Anulare act. Decizia 602/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.602/2008-
Ședința publică din data de 11 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Aurora Popa | - - | - JUDECĂTOR 2: Maria Galeș |
- - | - JUDECĂTOR 3: Florica Roman | |
- | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în C-N,-, județul C, în contradictoriu cu intimații și, ambii cu domiciliul în O,-,. 42, județul B și, domiciliată în O, nr.6,. 1, județul B, împotriva deciziei civile nr. 97/A din 12 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 1871/2006, prin care a fost schimbată în totalitate sentința civilă nr. 5067 din 1 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 9918/2000, având ca obiect: nulitate contract.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 27 februarie 2008, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 5 martie 2008, 12 martie 2008,19 martie 2008, 26 martie 2008, 2 aprilie 2008, 9 aprilie 2008 și 11 aprilie 2008.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5067 din 01.10.2003 Judecătoria Oradeaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții - și și și a constatat nulitatea absolută a contractului de întreținere autentificat cu nr.390/2000 încheiat între tatăl reclamantei, defunctul decedat la 21.08.2000 și pârâții - și, în calitate de dobânditori, privind imobilul situat în O- 1 - nrt.6,.1, înscris în individual 23690/A O cu nr.top 1986/1/a/I și colectiv 1375
A dispus rectificarea individual 23690/A cu nr.top 1986/1/a/I, în sensul radierii înscrisurilor de la 2și 3 privind dreptul de proprietate al pârâților și și a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară.
A respins acțiunea în raport cu pârâta.
Pentru a hotărî în acest mod, instanța de fond a reținut că, potrivit contractului de întreținere încheiat între antecesorul reclamantei și pârâți, defunctul a transmis pârâților nuda proprietate asupra imobilului situat în O - 1 - nt.6,.1 reprezentând în natură apartament compus din două camere și dependințe, anexe, cu suprafață de 81. și teren aferent, defunctul reținându-și dreptul de uzufruct viager. În schimbul nudei proprietăți dobânditorii și-au asumat obligația de presta defunctului întreținere, asistență medicală și organizarea funeraliilor.
reclamantei a fost încadrat în categoria de persoane cu handicap, prezentând invaliditate de gradul I, consecutivă unei hemoragii cerebrale. îngrijire și supraveghere din partea altei persoane și în acest scop a fost angajată pârâta care și-a stabilit reședința la domiciliul asistentului. Contractul de întreținere s-a încheiat între fiica acesteia și ginerele ei.
Analizând contractul de întreținere sub aspectul motivelor de nulitate absolută invocate în cauză, instanța de fond a reținut, cu privire la transmițător că, potrivit concluziilor raportului de expertiză criminalistică, semnătura a fost exercitată de acesta.
Referitor la calitatea procesuală activă a reclamantelor, s-a reținut că, acțiunea în constatarea nulității absolute poate fi invocată de orice persoană interesată legitim și este imprescriptibilă.
Cu privire la consimțământul valabil, s-a reținut că, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, la data de 06.06.2000, defunctul nu a avut discernământ. Raportul de expertiză întocmit de Institutul de Medicină Legală Tas tabilit că, defunctul a avut discernământul mult diminuat raportat la contractul de întreținere încheiat la data de 06.06.2000.
Declarația martorei a fost reținută sub beneficiu de inventar și în conexiune cu rezultatele expertizelor medico-legale psihiatrice care atestă clar lipsa totală sau parțială a discernământului.
Acțiunea a fost admisă în baza art.111 Cod procedură civilă și art.948, pct.2 din Cod civil.
Cu privire la pârâta, s-a reținut că nu a fost dovedită cu proba judiciară întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998-999 Cod civil.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții, și, care au solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii în întregime ca nelegală și nefondată acțiunea principală.
Susțin că, instanța de fond a procedat nu numai la o apreciere eronată a probelor administrate în cauză, dar a făcut și o greșită aplicare a prevederilor legale.
Prin decizia nr. 771/A/2004 Curtea de APEL ORADEAa respins apelul pârâților, iar prin decizia civilă nr. 288/R/23.02.2006 Curtea de APEL ORADEAa admis recursul pârâților dispunând casarea deciziei nr. 771/A/2004 și trimiterea cauzei pentru a nouă judecare în apel la Tribunalul Bihor pentru suplimentarea probelor științifice și testimoniale în vederea aflării adevărului, întrucât concluziile celor două expertize și declarațiile martorilor audiați în cauză sunt contradictorii.
Prin decizia civilă nr. 97/A din 12 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis ca fondat apelul civil introdus de pârâții și și, în contradictoriu cu --, împotriva sentinței civile nr.5067/01.10.2003 pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost schimbată în totalitate, în sensul că:
S-a respins acțiunea formulată de -- în contradictoriu cu pârâții -, și, privind constatarea nulității contractului de întreținere.
Intimata a fost obligată la plata sumei de 950 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea apelanților.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Instanța de apel a procedat la suplimentarea probațiunii, deși probe testimoniale s-au mai administrat în continuare și după declararea apelului.
Chiar instanța de recurs a subliniat că nici un act normativ nu atribuie unei persoane o valoare mai mare decât alteia și s-a continuat probațiunea testimonială fără a se da curs unei a treia expertiză medico- legale ce ar fi dus doar la o tergiversare nepermisă de mult a soluționării cauzei.
Audiind martorii în apel și având în vedere și depozițiile altor martori, date după judecarea cauzei în fond, s-a tras o concluzie cu privire la discernământul defunctului.
Mai ales, s-a avut în vedere și fișa de consultații și din care rezultă că defunctul suferise de infecție urinară în principal. Este adevărat că, înregistrările se opresc la data de 25.05.2000, dar față de încheierea contractului în discuție în data de 06.06.2000, s-a apreciat că într-o perioadă de 10 zile nu s-a putut schimba brusc starea sănătății defunctului, respectiv a discernământului.
Adresa de la fila 31 din acest dosar a ajutat la întărirea acestei convingeri, întrucât din ea rezultă că defunctul nu figurează în evidența Centrului de Sănătate și nici nu a fost internat în anii 1994-2000.
Din coroborarea tuturor probelor dosarului s-a reținut că s-a încheiat în condiții perfect legale contractul atacat.
Este de subliniat chiar ceea ce rezultă din depoziția martorei, propusă de apelanți - fila 31 din dosarul inițial de apel și care, fiind de profesie asistent medical, a declarat că defunctul "nu avut niciodată o manifestare care să denote un discernământ alterat". Tot ea a declarat că apelanții au avut grijă de defunct și că defunctul a arătat că dorește contractul de întreținere cu familia, pentru a-i fi asigurată întreținerea, cu atât mai mult că este bolnav și mai ales a arătat că era conștient că le va nemulțumi pe rudele lui.
În același sens a declarat și martora - propusă tot de apelanți - fila 41-, arătând că defunctul avea o pareză dar se putea deplasa. A declarat că acesta "avea discernământul păstrat".
Cea mai relevantă este depoziția martorului. Acesta a făcut o amplă declarație în fața instanței de apel. S-a referit la relația sa de prietenie cu defunctul care de 18 ani. S-a referit și la starea de sănătate a defunctului și a fiicei sale.
El a fost chemat de defunct după ce acesta se reîntorsese din I s-a plâns de rudele din Z, care l-au înșelat.
A declarat că defunctul "era sănătos mintal, paralizat pe partea, dar nu i-a afectat intelectul, citea, mergea la biserică".
A explicat și împrejurările în care a apelat la familia, defunctul plângându-i-se că nu mai avea nici bani de pâine și că nu avea nimeni grijă de el, și i-a relatat și despre intenția de a sta cu fiica sa în C după ce s-a întors din Z, dar aceasta l-a refuzat, motivul refuzului însă nu i l-a relatat.
La aceste declarații ale martorilor propuși de apelanți în completarea celor date în primă instanță se adaugă însă cele ale martorilor propuși de intimați și ajută tot la concluziile existenței discernământului.
Astfel, medicul - fila 40, în primul dosar de apel - chiar dacă declară că defunctul nu era capabil să încheie vreun act juridic tot el a relatat că acesta avea prescrisă medicația pentru suferința cerebrală, că nu se putea deplasa, că avea tulburări de memorie și era irascibil, în sensul că ridica tonul la gazdele sale. El i-a făcut un singur control.
Nu s-a trecut cu vederea nici declarația martorului - fila 126, care știe că defunctul s-a reîntors din Z dorind să stea în casa lui.
O amplă declarație, la propunerea reclamantei intimată a făcut și martorul G, la care defunctul a locuit la Z în perioada 02.02 - 02.05.2000.
El s-a referit la atacurile cerebrale ale defunctului, la starea de confuzie în care se afla dar și la faptul că, foarte rar, era capabil să răspundă clar la întrebările ce îi erau puse. Acesta a tras concluzia stării de confuzie din aceea că nu recunoștea zonele pe unde era plimbat prin orașul S-a referit și el la starea de agitație a defunctului și faptul că striga, era nemulțumit cu alimentația.
Dar nici martorii apelanților nu starea în care s-a aflat defunctul la Modul cum au procedat acele rude și revenirea lui la domiciliu.
Nici o lămurire nu a adus în cauză martorul propus de intimați, care a declarat ceea ce este relevant, că el a chemat salvarea când defunctul era bolnav, sora lui de la C i-a dat indicație în acest sens. După injecții date de medicii de la salvare defunctul devenise agitat.
După audierea tuturor acestor martori, concluzia care s-a tras este aceea că nu poate fi înlăturată depoziția martorei - audiată în prima instanță, această angajată de defunct în vederea încheierii contractului.
Modul în care a fost tratat de rude rezultă din cele de mai sus și martorei i-a expus defunctul deziluzia față de acest mod de a fi fost tratat și intenția lui de a se da în întreținere apelanților, ea i-a explicat elementele legate de cuprinsul contractului și consecințele lui. În prezența martorului s-a citit din nou actul, el era perfect lucid ca în totdeauna și liniștit, dar puțin nerăbdător - a declarat martora.
Nu s-a reținut ca un motiv de înlăturare a depoziției martorei, cumpărarea de către aceasta a unui garaj, iar faptul că martora este avocat, a întărit convingerea că, putea să aprecieze cu profesionalism starea psihică a defunctului. În acest sens, notarul de asemenea și-a exercitat atribuțiile profesiei sale.
S-a apreciat că instanța de fond a analizat corect și înlăturat restul motivelor de nulitate invocate.
În ce privește aspectul juridic al motivului de nulitate reținut, s-a apreciat că este inutil a se mai discuta dacă lipsa discernământului atrage nulitatea relativă sau absolută a actului, practica și literatura juridică au statuat clar că atunci când lipsa consimțământului se datorează lipsei discernământului, sancțiunea este nulitatea relativă.
Ceea ce se va reține, în baza provelor testimoniale, este prezența discernământului la defunctul în momentul încheierii contractului în discuție.
Raportul de expertiză inițial a fost înlăturat cu cel de al doilea raport, iar acesta se referă la un discernământ mult diminuat.
Din conținutul lui rezultă însă că din actele medicale nu rezultă consemnări cu privire la psihicul defunctului, în sensul că acesta ar prezenta semne de natură să se tragă concluzia că discernământul ar fi fost afectat de vârstă sau de alte boli.
Dacă reclamanta ar fi fost în posesia unor probe în acest sens nu ar fi întârziat să le prezinte. Pentru fișa de observație existentă nu sunt necesare cunoștințe de specialitate pentru a trage concluzia că defunctului nu i s-a administrat niciodată tratament pentru afecțiuni psihice, iar în evidența spitalului de specialitate nu a fost.
Acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată și nelegală.
În baza art.274 Cod procedură civilă, intimata a fost obligată la 9.500.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea apelanților, onorariu avocat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 pct. 3 Cod procedură civilă, recurenta arată că decizie civilă atacată este nelegală ca urmare a încălcării art. 315 al. 1 Cod procedură civilă privind obligația respectării dispozițiilor deciziei de casare nr. 288/2006-R a Curții de APEL ORADEA, și întrucât este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 295 Cod procedură civilă și art. 942,966, 968 Cod civil.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esență, că instanța de apel nu a respectat dispozițiile deciziei civile nr. 288/2006-R a Curții de APEL ORADEA, prin care s-a dispus suplimentarea probelor științifice în vederea aflării adevărului.
Astfel, în locul palmaresului de boli grave, ale defunctului, reținute de Curtea de APEL ORADEA, care dovedesc deteriorarea gravă a funcțiilor cerebrale bilaterale cu ramolismente, ca urmare a repetatelor accidente vasculare, crize jaksoniene, prin soluția pronunțată instanța de apel s-a limitat să rețină că defunctul suferise doar de o infecție urinară în principal, ceea ce este evident o denaturare a realității, față de considerentele expertizei medico-legale psihiatrice, instanța de apel motivând această concluzie mai ales cu fișa de consultații depusă de reprezentantul apelanților în ultima zi de proces, înainte de închiderea dezbaterilor, fișă din care evident rezultă contrariul și anume că defunctul a suferit de numeroase afecțiuni grave ireversibile, așa cum a fost reținut în expertiză, recurenta enumerând afecțiunile menționate în fișa medicală.
Consideră că instanța de apel a ignorat toate însemnările din fișa medicală precum și celelalte probe administrate, inclusiv expertiza medico-legală din care rezultă discernământul mult diminuat al defunctului, atât din fișa medicală cât și din foile de observație cu medicamentele prescrise, rezultând cu certitudine discernământul diminuat care confirmă inexistența unui consimțământ valabil conform art. 948 pct. 2 Cod civil.
Apreciază că nici declarațiile martorilor nu au fost apreciate corect, instanța mărginindu-se să redea selectiv doar unele fragmente nesemnificative, contrazise de probe obiective și chiar de unele aspecte relevate în declarațiile acelorași martori.
Astfel, arată că din declarațiile martorilor propuși de apelanți, respectiv declarația martorei, instanța de apel a reținut doar aspectul că fiind de profesie asistent medical a declarat că defunctul nu a avut niciodată o manifestare care să denote un discernământ alterat, fără a reține că această martoră este nesinceră deoarece nu-și amintea ca defunctul să fi plecat din localitate, în condițiile în care a declarat că l-a vizitat cel puțin o dată pe săptămână, apoi, fiind cadru medical, și știind că defunctul a avut două atacuri vasculare cerebrale trebuia să-și dea seama de consecințele acestora asupra discernământului unei persoane. Susține că și declarațiile martorilor și sunt contradictorii, întrucât afirmă că defunctul avea discernământul păstrat, dar nu cunosc aspecte referitoare efectiv la afecțiunile acestuia, aceste declarații fiind contrazise de declarațiile martorilor recurentei, G, care relatează aspecte care confirmă în esență lipsa discernământului defunctului la data încheierii contractului de întreținere contestat.
În ceea ce privește suplimentarea expertizei psihiatrice, recurenta arată că apelanții au arătat în rejudecarea apelului, că se impune efectuarea unei contraexpertize la Institutul Medico-Legal " Minovici", însă instanța a dispus că această cerere se va soluționa după audierea martorilor, această probă nemaifiind solicitată de apelanți ulterior probelor testimoniale, astfel fiind încălcate dispozițiile art. 295 al. 1 Cod procedură civilă, instanța de apel având obligația de a verifica în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și de aplicare a legii de către prima instanță.
Pe fondul cauzei recurenta arată în esență că potrivit certificatului nr. 2338/11.11.1993 a B, defunctul, tatăl acesteia, a fost încadrat în categoria persoanelor cu handicap, prezentând o invaliditate de gradul I, având capacitatea de muncă pierdută în totalitate, consecutiv unei hemoragii cerebrale cu hemipareză, predominant brahială, care necesita protecție specială prin asigurarea îngrijirii și supravegherii din partea altei persoane, astfel că pe baza anchetei sociale efectuate de 17.10.1996 a fost angajată de primăria pârâta cu obligația recunoscută de aceasta pentru a-i asigura îngrijire lui, aceasta stabilindu-și reședința la domiciliul asistatului, pârâții și fiind ginerele și fiica pârâtei.
Susține recurenta că în aceste împrejurări cu numai două luni anterior ultimei internări în Spitalul de a fost realizat de pârâta cu încălcarea obligației sale și cu concursul martorei -avocată, contractul de întreținere nr. 390/6 iunie 2000 prin care pârâții și au reușit să dobândească nejustificat dreptul de proprietate asupra apartamentului defunctului în schimbul unei pretinse întrețineri de care acesta nu avea nevoie, deoarece îi era asigurată,contractul fiind realizat în situația în care pârâta avea obligația legală din OUG 102/1999 și obligația contractuală din contractul cu Primăria O pentru a asigura supraveghere, asistență și îngrijire permanentă, de a trata cu bună-credință și de a nu abuza moral de starea de incapacitate a persoanei cu handicap.
Consideră că în mod corect Judecătoria Oradea a apreciat că este lovit de nulitate acest contract conform art. 966, 968 și 942 pct. 2 Cod civil, ca urmare a lipsei consimțământului valabil, pretinsa contraprestație de întreținere fiind o simplă ficțiune, contractul fiind întemeiat pe o cauză falsă, astfel că se impune păstrarea acestei hotărâri.
Mai arată recurenta că locuind în C N, fiind la rândul său bolnavă și netransportabilă, a fost în imposibilitate de a-i asigura îngrijire tatălui său în O, însă a menținut relații foarte bune cu tatăl său.
Apreciază că instanța de apel nu a examinat corect starea de fapt și a încercat să reabiliteze declarația martorei, care relata că defunctul era perfect lucid, declarație înlăturată corect de instanța de fond, această martoră fiind cea care a redactat contractul atacat. Pe de altă parte arată că apartamentul care face obiectul contractului de întreținere a fost cumpărat de la 9 ianuarie 1975, fiind un bun comun cu soția lui, mama recurentei, decedată la 26 iulie 1976 și asupra căreia recurenta susține că are drepturi succesorale incontestabile.
Intimații s-au opus admiterii recursului, arătând prin concluziile depuse la dosar că decizia pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică, că nu există nici un motiv de nulitate absolută a contractului de întreținere și față de specificul contractului care are caracterintuitu personaeurmează a se aprecia posibilitatea unui terț de a ataca un astfel de contract pe considerentul lipsei de discernământ.
Examinând decizia atacată, văzând și actele dosarului, prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu sub aspectul nulităților de ordine publică prevăzute de art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este nefondat și-l va respinge pentru următoarele considerente:
Criticile aduse prin motivele de recurs sunt neîntemeiate deoarece soluția pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică, bazată pe aprecierea corectă a vastului material probator administrat în cauză.
Astfel, în ce privește primul motiv de recurs invocat de recurentă cu privire la nelegalitatea deciziei pronunțată de instanța de apel ca urmare a încălcării art. 315 Cod procedură civilă, Curtea constată că la rejudecarea apelului după casare, instanța de apel respectat dispozițiile deciziei de casare și a administrat probele solicitate de către părți în suplimentarea probațiunii, fiind încuviințată audierea a câte doi martori pentru fiecare parte, solicitându-se la cererea apelanților Spitalului de să comunice dacă defunctul a fost internat cu afecțiuni de natură psihică la acest spital, astfel încât susținerea recurentei în sensul că nu s-au respectat dispozițiile deciziei de casare privind suplimentarea probațiunii sunt nefondate.
Este adevărat că în cauză nu s-a mai administrat o contraexpertiză psihiatrică, însă din actele depuse la dosar rezultă că această probă a fost pusă în discuție în ședința publică din 16 octombrie 2006, instanța stabilind că se va pronunța asupra acestui mijloc de probă după audierea martorilor încuviințați și după sosirea răspunsului de la Spitalul Clinic de.
Ori, după audierea martorilor și comunicarea Spitalului de O prin adresa nr. 2425/08.11.2006 că defunctul nu figurează în evidența Centrului de Sănătate și nici nu a fost internat în perioada 1994-2000, nici una din părțile din litigiu nu a mai insistat în administrarea contraexpertizei psihiatrice sau pentru completarea raportului de expertiză psihiatrică efectuată inițial, deși sarcina probei incumbă părților litigante potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil.
Este evident că în situația în care au fost administrate în cauză două expertize medico-legale, care au concluzii diferite instanța are posibilitatea coroborării probei științifice cu depozițiile martorilor audiați pentru stabilirea corectă a stării de fapt, raportul de expertiză neavând valoarea unui mijloc absolut de probă.
Prin urmare în condițiile în care starea de fapt a fost stabilită corect de către instanța de apel, prin coroborarea probelor științifice și testimoniale, fiind suplimentată probațiunea conform dispozițiilor instanței de control judiciar și conform principiului disponibilității părților, susținerea recurentei privind încălcarea dispozițiilor art. 315 și 295 Cod procedură civilă este nefondată, neputând constitui temei de casare în condițiile în care prin motivele de recurs nu s-a solicitat administrarea contraexpertizei medico-legale.
În ce privește fondul cauzei instanța reține că obiectul acțiunii introductive de instanță l-a constituit cererea reclamantei în calitate de unică moștenitoare a defunctului pentru constatarea nulității absolute a contractului de întreținere autentificat sub nr. 390/6 iunie 2000 încheiat între și pârâții și.
Prin contractul respectiv pârâții s-au obligat să-i asigure întreținerea cu toate cele necesare traiului, întreținutul transmițând în schimbul întreținerii nuda proprietate asupra imobilului situat în O,-,. 1, înregistrat în CF ind. 32690/A și CF col. 1375 O cu nr. top. 1986/1/a/I, asupra căruia era proprietar.
Reclamanta a susținut că acest contract de întreținere este lovit de nulitate absolută, întrucât nu este semnat de tatăl său și chiar dacă ar fi fost semnat de defunct nu a reprezentat voința liberă a acestuia, din cauza bolilor de care suferea neavând discernământ, deoarece, așa cum rezulta din certificatului nr. 2338/11 noiembrie 1993 al B, în urma unei hemoragii cerebrale a rămas cu hemipareză stg. predominant brahială fiind încadrat în categoria de persoane handicapate care solicită îngrijiri speciale și gradul I de invaliditate. Susține că în aceste condiții pârâta a fost angajată ca îngrijitoare plătită pentru a-i presta întreținere și și-a stabilit domiciliul în apartamentul defunctului în 1993, iar când starea acestuia s-a agravat, de conivență cu fiica și ginerele au încheiat contractul de întreținere atacat, la 6 iunie 2000, ulterior la 13 august 2000 fiind internat în Spitalul de O având diagnostic stop cardio-respirator, sindrom pseudobulbar, epilepsie cu crize jaksoniene, cardiopatie ischemică și infecție urinară, decedând la 21 august 2000.
Prin sentința civilă nr. 5067/2003 Judecătoria Oradeaa admis acțiunea reclamantei și a constatat nulitatea absolută a contractului de întreținere, restabilind situația de carte funciară, reținând ca motiv de nulitate lipsa discernământului pe baza Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuată la Serviciul de Medicină Legală al județului care pe baza diagnosticelor din fișa medicală a concluzionat că la data de 6 iunie 2000 defunctul nu a avut discernământ, s-a mai reținut și Raportul de expertiză psihiatrică medico-legală nr. 516/9.06.2003 efectuat la IML T, care a conchis tot pe baza diagnosticelor din fișa medicală că defunctul a avut discernământul mult diminuat la data de 6 iunie 2000 când a încheiat contractul de întreținere.
Corect a apreciat instanța de apel că este neîntemeiată acțiunea reclamantei pentru constatarea nulității absolute a contractului de întreținere încheiat de antecesorul acesteia cu pârâții și, întrucât nu există motive de nulitate absolută, contractul fiind legal încheiat, semnat de antecesor și nu s-a dovedit că defunctul nu avea discernământ în momentul încheierii contractului.
Aceste concluzii ale instanței de apel au rezultat din coroborarea probelor testimoniale administrate atât de instanța de fond cât și în apel după casare, din depozițiile martorilor audiați rezultând modul concret de comportament și de a fi al defunctului în ultimele luni, anterioare încheierii contractului de întreținere, martorii apelanților -fost coleg de serviciu al acestuia, relatând că era sănătos mintal, paralizat pe partea, care însă nu i-a afectat intelectul, faptul că era lucid și cunoștea consecințele încheierii unui astfel de contract rezultând și din declarația martorei -avocata angajată de acestea, pentru îndeplinirea formalităților întocmirii contractului, precum și din depozițiile martorelor și, martorii reclamantei relatând în special despre starea fizică precară defunctului.
Și martorul reclamantei- G, recunoaște în cuprinsul declarației că în perioada de 02.02.-02.05.2000, cât a locuit la Z, defunctul a început să-și revină fizic, starea sa psihică fiind ameliorată în urma tratamentului medical, acest martor relatând și despre demersurile defunctului pentru închirierea și cumpărarea unui apartament în Chiar dacă martorul susține, în unele pasaje ale declarației că defunctul se afla în permanență într-o stare de confuzie, doar uneori, foarte rar, fiind capabil să răspundă la întrebările ce-i erau puse, susține că contractul de subînchiriere încheiat în acea perioadă de către defunct a fost semnat de către acesta, având cunoștință despre ce conținea contractul, înțelegând ce presupune semnarea lui, iar la data reînapoierii în luna mai la O starea psihică a acestuia era ameliorată față de data atacului, defunctul comunicându- că dorește să rămână în continuare în O și că se simte bine. Și martora confirmă că din discuțiile purtate cu defunctul a constatat că acesta avea discernământ, chiar acesta comunicându-i despre încheierea contractului de întreținere. Nu s-a contestat în declarațiile date starea fizică precară a defunctului datorată bolilor de care suferea, martorii recurentei și G insistând în special pe aceste aspecte, concluzionând că nu era perfect lucid și nu avea discernământ.
Este evident că existența sau lipsa discernământului nu poate fi dovedită retroactiv printr-o expertiză, doar pe baza diagnosticelor stabilite prin fișele medicale, așa cum susține recurenta, comportamentul și felul de a fi al defunctului la data încheierii actului fiind concret relevat doar prin declarațiile persoanelor care l-au cunoscut și l-au vizitat în acea perioadă și evident și prin demersurile acestuia făcute în vederea închirierii sau cumpărării unui apartament în Z, vizitării fiicei sale în
Din probele administrate nu rezultă că anterior datei încheierii contractului de întreținere, respectiv la 6 iunie 2000, sau ulterior, până la decesul defunctului, fiica sau alte rude ar fi sesizat sau reclamat lipsa discernământului acestuia care să impună o protecție specială, dar este cert că datorită afecțiunilor medicale de care suferea avea nevoie de îngrijire permanentă, și această îngrijire i-a fost acordată în special de pârâta începând din 1993, când s-a și mutat la domiciliul acestuia, prestând întreținere până în anul 2000 la data încheierii contractului contestat.
Faptul că această pârâtă a fost încadrată și plătită de primărie să-l îngrijească pe defunct din 1996 nu constituia un impediment legal pentru încheierea contractului de întreținere de către defunct cu alte persoane, în situația în care aceasta dorea să renunțe la contractul de asistență, iar fiica și rudele sale nu i-au oferit sprijinul necesar, deși se pare că în acest scop a fost plecat la Z în perioada 02.02.-02.05.2000. Mai mult, chiar martorul reclamantei G, știa de faptul că această pârâtă dorea să renunțe la îngrijirea defunctului din motive de sănătate.
Prin urmare, în mod corect a stabilit instanța, pe baza coroborării probelor, testimoniale și științifice, că defunctul a avut discernământ la data încheierii contractului de întreținere, fiind conștient de consecințele juridice ale actului încheiat, păstrându-și dreptul de uzufruct asupra apartamentului, reținând corect faptul că raportul de expertiză inițial a fost înlăturat de ce de-al II-lea raport de expertiză medico-legală, care se referă la un discernământ mult diminuat, raportat doar la diagnosticele din fișa medicală, întrucât la data efectuării expertizei nu fuseseră audiați martori care să relateze comportamentul defunctului anterior încheierii contractului, iar în actele medicale nu s-au făcut nici un fel de consemnări cu privire la psihicul lui.
Împrejurarea că defunctul ar fi avut discernământul mult diminuat, nu echivalează cu lipsa discernământului, fiind lipsite de orice suport real susținerile recurentei în sensul că pârâții au încheiat contractul de întreținere, fără ca defunctul să fie în nevoie, cu numai două luni înainte de decesul acestuia, dobândind astfel nejustificat dreptul de proprietate asupra apartamentului defunctului.
Contractul de întreținere este o convenție nenumită, prin care o persoană numită întreținător se obligă să asigure întreținerea în natură a unei alte persoane numită întreținut, pe tot timpul vieții acesteia, iar la moartea ei să o înmormânteze după datină, iar această persoană întreținută îi transmite în schimb un bun, mobil sau imobil.
Acest contract este un contract cu titlu oneros, ambele părți urmărind un interes patrimonial propriu, constând în primirea prestației celeilalte părți și este și un contractintuitu personaedeoarece el se încheie, de cele mai multe ori, în considerația calităților personale ale părților, care trebuie, de cele mai multe ori, să conviețuiască și să stabilească între ele relații adesea asemănătoare cu cele din cadrul unei familii.
De asemenea contractul de întreținere are caracter aleatoriu, întinderea în timp a obligației întreținătorului depinzând de durata vieții întreținutului, în funcție de care fiecare dintre părți are șansa de a câștiga sau riscul de a pierde, săvârșind o prestație de o valoare mai mică sau mai mare decât contraprestația celeilalte părți.
În atare situație împrejurarea că defunctul a încheiat un contract de întreținere cu fiica persoanei care s-a ocupat de întreținerea acestuia din 1993, de la începutul bolii sale, nu constituie un abuz moral, alegerea de către defunct a acestor persoane fiind probabil bazată pe încredere, și evident în considerația calităților personale, iar survenirea decesului la două luni de zile de la data încheierii actului nu putea fi prevăzută de nici una din părțile contractante.
Trebuie menționat că înafară de lipsa semnăturii, și respectiv de lipsa discernământului defunctului, contractul nu a mai fost atacat pentru alte motive, așa încât celelalte aspecte referitoare la calitatea de bun comun al apartamentului ce face obiectul întreținerii și cu privire la neprestarea întreținerii, sunt irelevante, față de dispozițiile art. 294 Cod procedură civilă, întrucât nu au fost invocate la instanța de fond.
De altfel, din înscrisul depus în xerocopie la dosar de către reprezentantul intimaților intitulat "Declarație", datată și semnată de reclamanta recurentă la data de 02.05.2001, rezultă în esență că până la acea dată recurenta susținea că nu a formulat personal nici o plângere penală împotriva doamnei și că a fost informată că s-a făcut o astfel de plângere de către alte rude ale acesteia.
Pentru toate aceste considerente, instanța în temeiul art. 312 al. 1 raportat la art. 304 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, menținând în totalitate decizia atacată, ca fiind legală și temeinică.
Fiind în culpă procesuală, recurenta va fi obligată în temeiul art. 274 Cod procedură civilă să plătească intimaților 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în C-N,-, județul C, în contradictoriu cu intimații și, ambii cu domiciliul în O,-,. 42, județul B și, domiciliată în O, nr.6,. 1, județul B, împotriva deciziei civile nr. 97/A din 12 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părților intimate și suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 11 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
emnează cu opinie separată
- judecător fond -
- judecători apel -
-
- redactat decizie - judecător - 9 mai 2008
- dactilografiat grefier - - 9 mai 2008-2 ex.
Opinia separată a doamnei judecător - 9 mai 2008
Contrar opiniei majoritare, opinez că se impunea admiterea recursului, casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel, pentru completarea probațiunii.
În opinia mea, apreciez că instanța de apel n-a respectat dispozițiile obligatorii ale instanței de recurs -art. 315 Cod procedură civilă- că în caz de casare hotărârea instanței de recurs este obligatorie și asupra necesității administrării unor probe, ori, instanța de recurs a dispus în rejudecare să se completeze probațiunea cu o nouă expertiză sau contraexpertiză. Aceasta se impunea cu atât mai mult - măcar completarea expertizei-, având în vedere că majoritatea probelor testimoniale și înscrisuri au fost administrate după efectuarea acelei expertize. Mai mult și expertiza, alături de concluzii, arată că în caz de completare a probațiunii urmează să completeze și expertiza, în funcție de aceste probe.
De altfel, și multitudinea înscrisurilor depuse, chiar în recurs, impunea acest lucru, instanța neputându-se substitui unei expertize de specialitate.
Un alt aspect pentru care apreciez că se impunea casarea cu trimitere este necesitatea administrării și a altor probe, în condițiile în care, de altfel, probele, inclusiv expertiza grafologică și medico-legală psihiatrică au fost solicitate prin acțiunea introdusă.
Astfel, în ceea ce o privește pe reclamanta recurentă, printr-un script depus în copie la dosar, datat la 02.05.2001, aceasta arată că n-ar fi formulat plângere penală și nici nu are pretenții, deși există act autentic pentru deschiderea succesiunii și procură autentică.
Mai mult, reprezentanta recurentei a susținut că respectiva declarație nu reprezentat voința neviciată a recurentei. Oricum, cred că se impunea lămurirea acestor aspecte, inclusiv susținerea din declarație că nu are pretenții, pentru că în cazul în care se referă și la neacceptarea succesiunii, după antecesorii săi, se poate pune în discuție și calitatea procesuală în cauză.
Având în vedere că într-adevăr imobilul a fost achiziționat pe timpul căsătoriei părinților recurentei -contractul de vânzare-cumpărare nr.6/1975-fila 87 dosar fond, se impunea lămurirea acestor aspecte-interogatoriul luat reclamantei, chiar prin comisie rogatorie, aceasta și ca urmare a susținerilor intimaților, că de fapt reclamanta nu ar avea pretenții.
La fel, în opinia mea au rămas de lămurit anumite aspecte legate de contractul de întreținere- în condițiile în care defunctul avea posibilități materiale suficiente: pensie, sume în lei și valută în bancă-conform procesului-verbal încheiat la revenirea de la Z, ori, având posibilități materiale peste medie, nu era obligat să înstrăineze nuda proprietate a imobilului- practic tot imobilul la deces și mai ales fiicei persoanei angajate de primărie cu contract pentru îngrijirea acestuia.
Toate aceste aspecte apreciez că trebuiau soluționate, chiar în condițiile în care se putea invoca vechimea dosarului și implicit termenul rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pronunțarea soluției după lămurirea tuturor aspectelor juridice, având în vedere că art. 6 sus enunțat face referire atât la termen rezonabil cât și la proces echitabil.
Ori, aflarea adevărului, este, în opinia mea, cea ce trebuia, să fie mai presus de orice, în acest sens fiind și prevederile art. 129 Cod procedură civilă, judecătorul fiind obligat să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului și va putea ordona administrarea probelor necesare chiar dacă părțile se împotrivesc, toate acestea nu vin în contradicție cu reglementările internaționale.
judecător
Președinte:Aurora PopaJudecători:Aurora Popa, Maria Galeș, Florica Roman
