Anulare act. Decizia 63/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNI
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 63/
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: George PopaJUDECĂTOR 2: Irina Alexandra Boldea
JUDECĂTOR 3: Vioricavicepreședintele Curții de Apel
Judecător - - --
Grefier - - grefier șef secție
-.-.--.-.-
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare a deciziei civile nr. 257/R din 21.04.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr- formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimațiiPRIMARIA MUN.G - PRIN PRIMAR,, și..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru contestatoare avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Av. pentru contestatoare depune la dosar chitanța nr. - din 05.01.2009 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10,00 lei și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei. Întrebată fiind, precizează că prezenta contestație în anulare este întemeiată pe dispozițiile art.318 pct.1 Cod procedură civilă.
Susține că decizia a cărei contestație în anulare se cere este imposibil de executat, deoarece mutarea sau orice modificare a peretelui de la subsol pentru ceda reclamanților suprafața de 13,60. afectează întregul corp de imobile, inclusiv cele aflate la etaj și acoperișul. Această hotărâre nu poate fi pusă în executare în natură, deoarece s-ar impune mutarea peretelui din subsolul clădirii, care susține și etajul și este posibil ca suprafața de 13,60 să fie aferentă scării de acces în imobil, către subsol, care nu a fost măsurată de expert.
Pentru a convinge instanța că nu există identitate de imobile și diferențe de suprafețe, înțelege să facă unele precizări, sens în care arată că imobilul solicitat a aparținut autoarei reclamanților, dreptul acesteia izvorând în urma partajului succesoral din 1932 ce s-a materializat în lotul 4/IV. Prin contractul de vânzare-cumpărare Primăria mun. vândut din întreg imobilul 2 camere și suprafața de 34 mp defunctei, autoarea contestatoarei, imobil ce face parte din lotul 3/III.
Susținerile din prezenta contestație fac parte din motivul de recurs invocat în sensul că instanța dat mai mult decât s- cerut, iar decizia Curții de Apel deși temeinică și legală în esență, cuprinde și un element material reținut în mod greșit, care a determinat soluția pronunțată corect - suprafața de 13,60. - instanța trebuind să respingă acțiunea introductivă reclamanților în contradictoriu cu și Primăria mun.G, ca nefondată.
Solicită în concluzie, admiterea contestației în anulare și soluționarea litigiului prin admiterea recursului declarat de și Primăria mun. G, cu consecința respingerii ca neîntemeiate a cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 14583/25.09.1997. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, față de motivele invocate și încadrarea în drept, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității contestației în anulare.
Av. pentru contestatoare, susține că, așa cum a fost pronunțată decizia, această cale este admisibilă.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, înregistrată la Curtea de Apel Galați sub nr-, formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimații Primăria Municipiului G, și.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea de față, contestatoarea a solicitat anularea deciziei civile nr. 257 din 21.04.2008 a Curții de Apel Galați, susținând în esență, că aceasta este rezultatul unei greșeli materiale evidente care face imposibilă punerea sa în executare întrucât mutarea sau orice modificare a peretelui de la subsolul imobilului în litigiu în scopul de a ceda intimaților suprafața de 13,60 mp ar afecta întreaga clădire, inclusiv etajele superioare și acoperișul.
În consecință, contestatoarea a solicitat anularea deciziei și rejudecarea recursului în sensul admiterii acestuia așa cum a fost formulat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă.
La termenul din data de 27.01.2009, Curtea, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității contestației formulate.
Excepția este întemeiată urmând a fi admisă cu consecința respingerii contestației în anulare ca inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege prin care se urmărește anularea unei hotărâri irevocabile dacă la pronunțarea ei nu au fost observate neregularități ale actelor de procedură ori dacă hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență (art. 317 Cod procedură civilă), când dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare (art. 318 Cod procedură civilă).
Prevederea cuprinsă în art. 318 potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului cum ar fi respingerea greșită a unui recurs ca fiind tardiv formulat, anularea greșită a recursului ca netimbrat sau altele asemănătoare pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Or, verificând motivele invocate de contestatoare în susținerea cererii sale, Curtea constată că acestea nu se încadrează în dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, ele vizând însuși fondul litigiului, petenta considerând că hotărârea astfel pronunțată de către instanța de recurs este nelegală neputând fi pusă în executare.
Verificarea aspectelor invocate de contestatoare presupune reanalizarea fondului pricinii și a probelor administrate, lucru care nu este permis în calea de atac a contestației în anulare.
Contestația în anulare nu reprezintă un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșită, dată în recurs, întrucât instanța investită cu soluționarea acesteia este ținută să verifice numai dacă există vreunul dintre motivele limitativ prevăzute de lege fără a putea examina justețea soluției pronunțate.
În consecință, constatând că nu există o greșeală materială în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 318 alin. 1 teza 1 Cod procedură civilă, și că, în realitate, ceea ce se dorește de către contestatoare este rejudecarea recursului, nemulțumită fiind de soluția adoptată, Curtea urmează a reține că prezenta cale de atac este inadmisibilă, astfel încât va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare a deciziei civile nr. 257/R din 21.04.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr- formulată de contestatoarea .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.și tehnoredactat motivare /26.02.2009
decizie VM/27.02.2009
2 ex./27.02.2009
Președinte:George PopaJudecători:George Popa, Irina Alexandra Boldea, Viorica