Anulare act. Decizia 79/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 79/2009
Ședința publică de la 20 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicePREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară
JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 240/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenta pârâtă, personal și asistată de avocat (împuternicire la fila 12) și avocat și avocat în reprezentarea intimaților reclamanți și (împuternicire la fila 36), lipsind aceștia.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune la dosar contractul de achiziție al centralei termice și facturile care dovedesc cine a făcut plata acestora. Declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Avocat și avocat, având pe rând cuvântul, declară că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului cu consecința schimbării deciziei atacate în sensul admiterii apelului, desființării sentinței instanței de fond și respingerii acțiunii introductive de instanță. Învederează că susținerile din motivele de recurs, respectiv împlinirea termenului de prescripție de 3 ani, implică o nulitate relativă față de faptul că certificatul de moștenitor a fost întocmit după împlinirea termenului de opțiune succesorală. Arată că insistă asupra aspectului privind acceptarea tacită a succesiunii de către intimații reclamanți, respectiv faptul că instanța de fond și apel au omis a avea în vedere un fapt esențial și anume că actele de acceptare trebuie făcute în termenul de 6 luni de opțiune succesorală, instanțele dând eficiență unor împrejurări petrecute după aproape 13 ani de la deces, știut fiind că în cazul acceptării tacite sunt necesare a fi îndeplinite două condiții: actul de acceptare să fie făcut în calitate de moștenitor și să existe intenția de acceptare. În speță, cu privire la starea de fapt, există dovada că aceștia au locuit sporadic în locuința defunctului lor tată, iar această ședere de 2-3 zile pe an nu este un act expres de acceptare tacită a succesiunii, un astfel de fapt implicând ca intimații să locuiască efectiv acolo, să se gospodărească în acea locuință și astfel ar fi avut efecte juridice, existând în acest sens practică judiciară care prevede că actul succesoral trebuie să impună intenția de accepta, aceste vizite sporadice neechivalând cu intenția de a accepta. Se mai arată că există declarațiile martorilor, în speță, care spune că vizitele erau în timpul verii și după 6 luni intimații au venit și au luat o serie de bunuri, în speță mileuri, o haină de, cărți, o pereche de cercei, lucru ce nu echivalează cu intenția de a accepta succesiunea și, așa cum rezultă din declarația martorului, au luat din casă mici amintiri. Astfel, susținând motivele de drept și de fapt așa cum au fost precizate și înscris, precum și deciziile ÎCCJ depuse ca și practică judiciară în speță, din care se citează, solicită instanței admiterea recursului de față.
Avocat, având cuvântul, cu privire la susținerile scrise și în întâmpinare, arată, în primul rând că s-a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune față de faptul că certificatul este anulabil, în realitate motivele reclamanților vizând procedura eliberării certificatului de moștenitor și dezbaterea succesiunii care s-a făcut fără citarea reclamanților, sens în care acest act este lovit de nulitate absolută. Cu privire la un alt aspect, cel referitor la lipsa calității procesuale active, solicită instanței să observe că reclamanții, la data decesului mamei în 1991, erau la B, cu toate acestea s-au prezentat la înmormântare și s-au ocupat de aceasta, luând apoi din casă toate bunurile care au încăput într-o mașină, ocazie cu care au luat și lucruri de o anumită valoare, care, în opinia reclamanților, nu pot fi considerate doar niște simple amintiri și tocmai din acest motiv nu a existat un contract de întreținere întrucât reclamanții s-au preocupat de bunurile casei și nu s-au dezis de vocația lor succesorală. Sub un ultim aspect, radierea este efectul direct al repunerii părților în situația anterioară. Astfel, față de toate cele învederate precum și cele menționate în scris prin întâmpinare, solicită instanței respingerea recursului de față.
Avocat, în completarea colegei sale, arată că instanțele de fond și apel corect au admis acțiunea, constatând nulitatea absolută a certificatului de moștenitor după mama decedată la 16 octombrie 1991, iar la 23.03.1992 se predă succesiunea, știut fiind că aceasta trebuia autentificată de notar care avea obligația elementară de a invita la dezbaterea succesiunii pe toți succesorii, în speță toți copiii decedatei. În aceste condiții, consideră că actul de moștenire este nul, acceptarea succesiunii în sensul legii neputând fi îmbrăcată într-o altă formă, respectiv una de renunțare, care ar atrage consecințe și față de terțele persoane, iar legiuitorul a prevăzut că acceptarea succesiunii, așa cum este în Codul civil, are efecte ce se extind până la data dezbaterii succesiunii, sens în care certificatul este nul față de faptul că există o acceptare tacită. Cu privire la probațiune, se arată că din declarațiile celor trei martori rezultă că cei doi copii și-au îngrijit mama, s-au ocupat de înmormântare și au luat din casă bunuri care nu aveau doar o valoare sentimentală, mai mult, au plătit contravaloarea centralei termice pentru a asigura confortul casei, însă plata s-a făcut pe numele titularului acesteia, deși banii au fost dați de reclamanți. Astfel, concluzionând, din faptul că este evident că și reclamanții sunt succesori după defunct, iar prescripția de 10 ani operează în condițiile existenței unei posesii de bună credință, lipsa bunei credințe făcând ca prescripția achizitivă să nu opereze, posesia fiind una viciată, precum și față de toate cele învederate și motivate și în scris prin întâmpinare, solicită instanței respingerea recursului de față.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse de mandatarii părților, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 2369/2007 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosar nr- a fost admisă acțiunea civilă introdusă și precizată de reclamanții și împotriva pârâtei, constatându-se nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 186/23.03.1992 eliberat în dosarul succesoral nr. 186/2006 a notariatului de Stat Local
S-a constatat că reclamanții sunt moștenitori legali ai defunctei în calitate de fiu și fiică, aceștia acceptând în mod tacit succesiunea rămasă de pe urma defunctei precum și în calitate de soț supraviețuitor. S-a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă și s-a dispus radierea întabulării făcute în baza încheierii nr. 3909/1992 a fostului Notariat de Stat Local H din CF nr. 5225.
Pârâta a fost obligată la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, mama reclamanților, a decedat la 16.08.1991 și, fără știrea reclamanților, s-a deschis și dezbătut succesiunea rămasă de pe urma defunctei eliberându-se certificatul de moștenitor nr. 186 în care s-a constatat că este moștenitor cu o cotă de 1/1 parte, reclamanții fiind trecuți ca străini de moștenire prin neacceptare conform art. 700 Cod civil, fiind astfel excluși de la moștenire.
Din probele administrate în cauză s-a reținut că reclamanții au venit în H și au locuit în imobil alături de tatăl lor folosindu-l în calitate de coproprietari, luând, deasemenea, mai multe bunuri mobile: lucruri de mână, macrameu, o de astrahan, un tablou, o pereche de cercei, locuind în casa părintească în fiecare vară. Aceștia au avut de mai multe ori discuții cu tatăl lor să vândă apartamentul și să se stabilească la ei la
Instanța a considerat toate aceste acte ca având semnificația juridică a unui act de acceptare a succesiunii care sunt de natură să identifice intenția reclamanților de a-și însuși calitate de erede prin faptul luării mai multor bunuri din masa succesorală de pe urma defunctei dar și prin faptul montării unei centrale termice în casa părintească.
În drept s-a reținut incidența dispozițiilor art. 700 și 659 cod civil și s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 240/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr- a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta împotriva acestei sentințe, pârâta fiind obligată la cheltuieli de judecată către reclamanții intimați.
În considerentele deciziei s-a reținut că în motivarea apelului pârâta a invocat o serie de excepții, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, inadmisibilitatea acțiunii și prescripția dreptului material la acțiune. Instanța de apel a apreciat că acestea nu au fundament juridic.
Astfel, s-a constatat că acțiunea reclamanților vizând constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor este imprescriptibilă și nesupusă vreunui termen deoarece sancțiunea eliberării certificatului de moștenitor cu ocazia dezbaterii succesorale la care nu au fost citate toate persoanele cu vocație succesorală este nulitatea și nu anularea acestui certificat.
În anul 1992 cu ocazia instrumentării dosarului succesoral nr. 186/1992 reclamanții nu au fost citați la notar pentru a-și exprima în vreun fel opțiunea succesorală astfel că emiterea certificatului de moștenitor doar în favoarea soțului supraviețuitor al defunctei s-a făcut cu fraudarea vădită a legii și a intereselor reclamanților.
Calitatea procesuală a reclamanților a fost reținută ca fiind pe deplin justificată deoarece au dovedit cu probe că au acceptat tacit succesiunea după mamă în termen de 6 luni de la decesul acesteia.
S-a apreciat, deasemenea, că prima instanță a reținut corect că aceștia au îndeplinit acte de acceptare a succesiunii prin aceea că și-au însușit unele bunuri de valoare din patrimoniul rămas, că reclamantul a efectuat reparații la instalația sanitară și a montat o sonerie, și-au vizitat tatăl, au montat, deasemenea, o centrală termică.
Chiar dacă instalația de încălzire s-a realizat la mai mulți ani după expirarea termenului de opțiune succesorală, acest demers al reclamantului întărește convingerea că acesta a continuat să fie preocupat de soarta imobilului. În perioada imediat următoare decesului mamei reclamanților, între aceștia și tatăl lor s-au purtat discuții legate de o eventuală vânzare a casei părintești ceea ce, în opinia instanței de apel, denotă împrejurarea că reclamanții nu s-au comportat ca succesibili străini de moștenire.
Împotriva acestei decizii și a sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta solicitând modificarea deciziei, admiterea apelului și desființarea sentinței primei instanțe cu consecința respingerii acțiunii formulate de intimați.
În drept invocă art. 304 pct. 7 - 9 Cod procedură civilă.
În expunerea motivelor de recurs arată că în mod nelegal instanța de apel a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a calificat greșit sancțiunea ce intervine ca fiind o nulitate absolută iar nu una relativă, omițându-se a se observa că certificatul atacat nu a fost emis în termenul de opțiune succesorală, respectiv în termenul de 6 luni de la data decesului defunctei pentru a se vorbi de obligația citării tuturor moștenitorilor, ci după împlinirea termenului de opțiune succesorală.
Sub un alt aspect se susține că atât din art. 88 din Legea nr. 36/1995 cât și din Decretul nr. 40/1953 rezultă că sancțiunea în cazul existenței vreunui viciu al certificatului de moștenitor eliberat este nulitatea relativă și nu cea absolută. Chiar Tribunalul Hunedoara, prin decizia de casare nr. 72/A/2007 a reținut că art. 25 din Decretul nr. 40/1953 invocat în cauză se referă la acțiunea în anularea certificatului de moștenitor și nu constituie temei pentru constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor.
Invocă dispozițiile art. 9 alin 2 din Decretul nr. 167/1958 în raport de care apreciază că acțiunea reclamanților este tardiv formulată, dar și decizia nr. 1296/1996 a Curții de Apel Alba Bacău din care rezultă aceeași concluzie.
Certificatul de moștenitor a fost întabulat în CF din anul 1992 astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 30 din Decretul Lege nr. 115/1938 reclamanții sunt prezumați că au luat cunoștință de existența acestuia încă de la această dată.
În privința calității procesuale active recurenta susține că în mod greșit instanțele au calificat drept acte de acceptare a succesiunii acte și fapte care în realitate nu au o astfel de semnificație.
Invocând art. 689 teza a II-a Cod civil cât și decizia nr. 2193/1990 a Curții Supreme de Justiție - secția civilă, recurenta arată că acceptarea tacită a succesiunii este aceea care rezultă dintr-un act juridic pe care succesibilul nu-l putea face decât în calitatea sa de erede, act care exprimă neîndoielnic intenția sa de a accepta succesiunea. Actele echivoce nu constituie o manifestare tacită a voinței de accepta. Apreciază că în speță aceste condiții nu sunt întrunite. Astfel, consideră că vizitele reclamanților în casa părintească nu dovedesc o acceptare tacită a moștenirii deoarece nu locuiau efectiv în imobil venind doar în concediu sau vizite scurte, doar tatăl lor comportându-se ca proprietar. Nici discuția cu privire la vânzarea casei nu poate fi considerată act de acceptare mai ales că aceasta este infirmată de martora.
Nici bunurile luate de reclamanți după decesul mamei lor nu conturează o acceptare tacită deoarece nu exprimă neîndoielnic intenția acestora de acceptare a succesiunii, în acest sens invocând ca și practică judiciară decizia nr. 969/1999 și nr. 290/2000 a Curții de Apel Iași dar și declarația martorei care afirmă că bunurile luate erau mici amintiri.
Mai precizează că reclamanții nu au dovedit că au montat centrala pe cheltuiala lor, din actele depuse în cauză rezultând că cel care a înregistrat cheltuieli cu cumpărarea și montarea centralei termice a fost tatăl reclamanților și că data montării este ulterioară celor 6 luni de opțiune succesorală.
Afirmă că reparațiile la instalația sanitară și montarea unei sonerii nu sunt acte de acceptare tacită, acestea circumscriindu-se dispozițiilor art. 690 Cod civil.
Învederează faptul că din dispoziția martorei rezultă că reclamanții au aflat de existența certificatului de moștenitor după circa 6 luni de la încheierea acestuia aceștia stând pasivi tocmai pentru că atunci, în termenul de 6 luni, nu au dorit să accepte succesiunea după mama lor.
În situația în care succesibilul nu acceptă expres ori tacit moștenirea în termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 alin 1 Cod civil el rămâne străin de moștenire.
Tribunalul nu s-a pronunțat asupra criticii din apel privind radierea din CF nr. 5225 Haî ncheierii nr. 3909/1992 și nici prima instanță nu a motivat soluția radierii acestei încheieri și a restabilirii situației de CF.
Susține că nu poate fi ignorată incidența în cauză a dispozițiilor art. 27 din Decretul Lege nr. 115/1938 chiar dacă s-ar reține că defunctul s-a întabulat în CF în baza unui act viciat, acesta nu numai că a fost întabulat în CF peste 10 ani fără ca dreptul său să fie contestat dar a și posedat cu bună credință astfel că dreptul său real întabulat în CF rămâne valabil dobândit.
Arată, totodată că i-a fost transmisă cota de din imobil de către defunct prin contract de donație, întabulat în CF cu o încheiere care nu a fost atacată și desființată de instanța de judecată.
În fine, susține că și acțiunile în rectificare/radiere sunt conform Decretului Lege nr. 115/1938 și Legii nr. 7/1996 prescriptibile în termenul de 3 ani de la data efectuării înscrierii.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanții intimați au solicitat respingerea recursului arătând că în calitate de fii ai defunctei trebuia să fie citați la notar cu prilejul dezbaterii succesiunii, că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995 și art. 25 din Decretul nr. 40/1953 în realitate certificatul de moștenitor fiind lovit de nulitate absolută.
Probatoriul administrat demonstrează fără echivoc că și-au însușit bunuri din patrimoniul mamei acceptând tacit succesiunea și astfel își justifică calitatea procesuală activă.
În privința motivului de recurs referitor la radiere arată că acesta este neîntemeiat fiind evident că în raport de soluția cauzei radierea încheierii de întabulare nu reprezintă decât o repunere a imobilului în situația anterioară.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de normele legale incidente, Curtea a reținut următoarele:
Este adevărat că art. 88 din Legea nr. 36/1995 dă dreptul la o acțiune în anulare persoanelor care se consideră vătămate în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor.
Acest text de lege nu reglementează în mod exhaustiv toate situațiile în care un certificat de moștenitor poate fi contestat și, astfel, nu exclude nici posibilitatea valorificării unor cauze de nulitate absolută care să atragă, potrivit normelor de drept comun, constatarea nulității absolute a acestuia.
În practica judiciară s-a stabilit că dacă prin acțiunea în anulare a certificatului de moștenitor se invocă vicierea consimțământului reclamantului, acțiunea este supusă termenului de prescripție de trei ani conform art. 3 și 9 din Decretul nr. 107/1958. În situația în care anularea certificatului de moștenitor este formulată de către succesorul care nu a fost citat la dezbaterea succesiunii la notariatul de stat, anularea certificatului poate fi solicitată oricând, desigur, în măsura în care moștenirea a fost acceptată în termen.
Oricum în speță calificarea nulității invocate de reclamanți nu poate fi dată din perspectiva sancțiunii pe care o prevede textul de lege menționat anterior ci de cauza acestuia. Cum reclamanții invocă un motiv de ordine publică, respectiv necitarea acestora la dezbaterea succesiunii mamei lor, sancțiunea care intervine este nulitatea absolută care este imprescriptibilă, putând fi invocată oricând. Apar astfel a fi neîntemeiate criticile aduse hotărârii instanței de apel sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune, incidența dispozițiilor art. 3 și 9 alin 2 din Decretul nr. 168/1958 neputând fi reținută și nici tardivitatea formulării acțiunii.
Fiind vorba de o nulitate absolută care poate fi invocată oricând, este lipsită de relevanță împrejurarea că certificatul de moștenitor a fost întabulat în CF încă din anul 1992, dată de la care, potrivit art. 30 din Decretul Lege nr. 115/1938 certificatul de moștenitor a devenit opozabil reclamanților. Deasemenea, Curtea constată că Decretul nr. 40/1953 a fost abrogat prin Legea nr. 36/1995, astfel că acesta nu mai poate fi invocat ca temei al criticilor din recurs.
În mod corect au apreciat instanțele de fond și asupra excepției lipsei calității procesuale active.
Așa cum arată și recurenta, legea nu prevede situațiile în care actele succesibililor pot fi calificate ca exprimând intenția de acceptare tacită a succesiunii.
Sunt însă apreciate ca acte de acceptare tacită a moștenirii intrarea în posesiunea (preluarea ori deținerea) și folosința bunurilor succesorale care prin natura, numărul și valoarea lor exclud ideea unor amintiri de familie, astfel de fapte dovedind că succesibilul se comportă ca un proprietar.
Instanțele fondului au reținut corect în baza probatoriului testimonial administrat în cauză că imediat după înmormântarea defunctei lor mame, deci în termenul de opțiune succesorală de 6 luni prevăzut de art. 700 alin 1 Cod civil, reclamanții au luat o serie de lucruri care au aparținut defunctei, respectiv tablouri, cercei de aur, o haină de astrahan, o de argintie și cărți, înțelegând astfel să se comporte ca proprietari ale acestora. Având în vedere numărul și valoarea acestor bunuri ele nu pot fi considerate drept simple amintiri așa cum afirmă recurenta. În susținerea unei atari concluzii vine și practica instanței supreme care a stabilit, spre exemplu, că simplul fapt de a fi luat din succesiune câteva obiecte de îmbrăcăminte implică voința de a accepta pur și simplu (decizia civilă nr. 2193/1990 a - secția civilă).
Chiar dacă celelalte acte efectuate de reclamanți respectiv folosirea imobilului în timpul vizitelor la H, discuția referitoare la vânzarea casei ori montarea centralei termice nu s-ar situa în termenul de 6 luni prevăzut de lege și nu ar putea fi considerate acte de acceptare tacită, în condițiile în care luarea în folosință a bunurilor succesorale menționate mai sus este suficientă prin ea însăși ca o dovadă de acceptare a succesiunii, Curtea apreciază calitatea procesuală activă a reclamanților ca fiind pe deplin dovedită. Ca atare ei nu pot fi considerați străini de succesiune și pot emite pretenții asupra succesiunii lăsate de mama lor.
Prin motivele de apel formulate de pârâta se critică soluția primei instanței de radiere a întabulării făcute în baza certificatului de moștenitor iar nu faptul nemotivării acesteia de către prima instanță, astfel că această ultimă susținere nu poate fi invocată pentru prima dată în recurs.
În ceea ce privește instanța de apel, se constată că, într-adevăr, aceasta nu face referire în considerente la motivul de apel ce vizează dispoziția primei instanțe de radiere a întabulării. Însă în condițiile în care este vorba de un capăt de cerere subsecvent celui prin care se solicită constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor iar prin soluția adoptată instanța de apel confirmă hotărârea primei instanțe în întregime, inclusiv sub aspectul radierii întabulării, Curtea apreciază că motivul de recurs vizând acest aspect nu este de natură a justifica admiterea recursului, controlul judiciar putând fi exercitat și în aceste condiții.
Uzucapiunea prevăzută de art. 27 din Decretul Lege nr. 115/1938 nu a constituit obiect al discuției primei instanțe, nefiind formulată, eventual, o cerere reconvențională în acest sens. Prin urmare, Curtea apreciază inadmisibilă examinarea pentru prima dată în recurs a îndeplinirii condițiilor prevăzute de acest text de lege în beneficiul defunctului.
Ceea ce s-a radiat este doar întabularea certificatului de moștenitor operată în CF în anul 1992 neintrând în discuție dreptul de proprietate dobândit de pârâtă asupra cotei de din imobil cu titlu de donație.
Încheierea de întabulare este un act subsecvent certificatului de moștenitor așa cum s-a mai arătat, astfel că în condițiile în care acesta din urmă este sancționat cu nulitatea absolută, iar acțiunea este imprescriptibilă, nu s-ar putea reține un regim diferit pentru capătul de cerere vizând radierea și nici intervenirea cu privire la acesta a termenului de prescripție de trei ani prevăzut de Decretul Lege nr. 115/1938 și de Legea nr. 7/1996 cum susține recurenta.
Având în vedere toate aceste considerente și neputând reține ca fondat niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, Curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, recurenta pârâtă va fi obligată să plătească intimaților reclamați suma de 1785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat (fila 39).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 240/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar
(continuare decizia nr. 79/2009 din dosar nr-)
nr- și a sentinței civile nr. 2369/2007 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în același dosar.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 1785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.02.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
- - . activitatea
Semn. Președinte
Grefier,
Red.
Tehnored. /2 ex/24.03.2009
Jud. fond:
Jud. apel:,
Președinte:Cristina Gheorghina Nagy NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Augustin Mândroc
