Anulare act. Decizia 673/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(202/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.673
Ședința publică de la 16 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Stere Learciu
JUDECĂTOR 2: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 3: Mariana
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol pronunțarea recursului declarat de recurenta pârâtă SC SA U, împotriva deciziei civile nr.145 A din 13.12.2007, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimații pârâți SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE "TRANSILVANIA" SA, U și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
are ca obiect - anulare act.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02 aprilie 2009, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, cât și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 09 aprilie 2009 și apoi pentru data de 16 aprilie 2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
În data de 16 octombrie 2002 sub nr. 2656 pe rolul Tribunalului Ialomița, s-a înregistrat, prin declinare de la Judecătoria Urziceni, prin sentința civilă nr. 1379 din 12 septembrie 2002, acțiunea reclamanților, Constant și prin care au solicitat în contradictoriu cu pârâții SC SA U, U SA, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului B și Societatea de Investiții Financiare Transilvania SA B, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 545 din 10 august 1994 și a actului subsecvent acestuia, respectiv contractul de schimb de acțiuni contra certificate de proprietar nr. C 129 din 03 noiembrie 1994 încheiate între Asociația SA U și Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului pe de o parte, Asociația U și Societatea de Investiții Financiare Transilvania, pe de altă parte.
La termenul din 08 aprilie 2003, reclamantul a completat cererea solicitând să fie obligate pârâtele să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie construcția, și terenul aferent aflat în patrimoniul pârâtei SA SA U, motivat de faptul că aceasta a fost trecută în proprietatea statului fără nici un titlu, iar prin hotărârea nr. 10/I din 08 martie 2001 s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate asupra conacului și terenului împrejmuitor precum și asupra suprafeței de 50 ha teren arabil.
Prin sentința civilă nr. 198 din 03 iunie 2003, tribunalul a respins excepțiile, a admis în parte cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta SC SA și a obligat-o pe această pârâtă să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul - plus teren aferent, situată în U,-, județul I, așa cum s-a dispus prin hotărârea nr. 10/I din 08 martie 2001 - anexa 46 Comisiei Județene I pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Tribunalul a respins acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 545/1994 și a contractului de schimb acțiuni nr. C/129/1994.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare acțiuni nr. 545 din 10 august 1994 Fondul Proprietatea Statului B devenit Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a vândut și asociația U SA, a cumpărat 75.040 acțiuni, reprezentând 70% din capitalul social al SC U, județul
Prin contractul de schimb acțiuni contra certificate de proprietate nr. C/129 din 03 noiembrie 1994 încheiat între FPP III Transilvania (actuala Societate de Investiții Financiare Transilvania) și U s-a procedat la schimb de acțiuni contra certificate de proprietate, conform procedurii standard de privatizare a societăților comerciale mici, prin vânzarea de acțiuni, reglementată de Legea nr. 58/1991 și Normele nr.1/1992, Societatea de Investiții Financiare Transilvania deținând ca asociat un număr de 32.187 acțiuni, reprezentând 30% din capitalul social al SA SA
Întrucât reclamanții nu au arătat motivul nulității absolute a acestor contracte, tribunalul a respins acest capăt de cerere.
În ceea ce privește acțiunea în revendicare, aceasta a fost apreciată ca fiind întemeiată în contradictoriu cu pârâta SA SA U, persoană juridică posesoare a bunurilor revendicate, întrucât prin hotărârea nr.10/I din 08 august 2001 Comisiei Județene I pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în considerarea prevederilor art.51 din Legea nr. 18/1991 republicată și art. 9 și 19 din regulamentul adoptat prin HG nr.131/1991 republicat în 1993, modificat și completat prin HG nr. 180/2000, art.62, s-a validat propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru, moștenire de la defunctul G, pentru și s-a dispus înscrierea în anexa nr. 46.
În această anexă este cuprins tabelul nominal cu foștii proprietari sau, după caz, moștenitorii acestora, cărora li se restituie la cerere construcțiile de orice fel, aparținând exploatațiilor agricole și care au trecut în proprietatea statului prin efectul Decretului nr.83/1949, pentru completarea unor dispoziții din Legea nr. 187/1945, pentru înfăptuirea reformei agrare, restituire dispusă în baza art.31 alin.1 și 2 din Legea nr. 1/2000, tabel în care apar ca succesori ai defunctului G, reclamanții, și, iar la capitolul construcții și suprafața aferentă se menționează ", acarete și case de locuit", potrivit adresei de la Arhivele Statului - Filiala I nr. 690 din 20 martie 1992.
Această hotărâre s-a apreciat că reprezintă titlul de proprietate al reclamanților, astfel că acțiunea lor în revendicare împotriva posesorului neproprietar, SC SA Uaf ost constatată fondată și admisă ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC SA U, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Apelanta a susținut prin motivele de apel anulabilitatea sentinței, în temeiul art.105 alin.2 Cod de procedură civilă, întrucât a fost dată cu lipsă de procedură cu una din părțile care au avut calitatea de pârât în proces, respectiv Asociația SA
În ce privește modificarea de acțiune, formulată de reclamantul la 08 aprilie 2003, s-a susținut prin apel că a fost făcută cu mult peste prima zi de înfățișare, cu nesocotirea art.132 alin.1 Cod de procedură civilă.
În ce privește fondul cauzei, apelanta a criticat sentința, apreciind că au fost încălcate dispozițiile art. 1 din Legea nr.10/2001, deoarece reclamanții aveau posibilitatea retrocedării imobilului în litigiu, potrivit procedurii prevăzute de această lege, situație în raport de care acțiunea în revendicare este inadmisibilă.
S-a mai susținut în apel că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.480 și 645 Cod civil, raportate la art. 31 din Legea nr.10/2001, întrucât prima instanță și-a motivat hotărârea pronunțată considerând că reclamanții sunt proprietarii imobilului în baza hotărârii nr. 10/2001 a Comisiei Județene
Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001, contracțiile de orice fel aparținând exploatațiilor agricole se restituie foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, iar în cazul în care astfel de bunuri imobile nu mai există, se vor acorda despăgubiri.
În apel a formulat cerere de aderare la apel U SA, la data de 08 ianuarie 2004, cerere care a fost considerată ca fiind tardivă, de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă prin decizia civilă nr.186 din 11 februarie 2004 prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată din oficiu și s-a respins acțiunea lor, ca atare.
Astfel, actele invocate de reclamanți în susținerea acțiunii (cele două hotărâri ale Comisiei Județene Funciare I) nu constituie titlu de proprietate conform Legii nr.18/1991, ci reprezintă doar acte premergătoare emise în procedura administrativ jurisdicțională, care conferă numai vocație la reconstituirea dreptului de proprietate a acestora.
Recursul declarat de intimații - reclamanți și înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost trimis prin încheierea din data de 09 mai 2006, în dosarul nr. 10939/2004, la Curtea de Apel București, cauza fiind înregistrată la Secția a IX a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală sub nr-.
Prin decizia civilă nr.459 din 13 septembrie 2007 Curtea de Apel București - Secția a IX a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală a constatat competența funcțională a instanțelor de drept civil, a scos din cauză pârâta SA U - pentru lipsă capacitate procesuală - urmare dizolvării, a respins excepția nulității recursului pe care l-a admis, a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Ialomița.
Curtea de Apel București, urmare a decesului reclamantei, a introdus în cauză, ca moștenitoare legală, pe.
A precizat obiectul dedus judecății, ca fiind constatarea trecerii fără titlu legal în proprietatea statului, a imobilului situat în U,-, județul I, și în consecință nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare acțiuni nr. 545/1994 și contractului de schimb de acțiuni contra certificatului de proprietate nr. C/129 din 03 noiembrie 1994 - capăt de cerere intrat în puterea lucrului judecat, spre judecare râmând doar capătul de cerere privind revendicarea imobilului menționat anterior de către reclamanți, care au invocat preferabilitatea titlului lor de proprietate, ca emanând de la adevăratul proprietar și fiind mai bine caracterizat.
Decizia Curții de Apel București arată că, "în acest context, instanțele chemate a se pronunța în prezenta cauză, prin compararea titlului recunoscut, de proprietari a recurenților - reclamanți asupra imobilelor deținute de către intimata - pârâtă SC SA, nu pot ignora drepturile recunoscute acestora administrativ dar și prin hotărâre irevocabilă a unei instanțe judecătorești, ceea ce dă consistență dreptului și îl transferă din sfera unui drept potențial în cea a unui drept subiectiv recunoscut, în legătură cu care reclamanții au o speranță legitimă de a le fi respectat, în acord cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Problemele de drept dezlegate sunt obligatorii pentru tribunal conform art. 315 alin. 1 Cod de procedură civilă, și în raport de cele arătate mai sus, actele dosarului și dispozițiile legale, tribunalul a constatat apelul declarat de SC SA U, ca fiind nefondat, prin decizia nr.145/A/13.12.2007, pentru următoarele considerente:
Nu se mai poate susține, la acest moment anulabilitatea sentinței civile nr.198/3.06.2003 a Tribunalului Ialomița, invocată în apel, prin necitarea U, deoarece Curtea de Apel Bucureștia dispus irevocabil scoaterea acesteia din cauză prin decizia civilă nr.459/2007.
În raport de fazele procesuale parcurse până în prezent și indicația precisă a Curții de Apel București, de comparare a titlurilor de proprietate pentru revendicare - a fost clar că precizarea reclamantului făcută la data de 8.04.2003 privește celălalt capăt de acțiune care a intrat în puterea lucrului judecat.
În raport de dispozițiile art.315 al.1 Cod de procedură civilă, excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare, invocată de apelată, nu a mai fost de actualitate, deoarece instanța superioară a statuat definitiv cadrul procesual.
În continuare, a analizat prin comparație titlurile de proprietate: ale reclamanților, pe de o parte, și al pârâtei U, pe de altă parte.
Conform deciziei civile nr.275 din 13 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin care a respins recursul SC SA U în contradictoriu cu reclamanții din prezenta cauză, aceștia din urmă au dobândit dreptul de proprietate de la proprietarul originar G prin hotărârea nr. 10/I din 08 martie 2001 Comisiei Județene de fond funciar
Terenul și construcțiile revendicate în prezenta cauză sunt aceleași imobile cu cele susținute în hotărârea Comisiei Funciare Județene I, contestată de către SC SA U, pe care le deține.
Această identitate de imobile, reiese din expertiza efectuată pe parcursul judecății și care s-a finalizat prin decizia civilă nr. 275/2007 a Curții de Apel București.
Apelanta deține imobilele arătate în baza contractelor nr. 545/1994 și nr. C/129/1994 încheiate cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (fost Fondul Proprietatea Statului) B și respectiv Societatea de Investiții Financiare Transilvania (fost FPP), respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de fostul Minister al Agriculturii și Alimentației seria - 7 nr.1045 din 04 august 1994 și fișa corpului de construcții.
Reclamanții persoane fizice au probat dreptul lor de proprietate asupra obiectului reconstituirii cu actul de donație nr. 8292 din 29 decembrie 1930 iar temeiul preluării fiind Decretul nr. 83/1949 conform extrasului din "Situația moșiilor expropriate din cuprinsul Județului I, conform decretului nr.83 din 02 martie 1949".
Apelanta a preluat imobilele din anul 1949 și a continuat să le posede în mod abuziv, având în vedere exproprierea statului din 02 martie 1949.
Față de aceste argumente, tribunalul a preferat actul prezentat de reclamanți celui deținut de SC SA U și în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă, a respins apelul acestuia, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 145 din 13 decembrie 2007 Tribunalului Ialomița - Secția Civilă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, pârâta Uaf ormulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:
În mod greșit, s-a apreciat asupra identității de imobile, atât timp cât în cauză, nu s-a efectuat nici o expertiză tehnică și atât timp cât există acte la dosar care nu atestă această identitate de imobile: înscrisurile din care rezultă că, conacul revendicat se află într-o altă zonă, pe str. - -; de asemenea, cele din care rezultă că în apropierea imobilului vechi, se afla o biserică, aceasta neexistând în apropierea imobilului său. De asemenea, s-a arătat că nu poate exista identitate de imobile, cât timp imobilul teren care a aparținut autorului intimaților - reclamanți, măsura 3,5 ha, în vreme ce terenul revendicat de la recurentă este de doar 0,9452 ha. Nu s-au depus acte din care să rezulte identitatea solei, tarlalei și parcelei. Nu s-a avut în vedere că pe terenul respectiv, există o multitudine de construcții edificate de recurentă după 1950. Având în vedere imposibilitatea administrării probei cu expertiza tehnică în recurs, date fiind prevederile art.305 Cod de procedură civilă, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.
A invocat de asemenea, motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, privitor la articolul 1201 Cod civil, ca urmare a faptului că în prezenta cauză ar exista autoritate de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr.948/9.05.1997 a Judecătoriei Urziceni, prin care s-a respins o acțiune similară - a acelorași reclamanți.
A arătat că în acțiunea de comparare, titlul său era unul preferabil, detaliind argumentele acestei concluzii, prin raportare la art.645 Cod civil, la art.20 din Legea nr.15/1990 și la certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Astfel, a arătat că potrivit art.645 Cod civil, legea constituie un mod originar de dobândire a proprietății asupra bunurilor imobile, astfel încât pe baza principiului securității circuitului civil, la momentul adoptării Decretului nr.83/1949, titlul de proprietate al autorului intimaților a fost desființatope legis, neputând coexista în circuitul civil, două titluri de proprietate asupra acelorași bunuri. Dispozițiile legale ulterioare ale Legii nr.18/1991, au prevăzut posibilitatea restituirii acestor bunuri preluate în baza decretului menționat, foștilor proprietari, printr-o procedură specială (în care se emitea Hotărârea Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în baza căreia ulterior, se elibera titlul de proprietate). Numai titlul de proprietate intrat în circuitul civil le conferea titularilor posibilitatea de a face dovada dreptului lor și de a exercita toate atributele dreptului lor. Or, intimaților-reclamanți li se reconstituise la data promovării acțiunii, dreptul de proprietate asupra 50 ha teren, teren distinct de cel pe care se află amplasate imobilele generatoare ale prezentului litigiu. La data completării acțiunii cu capătul de cerere privind revendicarea, 16.10.2003, nu era în vigoare nici un text legal care să confere comisiilor județene, respectiv locale, competența de a retroceda construcțiile care formau "conacele", folosite ca sedii ale fostelor exploatații agricole.
Recurenta a obținut dreptul de proprietate asupra suprafeței de 0,9452 ha teren intravilan prin efectul legii - art.20 din Legea nr.15/1990, drept atestat și prin certificatul seria - - 7 nr.1045/4.08.1994 eliberat de Ministerul Agriculturii și Alimentației. Acest titlu a intrat în circuitul civil și nu a fost contestat de nici o persoană interesată. Titlul intimaților este dat de o hotărâre a Comisiei locale validată de Comisia județeană, acte administrative validate printr-o hotărâre judecătorească prin care li s-a respins acțiunea în constatarea nulității acestora.
Raportat la situația de fapt și la cadrul legislativ în vigoare la data promovării acțiunii, instanța de apel trebuia să admită apelul și să respingă acțiunea ca inadmisibilă, deoarece intimații nu fac dovada cu un titlu de proprietate emis în baza celor două hotărâri ale Comisiei Municipale și Județene, aceste hotărâri neconferind titularilor, dreptul de dispoziție asupra imobilelor respective.
De altfel, hotărârile Comisiilor de aplicare a legii fondului funciar și titlul de proprietate emis în baza acestora, au caracter constitutiv de drepturi, conform doctrinei și jurisprudenței constante.
Așadar, titlul recurentei este anterior titlului intimaților și preferabil acestuia.
A solicitat în consecință, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare sau, în subsidiar, modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii în revendicare.
Și-a întemeiat recursul, pe prevederile art.304 pct. 5 și 9 Cod de procedură civilă.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. r din Legea 146/1997.
A depus un înscris în susținerea acestei cereri de recurs.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, deoarece identitatea de imobile a fost stabilită în mod definitiv prin decizia nr.275/13.02.2007 a Curții de Apel București, care este intrată în puterea lucrului judecat. Excepția autorității de lucru judecat nu este fondată, deoarece sentința civilă nr.948/1997 a fost dată înainte de apariția Legii nr.1/2000 care a stat la baza Hotărârii nr.10/I/8.03.2001. Nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la preferabilitatea titlului recurentei.
Intimata Transilvania a formulat note scrise, prin care a arătat că prezentul recurs nu privește capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a actelor juridice și că își menține apărarea din întâmpinarea depusă în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În cauză, potrivit art.305 Cod de procedură civilă, s-a administrat proba cu înscrisuri: hotărâri judecătorești, acte de proprietate, acțiuni care fac obiectul altor dosare, schițe fotografice, extrase, articole internet, documentație topografică, adrese și s-au depus și fotografii.
La termenul de judecată din 26.02.2009, Curtea a invocat și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ialomița, de soluționare a apelului, părțile formulându-și opiniile asupra acestei excepții, la data de 2.04.2009.
Prin concluziile verbale din 19.02.2009, dezvoltate în scris prin notele scrise, recurenta a solicitat ca prezenta cale de atac să fie calificată ca și apel, întrucât tribunalul trebuia să judece în primă instanță acțiunea, cu atât mai mult cu cât valoarea obiectului cauzei are o valoare mai mare de 500.000 ron.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul, date fiind prevederile art.3 și art.299 Cod de procedură civilă.
Verificând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea apreciază recursul promovat ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Soluționând cu prioritate, conform art.137 Cod de procedură civilă, excepția de necompetență a tribunalului, de a soluționa apelul promovat împotriva unei sentințe pronunțate în fond, de aceeași instanță de judecată, Curtea o apreciază ca fiind nefondată, întrucât Tribunalul Ialomițaa aplicat în cauză, prevederile art.315 al.1 Cod de procedură civilă, conform căruia "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Astfel, prin decizia civilă nr.459/R/13.09.2007, Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală a dispus în mod expres, ca rejudecarea apelului să fie realizată de același tribunal care a soluționat și fondul, având în vedere dispozițiile tranzitorii sub imperiul cărora s-a soluționat cauza, prevăzute de art.725 al.2 Cod de procedură civilă.
Așadar, cum această dispoziție irevocabilă a fost aplicată în baza acestei prevederi legale - art.725 al.2 Cod de procedură civilă, de tribunal și în virtutea aceluiași text legal, Curtea va respinge excepția de procedură invocată, ca fiind nefondată.
Având în vedere aceste considerente, referitoare la soluționarea de către tribunal a apelului promovat, în baza dispoziției obligatorii, irevocabile a deciziei nr.459/2007 a Curții de Apel și având în vedere că împotriva unei decizii pronunțate în apel nu se poate exercita, ca și cale de atac, decât recursul, conform art.299 Cod de procedură civilă, cale de atac care a și fost intitulată astfel, Curtea constată că în mod corect prezenta cale de atac a fost calificată și judecată ca și recurs și nu ca și apel, cum a solicitat recurenta prin concluziile verbale din 19.02.2009, dezvoltate în scris prin notele scrise.
Sub aspectul recursului declarat, Curtea constată că obiectul capătului de cerere de chemare în judecată completată la 8.04.2003, îl reprezintă revendicarea imobilului situat în localitatea U,-, județ I, format din construcție () și teren în suprafață de circa 12.000. imobil trecut conform susținerilor reclamanților, în proprietatea statului, în mod samavolnic (fila 111 dosar nr.2656/2002 al Tribunalului Ialomița ).
Curtea constată că prin sentința civilă nr.198/F/2003 a Tribunalului Ialomița, pârâta Uaf ost obligată să lase petenților în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul - și teren aferent - situat în U,-, județ I, așa cum s-a dispus prin Hotărârea nr.10/I/8.03.2001 anexa 46 Comisiei Județene I, pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Or, prin Hotărârea nr.10/I/8.03.2001 anexa 46, poziția 2, s-a dispus restituirea " armanului cu acarete și case de locuit (conform adresei de la Arhivele Statului - Filiala I, nr.600/20.03.1992 - Decret nr.83/1949) - (fila 140 dosar nr.2656/2002 al Tribunalului Ialomița ).
Potrivit actului de donație nr.8292/29.12.1930, autorul reclamanților ar fi primit "3,5 hacu acarete și case de locuit situate în com. U, județul I " (fila 3 dosar nr.2656/2002 al Tribunalului Ialomița ).
Ar rezulta așadar, deși nu cu titlu de certitudine, din conținutul dispozitivului sentinței civile menționate, precum și din coroborarea sa cu cele două înscrisuri enunțate, că s-a dispus restituirea a 3,5 ha teren situat în U,-, județul
Prin motivele sale de apel, recurenta a contestat împrejurarea că nu au fost individualizate in concreto, construcțiile și suprafața de teren intravilan (fila 5 dosar nr.2908/2003 al Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă), arătând și că instanța de fond nu a administrat probe în cauză (fila 4 același dosar).
În rejudecarea apelului, Tribunalul Ialomița, prin decizia recurată în prezenta, a respins apelul ca nefondat, arătând în considerente că terenul și construcțiile revendicate sunt aceleași imobile cu cele susținute în Hotărârea Comisiei Funciare Județene I, identitate care ar reieși din expertiza efectuată pe parcursul judecății finalizate prin decizia civilă nr.275/2007 a Curții de Apel București.
Așadar, ar rezulta că tribunalul ar fi apreciat de asemenea, că obiectul material al dreptului de proprietate revendicat în prezenta cauză, l-ar constitui suprafața de 3,5 ha teren (distinct de construcțiile de pe aceasta), apreciere similară cu cea a judecătoriei care a admis integral capătul de cerere principal - revendicarea (aspect care rezultă din considerente, unde s-a precizat expres că acțiunea în revendicare este fondată, nefăcându-se nici o rezervă în privința acesteia, doar capătul de cerere privind constatarea nulității absolute fiind respins).
Or, potrivit expertizei efectuate în cadrul dosarului finalizat prin decizia civilă nr.275/13.02.2007 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, expertiză care în cadrul procesual prezent, este extrajudiciară, s-a arătat că din suprafața conacului, în prezent nu a mai rămas decât 0,9452 ha (fila 272 dosar prezent), recurenta referindu-se în motivele de recurs la aceeași ultimă suprafață indicată.
Recurenta a precizat prin motivele sale de recurs, inadvertența rezultată din această situație expusă anterior, inadvertență pe care a subsumat-o primului motiv de recurs (fila 4 dosar recurs prezent).
În baza celor expuse, Curtea constată că într-adevăr, în cauză nu s-a stabilit în mod cert obiectul material al dreptului de proprietate recunoscut prin hotărârea judecătoriei, confirmată prin decizia recurată. Astfel, Curtea constată că nu s-a delimitat exact terenul restituit, prin indicarea exactă a suprafeței, a dimensiunilor și vecinătăților. În cauză, deși în cursul judecății în fața primei instanțe de judecată s-a solicitat de către reclamanți, efectuarea unei expertize topografice având exact aceste obiective (fila 113 dosar fond), asupra căreia, deși inițial a prorogat pronunțarea, tribunalul a omis în final să se pronunțe (filele 121, 148 dosar fond).
Or, este de principiu că în cazul unei acțiuni în revendicarea imobiliară, pentru acuratețea statuării în fapt și în drept a instanțelor, expertiza topografică de identificare a imobilului este esențială pentru delimitarea certă a imobilului litigios, asupra căruia poartă toate apărările părților și în vederea neafectării cumva a exercițiului altor drepturi de proprietate asupra unor suprafețe învecinate, precum și în vederea evident, în consecință, a preîntâmpinării unor alte litigii, în caz de restituire.
Date fiind considerentele anterioare, este evident că în cauză se impune efectuarea unei expertize judiciare topografice pentru identificarea exactă a suprafeței de teren în litigiu.
Sub acest aspect, Curtea reține că, în primul rând, intimații reclamanți s-au apărat spunând că identitatea de imobil rezultă cu putere de lucru judecat din decizia civilă nr.275/2007 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă. Curtea constată că această afirmație nu are relevanță sub aspectul menționat anterior, pentru căîn discuție, este suprafața de teren aflată în posesia recurentei pârâte, pe care o revendică reclamanții, identitatea acestei suprafețe de teren cu suprafața de teren care a aparținut autorului reclamanților cu titlu de "" (C, ogradă, conform explicativ al limbii române) reprezentând un aspect distinct de cel privind delimitarea primeia.
În al doilea rând, Curtea constată că în cuprinsuldeciziei civile nr.275/2007menționate, nu se indică nicăieri, care este suprafața de teren ocupată în prezent de către pârâta reclamantă, pentru a se putea invoca cu succes, puterea de lucru judecat a unei asemenea eventuale constatări dintr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, Lipsa unei asemenea constatări este și firească, pentru că decizia civilă enunțată s-a întemeiat pe o expertiză tehnică imobiliară, care a avut drept obiectiv "identificarea construcțiilor care au aparținut autorului reclamanților, respectiv casa de locuit așa cum a fost trecută în Hotărârea nr.10/I/8.03.2001 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate I și dacă în prezent, respectivele construcții reprezintă sediul U" (fila 271 dosar recurs prezent). Așadar, acea expertiză nu a avut ca obiectiv stabilirea suprafeței ocupate de și, ca atare, nici nu a putut servi ca fundament, în acest sens, deciziei civile nr.275/2007. Tocmai de aceea, în decizia nr.275/2007, s-a arătat că din fosta proprietate a autorului reclamanților se mai regăsește fizic doar casa de locuit care are aceeași configurație existentă la data naționalizării, fără a se face nici o referire la suprafața actuală ocupată de Având în vedere obiectivul concret stabilit al acelei expertize, rezultă evident că în puterea lucrului judecat, prin însușirea de către instanță în decizia sa, au intrat doar constatările expertului referitoare la obiectul cauzei deduse judecății, cu limitele sale transpuse, solicitate de instanță, în obiectivele impuse expertului. Curtea subliniază de asemenea, încă o dată, împrejurarea că identitatea stabilită de acea decizie civilă, constatare reluată în hotărârile judecătorești din prezentul litigiu, reprezintă, astfel cum a fost ea enunțată de Curtea de Apel București în considerentele deciziei nr.275/2007, un aspect distinct de aspectul ilustrat în prezenta decizie,acela al individualizării concrete a terenului ocupat de recurentă. Astfel, identitatea stabilită nu vizează configurarea identică ca și suprafață, dimensiuni, eventual vecinătăți, a imobilului teren, de-a lungul timpului, ci doar pe cea a construcțiilor. Este evident că respectiva construcție se află pe terenul pe care a și fost edificată, însă împrejurarea dacă tot terenul care a constituit cândva "armanul" (curtea, ograda) sau doar o parte din acesta, se află în prezent în posesia recurentei, nu a constituit obiectivul expertizei realizate și, ca atare, nici al judecății respective.
În al treilea rând, Curtea constată că depunerea în recurs a expertizei efectuate în dosarul finalizat prin decizia civilă nr.275/2007, nu este de natură să suplinească omisiunea precizată, a instanțelor de fond și apel prezente. Astfel, expertiza depusă în recurs reprezintă pentru cadrul procesual prezent, o expertiză extrajudiciară.
Potrivit art.169 Cod procedură civilă: "Administrarea probelor se face în fața instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel".
Acest text legal consacră expres principiul nemijlocirii administrării probelor, principiu fundamental în cadrul procesului civil.
Așadar, expertiza se ordonă și se administrează în cursul procesului, instanța fiind obligată ca, în cazul în care a admis acest mijloc de dovadă, să stabilească clar obiectivele, respectiv împrejurările de fapt asupra cărora i se cere expertului să-și exprime părerea sau să le constate ca specialist. Nu poate fi nici echivalată o astfel de expertiză extrajudiciară, cu un înscris, pentru că natura juridică a lor, ca și probe, este diferită, fiecare încadrându-se într-o anumită categorie, predeterminată, de probe. Dacă s-ar admite această echivalență, ar însemna că s-ar putea denatura scopul legiuitorului urmărit prin reglementarea distinctă, a fiecărei categorii de probe. De exemplu, s-ar putea înfrânge dispozițiile restrictive în materie de probe, cum ar fi inadmisibilitatea probei cu martori sau expertize în recurs, conform art.305 Cod procedură civilă. Părțile ar putea prezenta expertize extrajudiciare sau declarații date la notar, de persoane, pe care instanțele de recurs ar trebui să le aibă în vedere, în pofida restricției impuse, concluzie care nu poate fi admisă.
De altfel, constatările acestei expertize extrajudiciare nu sunt pe deplin lămuritoare sub aspectul obiectivelor expertizei topografice de individualizare pe care prezenta C le-a apreciat necesar a fi avute în vedere, ea răspunzând doar în parte, acestora. Chiar dacă, cu ignorarea considerentelor teoretice enunțate anterior, am aprecia că totuși, expertiza extrajudiciară depusă ar reprezenta totuși un înscris, în sensul art.305 Cod de procedură civilă, atunci, așa cum am arătat, Curtea ar aprecia caracterul său incomplet, sub aspectul constatărilor necesare, pe de o parte, iar pe de altă parte, ar constata că el confirmă într-adevăr dubiul cu privire la suprafața de teren ocupată în prezent de către recurenta pârâtă, fapt care, o dată în plus, atrage necesitatea efectuării unei expertize judiciare topografice, având obiectivele enunțate.
Așadar, pentru ansamblul considerentelor enunțate, Curtea apreciază în baza art.312 alin.3 Cod de procedură civilă, conform căruia"Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi"că în cauză se impune administrarea de probe suplimentare, în sensul precizat anterior.
Pentru aceste motive, Curtea va admite prezentul recurs, în baza art.312 al.3 Cod de procedură civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță și nu altei instanțe sau aceleiași instanțe, pentru judecarea în fond, cum s-a solicitat prin concluziile scrise (pag.234 - 236, 277 - 278 dosar prezent), având în vedere împrejurarea că în cauză, raportat la prevederile art.725 al.2 Cod de procedură civilă, Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze de Proprietate Intelectuală prin decizia nr.459/2007, a stabilit competența de soluționare a apelului împotriva sentinței civile nr. 198 din 03 iunie 2003, tribunalului. Cum întretimp, de la pronunțarea acelei decizii 459/2007, nu au intervenit alte modificări legale ale normelor procesual civile privitoare la competență și cum constatarea respectivei instanțe de recurs, asupra problemei de drept a stabilirii competenței funcționale de soluționare a apelului, a intrat în puterea de lucru judecat, prezenta C de apel nu poate decât să constate aceeași competență. Valoarea obiectului acțiunii la momentul esizării instanței, nu reprezintă un criteriu de stabilire a competenței funcționale a instanțelor, de soluționare a căilor de atac, ci este un criteriu de stabilire competențeimaterialea primei instanțe de judecată, iar o eventuală ulterioară modificare de valoare nu determină schimbarea de competență a primei instanțe, date fiind prevederile art. 18/1 Cpc:"Instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect".
Față de aceste considerente, apar nerelevante în ceea ce privește stabilirea competenței funcționale a tribunalului, de soluționare a apelului împotriva sentinței civile nr. 198 din 03 iunie 2003, susținerile recurentei referitoare la valoarea obiectului pricinii sau argumentul că cererea privind revendicarea ar fi accesorie cererii privind constatarea nulității absolute.
Curtea mai constată că la momentul sesizării primei instanțe, cu cererea în revendicare, nu a fost prevalent criteriul valorii obiectului, ci caracterul accesoriu al revendicării față de cererea de constatare a nulității absolute, operând astfel, o prorogare de competență materială a tribunalului, conform art. 17 Cpc, însă problema competenței funcționale a tribunalului d e soluționare a apelului, este distinctă de competența materială a primei instanțe și ea a fost stabilită, așa cum arătam, prin decizia irevocabilă din primul recurs, astfel încât nu se poate cere în mod fondat trimiterea cauzei spre rejudecareîn primă instanță, la tribunal. Aceeași concluzie este valabilă și în ceea ce priveșteargumentulpentru trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță, la tribunal,privindnepronunțarea de către prima instanță asupra primului capăt de cerere completatoare din 08.04.2003, deoarece această critică este lipsită de interes în ceea ce o privește pe recurentă, ce are calitatea de pârâtă în cauză.
De asemenea, Curtea va trimite cauza spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe civile și nu comerciale, deoarece prin decizia civilă nr.459/2007 a Curții de Apel s-a stabilit irevocabil, faptul că natura juridică a prezentului litigiu este una civilă și nu comercială. A ignora această statuare a instanței respective, în temeiul art.315 al.1 Cod de procedură civilă, de recurentă, în sensul că dispoziția este obligatorie doar pentru judecătorii fondului, ar determina încălcarea puterii de lucru judecat a statuărilor unei hotărâri judecătorești irevocabile, cu efectul afectării securității circuitului civil în care această decizie civilă nr.459/2007 a intrat.
Față de considerentele anterioare, Curtea constată inutilă analiza celorlalte critici din motivele de recurs, care vor fi evaluate în rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta - pârâtă SC SA U, împotriva deciziei civile nr. 145 din 13 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, Constant, și intimații - pârâți Societatea de Investiții Financiare Transilvania SA, U SA și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Casează decizia recurată și trimite cauza la Tribunalul Ialomița, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.H/2.07.2009.
./
2ex./6.07.2009
I-;
Președinte:Stere LearciuJudecători:Stere Learciu, Claudiu Marius Toma, Mariana
