Anulare act. Decizia 672/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul II recurs

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.672/2008-

Ședința publică din data de 23 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Maria Galeș

- -

- JUDECĂTOR 2: Dana Cigan

- -

- JUDECĂTOR 3: Ioan Lazăr

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulate de revizuienta, domiciliată în, nr. 184, județul B, în contradictoriu cu intimații - și, ambii cu domiciliul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 251/R din 19 februarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-, prin care a fost menținută în întregime încheierea din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta intimaților --personal și -lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.21/22.04.2008 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind revizuienta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezenta cerere de revizuire este legal timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru, achitată conform chitanței seria - nr. 107-1-73/16.04.2008 emisă de Primăria Municipiului O-Direcția Finanțe Locale și timbre judiciare în valoare de 0,3 lei, precum și faptul că la dosarul cauzei a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 16.04.2008 o cerere de amânare din partea revizuientei, care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării, după care:

Reprezentanta intimaților se opune la amânarea cauzei, având în vedere data la care revizuientei i-a fost înmânată citația pentru acest termen de judecată.

Instanța, respinge cererea de amânare formulată de revizuientă, având în vedere data la care revizuientei i-a fost înmânată citația pentru acest termen de judecată.

Reprezentanta intimaților arată că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra cererii de revizuire de față.

Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.

Reprezentanta intimaților solicită respingerea prezentei cereri de revizuire ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra cererii de revizuire de față, instanța constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 251/R din 19 februarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-, s-a respins ca inadmisibil recursul civil declarat de recurenta, în contradictoriu cu intimații și -, împotriva încheierii de ședință din 07 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost menținută în întregime.

Partea recurentă a fost obligată să plătească părții intimate suma de 200 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de recurs a reținut următoarele considerente:

Astfel, potrivit art. 299 alineat 1 coroborat cu art. 282 aliniat 2 Cod procedură, civilă, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel și nici recurs, decât o dată cu fondul, cu excepția cazului în care prin ele s-a întrerupt cursul judecății.

Întrucât prin încheierea atacată instanța nu a întrerupt sau suspendat judecarea cauzei, ci a dispus doar amânarea acesteia, rezultă că nu sunt întrunite cerințele cuprinse în textele de lege mai sus evocate pentru admisibilitatea căii de atac.

Pe cale de consecință, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă s-a respins recursul ca inadmisibil.

Împotriva deciziei de respingere a recursului ca inadmisibil, recurenta a formulat o cerere de revizuire, invocând generic prevederile art. 322-328 Cod procedură civilă, fără însă a detalia motivul legal pe care își întemeiază cererea.

Analizând actele dosarului se constată că recursul a vizat încheierea din 7 noiembrie 2007, prin care în cauză s-a fixat termen pentru 9 ianuarie 2008, dispunându-se administrarea probelor pe care completul le-a considerat necesare, calea de atac extraordinară fiind în mod corect respinsă ca inadmisibilă, în condițiile în care o astfel de încheierea este supusă recursului doar odată cu fondul.

Recursul fiind inadmisibil nici revizuirea nu poate fi cercetată, indiferent de motivele care ar fi invocate, astfel încât nici nu s-a mai acordat un al doilea termen de judecată, deși revizuienta a formulat o cerere în acest sens.

Intimații au solicitat cheltuieli de judecată, care însă nu vor fi acordate, deoarece nu s-a făcut dovada cuantumului acestora.

Dosarul urmează să se întoarcă la Tribunalul Bihor în vederea soluționării apelului declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată cererea de revizuire declarată de revizuienta, domiciliată în, nr. 184, județul B, în contradictoriu cu intimații - și, ambii cu domiciliul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 251/R din 19 februarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 23 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

- judecători -

- redactat decizie - judecător -19.05.2008

- dactilografiat grefier - 19.05.2008-2 ex.

Președinte:Maria Galeș
Judecători:Maria Galeș, Dana Cigan, Ioan Lazăr

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 672/2008. Curtea de Apel Oradea