Anulare act. Decizia 758/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.758
Ședința publică din 20 iulie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 3: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul - împotriva deciziei civile nr.663/16.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, -, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru contestatorul lipsă și personal intimații - și, lipsă fiind intimații și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Contestația a fost formulată în termen și este legal timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,50 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar, prin registratura instanței la data de 10.07.2009, întâmpinarea formulată de intimații - și, însoțită de împuternicire avocațială dată avocatului și copia citației emise în prezentul dosar către intimata -, iar un exemplar din întâmpinare se comunică reprezentantei contestatorului.
Reprezentanta contestatorului depune la dosar împuternicire avocațială, factură reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei, timbru judiciar de 0,50 lei și memoriu privind dezvoltarea motivelor contestației în anulare. Învederează instanței că înțelege să invoce ambele motive de contestație prevăzute de art.318 pr.civ. în sensul că nepronunțarea de către instanța de recurs asupra excepției de neconstituționalitate și asupra cererii de redeschidere a dezbaterilor reprezintă atât o greșeală materială, cât și omisiunea de a se pronunța asupra unui motiv de modificare sau de casare.
În probațiune, reprezentanta contestatorului solicită depunerea la dosar a xerocopiei efectuate de pe caietul grefierului privind consemnările din ședința de judecată din data de 09.06.2009, pentru a dovedi cele susținute în contestație. Mai arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Intimatele, prezente personal, arată, de asemenea, că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond. În ceea ce privește cererea de probațiune formulată de reprezentanta contestatorului, în cazul în care din concluziile pe fond rezultă necesitatea admiterii cererii, va dispune în consecință.
Avocat, pentru contestatorul, solicită admiterea contestației în anulare și fixarea unui termen de judecată în vederea rejudecării recursului. Arată că sunt îndeplinite în cauză dispozițiile art.318 pr.civ. existând eroarea materială, iar nepronunțare, instanța de recurs, ignorând cererea recurenților, nu s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate. Această cerere privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art.36 fam. se susține de către apărător, a fost invocată de d-na avocat prin substituent ca o apărare gândită și imaginată cu ocazia derulării recursului în fața instanței de recurs, la care însă nu s-a făcut referire la declararea și motivarea recursului, care a fost redactat de acest apărător. Nu solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata - solicită respingerea contestației în anulare pentru motivele invocate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.
Intimata solicită admiterea contestației în anulare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare, constată:
Prin decizia civilă nr.663/16.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL TIMIȘOARAa respins recursul declarat de pârâții - și împotriva deciziei civile nr.57/19.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - și, având ca obiect partaj judiciar.
A obligat recurenții la plata în favoarea intimaților și - a sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că întâmpinarea și precizarea la întâmpinare depuse de pârâții - și în fața primei instanțe nu prezintă elementele cerute imperativ de art. 112.pr.civ. pentru o cerere de chemare în judecată, pe calea ei fiind formulate doar apărări și nu pretenții proprii în condițiile art. 119.pr.civ.
S-a constatat că nu se impune casarea deciziei și a sentinței pronunțate în cauză, în condițiile în care au fost administrate probe cu privire la calitatea bunului și proveniența banilor din care a fost plătit prețul, astfel că instanțele de fond au analizat temeinicia apărărilor pârâților sub acest aspect.
În ceea ce privește fondul cauzei, este adevărat că părinții recurentei au vândut un imobil în anul 1995, iar imobilul în litigiu a fost cumpărat în anul 1997, însă, față de intervalul destul de mare dintre cele două operațiuni juridice, Curtea a concluzionat că nu există suficiente temeiuri pentru a conchide că avansul a fost achitat integral din banii primiți de pârâtă de la părinții săi.
Probele testimoniale administrate în cauză, în acest scop, nu sunt suficiente pentru a înlătura mențiunile din cartea funciară și prevederile art.30 Codul familiei.
Împotriva deciziei civile nr.663/16.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, a formulat contestație în anulare pârâtul -, care a fost înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA, sub nr.763/59/25.06.2009.
În motivarea contestației în anulare, invocând dispozițiile art.318 pr.civ. contestatorul a arătat că instanța a respins recursul, cu toate că nu putea să intre în cercetarea fondului cauzei datorită unei chestiuni prealabile, asupra căreia nu s-a pronunțat, respectiv cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art.36 din Codul familiei.
Instanța de recurs nu s-a pronunțat nici asupra cererii de redeschidere a dezbaterilor, formulată după amânarea pronunțării.
Contestatorul a susținut că procedând astfel, instanța de recurs a săvârșit o eroare materială, constând în soluționarea fondului cauzei înainte de punerea în discuție a excepției de neconstituționalitate.
De asemenea, a arătat contestatorul, incidentă este în cauză și teza a doua a art.318 pr.civ. întrucât omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra acestei excepții echivalează cu omisiunea de a se pronunța asupra unui motiv de recurs, care putea atrage casarea hotărârii atacate.
Intimații - și au depus întâmpinare la dosar, prin care au solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată și nelegală.
Au invocat încălcarea dispozițiilor art.1141al.2 pr.civ. în modalitatea în care au fost citați, întrucât li s-a pus în vedere să depună întâmpinare, deși motivele contestației în anulare nu le-au fost comunicate.
Examinând hotărârea contestată în raport cu motivele invocate, Curtea constată că este neîntemeiată contestația în anulare, urmând aor espinge pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Recursul declarat de pârâții - și împotriva deciziei civile nr.57/19.02.2009 a Tribunalului Arada fost dezbătut pe fond în ședința publică din 09.06.2009; la acea dată nu era depusă la dosar nici o excepție de neconstituționalitate din partea recurenților pârâți; pârâtul recurent - a fost reprezentat de avocat, care o substituia pe av., bolnavă la acea dată; avocat a solicitat amânarea cauzei pentru a se prezenta avocata titulară; în baza art.156 al.1 pr.civ. instanța a respins cererea de amânare și nemaifiind formulate alte cereri, a acordat cuvântul pe fond, reprezentanta pârâtului recurent - punând concluzii de admitere a recursului.
În baza art.156 al.2 și art.260 pr.civ. instanța a amânat pronunțarea pentru data de 16.06.2009.
La 15.06.2009, reprezentanta pârâtului -, avocat, a depus la dosarul cauzei o cerere (fila 26) prin care a solicitat redeschiderea dezbaterilor, cu motivarea că respingerea cererii de amânare a fost nefondată și nelegală și că în cauză s-a formulat o excepție de neconstituționalitate, care trebuia pusă în discuția părților.
Verificând actele dosarului, Curtea constată că la dosar nu s-a depus nici o excepție de neconstituționalitate de către pârâtul - nici anterior termenului din 09.06.2009, când s-a dezbătut recursul pe fond, și nici alături de cererea de redeschidere a dezbaterilor, depusă la dosar la 15.06.2009.
Pe de altă parte, nici dacă s-ar fi formulat și depus la dosar o excepție de neconstituționalitate, iar instanța ar fi omis să se pronunțe asupra admisibilității acestei excepții, o asemenea omisiune nu ar fi putut fi considerată o greșeală materială în sensul avut în vedere de art.318 teza 1.pr.civ.
Acest prim motiv al contestației în anulare speciale, reglementat de textul legal menționat, vizează situația când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale; sunt vizate erori materiale evidente, involuntare, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea ca tardiv a unui recurs sau anularea lui greșită ca netimbrat.
Prin urmare, pe lângă faptul că în cauză nu se poate reține omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, întrucât o asemenea cerere nu a fost depusă la dosar, o asemenea omisiune nu s-ar fi încadrat în categoria greșelilor materiale vizate de art.318 teza 1.pr.civ.
În cauză nu se poate reține nici aplicarea dispozițiilor art.318 teza 2.pr.civ. în conformitate cu care "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
În speță, nepronunțarea instanței de recurs asupra admisibilității unei excepții de neconstituționalitate nu a reprezentat un motiv de modificare sau de casare al pârâtului recurent -.
Un asemenea motiv, dar neîntemeiat și în aceste condiții, a fost formulat pe pârâtul - în contestația de față.
Nu se poate echivala cererea pârâtului - de redeschidere a dezbaterilor asupra recursului, cu motivarea că ar fi formulat o excepție de neconstituționalitate, inexistentă de altfel la dosar, cu un motiv de recurs asupra căruia instanța nu s-ar fi pronunțat.
Instanța de recurs a analizat legalitatea hotărârii instanței de apel prin prisma tuturor motivelor invocate în termen de pârâții recurenți - și.
Față de aceste considerente, nefiind întrunite elementele cerute de art.318 pr.civ. Curtea va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul - împotriva deciziei civile nr.663/16.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
Intimații - și au solicitat obligarea contestatorului la cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocatului, însă nu au făcut dovada efectuării acestei cheltuieli, motiv pentru care, în baza art.1169 civ. Curtea va respinge ca nedovedită cererea intimaților pentru cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul - împotriva deciziei civile nr.663/16.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
Respinge cererea intimaților - și pentru cheltuieli de judecată
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 iulie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, - - - - - -
Grefier,
- -
Red.RR/21.07.2009
Tehnored.MM/2 ex/21.07.2009
Instanță fond: Judecătoria Arad - jud.
Inst.apel: Tribunalul Arad - jud.,
Inst.recurs - Curtea de APEL TIMIȘOARA - jud.,
,
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Marinela Giurgincă, Rujița Rambu