Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 682/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul II recurs

dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 682/2008-

Ședința publică din data de 23 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Maria Galeș

- -

- JUDECĂTOR 2: Dana Cigan

- -

- JUDECĂTOR 3: Ioan Lazăr

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în comuna, sat., nr. 106, județul B, împotriva sentinței civile nr. 871/LM din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă intimatul contestator G-personal, lipsă fiind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosarul cauzei s-a depus prin Serviciul Registratură, la data de 15.04.2008 întâmpinare din partea intimatului, după care:

Întrebat fiind, intimatul arată că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului de față.

Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Intimatul solicită respingerea recursului declarat de partea recurentă, menținerea hotărârii atacate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 871/LM din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis contestația formulată de contestatorul G, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, și în consecință:

S-a dispus anularea deciziei nr.21766 din 1 iulie 2007, emisă de intimată, pe seama contestatorului și intimata a fost obligată să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, sens în care intimata a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea contestatorului.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Astfel, pentru a se realiza o corelare între pensiile pensionarilor indiferent de data înscrierii acestora la pensie astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie" precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 4 din 03.02.2005.

Conform art. 1 din OUG nr. 4/2005 pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgentă.

Conform art. 2 din același act normativ recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Din coroborarea acestor texte de lege rezultă indubitabil că pentru pensiile stabilite anterior datei de 1.04.2001, determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii 19/2000. Ori, contestatorul a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă la data de 18.01.1983, fiind pensionat în temeiul dispozițiilor Legii 3/1977.

Este adevărat că în conformitate cu art. 2 din Normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechime integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, însă aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile întrucât pe lângă faptul că acest act normativ are o forță legislativă inferioară ordonanței de urgență este și anterior adoptării OUG nr.4/2005 care consacră principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie". Prin urmare normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 sunt implicit abrogate prin intrarea în vigoare a OUG 4/2005. Nu se poate vorbi despre o retroactivitate a legii civile prin aplicarea Legii 19/2000 și pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a acestui act normativ ci, este vorba de aplicarea principiului "aplicării imediate a legii noi", recalcularea pensiilor realizându-se cu începere de la data intrării în vigoare a OUG nr.4/2005. De altfel, pentru a se realiza o uniformizare între pensiile pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 cu pensiile pensionarilor înscriși la pensie după intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000 era imperios necesar a se aplica o legislație unitară, sens în care a fost adoptată OUG 4/2005 care face trimitere pentru toți pensionarii indiferent de data înscrierii la pensie la dispozițiile Legii 19/2000. Dacă s-ar aplica art. 2 din normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 care prevede aplicabilitatea mai multor acte normative în funcție de data înscrierii la pensie, scopul urmărit de legiuitor de a se uniformiza pensiile pensionarilor, nu va fi realizat niciodată întrucât s-ar aplica acte normative care prevăd condiții diferite pentru pensionare și implicit și un cuantum diferit al pensiilor în funcție de data înscrierii la pensie între pensionarii care îndeplinesc condiții egale de pensionare.

În concluzie, tuturor pensionarilor indiferent de data înscrierii la pensie urmează să li se aplice dispozițiile Legii nr.19/2000.

Conform art. 43 al. 1 din Legea nr.19/2000 asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit. și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, începând cu vârsta de 45 de ani.

Conform art. 20 lit. a din Legea nr.19/2000 locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă.

Din dosarul de pensie a contestatorului rezultă că a desfășurat activitate în subteran o perioadă de peste 20 de ani.

Prin urmare, s-a reținut faptul că, contestatorul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 43 al. 1 din Legea nr.19/2000 și art.20 lit. a din Legea 19/2000.

Conform art. 77 al.2. din Legea nr. 19/2000 în situația asiguraților prevăzuți la art.43 și 47, la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole. Ori, art. 43 al. 1 din Legea nr.19/2000 prevede un stagiu de cotizare de 20 de ani.

Prin urmare intimata Casa Județeană de Pensii a determinat greșit punctajul mediu anual al contestatorului prin împărțirea numărului de puncte obținut de asigurat la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani încălcând astfel dispozițiile art.77 al. 2 coroborat cu art. 43 al. 1 și art. 20 lit. a din Legii nr. 19/2000.

Față de aceste considerente instanța de fond a admis contestația formulată de contestator conform dispozițiilor hotărârii recurate.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Dreptul la pensie al contestatorului a fost stabilit prin decizia nr. 4137/01.02.1968. Prin decizia nr. 21766 din data de 01.07.2007 contestatorului intimat i-au fost recalculate drepturile de pensie, în urma recalculării rezultând un punctaj mediu anual de 1.93280 puncte, punctaj care înmulțit cu valoarea punctului de pensie a determinat cuantumul pensiei contestatorului, avându-se în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 ani, conform Legii nr. 19/2000.

Potrivit OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea nr.78/2005, s-a dispus expres faptul că, la condiții egale de pensionare, pensiile trebuiesc să fie egale indiferent de anul în care beneficiarul a ieșit la pensie, principiu de altfel esențial în această materie ce nu poate fi înlăturat, ori neluat în considerare de către instanță, cu atât mai mult cu cât acest act normativ cel reglementează a fost emis ulterior HG 1550/2004 și aprobat printr-o lege ce este un act superior unei hotărâri de Guvern, aspect corect sesizat de instanța de fond.

Aplicarea ad literam a HG 1550/2004 ar însemna implicit încălcarea principiului impus de OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005 ceea ce ar contraveni chiar principiului constituției, cel ce reglementează egalitatea de tratament, corect instanța de fond apreciind că Legea nr. 19/2000 se aplică tuturor pensionarilor indiferent de data la care li s-a deschis dreptul la pensie, altfel ar exista o discriminare vădită a celor pensionați în baza vechii Legi nr. 3/1977 și celelalte categorii pensionați în baza actualei Legi nr. 19/2000.

Raportat la considerentele expuse, cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor și principiilor legal expuse a conchis instanța de fond că intimatului, îi sunt aplicabile dispozițiile art. 43 alin. 3 din Legea 19/2000, întrucât acesta a realizat un stagiu de cotizare de 20 ani în zona I de muncă, expus la radiații, criticile fiind neavenite.

Față de cele arătate mai sus nefiind incidente dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul și în consecință va menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.

Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în comuna, sat., nr. 106, județul B, împotriva sentinței civile nr. 871/LM din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

- judecători fond -

- redactat decizie - judecător -20.05.2008

- dactilografiat grefier -20.05.2008-2 ex.

Președinte:Maria Galeș
Judecători:Maria Galeș, Dana Cigan, Ioan Lazăr

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 682/2008. Curtea de Apel Oradea