța de apel respingând readministrarea probei cu expertiză care să stabilească lipsa de discernământ a autoarei reclamantei cât și administrarea probei testimoniale.
Intimații pârâți, prin apărător, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu privire la specialitatea medicilor care au întocmit raportul de expertiză la instanța de fond arată că singurii în măsură să aprecieze asupra discernământului autoarei reclamantei erau medicii psihiatri.
Apreciază că nu se putea reține că prețul cesiunii este disproporționat față de prețul de achiziție al imobilului deoarece părțile nu au încheiat un contract de vânzare-cumpărare.
Cu privire la obiectul nedeterminat al contractului de cesiune arată că în mod corect a reținut prima instanță cât și instanța de apel că prin modul de redactare a contractului părțile au încercat să acopere imprevizibilitatea practicilor administrative și jurisdicționale în materia restituirii proprietăților, prin enumerarea și stabilirea conduitei ce o vor avea părțile în toate situațiile pe care le-au putut prevedea, obiectul contractului fiind astfel determinat, posibil și licit.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1208/11.03.2008 Judecătoria Bufteaa respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții, și, prin care se solicita să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune autentificat sub nr.611/17.04.2006 a încheiat între, în calitate de cedentă și pârâții, în calitate de cesionari.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin contractul intitulat "de cesiune" autentificat sub nr. 611/17.04.2006 la BNP, în calitate de cedentă, a "cesionat irevocabil" către pârâții -, -, în calitate de cesionari, " toate calitățile procesuale sau izvorâte din orice procedură judiciară sau extrajudiciară și/sau administrativă ce are sau ar avea ca obiect cota de ce o dețin din suprafața de 33,5 ha pe care o revendic ca moștenitoare a defunctei, orice drept de proprietate, folosință sau posesie a acestui imobil și eventualele despăgubiri datorate pentru imposibilitatea de restituire a imobilului sau unei părți din acesta, ori dreptul de proprietate, folosință sau posesie asupra unui alt bun cu titlu de restituire prin echivalent și corelativ acestor calități (inclusiv prin compensare), toate drepturile asupra imobilului".
În cuprinsul aceluiași act, cedenta declară că a inițiat, în legătură cu imobilul, procedura prevăzută de Legea nr.18/1991, existând, de asemenea, mențiunea că cesionarii au achitat la data autentificării actului suma de 170.000 euro.
Prin același act, cedenta se obliga ca, în cazul în care îi va fi eliberat titlul de proprietate asupra imobilului, acesta va fi remis cesionarilor fără altă pretenție materială, să se prezinte la notar pentru a transmite dreptul de proprietate, iar în cazul în care prezentul act este recunoscut de autorități ca act de proprietate pentru obiectul cesiunii, transmisiunea dreptului de proprietate nu va mai fi necesară.
a decedat la 08.05.2007, iar conform certificatului aflat la dosar, reclamanta este unica sa moștenitoare.
Cu privire la pretinsul motiv de nulitate absolută constând în "lipsa consimțământului ca urmare a lipsei discernământului, s-a reținut următoarele:
Din cuprinsul expertizei medico-legale psihiatrice efectuate în cauză rezultă că susținerea reclamantei sub acest aspect nu este întemeiată, în concluzia raportului arătându-se că, la momentul încheierii actului atacat, cedenta avea păstrată capacitatea psihica de apreciere critică asupra conținutului și mai ales a consecințelor ce pot decurge din încheierea actelor juridice de dispoziție, astfel că. acest motiv este neîntemeiat.
Cu privire la pretinsul motiv de nulitate absolută constând în "obiectul nedeterminat al contractului", s-a reținut faptul că:
În opinia reclamantei, actul nu poate fi calificat nici ca act translativ de proprietate, nici ca mandat și nici ca promisiune de vânzare-cumpărare, iar ca urmare a acestei imposibilități de "încadrare într-o categorie juridică" actul este lovit de nulitate.
Or, potrivit principiului dedus din interpretarea coroborată a art.969 și 5 Cod civil, în limitele normelor legale imperative și ale moralei, părțile sunt libere să stabilească, așa cum doresc, conținutul actelor juridice pe care le încheie, subiectele de drept, fiind libere să încheie nu doar acte juridice numite, ci și acte nenumite.
Este însă evident că, așa cum se menționează expres în procură și cum rezultă din interpretarea coroborată a clauzelor contractuale, scopul final al actelor era înstrăinarea de către cedentă către pârâți a tuturor drepturilor în legătură cu terenul la care reclamanta se considera îndreptățită la a i se reconstitui dreptul de proprietate în temeiul legii 18/1991.
Astfel, părțile au încercat să acopere imprevizibilitatea practicilor administrative și jurisdicționale în materia aplicării legislației de restituire a proprietăților, prin enumerarea și stabilirea conduitei ce o vor avea în toate situațiile pe care le-au putut prevedea.
În toate situațiile, cedenta acceptă să transmită cesionarilor fără alte pretenții drepturile în legătură cu imobilul.
Obiectul contractului este identificabil dincolo de orice dubiu, fiind, de asemenea, posibil și licit. Astfel, întrucât nici o normă imperativă nu interzice cesiunea, în general, a drepturilor patrimoniale, și, în special, a drepturilor rezultate din Legea nr.18/1991, iar potrivit principiului stabilit de art. 5 Cod civil, părțile au libertatea de a încheia orice act juridic, în limitele normelor imperative și moralei.
Cu privire la pretinsul motiv de nulitate absolută constând în "cauza ilicită" s-a reținut faptul că:
Reclamanta invocă drept temei al susținerilor sale sub acest aspect faptul că pârâții ar fi profitat de starea de bătrânețe și de boală a cedentei pentru a obține avantaje disproporționate, respectiv un teren cu o valoare de piață superioară celei de 1 euro pe metru pătrat.
Ceea ce reclamanta pierde din vedere este însă că prețul contractului este nu prețul terenului (prin valoare de circulație înțelegându-se prețul dreptului de proprietate asupra acestuia), ci prețul cesiunii, adică valoarea dreptului incert la reconstituire. Această valoare este una subiectivă și justificat mai mică decât valoarea de piață a terenului, întrucât contractul are, așa cum am arătat mai sus, caracter aleatoriu, cedenta negarantând nici un moment reconstituirea propriu-zisă a dreptului, ci doar dreptul său de pe urma unei persoane pe care o consideră îndreptățită la reconstituire.
De altfel, reclamanta nu și-a dovedit in nici un fel susținerile referitoare la plata unui alt preț decât cel înscris în act. de cont nu sunt relevante, întrucât în cuprinsul actului autentic nu se menționează că plata s-ar fi realizat într-un cont anume. Prin urmare, este posibil ca plata să se fi efectuat în numerar sau în alt cont decât cele pentru care reclamanta a depus extrase bancare. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că cedenta a citit, înțeles și semnat actul în cuprinsul căruia se menționa că a primit prețul de 170.000 euro, și nici o probă contrară nu s-a administrat în acest sens.
De altfel, dat fiind puternicul caracter subiectiv al prețului cesiunii unui drept incert, chiar prețul de 170.000 de euro nu ar putea fi considerat disproporționat. Și acest ultim motiv invocat de reclamantă este neîntemeiat.
Prin decizia civilă nr.1248/17.10.2008 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă; a admis apelul formulat de apelanții pârâți,; a schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul că a obligat reclamanta la plata către pârâți a sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată; a obligat apelanta reclamantă la plata sumei de 6.000 lei cheltuieli de judecată către apelanții pârâți cu aplicarea art.274 alin.3 Cod de procedură civilă.
Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că la pronunțarea hotărârii, în mod corect instanța de fond, după administrarea probei cu înscrisuri, a dispus efectuarea unei expertize medico-legale în condițiile prevăzute de lege de către Serviciul de Medicină Legală al Autorității de Sănătate Publică I - Spitalul județean de urgență I, singura autoritate care se putea pronunța asupra existenței discernământului defunctei la momentul încheierii actului juridic a cărei nulitate se cere.
Din cuprinsul raportului medico-Iegal care a avut la bază toate înscrisurile depuse de către apelanta reclamantă nu a rezultat că aceasta a avut encefalopatie hepato-portală la data semnării actului și anume 17.04.2006 și nici anterior sau ulterior acestei date.
Comisia a apreciat că defuncta și-a păstrat capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor juridice ale actului.
Cu privire la celelalte motive de nulitate și anume, disproporția vădită între contraprestații, între prețul plătit și terenul obținut este de menționat faptul că în mod corect instanța de fond a reținut că aceste argumente nu au fost probate, că valoarea reală achitată este cea indicată în contract și a fost primită de către cedentă la încheierea actului.
În condițiile în care defuncta a cedat intimaților pârâți o cotă parte dintr-un drept de proprietate există o anumită incertitudine cu privire la locul în care urmează să fie situat terenul după ieșirea din indiviziune dintre părțile coindivizare, precum și împrejurarea că la momentul încheierii contractului de cesiune nu era emis titlul în temeiul Legii nr.18/1991 sau a Legii nr.247/2005.
Toate mențiunile din contract făcute la cererea părților sunt doar mijloace juridice care să-i apare pe cesionarii pentru eventualitatea în care s-ar pune la îndoială dreptul acestora.
Cu privire la apelul formulat de către apelanții pârâți acesta a fost admis potrivit art.296 Cod de procedură civilă, coroborate cu art.274 Cod de procedură civilă, deoarece la fond cererea reclamantei a fost respinsă și partea care cade în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În apel tribunalul a admis cererea apelanților pârâți și a obligat apelanta reclamantă la plata cheltuielilor de judecată cu aplicare dispoz. art.274 alin.3 din Cod de procedură civilă, prin reducerea onorariului de avocat în funcție de termenele de judecată, probele administrate în apel și complexitatea cauzei în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta apelantă, criticând-o ca nelegală, prin prisma dispozițiilor art.304 pct.7 și 9 Cod de procedură civilă, pentru următoarele motive:
- instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al apelului, întrucât nu a admis readministrarea probei cu expertiză medico-legală, deși expertiza efectuată în fața instanței de fond a fost întocmită de experți de specialitate greșită și fără a se lua în considerare toate actele medicale depuse la dosar, și nici nu a încuviințat proba testimonială cu 2 martori - o vecină și o asistentă medicală.
- respingerea probelor din apel nu a fost motivată coerent de instanță nici prin încheierea din 10.10.2008 și nici prin decizia recurată.
- instanța de apel a apreciat greșit probatoriul administrat și a reținut în mod eronat că autoarea reclamantului avea discernământul neafectat la momentul semnării contractului în litigiu. S-au interpretat greșit atât expertiza medico-legală, cât și actele medicale existente la dosar.
- în ceea ce privește cauza ilicită invocată ca motiv de nulitate, în mod greșit s-a reținut de către instanța de apel că nu ar exista disproporție vădită între prețul stipulat în contract, cel încasat efectiv de autoarea reclamantei, și prețul real al terenului pe piața liberă.
- greșit s-a reținut de către instanța de apel că finalizarea procedurii administrative este aleatorie atâta vreme cât această procedură se baza pe legi speciale care prevăd proceduri reparatorii ce tind la reintegrarea proprietății private a solicitanților.
- instanța de apel trebuia să rețină faptul că obiectul contractului în litigiu era nedeterminat, fapt ce rezultă din multitudinea de operațiuni juridice pe care le prevede, precum și din faptul că notarul care a încheiat acest contract a avut, la rândul său, dubii cu privire la valabilitatea lui și a prevăzut în cuprinsul acestuia că în caz de litigiu, părțile nu vor avea pretenții contra lui.
- în mod greșit instanța de apel a obligat reclamanta la plata către pârâți a 10.000 lei cheltuieli de judecată suportate în fond, atâta vreme cât dovada achitării de către pârâți a onorariului de avocat de 10.000 lei s-a făcut după rămânerea în pronunțare a cauzei în fața instanței de fond.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea va găsi nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește încălcarea de către instanța de apel a caracterului devolutiv al apelului, Curtea constată că apelanta reclamantă face confuzie între respectarea acestui caracter și admiterea probatoriului în apel.
Este adevărat că în fața instanței de apel se pot invoca motive de netemeinicie a sentinței atacate și că se pot solicita și administrarea oricăror probe în dovedirea acestora, dar asta nu înseamnă că instanța de apel, cu respectarea principiului devoluțiunii, este obligată să încuviințeze toate probele solicitate de părți, fără să le cenzureze. Instanța de apel are obligația de a pune în discuția părților probele invocate de acestea, să le aprecieze și cenzurându-le să le încuviințeze doar pe acelea care sunt utile și pertinente cauzei.
În mod legal instanța de apel a pus în discuția părților probele solicitate de apelantă: martori, expertiză medico-legală și acte și a încuviințat doar în parte aceste probe, respectiv înscrisuri, motivând prin încheierea din 10.10.2008 pentru ce respinge restul probelor.
Nu prezintă relevanță faptul că recurenta este nemulțumită de motivația cu care i s-au respins de către instanța de apel probele cu martori și expertiză, ceea ce contează este că, deși sumar, Tribunalul a arătat care sunt motivele pentru care nu a încuviințat aceste probe.
Având în vedere că instanța de recurs nu este instanță devolutivă și nu poate cenzura decizia instanței de apel decât prin prisma motivelor de recurs limitativ și imperativ prevăzute de dispozițiile art.304 Cod de procedură civilă, Curtea nu va putea analiza motivele de netemeinicie invocate de recurentă.
Astfel, nu se va putea analiza aprecierea pe care a făcut-o instanța de apel cu privire la inutilitatea suplimentării probatoriului și nici modalitatea în care instanța de apel a interpretat probele dosarului. Netemeinicia, ca motiv de recurs, era prevăzută la pct.11 în art.304 Cod de procedură civilă și a fost abrogat prin dispoziția art.I pct.112 din nr.OUG138/2000 aprobată prin Legea nr.219/2005.
Curtea nu va reanaliza probele privind lipsa discernământului autoarei reclamantei la momentul semnării contractului în litigiu, dar va verifica susținerile recurentei privind competența experților care au întocmit raportul de expertiză medico-legal, considerând că dacă aceștia nu ar fi fost competenți s-ar ajunge la nulitatea probei cu expertiză pentru încălcarea dispozițiilor art.201 Cod de procedură civilă.
Raportul de expertiză medico-legală a fost întocmit, așa cum prevede legea, de trei medici: medic primar legist și doi medici primari psihiatrici. Recurenta susține că medicii trebuiau să aibă specialitatea gatroenterologie, întrucât autoarea sa a suferit de ciroză hepatică - tumoare de ficat, hepatita Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au răspuns în mod legal acestei critici adusă de recurentă raportului de expertiză medico-legală și instanța de recurs apreciază că singurii medici care puteau să analizeze dacă autoarea a avut discernământ la momentul semnării contractului trebuiau să aibă specialitatea de medic psihiatric și legist și nu de medic gastroenterologic.
psihiatrici sunt singurii care pot aprecia care este influența oricărei boli asupra creierului uman.
solicitați de recurentă puteau să aprecieze asupra stării în care se afla ficatul autoarei sale și nu asupra influenței afecțiunii autoarei asupra discernământului acestuia.
De asemenea, Curtea constată că cei trei medici nu numai că au analizat toate actele medicale depuse la dosarul cauzei, dar au și solicitat acte noi pe care le-au indicat în expertiză și au arătat și concluziile medicale desprinse din fiecare act în parte.
În ceea ce privește critica recurentei vizând greșita apreciere a prețului contractului în litigiu, în sensul că acesta era disproporționat de mic față de prețul pieței, Curtea va constata că și acesta este un motiv de netemeinicie și nu-l va analiza.
Mai arată recurenta că rezultatul contractului în litigiu nu putea fi considerat de părți aleatoriu, atâta vreme cât autoarea lor era îndreptățită să obțină terenul în natură ca efect al legii de reparație nr.18/1991.
Instanța nu a reținut că dispozițiile art.18/1991 sunt aleatorii, ci că era posibil ca autoarea părților să nu primească în natură terenul ce a făcut obiectul contractului în litigiu, astfel încât, existând acest risc, prețul contractului a fost mai mic decât prețul pe piață al terenului respectiv.
Nu se poate reține nici faptul că obiectul contractului în litigiu era nedeterminat, întrucât în el sunt cuprinse o multitudine de operațiuni juridice. Așa cum reține chiar recurenta în motivele de recurs, voința clar exprimată a părților în acest contract nenumit a fost aceea de transmitere în final a drepturilor autoarei asupra cotei de din teren către pârâții intimați, operațiune legală și ca atare, permisă.
Faptul că părțile absolvă notarul de responsabilitate în cazul unui litigiu între ei, deși neobișnuit, nu afectează voința părților contractante de transmitere a terenului și de primire a prețului.
Nu este fondat nici ultimul motiv de recurs, întrucât instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată, tocmai pentru că actul doveditor de plată a acestora a fost depus după rămânerea în pronunțare a cauzei.
Însă, în apel, chitanța de plată a onorariului de 10.000 lei depus după rămânerea în pronunțare a cauzei în fața instanței de fond are valoarea unui act doveditor nou, față de care recurenta apelantă se putea apăra, având cunoștință și de cuantumul cheltuielilor de judecată ce i se pretindeau.
Instanța de apel a făcut aplicarea legală a dispozițiilor art.274 Cod de procedură civilă, când a admis apelul pârâților pe acest aspect, reținând cuantumul dovedit al cheltuielilor de judecată plătite de pârâți la fond și solicitate de aceștia prin cuvântul pe fond.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat, iar potrivit dispozițiilor art.274 alin.1 și 3 Cod de procedură civilă, va obliga recurenta la 5.105 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat micșorat, față de intimații și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr.1248/A/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți, și.
Obligă recurenta să plătească intimaților 5.105 lei cheltuieli de judecată potrivit dispozițiilor art.274 alin.3 Cod de procedură civilă, față de intimații și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
-
GREFIER
Red.
Tehnodact.
2 ex/16.07.2009
-------------------------------------------
- Secția a IV-a -
-
Jud.B -
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu, Ioana
