Anulare act. Decizia 756/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.756
Ședința publică din 20 iulie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 3: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.183 din 26 februarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă personal contestatorul, lipsă fiind intimata SC 22 SA
Procedura de citare legal îndeplinită.
Contestația în anulare formulată în termen și este legal timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin încheierea de cameră de consiliu din data de 03.07.2009 a fost respinsă atât cererea de recuzare a doamnei judecător formulată de contestator, cât și cererea de abținere formulată de dl.judecător.
Contestatorul învederează instanței că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Contestatorul, prezent personal, solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată. Arată că la dosar a depus un set de decizii pronunțate în dosare în care părți au fost contestatorul, intimata și SC SRL L, iar în altele părțile din prezentul dosar, cauze purtate între comercianți și o persoană fizică, care au fost soluționate de secția comercială. Astfel, consideră că și prezenta cauză trebuie judecată conform art.56 com. de către un complet care judecă litigii comerciale, în baza legilor comerciale.
Învederează că nu s-a luat în considerare de către completul de judecată care a soluționat cauza, prevederile contractului de la pct.22, conform căruia intimata, ca urmare a pagubelor pricinuite, se obligă la plata despăgubirilor. Arată că urmare a inundării subsolului imobilului, timp de 26 luni nu s-a putut folosi de bunurile sale, acestea stând în apă, s-au degradat, astfel cum rezultă din planșele foto depuse la dosar.
Invocă și faptul că expertul care a efectuat în cauză expertiza a fost profesorul directorului intimatei.
În concluzie, solicită admiterea contestației și trimiterea cauzei spre soluționare la o instanță comercială. Arată că, astfel cum prevede art.2 pr.civ. cauzele în care valoarea obiectului litigiului depășește suma de 100.000 lei se judecă de către tribunale, iar sub suma de 100.000 lei de către judecătorii, prezenta cauză ar trebui trimisă la Judecătoria Lugoj, însă, având un alt litigiu similar, în care valoarea este de 282 lei și în acea cauză s-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Timiș, lasă la aprecierea instanței.
Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.183/26.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL TIMIȘOARAa respins recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.605/24.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC 22 SA L, având ca obiect pretenții.
Împotriva deciziei civile nr.183/26.02.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr- a formulat contestație în anulare contestatorul, care a fost înregistrată sub nr-.
În motivarea contestației, invocând dispozițiile art.317 al.1 pct.2 și al.2 pr.civ. contestatorul a arătat că instanța de recurs a respins ca nefondat recursul, fără a examina și motiva în concret argumentele de drept invocate în susținerea recursului, respectiv disp.art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ.
Contestatorul reiterează nelegalitatea deciziei civile pronunțată de instanța de apel, Tribunalul Timiș, prin prisma temeiurilor de drept sus indicate, susținând că instanța de recurs nu a ținut cont de planșele foto depuse la dosar, elocvente în ceea ce privește prejudiciul suferit de acesta, dând eficiență expertizei tehnice întocmită în cauză.
În același timp, contestatorul susține că pârâta SC 22 SA L este o societate comercială de prestări servicii, situație în care potrivit art.56 com. competența materială de soluționare a pricinii revine instanței comerciale și nu instanței civile.
Examinând contestația în anulare în raport de motivele de fapt și de temeiul de drept indicat de contestator, Curtea constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerent:
Contestația în anulare este reglementată de legiuitor în disp.art.317-321.pr.civ. ca fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și condițiile prevăzute expres de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Contestatorul a formulat prezenta contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei civile nr.183/R/26.02.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA indicând ca temei de drept disp.art.317 ind.2 al.2 pr.civ. potrivit cărora hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Potrivit aceluiași text de lege, contestația în anulare este admisibilă numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului, sau, deși invocate prin cererea de recurs, instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Sub aspectul încălcării normelor de ordine publică privitoare la competență, contestatorul susține că acțiunea civilă ce a format obiectul dosarului de fond nr-, a avut la bază un contract comercial încheiat între el și SC 22 SA L, în calitate de prestatoare de servicii, situație în care competența materială de soluționare a pricinii raportat la disp.art.56 com. precum și la calitatea de societate comercială a pârâtei, revenea secției comerciale, și nu secției civile din cadrul instanței de judecată.
Pe fondul cauzei, contestatorul precizează că recursul său s-a întemeiat pe disp.art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ. instanța de recurs neexaminând cauza sub aceste aspecte, ignorând planșele cu poze privitoare la starea reală a imobilului și dând eficiență juridică expertizei întocmite în cauză. În continuare, contestatorul reiterează împrejurările concrete care au condus la promovarea litigiului de fond, respectiv inundarea imobilului său cu apă și pasivitatea, lipsa de reacție promptă și eficientă a societății pârâte în remedierea defecțiunilor avute loc, subliniind că instanțele de judecată nu au interpretat în mod corect probele administrate.
În raport de aceste motive, și văzând condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor în reglementarea admisibilității contestației în anulare, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât motivul privitor la încălcarea normelor de ordine publică referitoare la competență, a fost invocat de contestator și în calea de atac a recursului, instanța de recurs pronunțându-se în mod expres asupra acestuia în sensul respingerii ca nefondat (pagina 7 al.3-6 din decizia de recurs). În această situație este evident că nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de art.317 al.1 pct.2 și al.2 pr.civ.
Sub acest aspect, literatura și practica judiciară în materie a statuat că dacă excepția de necompetență a fost invocată, dar instanța a respins-o (cazul de speță), partea nu va putea folosi contestația în anulare, care este o cale de retractare, și nu de reformare, neputându-se concepe ca aceeași instanță să revină asupra propriei soluții.
Tot în același sens s-a statuat că necompetența materială, chiar reală, nu poate justifica admiterea căii extraordinare de atac, deoarece contestatorul avea posibilitatea să invoce excepția în căile de atac ordinare în cauză, pe care însă nu le-a folosit, astfel încât contestația în anulare este inadmisibilă.
În concluzi,e Curtea reține că aspectul invocat de contestator privind necompetența materială a instanței civile, în raport cu competența materială a secției comerciale, a fost invocat de contestator în recursul său declarat împotriva deciziei civile pronunțate de instanța de apel, Tribunalul Timiș, examinat de instanța de recurs și respins ca neîntemeiat. Prin urmare, invocarea lui din nou în calea de atac extraordinară a contestației în anulare este inadmisibilă.
În ceea ce privește motivele invocate de contestator privind interpretarea eronată a probelor administrate, cu referire la planșele foto depuse la dosar și concluziile expertizei tehnice întocmite în cauză, Curtea constată că acestea nu pot constituie motive ale contestației în anulare, raportat la disp.art.317-318.pr.civ. ci eventual motive de recurs raportat la art.304 pct.7 și 9.pr.civ. cum de altfel au și fost indicate și examinate ca atare în recurs.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.183/R/26.02.2009 a Curții de APEL TIMIȘOARA pronunțată în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.183/26 februarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 iulie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, - - - - - -
Grefier,
- -
Red.MG/21.07.2009
Tehnored.MM/2 ex/21.07.2009
Instanță fond: Judecătoria Lugoj - jud.
Inst.apel: Tribunalul Timiș - jud.,
Inst.recurs - jud.,
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Marinela Giurgincă, Rujița Rambu
