Anulare act. Decizia 642/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 642
Ședința publică de la 26 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 2: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 3: Maria Cumpănașu
Grefier - -
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr. 447 din 19 mai 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, C, CONSILIUL JUDEȚEAN D - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații G, ambii reprezentați de avocat, consilier juridic, pentru intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, lipsind contestatorul și intimații C, CONSILIUL JUDEȚEAN D - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII
Procedura legal îndeplinită,
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat, pentru intimații G, depune întâmpinare și extras de pe site-ul Ministerului Justiției privind cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești având ca parte pe intimați.
Se comunică un exemplar al întâmpinării reprezentantului intimatei PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C care nu solicită acordarea unui termen pentru aoo bserva.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra contestației în anulare de față.
Apărătorul intimaților G, arată că greșeala materială la care se face referire în motivele contestației în anulare nu este o greșeală materială în sensul celor la care face referire art. 318 Cod procedură civilă.
Cu privire la cel de-al doilea motiv al contestației în anulare, referitor la " neanalizarea motivelor de recurs", atât timp cât aceste motive nu sunt menționate concret, susține că este neîntemeiat.
În raport de cele arătate, pune concluzii de respingere a contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C arată că motivele contestației în anulate invocate nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă, motiv pentru care solicită respingerea contestației în anulare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
La data de 17.11.2006 reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului C, G, Consiliul Județean D - Sector Servicii Publice și C, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 13125/30.08.2006 emisă de Primarul Municipiului
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că Primarul Municipiului Cae mis la 30.08.2006 dispoziția nr. 13125 prin care a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. 5 situat în imobilul din C, B, -b,. 4, către pârâții G și și că, această dispoziție a fost emisă, după ce mai întâi Primăria Municipiului Cae mis dispoziția nr. 42497/28.02.2003 prin care a respins cererea de restituire în natură a aceluiași imobil (apartament).
Că, această primă decizie a intrat în circuitul civil producându-și efectele, astfel încât, Primarul Municipiului C nu putea la un interval de 3 ani să emită oad oua dispoziție, cu atât mai mult cu cât aceasta este contradictorie cu prima, privind același imobil și aceleași părți.
Cu alte cuvinte, s-au emis în 2003 și apoi în 2006 două dispoziții care rezolvă în mod diferit una și aceeași notificare, cu privire la același bun imobil (apartament).
În atare situație, cea de-a II-a dispoziție cu nr. 13125/30.08.2006 este lovită de nulitate absolută.
Pârâții Gh. și au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea acțiunii reclamantului.
Prin sentința civilă nr.7792 din 30.05.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă acțiunea formulată de reclamant, constatându-se nulitatea absolută a Dispoziției nr.13125/30.08.2006, emisă de Primăria Municipiului
S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că la data de 11.10.2001 a emis notificarea cu nr. 729/N/2001 către Primăria Municipiului C, la solicitarea pârâtului., prin care solicitau măsuri reparatorii, potrivit Legii nr.10/2001, în legătură cu apartamentul proprietate personală situat în C, B, -b,. IV,. 5.
Prin decizia civilă nr. 102/27.01.2006 a Tribunalului Dolj, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 02.11.1990 încheiat între și și și înregistrat sub nr. 571/1990.
Cu privire la cererea de reexaminare a acestei decizii, instanța a reținut că prin dispozițiile Legii nr.10/2001 modificată, nu există nici un temei legal pentru o astfel de "cerere de reexaminare", singura posibilitate a pârâților, fiind aceea a contestației, potrivit art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001.
S-a mai reținut că Primăria Municipiului C nu are suport legal să emită o altă decizie, în speță nr. 13125/30.08.2006 în același caz, fără să solicite mai întâi instanței de judecată anularea primei decizii, respectiv cea cu nr. 42497/28.02.2003, potrivit dispozițiilor art.26 alin.4 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea. 247/2005.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel pârâții G și și pârâta Primăria Municipiului C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 62/07 februarie 2008, Tribunalul Dolja admis apelurile formulate de pârâții G și, precum și de pârâta Primăria Municipiului C, a schimbat în tot sentința civilă, în sensul că a respins acțiunea formulată, și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că întrucât pârâții au triumfat în acțiunea în constarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat de reclamant potrivit Legii nr.112/1995, nu mai subzistă unicul impediment la restituirea în natură, astfel încât, cea de-a doua dispoziție emisă la data de 30.08.2006 de Primăria Caa vut la bază decizia Tribunalului Dolj nr.102/27.01.2006,în acest mod fiind asigurată o reparație echitabilă față de proprietarii deposedați abuziv, ca urmare a aplicării prevederilor Decretului nr. 223/1974.
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
A susținut că instanța de apel a apreciat în mod greșit că cea de-a doua dispoziție este valabilă, întrucât are la bază decizia nr. 102/27.01.2006 a Tribunalului Dolj, această hotărâre nedispunând asupra notificării formulate în baza Legii nr.10/2001.
Că, în aceste condiții, potrivit art. 26 din Legea 10/2001, în soluționarea notificării se emite o singură dispoziție, care este supusă controlului instanței de judecată, organul emitent nemaiavând posibilitatea să revină asupra actului jurisdicțional, odată intrat în circuitul civil, în temeiul principiului irevocabilității actelor juridice.
Astfel, cum prin perimarea contestației formulată față de prima dispoziție, emisă în anul 2003, aceasta a rămas în vigoare, primăria nu mai avea posibilitatea legală să revină asupra ei.
O a doua critică s-a referit la concluzia eronată a instanței de apel privind forma măsurilor reparatorii solicitată de notificatori, din conținutul cererii adresate în baza Legii nr.10/2001 rezultând, fără echivoc, că aceștia au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, iar unitatea deținătoare avea obligația să respecte principiul disponibilității și să se pronunțe în limitele determinate de solicitanți.
Tribunalul nu a analizat caracterul preluării bunului imobil care în speță, a fost cu titlu valabil, statul devenind proprietar în temeiul unui act normativ în vigoare - Decretul nr. 223/1974 - și cu respectarea tuturor condițiilor impuse de acesta, astfel că bunul a ieșit din patrimoniul persoanei fizice, iar noul dobânditor putea să dispună în mod liber de bun, situația fiind similară cu cea reglementată de art.1 din Decretul - lege nr. 61/1990.
S-a mai arătat că titlul de proprietate al reclamantului nu contravine dispozițiilor Legii nr. 85/1992, ci a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
A solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei din apel, în sensul respingerii apelului și a menținerii sentinței civile ca temeinică și legală.
În drept, au fost invocate dispozițiilor art. 304, pct. 7,8 și 9, Cod pr. civilă.
Intimații pârâți au formulat întâmpinare la data de 19.05.2008, solicitând respingerea recursului, cu motivarea că cea de-a doua dispoziție a cărei nulitate s-a solicitat a fost emisă corect în executarea hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare al pârâților.
În ședința publică din 19.05.2008, Curtea a pus în discuția părților excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, excepție de ordine publică invocată de pârâți la prima instanță.
Prin decizia civilă nr.447 din 19 mai 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- s-a respins recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 62/07.02.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții G, Primăria Municipiului C, C și Consiliul Județean D - Direcția Județeană de Pază și Servicii
S-a reținut că terțele persoane pot contesta dispozițiile emise în favoarea persoanelor îndreptățite în procedura Legii nr. 10/2001, în măsura în care justifică un drept și un interes propriu, în acest sens pronunțându-se și instanța supremă în decizii de speță ( decizia civilă nr. 4108/18.05.2005 ).
În speță, reclamantul, al cărui contract de vânzare - cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 a fost constatat nul absolut în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 102/17 ianuarie 2006 Tribunalului Dolj și a redevenit astfel chiriaș potrivit art.6 din OUG nr. 40/1999, își poate justifica interesul în promovarea unei acțiuni în nulitatea dispoziției primarului de restituire în natură, dintr-o dublă perspectivă.
Astfel, reclamantul poate invoca, fie că situația sa locativă ar fi mai favorabilă dacă imobilul ar rămâne în administrarea unității administrativ - teritoriale, fie că are un drept la cumpărarea imobilului, pe care și-l poate exercita cu preemțiune.
Cât privește prima ipoteză, s- constatat că drepturile locative al reclamantului - chiriaș sunt identice atât în situația în care locator este proprietarul căruia i s-a restituit imobilul în procedura Legii nr.10/2001, cât și în situația în care bunul ar rămâne în administrarea Primăriei.
Potrivit art.15, alin.1, din Legea nr.10/2001, reclamantul poate beneficia de drepturile conferite de încheierea contractului de închiriere pentru o perioadă de 5 ani, calculată de la data rămânerii irevocabile a hotărârii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare perfectat în condițiile Legii 112/1995.
Aceasta înseamnă că față de pârâții proprietari reclamantul are calitatea de chiriaș până în anul 2011, respectiv 5 ani de la data de 27 iunie 2006 ( data pronunțării decizie civile nr. 2279/2006 a Curții de APEL CRAIOVA, prin care s-a respins recursul împotriva decizie civile nr. 102/27.01.2006 a Tribunalului Dolj ).
Or, în ipoteza în care dispoziția emisă în anul 2006 s-ar anula și s-ar menține efectele primei dispoziții emisă în anul 2003, bunul imobil nefiind restituit în natură persoanelor îndreptățite, acesta ar rămâne în administrarea unității administrativ - teritoriale, iar obligația acesteia de a respecta contractele de închiriere subzistă pentru același interval de timp.
Cât privește cel de-al doilea aspect sub care se poate analiza interesul reclamantului în desființarea Dispoziției nr. 13 125/30.08.2006, respectiv dreptul de preemțiune la cumpărarea imobilului, s-a reținut că, potrivit art. 9, alin. 1 din Legea nr.112/1995, chiriașii titulari ai contractelor de închiriere pentru apartamentele care nu se restituie în natură, pot opta pentru cumpărarea acestora, cu plata integrală sau în rate.
Art. 42, alin. 3, din legea 10/2001 prevede că imobilele cu destinație de locuință care nu se restituie persoanelor îndreptățite, ci rămân în administrarea deținătorului actual, pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune.
Potrivit art. 52 din Legea nr.10/2001, orice dispoziții contrare acestei legi, se abrogă.
Din analiza comparativă a celor două texte de lege, este evident că dispozițiile art. 9 alin 1 din Legea nr.112/1995 au fost înlocuite cu cele ale art. 42 alin 3 din legea 10/2001, pentru că ambele texte de lege reglementează aceeași situație juridică, adică situația chiriașilor din imobilele nerestituite foștilor proprietari și rămase în fondul locativ de stat.
Cum două acte normative nu pot conține prevederi diferite în aceeași materie, legea nouă abrogând implicit dispoziția cuprinsă în actul normativ mai vechi, ceea ce înseamnă că potrivit noii legislații chiriașii au un drept de preemțiune la cumpărarea imobilelor ce nu se restituie foștilor proprietari, nu și dreptul de a cere unității administratoare să le vândă locuința.
Această concluzie derivă din maniera de redactare a prevederilor art. 42 alin 1 și 3 din Legea 10/2001, așa cum au fost modificate prin Legea nr.247/2005, care nu instituie o obligație a unității deținătoare de a proceda la vânzarea unor astfel de imobile, ci reglementează doar posibilitatea înstrăinării, oportunitatea unui astfel de act de dispoziție rămânând la latitudinea unității deținătoare.
Doar în situația în care unitatea administrativ teritorială ar hotărî vânzarea bunului imobil, chiriașii ar avea un drept de preemțiune la cumpărarea lui, neavând însă nici o pârghie legală de a constrânge deținătorul să procedeze la înstrăinare.
În consecință, dreptul de a cumpăra cu prioritate este doar unul eventual, virtual, nefiind născut la data cererii de chemare în judecată și nici ulterior, pe parcursul soluționării litigiului, ceea ce înseamnă că nici interesul în formularea prezentei acțiuni nu este născut și actual.
Excepția lipsei de interes este o excepție de fond peremtorie, a cărei admitere tinde la respingerea acțiunii și împiedică analiza în fond a cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul, susținând că soluția dată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale, invocarea excepției lipsei de interes neavând nici o legătură cu prezenta cauză.
A susținut de asemenea, că instanța nu a analizat nici ul dintre motivele de recurs formulate.
Intimații G și au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației în anulare, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 318 Cod pr. civilă.
Contestația în anulare este nefondată.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în situațiile limitativ prevăzute de art. 317 și 318 Cod pr. civilă.
Deși contestatorul nu precizează temeiul legal al contestației formulate, din conținutul acesteia rezultă în mod incontestabil că acesta se prevalează de dispozițiile art. 318 Cod pr. civilă.
Potrivit art. 318 alin. 1 Cod pr. civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În speță, nu se regăsește nici una din cele două situații, la care face referire art. 318 Cod pr. civilă.
Astfel, greșeala materială vizată de art.318 Teza I Cod pr. civilă trebuie să fie de ordin procedural, deci o greșeală de fapt, nicidecum o greșeală de interpretare a probatoriilor sau o greșeală de judecată.
În speță, nu a fost săvârșită o greșeală de ordin procedural care să poată fi îndreptată pe calea contestației în anulare, deoarece Curtea a respins recursul declarat de reclamantul, reținând că acțiunea formulată de acesta este lipsită de interes.
Soluția instanței de recurs este rezultatul examinării cu prioritate a excepției lipsei de interes, în raport de prevederile art. 6 din OUG nr.40/1999 și art. 15 alin. 1 din Legea nr.10/2001, excepția menționată fiind o excepție de fond peremtorie, care implică în mod obligatoriu o cercetare a tuturor aspectelor ce țin de rezolvarea excepției, implicit o judecată pe fondul acesteia.
Susținerile contestatorului vizează modalitatea de soluționare a recursului prin prisma excepției lipsei de interes a acțiunii promovată de reclamant, implicit modalitatea de judecată a cauzei.
Aceste susțineri nu pot fi însă cenzurate pe calea contestației în anulare, întrucât ele au intrat în puterea lucrului judecat prin soluția dată în recurs.
În speță nu sunt incidente nici dispozițiile art. 318 Teza a II-a Cod pr. civilă, deoarece, în condițiile în care acțiunea a fost respinsă ca lipsită de interes motivele de recurs ce vizau fondul cauzei nu se mai impuneau a fi analizate.
Față de această situație, contestația în anulare este nefondată și urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr. 447 din 19 mai 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți G, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, C, CONSILIUL JUDEȚEAN D - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 august 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.judec.-
Tehn./2 ex.
01.09.2008
Jud.rec.-
Președinte:Costinela SălanJudecători:Costinela Sălan, Oana Ghiță, Maria Cumpănașu
