Anulare act. Decizia 700/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928
SECȚIA CONFLICTE de muncă
și Asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 700
Ședința publică din data de 28 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 525/02.09.20085 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtul Centrul de Cultură și Artă al Județului
La apelul nominal, se prezintă pentru reclamantul recurent, avocat, lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că pârâtul intimat a depus la dosar, prin registratură, la data de 27.04.2009, concluzii scrise apoi reprezentanta reclamantului recurent depune note scrise.
Nemaifiind alte cereri instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii contestației, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată că prin sentința civilă nr. 525/02.02.2009, Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Centrul de Cultură și Artă al județului
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținută că decizia nr. 29/28.08.2008 a fost emisă în condiții de legalitate fără a fi încălcate dispozițiile art. 41 Codul muncii care de altfel, nu sunt incidente în speță.
În cuprinsul deciziei pârâta nu face referire la elementele componente reținute de legiuitor la art. 41 pct. 3 lit. a și f Codul muncii, și nici nu cuprinde alte atribuții de serviciu decât cele date în completarea fișei postului privindu-l pe contestator.
Întrucât reclamantul nu a avut numărul suficient de elevi s-a procedat la defalcarea activității pe luna octombrie 2008 care deși era inferioară normei de muncă stabilită de pârâtă, reclamantul a fost retribui pentru o normă întreagă.
Referitor la daunelor materiale și morale care decurg din modificarea unilaterală și nelegală a contractului individual de muncă, s-a apreciat ca neîntemeiat acest capăt de cerere, și în consecință s-a respins.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Hotărârea este criticată pe motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, arătându-se că s-a aplicat greșit legea pornind de la reținerea unei stări de fapt greșite, în sensul următoarelor:
În considerente instanța motivează că decizia contestată nu a fost emisă cu încălcarea art. 41 Codul muncii întrucât aceste dispoziții nu sunt incidente, iar cele cuprinse în decizie sunt atribuțiuni de serviciu date în completarea fișei postului privindu-l pe contestator, cu toate că susținerile pârâtei sunt contrare, aceasta recunoscând că la Școala de artă salarizarea se face în funcție de numărul de elevi și de taxele încasate, iar pentru o normă întreagă la clasa de chitară expertul avea obligația să aibă la clasă un număr de 40 - 42 elevi plătitori, în caz contrar salariul se primea diminuat.
În concluzie se arată că intimata a recunoscut atât schimbarea locului muncii reclamantului de la compartimentul activități cultural artistice, agenda culturală la secția formare și perfecționare în domeniul culturii și artei - Școala de arte la clasa de chitare, încălcându-se astfel art. 41 alin. 3 pct. b Codul muncii, cât și a felului muncii fiind trecut din munca de expert gradul I în cea de predare la clasa de chitară, încălcându-se astfel art. 41 alin. 3 pct. c Codul muncii, a condițiilor de muncă și a salariului întrucât anterior emiterii deciziei contestate recurentul era încadrat în regim de salariat bugetar, cu salariu lunar fix iar prin decizie a fost transferat în regim de autofinanțare cu retribuție în funcție de taxele încasate aleatoriu.
Prin întâmpinare, pârâtul s-a opus admiterii recursului, solicitând respingerea ca neîntemeiat, cu motivarea că decizia contestată este legală și prin emiterea actului respectiv nu i s-a schimbat în nici un fel locul de muncă, felul muncii, condițiile de muncă sau salariul, ci a avut loc o completare a fișei postului cu atribuții în plus.
Cât vreme salariatul nu a suferit nici un prejudiciu de imagine sau material, pretențiile privind daunele morale și materiale sunt nejustificate ceea ce impune respingerea acestora.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și potrivit art. 3041Cod procedură civilă, față de înscrisurile depuse la dosar Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 29/28.08.2009 s-a anulat decizia nr. 16/30.06.2008. iar începând cu data de 01.09.2008 s-a dispus completarea atribuțiilor contestatorului cu atribuțiile specifice activități ce o desfășoară în cadrul secției formare și perfecționare în domeniul culturii și artei Școala de artă, conform fișei postului iar diferența de ore care nu sunt acoperite la secția menționată se efectuează la compartimentul activități cultural artistice din cadrul agendei culturale.
Prin completarea atribuțiilor de serviciu angajatorul nu a modificat unilateral contractul individual de muncă și nici condițiile de muncă, cum neîntemeiat susține reclamantul. din probele administrate s-a reținut corect că specificul muncii a rămas același iar completarea numărului de ore reprezentând aceleași activități pe care reclamantul le desfășura, în completarea normei, nu au avut nicio repercusiune negativă asupra condițiilor de muncă și nu au dus în nici un fel la diminuarea salariului. Din tabelul privind salariul încasat de către reclamant în perioada iunie 2008 - februarie 2009 rezultă că salariul s-a majorat iar susținerea reclamantului cum că anterior emiterii deciziei a obținut un salariu fix bugetar este irelevantă câtă vreme față de salariul încasat după emiterea deciziei nu este diminuat.
Drept consecință a respingeri capătului principal de cerere și întrucât nu au fost dovedite pretențiile materiale și morale, se apreciază ca fiind neîntemeiat motivul de recurs care vizează acest aspect.
În considerarea celor de mai sus potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 525/02.09.20085 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtul Centrul de Cultură și Artă al Județului
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Ptr. JUDECĂTOR,
- - - - - -
Aflată în concediu de odihnă
Semnează Președinte secție
GREFIER,
- -
Red../ 29.06.2009
Tehnored. /2 ex/ 29.06.2009
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Jud., jud.
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu