Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 769/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 769
Ședința publică din 12 mai 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva Sentinței Civile nr.1500/2008,pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-,in contradictoriu cu intimații Tribunalul Timiș, și B,având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care nemaifiind alte cereri si probe de administrat,instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține dosarul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând,constată următoarele.
Prin Sentința Civilă nr.1500/2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a fost admisă acțiunea reclamantelor și B, promovată in contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Timiș,și-n consecință au fost obligate pârâtele să plătească reclamantelor primele de concediu aferente anilor 2005-2006 cuvenite și neacordate,reactualizate cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a reținut că reclamantele indeplinesc funcția de judecător in cadrul Judecătoriei Sînnicolau M,ca dreptul lor la acordarea primelor de concediu solicitate a fost recunoscut pentru prima oară prin art. 41 alin.1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești,introdus prin OG nr. 83/2000 și că prin mai multe acte normative ulterioare acest drept le-a fost suspendat,fiind păstrat in favoarea altor categorii profesionale.
In continuare,Tribunalul a apreciat că,prin excluderea reclamantelor de la beneficiul dreptului la primele in discuție până la momentul intrării in vigoare a Legii nr. 45/2007 de aprobare și modificare a OG nr. 27/2006,când acest drept le-a fost din nou recunoscut, ar reprezenta o încălcare a prevederilor art. 1 alin.2 lit.e) pct. i din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Astfel,s-a aplicat un tratament discriminatoriu intre reclamante și celelalte categorii de salariați aflați intr-o situație similară pentru care dreptul salarial,deși suspendat prin legi bugetare anuale,a continuat să fie recunoscut de lege.
Instanța de fond a mai reținut că scopul urmărit la adoptarea OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost acela de îmbunătățire a sistemului de retribuire a acestei categorii socio-profesionale,insă metoda de atingere a acestei finalități nu a fost una adecvată,având drept consecință excluderea reclamantelor de la beneficiul dreptului privind plata primei de concediu de odihnă și că nu a existat o relație de proporționalitate intre mijloacele folosite și scopul urmărit.
In fine,Tribunalul a mai observat că prin adoptarea OUG 146/2007,legiuitorul a urmărit înlăturarea inechităților generate anterior,in perioada constrângerilor bugetare impuse de organismele financiare internaționale. Ori dacă pretențiile reclamanților ar fi fost intr-adevăr abuzive, legiuitorul nu le-ar fi recunoscut prin acest act normativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs in termenul legal pârâtul Ministerul Justiției, recurs înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție in data de 28.11.2008 și trimis spre soluționare Curții de APEL TIMIȘOARA, ca efect al pronunțării Deciziei nr.104/2009 a Curții Constituționale a României,prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. I și II din OUG nr. 75/2008.
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtului, care,in opinia sa se circumscriu prevederilor art. 304 pct.9/pr.civ.,Curtea constată că acestea au vizat in esență împrejurarea că judecătorii fondului ar fi nesocotit dezlegarea dată de Decizia nr. XXIII /12.12.2005,pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,in soluționarea recursului in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,potrivit căreia magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu prevăzute prin art. 41 ind.1 din Legea nr. 50/1996 doar pentru perioada 2001-2002, întrucât prin efectul OUG nr. 177/2002 aceste drepturi au fost abrogate implicit. Potrivit art. 329 alin.3 /pr.civ.,dezlegarea dată problemelor de drept ale instanței supreme este obligatorie pentru instanțe.
In fine,recurentul a mai adăugat că normele OUG nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu suspendate pe perioada 2001-2006 nu a avut in vedere categoria socio-profesională a magistraților,ale căror drepturi având acest obiect au fost abrogate.
Reclamantele intimate nu s-au prezentat in instanță și nu și-au formulat poziția procesuală prin întâmpinare,cu toate că au fost citate cu această mențiune in cursul procesului.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul pârâtului,prin prisma motivelor invocate,precum și a actelor de procedură efectuate in primul ciclu procesual, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind.1,art. 312 alin.1 și art. 304 pct.9/pr.civ., Curtea reține următoarele.
Într-adevăr, în art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin art. I pct. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, s-a prevăzut că "magistrații și celelalte categorii de personal salarizate pe baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Cu toate că prin legile bugetului de stat pe anii 2001-2002 acordarea primei de concediu a fost suspendată, ulterior prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, s-a prevăzut, la art. 50 alin. 2, că "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 11și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești [.], cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
Rezultă deci că la data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare ordonanța de urgență menționată, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă. În raport cu această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003.
Mai mult în contextul succesiunii in timp a actelor normative mai sus menționate având de soluționat recursul in interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, Înalta Curte de Casație și Justiție a conchis că la data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare OUG177/2002, acestea erau abrogate, iar dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal asimilate,a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins.
Curtea observă că judecătorii fondului au interpretat și aplicat greșit in raporturile de muncă ale părților litigante prevederile OUG nr. 146/2007 prin care legiuitorul a înțeles să aprobe plata primelor de concediususpendatein perioada 2001-2006, de vreme ce,așa cum s-a arătat mai sus,începând cu anul 2003 drepturile salariale ale reclamanțilornu au mai fost suspendate prin acte normative succesive,ci au încetat să mai existe,fiind abrogate.
Instanța de recurs consideră că nu poate fi interpretată ca o recunoaștere a legitimării reclamantelor de a solicita și de a obține plata primelor de vacanță împrejurarea că legiuitorul a ales să aprobe plata unor drepturi salariale de aceeași natură altor bugetari, ale căror drepturi au fost suspendate in intervalul 2001-2006, de vreme ce pe toată durata suspendării beneficiul primelor de concediu a continuat să fie recunoscut, insă s-a amânat doar acordarea lui, in vreme ce,in cazul concret al autoarelor acțiunii, prin abrogare,dreptul supus analizei și-a încetat definitiv aplicabilitatea,intenția legiuitorului (care nu poate fi cenzurată pe cale judiciară ) fiind in mod evident aceea de a nu mai acorda primele de vacanță magistraților..
Nici împrejurarea că dreptul magistraților la acordarea primelor de concediu a fost reintrodus in anul 2007 prin Legea nr. 45/2007,de aprobare și modificare a OUG nr. 27/2006 nu permite instanței de recurs să conchidă că angajatorul reclamantelor a recunoscut implicit că ei ar fi beneficiat de acest drept in perioada 2003-2006.
In fine,Curtea mai reține că in mod nejudicios instanța a făcut aplicarea prevederilor OG nr. 137 /2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,de vreme ce reclamantele nu au invocat acest act normativ ca temei de drept și,mai mult, au pretins acordarea sumelor de bani solicitate prin acțiune cu titlul de drepturi salariale,iar nu cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin discriminare.
Pentru considerentele expuse,văzând că potrivit art. 329 alin. 2 și 3/pr.civ. dezlegările date problemei de drept ce vizează aplicabilitatea art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 prin Decizia nr. XXIII a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt obligatorii de la momentul publicării in Monitorul Oficial, precum și că intrarea in vigoare a OUG nr. 146/2007 și a Legii nr. 45/2007 nu schimbă cu nimic situația reclamantelor,Curtea va face aplicarea art.304 ind.1 și art. 304 pct.9 /pr.civ. ,va admite recursul pârâtului,va modifica in tot sentința atacată,in sensul respingerii acțiunii reclamantelor,ca neîntemeiată.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva Sentinței Civile nr.1500/2008,pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-,in contradictoriu cu intimații Tribunalul Timiș, și B.
Modifică in tot sentința recurată in sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantelor.
Fără cheltuieli de judecată in recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER,
- -
Red. /12.06.2009
Tehnored. /2 ex /12.06.2009
Prima instanță: și
NOTĂ: cu opinia separată a doamnei judecător, în sensul respingerii recursului ca neîntemeiat.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Din examinarea hotărârii instanței de fond prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, potrivit art. 3041Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt și a dat o justă interpretare dispozițiilor legale incidente în cauză care reglementează, pentru magistrați și personalul auxiliar, dreptul la prima de vacanță pentru anii 2005-2006, drept care se acordă pe lângă indemnizația brută sau după caz, salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Astfel, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a inclus și art. 411alin. 1 în care se prevede că magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau plecării în concediu, care se impozitează separat.
Acest drept, în ce-i privește pe reclamanții, personal auxiliar de specialitate, a fost suspendat prin acte normative succesive.
Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate, precum și dispozițiile art. 53 din Constituția României revizuită, privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept cât și reglementările art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Omului și Libertăților Fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existența este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic să devină lipsit de orice valoare (decizia nr. 114/15.01.2008 pronunțată în dosar nr- al Înaltei C de Casație și Justiție).
De altfel prin majoritatea hotărârilor instanțelor de judecată ordonatorii de credite au fost obligați să acorde primele de concediu de odihnă pentru perioada cât acestea au fost suspendate. În acest sens s-a pronunțat inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 și Decizia nr. LXXVII din 5 noiembrie 2007, drept pentru care, Guvernul României a aprobat prin Ordonanță de Urgență nr. 146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
În ce-i privește pe reclamanții, magistrați, este adevărat că începând cu data de 1 ianuarie 2003, dreptul la primele de vacanță cuvenite acestora a fost abrogat prin art. 50 din OUG nr. 177/2002, contrar susținerilor recurenților, prin abrogarea art. 41 indice 1 din OG nr. 83/2000, însă prin lipsirea reclamanților de dreptul salarial conferit de acest text legal, drept deja câștigat, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 12 Adițional la Convenție, și întrucât nu se constată existențe unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
abrogării acestui articol poate fi constată chiar de instanțele judecătorești după cum rezultă din interpretarea per a contrario a art. 147 alin. 1 cu referire la art. 126 alin. 1 din Constituție, dar și din considerentele deciziei civile nr. 21/10 martie a Înaltei Curți de Casație și de Justiție, pronunțată de Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Mai mult, faptul că această abrogare nu era necesară, rezidă și prin aceea că s-a abrogat numai acestei categorii de salariați din sistemul bugetar, menținându-se pentru alte categorii socio-profesionale, precum polițiștii, sau chiar personalul auxiliar al instanțelor judecătorești, ulterior fiind reintrodus.
În privința actualizării creanței, în mod corect instanța a procedat în acest fel, devenind incidente dispozițiile art. 161 alin. 4 Codul muncii, art. 998, art. 999 și 1000 alin. 3 Cod civil.
legislativă astfel invocată, trebuie sancționată, reclamanții fiind îndreptățiți la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv la actualizarea în raport de rata inflației, actualizare care practic, nu adaugă nicio penalizare la sumele datorate, ci doar are menirea de a le conserva, astfel încât sumele de bani datorate și plătite reclamanților să aibă valoarea reală din momentul în care le-ar fi trebuit achitate, potrivit respectării principiului echității și executării cu bună credință și întocmai a obligațiilor legale, acesta fiind de altfel și scopul și obiectul procedurii de executare, reglementare statuată în dispozițiile art. 3712alin. 3 Cod procedură civilă.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf
