Anulare act. Decizia 86/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 86/A/2008
Ședința publică de la 09 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară
JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc
Grefier -
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de pârâții și, Statul Român - Municipiul Mediaș prin Primar împotriva sentinței civile nr. 205/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat apărător al apelanților pârâți și, consilier juridic pentru apelantul pârât Municipiul Mediaș prin primar, avocat apărător al intimaților reclamanți și, lipsă fiind părțile și mandatarul intimaților reclamanți Din
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelurile sunt scutite de plata taxelor judiciare și nu s-a depus întâmpinare.
Avocat apărător al apelanților pârâți și arată că în dosarul penal nr- trimis spre rejudecare Curții de APEL ALBA IULIA prin decizia penală 371/2007 a Tribunalului Sibiu, a fost admisă plângerea îndreptată împotriva rezoluției procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, de scoatere de sub urmărire a reclamanților și a executorului judecătoresc pentru fals, cu referire la notificarea de restituire în natură a imobilului.
Solicită acordarea unui termen pentru a depune la dosar decizia Curții de Apel și rezoluția Parchetului. Depune la dosar hotărârea invocată.
Avocat apărător al intimaților reclamanți se opune acordării unui termen pe acest considerent, deoarece caracterul penal vizează doar notificarea de restituire în natură, de care reclamanții nu se folosesc. Hotărârea penală depusă la dosar nu are legătură cu prezenta cauză, sentința instanței de fond fiind dată pe despăgubiri.
În replică, avocat susține că Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș este legat de decizia instanței de apel, deci trebuie începută urmărirea penală. În cauză se discută despre buna credință a pârâților care au cumpărat imobilul în baza Legii 112/1995 - pe
-//-
considerentul că nu exista cerere de restituire în natură. Mai depune citație emisă de către ICCJ pentru cererea de strămutare formulată de pârâți la instanța de fond, cu termen de soluționare la 05.06.2008.
Avocat apărător al intimaților reclamanți nu contestă faptul că pârâții sunt cumpărători de bună credință și precizează încă odată, că nu-i interesează notificarea de restituire în natură. Față de cererea de strămutare, arată că aceasta a fost formulată și înregistrată la ICCJ la data când dosarul era pendinte pe rolul Tribunalului Sibiu, în dosarul Curții de APEL ALBA IULIA nefiind formulată cerere de strămutare.
Consilier juridic reprezentant al apelantului pârât Municipiul Mediaș prin primar solicită acordarea unui termen pentru a fi depuse la dosar actele învederate de avocatul apelanților.
Instanța deliberând, față de considerentele sentinței atacate și poziția exprimată a părților, respinge cererea de amânare formulată de avocatul apelanților pârâți.
Avocat apărător al apelanților pârâți depune în fața instanței extras CF 475 legalizat la 21.05.2001 și in extenso, precum și un tabel.
Avocat apărător al intimaților reclamanți nu dorește un exemplar din aceste înscrisuri.
Părțile arată că nu mai au cereri de formulat probe de administrat, împrejurare față de care instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat apărător al apelanților pârâți solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii celor două acțiuni conexe depuse la dosarul de fond. Cu cheltuieli de judecată, în ambele grade de jurisdicție, depune chitanță.
În susținerea apelului, avocatul face o expunere a stării de fapt, susținând că instanța de fond nu a examinat starea de fapt și a ignorat aplicarea a două principii civile, al neretroactivității legii civile și cel potrivit căruia actele civile se supun condițiilor de validitate la momentul încheierii lor - tempus regit actum. Mai arată că din punctul de vedere al pârâților cumpărarea apartamentului în litigiu s-a făcut la data de 29.05.2002, la 3 luni după expirarea termenului, prelungit, pentru depunerea notificării în baza L 10/2001, iar reclamanții au primit despăgubiri pentru acest imobil și în ia. În încheiere, precizează că susțin toate motivele de apel formulate în scris.
Avocat apărător al intimaților reclamanți solicită respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond. Cu cheltuieli de judecată.
Arată că acțiunea reclamanților, pornită în dosarul conex, întemeiată pe calea dreptului comun potrivit filei 3 alin 3 din acțiune, nu poate fi respinsă ca prescrisă în baza art. 46 pct. 5 din Legea 10/2001 așa cum
-//-
solicită pârâții, deoarece nu a fost întemeiată pe art. 46 din Legea 10/2001, soluția instanței de fond fiind corectă. Contractul de vânzare cumpărare încheiat între pârâții și Municipiul Mediaș este nul de drept, fiind încheiat de după data de 14.02.2001, cu încălcarea disp. art. 44 din OUG 40/1999. Susține că în cauză sunt îndeplinite cele 3 condiții prev. de art. III din Legea 247/2005, notificarea reclamațiilor fiind nesoluționată și la acest moment.
Pe acțiunea principală, arată că esența rezolvării cauzei nu este OUG 40/1999 ci art. 7 din Legea 10/2001- la prima redactare a legii în februarie 2001, iar potrivit dispozițiilor imperative ale acestui articol reclamanții nu pot opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece indiferent de opțiunea fostului proprietar prin notificare, restituirea se face în natură. Depune concluzii.
Consilier juridic reprezentant al apelantului pârât Municipiul Mediaș prin primar solicită admiterea apelului declarat, susținând că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare au fost de bună credință, notificarea formulată de către reclamanți și depusă la Prefectura Sibiu fiind comunicată Primăriei cu întârziere, după expirarea termenului legal de notificare prevăzut de Legea 10/2001, imobilul fiind deja vândut pârâților.
Față de apelul pârâților, solicită admiterea acestuia, pârâții fiind de bună credință la data încheierii contractului de vânzare cumpărare privind imobilulul în litigiu.
Avocat apărător al apelanților pârâți solicită admiterea apelului declarat de pârâtul Municipiul Mediaș prin primar.
Avocat apărător al intimaților reclamanți solicită respingerea apelului declarat de Municipiul Mediaș prin primar, pe aceleași considerente sus expuse.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor civile de față;
Prin acțiunea civilă formulată la 23.02.2006 înregistrată sub nr- reclamanții și prin mandatar Din G au chemat în judecată Statul Român - Municipiul Mediaș prin Primar, SC Comunală SA Mediaș, și solicitând:
- să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.12690/29.05.2002 încheiat între SC COMUNALĂ SA M și pârâții având ca obiect imobilul situat în Mediaș,- înscris în Cf 10952 Mediaș nr.top.1280/1/2;
-//-
- să se constate nulitatea încheierii de întabulare nr.2202/29.05.2002 din CF 10952 Mediaș urmare a nulității titlului și
- să se dispună restabilirea situației anterioare de CF.
Să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au invocat că au fost proprietari ai imobilului până în 26.05.1989 când a fost preluat fără titlu valabil de către Statul Român ( în baza Decretului nr.223/1974).
Reclamanții arată că au formulat notificare la 29.08.2001, când imobilul mai era în proprietatea Statului, însă acesta l-a vândut pârâților 29.05.2002. Se susține că acest contract este lovit de nulitate absolută pentru nerespectarea interdicției prevăzută de art.44 din OUG nr.40/1999 și că acțiunea îndeplinește toate condițiile prev. de art.III din Lg.nr.247/2005, anume:
- actul de înstrăinare e încheiat după 14.02.2001,
- contractul încalcă art.44 din OUG nr.40/1999 și
- nu a fost atacat în condițiile art.46 alin.1 din Lg.10/2001. Referitor la această ultimă condiție reclamanții arată că acțiunea precedentă de nulitate a contractului și pe care ei au înregistrat-o la Judecătoria Mediaș nu a fost întemeiată pe disp.art.46 din Lg.10/2001, ci pe dispozițiile dreptului comun.
În drept se invocă disp.art. III din Lg.247/2005.
Prin sentința civilă nr. 205/25 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr- s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții și, prin mandatar Din G, împotriva pârâților Statul Român - Municipiul Mediaș prin Primar, SC Comunală Mediaș, și.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 1290/29.05.2002 încheiat între SC Comunală Mediaș în calitate de vânzător și și în calitate de cumpărători având ca obiect imobilul situat în Mediaș,- înscris în CF 10952 Mediaș nr. top 1280/1/2.
S-a constatat nulitatea încheierii de întabulare 2202/29.05.2002 din CF 10952 Mediaș și s-a dispus restabilirea situației anterioare de CF.
A fost respinsă ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamanți în dosarul conexat nr- al Tribunalului Sibiu ( inițial dosarul nr.141/2005 al Judecătoriei Mediaș, reînregistrat după casare cu nr- la Judecătoria Mediaș ).
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților și cheltuieli de judecată: Municipiul Mediaș prin Primar suma de 3540 lei, SC Comunală SA Mediaș suma de 3540 lei, iar pârâții și suma de 3540 lei.
-//-
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut și motivat următoarele:
Imobilul în litigiu este o locuință situată în Mediaș,- și înscrisă în CF 10952 Mediaș nr.top.1280/1/2. Acesta a fost proprietatea reclamanților și cu titlu de cumpărare și partaj.
Imobilul a fost preluat de Statul Român prin decizia nr.543/1989 emisă în temeiul Decretului nr.223/1974 și înscrisă în CF prin încheierea nr.938/26.05.1989.
După preluarea imobilului de către Statul Român acesta a fost închiriat pârâților și.
La 28.08.2001 reclamanții au formulat prin intermediul executorului judecătoresc ( sub nr.281/2001) o notificare prin care au solicitat măsuri reparatorii în echivalent sub formă de despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu.
Deși la dosar se află și o notificare privind restituirea în natură a imobilului, notificare purtând același număr și aceeași dată de înregistrare, tribunalul a înlăturat acest act de la soluționarea prezentei cauze întrucât el este contestat de către pârâți. Aceștia susțin că notificare pentru restituirea în natură este formulată abia în anul 2004, deci mult după expirarea termenului prevăzut de Lg.10/2001 pentru depunerea notificărilor.
Față de împrejurarea că nici la Primăria Mediaș nici la Prefectura Sibiu nu se regăsește această notificare, tribunalul nu a luat-o în considerare, urmând a soluționa cauza numai în raport cu notificarea prin care se solicită despăgubiri.
După formularea notificării, la 29.05.2002 SC Sa Mediaș a vândut imobilul în litigiu pârâților și care îl ocupau în calitate de chiriași. Cu această ocazie s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.12690/2002 atacat în prezenta cauză.
Față de această stare de fapt acțiunea principală formulată de reclamanți bazată pe disp.art.III din Lg.247/2005 apare ca întemeiată pentru următoarele:
Art.III din titlul I al Lg.247/2005 prevede că actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinația de locuință, încheiate după 14.02.2001 cu nerespectarea interdicției prev. de art.44 din OUG nr.40/1999 ( ) și care nu au fost atacate în instanță în condițiile art.46 al.1 din Lg.10/2001 pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu, după caz, de la data luării la cunoștință a încheierii contractului.
Instanța de fond a analizat condițiile cerute cumulativ de acest text de lege pentru admisibilitatea acțiunii reclamanților.
În primul rând contractul atacat a fost încheiat la 29.05.2002, deci după 14.02.2001.
-//-
În al doilea rând termenul de 12 luni a fost respectat acțiunea fiind introdusă la 13.02.2006.
În al treilea rând contractul a fost încheiat cu nerespectarea interdicției prev. de art.44 din OUG 40/1999. Acesta prevede că: " sunt interzise sub sancțiunea nulității absolute înstrăinarea sub orice formă - bunurilor imobile - terenuri și construcții cu destinația de locuință, care fac obiectul unei ., NOTIFICĂRI CERERI ÎN CONSTATAREA REALIZARE DREPTULUI DE PROPRIETATE din partea persoanei fizice deposedate de aceste bunuri.
Se observă deci că textul legal cere doar existența unei . notificări, fără a face vreo distincție funcție de conținutul notificării.
Lipsa oricărei distincții este justificată prin aceea că Lg.10/2001, chiar și în forma sa inițială instituia principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv ( art.7 alin.1 ) nelăsând persoanelor îndreptățite un drept de opțiune ( art.7 alin.2 "dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de prezenta lege" acestea se regăsesc în art.18 lit.a-c și, nici una nu era aplicabilă la data formulării notificării, când imobilul se regăsea încă în patrimoniul Statului, deci nu fusese înstrăinat).
Ca urmare la primirea notificării pentru despăgubiri, instituțiile abilitate trebuiau să verifice în primul rând situația imobilului, iar dacă era posibilă restituirea în natură să dispună în acest sens.
Acest principiu și această procedură erau evident cunoscute și de pârâții vânzători care, în întâmpinarea formulată la acțiunea conexată ( 23 dosar 141/2005) arată că "Primăria Municipiul Mediaș nu a știut de faptul că imobilul a fost notificat decât după ce dosarul a fost trimis la Prefectură pentru a se verifica dacă restituirea în natură nu este posibilă."În continuare se mai arată că " la acea dată imobilul era deja vândut de SC Comunală SA".
De altfel, o interdicție asemănătoare exista în Lg.nr.10/2001 încă înainte de apariția Lg.nr.247/2005, deci și la momentul încheierii contractului atacat aceasta fiind chiar mai cuprinzătoare decât cea din art.44 al OUG nr.40/1999.
Aceasta era cuprinsă în art.21 alin.5 care avea următorul cuprins " sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și după caz, judiciare generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea - bunurilor imobile - terenuri și/ construcții NOTIFICATE potrivit prevederilor prezentei legi" (subl.instanței).
Se observă din nou că textul se referă la notificare fără distincție după conținutul acesteia, în plus interdicția de înstrăinare viza toată perioada soluționării notificării formulate de persoana îndreptățită. Ori notificarea pentru despăgubiri formulată de reclamanți nu a fost încă soluționată ( vezi adresa Primăriei Mediaș din 9.01.2008 fila 141 dos-).
-//-
În cauză pârâții cumpărători nu pot benefica nici de dispozițiile ce protejează dobânditorii de bună-credință întrucât ei au cumpărat imobilul la o dată când exista o interdicție legală absolută de înstrăinare (art.21 alin.5 din Lg.10/2001 și art.44 din OUG nr.40/1999), când se adoptase Lg.nr.10/2001 care instaura principiul restituirii totale și în natură a proprietăților preluate abuziv și, mai ales, după ce fostul proprietar își manifestase intenția de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Lg.10/2001. Ori, existența acestei notificări, chiar neînT. în CF era lesne de aflat de vreme ce numai două erau instituțiile cu atribuții în această materie, Primăria Mediaș, Prefectura Sibiu. Ca urmare, nu se poate susține că pârâții cumpărători au fost de bună-credință când, cu diligențe minime puteau afla situația exactă a imobilului în litigiu.
Apoi, ei au dobândit în baza art.9 din Lg.112/1995 care se aplica numai imobilelor preluate cu titlu valabil, ceea ce nu se poate reține în speță (imobilul fiind preluat în baza Decretului 223/1974). În plus nu se poate imputa foștilor proprietari lipsa de comunicare între instituțiile statului.
În ultimul rând, referitor la condițiile prev. de art.III din Lg.247/2005 se reține că acțiunea de față îndeplinește și cea de-a patra condiție, anume actul juridic de înstrăinare să nu fi fost atacat în instanță în condițiile art.46 alin.1 din Lg.10/2001.
Referitor la această condiție, pârâții au invocat neîndeplinirea ei întrucât contractul a mai fost atacat prin acțiunea conexată (dos.141/2005 Judecătoria Mediaș ).
Tribunalul apreciază că, întrucât în cauza conexată nu s-a pronunțat încă nicio hotărâre judecătorească nu se poate susține că s-a mai atacat contractul.
Această ultimă cerință a textului art.III este de fapt o reluare specifică a principiului general al autorității lucrului judecat. Legiuitorul a dorit să nu se redeschidă o nouă procedură pentru cazurile în care s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă de validare invalidare a acelorași acte de înstrăinare cu schimbarea doar a cauzei acțiunii, respectiv a temeiului juridic.
Însă, în speță neexistând nicio soluție referitor la acest contract de vânzare-cumpărare, nici în temeiul art.46 alin.1 Lg.10/2001, nici pe calea dreptului comun, este admisibilă acțiunea în constatarea nulității absolute prev. de art.III din Lg.nr.247/2005.
Pentru toate aceste motive se va admite acțiunea principală și se va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.12690/2002 și a încheierii de întabulare nr.2202/2002 din CF 10952 Mediaș, cu consecința restabilirii situației anterioare de CF. Nulitatea încheierii de întabulate este o consecință firească a nulității titlului ce a stat la baza întabulării, respectiv contractul de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește acțiunea conexă, care cuprinde aceleași cereri dar, parțial, cu un alt temei juridic, tribunalul o va respinge ca rămasă fără
-//-
obiect, întrucât contractul și încheierea de întabulare atacate au fost deja desființate pentru motivele indicate mai sus. Ca urmare, apare ca inutilă analiza aprofundată a acestei a doua acțiuni.
Totuși câteva considerente se impun.
În primul rând, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții față de termenul de 1 an instituit prin art.46 din Lg.10/2001 este neîntemeiată. Este evident că acest termen viza doar actele de înstrăinare încheiate anterior apariției Lg.10/2001 și nu pe cele ulterioare referitor la care termenul de prescripție nu putea începe să curgă anterior încheierii lor. Că este așa o dovedește și adoptarea ulterioară a art.III din Lg.247/2005.
Apoi excepția tardivității formulării notificării pentru restituirea în natură nu poate fi primită întrucât, așa cum am arătat deja, era suficientă notificarea, indiferent de conținut, pentru ca organele abilitate să aibă obligația de a analiza și posibilitatea restituirii în natură.
În ultimul rând, pe fondul acestei acțiuni, aceasta este întemeiată întrucât s-au încălcat disp. din Lg.10/2001 indicate care instituiau principiul restituirii în natură și interziceau orice înstrăinare (art.7,9,21), iar părțile contractului nu au fost de bună-credință.
Referitor la acțiunea principală, tribunalul, văzând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului relevantă în această materie, respectiv cauza Raicu contra României singura în care, până în prezent s-a dat câștig de cauză foștilor chiriași care au preluat imobilul urmare a anulării contractului de vânzare-cumpărare, reține că circumstanțele cauzei de față sunt diferite.
Astfel, în cauza Raicu contra României contractul de vânzare-cumpărare desființat fusese încheiat în 1997, deci înainte de adoptarea textelor legale care instituiau interdicții absolute de înstrăinat, respectiv art.44 din OUG nr.40/1999 și art.21 alin.5 din Lg.10/2001.
În plus, ceea ce face diferența esențială față de prezenta cauză contractul din cauza Raicu fusese validat prin decizia irevocabilă a Curții de Apel București care a reținut buna-credință a cumpărătorilor și, abia apoi desființat în urma admiterii recursului în anulare de către Curtea Supremă de Justiție.
Ori, în cauza de față nu s-a reținut și nici nu se putea reține buna-credință a părților din contractul de vânzare-cumpărare întrucât aceasta nu a existat nici la data încheierii contractului și nici ulterior.
În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentat a Municipiului Mediaș pentru Statul Român aceasta va fi respinsă întrucât, Municipiul Mediaș a fost chemat în acest proces în nume propriu, întrucât bunul în litigiu aparține domeniului privat al Municipiului Mediaș ( Mediaș nr.157/2001, poziția 601- vezi întâmpinarea 31 dosar - Tribunalul Sibiu ).
În ultimă instanță nu au fost reținute susținerile formulate de
-//-
pârâții că reclamanții ar fi îndreptățiți doar la o cotă de din imobil și că ar fi primit despăgubiri de la Statul.
Chiar dacă reclamanții ar fi îndreptățiți doar la o cotă de din imobil (însă această chestiune nu face obiectul cauzei de față) interesul lor în promovarea prezentei acțiuni rămâne la fel de actual întrucât numai prin revenirea imobilului în proprietatea Statului notificarea lor poate fi soluționată legal.
Faptul că s-ar fi primit despăgubiri de la Statul nu s-a dovedit în nici un fel.
În baza art.274 pr.civ. aflându-se în culpă procesuală pentru că au solicitat respingerea acțiunii, pârâții au fost obligați să plătească cheltuielile de judecată (respectiv onorariile avocatului) suportate de reclamanți în ambele dosare, deci și în dosarul conexat pentru că s-a arătat că și acea acțiune era întemeiată dar s-a respins doar ca rămasă fără obiect după admiterea acțiunii principale. Cheltuielile totale acordate de tribunal sunt de 10.621 lei noi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții și și Municipiul Mediaș criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea criticilor, pârâții, după expunerea stării de fapt, arată următoarele:
- Instanța de fond a ignorat principiul neretroactivității legii civile, respectiv principiul tempus regit actum reținând greșit că în cauză sunt incidente disp. art. 44 din OUG 40/1999 cu referire la prev. art. III din Titlul I al Legii 247/2005 și disp. art. 21 alin 5 din Legea 10/2001 fără să observe că aceste ultime dispoziții au fost introduse abia la 22 iulie 2005 prin Legea 247/2005.
Contractul atacat se supune dispozițiilor Legii 10/2001 în forma existentă la 29.05.2002, data încheierii contractului de vânzare cumpărare. La data încheierii contractului, termenul de depunere a notificării era expirat (14 februarie 2002) iar prin notificarea adresată în termen legal reclamanții au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, astfel că, potrivit art. 21 alin 2, erau decăzuți din dreptul de a cere restituirea în natură.
Astfel, apare ca inadmisibilă aplicarea retroactivă a unor dispoziții legale intrate în vigoare în 2005, unui act încheiat în 2002.
Contractul atacat s-a încheiat cu respectarea prev. Legii 10/2001 la forma sa actuală la 29.05.2002 dar și cu respectarea prev. art. 9 din Legea 112/1995.
- Instanța de fond interpretează greșit disp. art. 44 din OUG 40/1999 cu referire la art. III a Legii 247/2005, întrucât în textul de lege se vorbește de actele juridice de înstrăinare care nu au fost atacate în instanță în condițiile art. 46 alin 1 din Legea 10/2001 și nu de soluționarea definitivă,
-//-
printr-o hotărâre judecătorească a vreunei acțiuni în nulitate deci se referă la promovarea acțiunii.
Cu privire la acțiunea conexă întemeiată pe prev. art. 46 alin 1, instanța de fond respinge acțiunea ca rămasă fără obiect deși s-a invocat de apelanți excepția de tardivitate.
Textul art. 44 din OUG 40/1999 a vizat multiplele acțiuni revendicative situate la nivelul anului 1999 în condițiile art. 6 din Legea 213/1998, ori în speță nu s-a cerut restituirea imobilului în natură ci despăgubiri bănești, iar disp. art. 7 alin 1 din Legea 10/2001 nu instituie obligația restituirii în natură ci arată faptul că de regulă imobilele preluate abuziv se restituie în natură.
În expunerea motivelor de apel, Municipiul Mediaș arată următoarele:
Din actele dosarului rezultă că referitor la imobilul în litigiu s-a depus o singură notificare pentru despăgubiri la Prefectura Sibiu, notificare care a fost comunicată Primăriei la 13.11.2002, dată la care imobilul era deja vândut apelanților pârâți.
Astfel, apelantul susține că nu au fost notificați decât după expirarea termenului legal prevăzut de Legea 10/2001 și doar pentru despăgubiri bănești, iar contractul a fost încheiat la 29.05.20025, deci la mai bine de 3 luni de la expirarea termenului de depunere a notificării.
Acțiunea reclamanților trebuie respinsă ca fiind prescrisă în condițiile art. 45 alin 2 raportat la art. 45 alin 5 din Legea 10/2001.
Municipiul Mediaș a fost de bună credință la data încheierii contractului, la fel și chiriașii pârâți.
Intimații nu au formulat întâmpinare însă au depus la dosar concluzii prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apel nu s-a solicitat încuviințarea și administrarea de probe noi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și având în vedere disp. art. 295 Cod pr. civ. Curtea constată ambele apeluri nefondate pentru următoarele considerente:
E de necontestat că imobilul în litigiu - obiect al contractului de vânzare cumpărare anulat de instanța de fond - a fost proprietatea tabulară a intimaților reclamanți și, imobil care a fost preluat de către Statul român în temeiul Decretului 223/1974 și înscris în CF în 1989.
În termenul legal, foștii proprietari ai imobilului au notificat prin executor judecătoresc Prefectura Sibiu solicitând măsuri reparatorii prin echivalent bănesc,notificare care nu a fost soluționată nici în prezent.
La data intrării în vigoare a Legii 10/2001, imobilul era în proprietatea Statului român.
La data de 29.05.2002, deci ulterior intrării în vigoare a Legii
-//-
10/2001, Statul român prin Societatea Comercială Comunală SA Mediaș a vândut imobilul prezenților apelanți în temeiul Legii 112/1995.
Criticile referitoare la principiile încălcate de către instanța de fond nu pot fi primite.
Este adevărat că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare termenul de depunere a notificărilor în temeiul Legii 10/2001 era expirat. Însă cu referire la imobil, exista depusă o notificare chiar dacă viza despăgubiri bănești și care nu era soluționată.
Legea 10/2001 în vigoare la data încheierii contractului consacra prin art. 7 alin 1principiul restituirii în natură, iar potrivit alin 2, dcaă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de lege. Excepția consacrată a Legii 10/2001 vizând imobilele vândute în baza Legii 112/1995, se referea la contractele încheiate legal înainte de intrarea în vigoare a Legii 10/2001.
Mai mult, Normele Metodologice de aplicare Legii 10/2001 publicate în Of. 314/14.05.2003 obligau Prefecturile să verifice dacă varianta solicitată de persoana îndreptățită este singura posibilă.
Este știut că în prima formă a Normelor Metodologice a Legii 10/2001, preluarea de către stat a imobilelor în baza Decretului 223/1974 nu era considerată o preluare abuzivă.
Această chestiune a primit o rezolvare unitară în practica juridică care, mai mult, a consacrat principiul preluării fără titlu valabil a imobilelor de către Statul român în baza acestui decret, abordare preluată și de legiuitor prin modificările aduse Legii 10/2001 și Normelor Metodologice.
Însă ceea ce primează în speța de față este faptul că imobilul la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 era în posesia Statului român, s-a depus notificare în baza Legii 10/2001, notificare care nu este soluționată.
Prin urmare toate susținerile apelanților privind notificarea reclamanților, notificare prin care solicitau numai despăgubiri sunt fără relevanță atâta timp cât nici în prezent notificarea nu este soluționată, și când se aplică textele legale în vigoare din Legea 10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea 247/2005.
Aceste susțineri nu pot justifica nici buna credință a apelanților la data încheierii contractului, după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, față de textele legale citate mai sus (art. 7 din Legea 10/2001) așa cum erau în vigoare la data încheierii contractului.
Este corect că disp. art. 21 alin 5 din Legea 10/2001 reținute de instanța de fond au fost introduse - (art. 20 alin 4 indice 1) ca pct. 5 al art. I Titlul I din Legea 247/19 iulie 2005, însă aceste aspecte nu sunt de natură să influențeze soluția instanței de fond.
Și Legea 10/2001 în prima formă, în art. 20 și Normele Metodologice la art. 20.1 - au statuat indisponibilizarea imobilelorrestituibile
-//-
deținute de Statul român, primărie și alte entități de drept public,indisponibilizare care a operat începând cu data de 14 februarie 2001chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară. Nici acest text legal nu face referire la conținutul notificării precizând doarnecesitatea notificării.
Susținerile apelanților referitoare la acțiunea conexă sunt neîntemeiate întrucât temeiul de drept al acestei acțiuni l-a constituit dreptul comun și nu disp. art. 46 din Legea 10/2001.
Nici susținerile apelanților referitoare la OUG 40/1999 nu pot fi primite. Temeinic și legal a reținut instanța de fond aplicabilitatea acestor dispoziții legale în speță, coroborate cu disp. art. III din Legea 247/2005, cerințele acestor texte legale fiind analizate exhaustiv de către Tribunalul Sibiu în considerentele hotărârii atacate.
Corect a constatat instanța de fond că disp. art. 44 din OUG 40/1999 fac referire la imobilele notificate, indiferent de conținutul notificării.
E de precizat că în speță nu sunt îndeplinite nici cerințele art. 9 din Legea 112/1995 întrucât imobilul a fost preluat de Statul român fără titlu valabil în baza Decretului 223/1974 ori textul Legii 112/1995 face referire la imobilele preluate cu titlu valabil.
Nu pot fi primite nici susținerile apelanților în sensul că disp. art. III din Legea 247/2005 se referă la actele juridice de înstrăinare care nu au fost atacate în condițiile art. 46 alin 1 din Legea 10/2001 și nu de soluționarea definitivă.
Corect a reținut instanța de fond că în spiritul textului legal cerința este a existenței unei hotărâri judecătorești pentru a nu se încălca principiul autorității lucrului judecat și nu doar promovarea unei acțiuni care nu s-a finalizat printr-o hotărâre judecătorească.
Prin urmare pentru considerentele expuse, corect instanța de fond a anulat contractul de vânzare cumpărare ce are ca obiect imobilul fostă proprietate a reclamanților intimați.
Pentru aceleași considerente apelul declarat de Municipiul Mediaș prin Primar este neîntemeiat.
Se impune precizarea că nu pot fi imputate foștilor proprietari acțiuni culpabile din partea instituțiilor implicate în aplicarea Legii 10/2001.
Împrejurarea că notificarea reclamanților nu a fost cunoscută de către Primărie, fiind comunicată de Prefectură ulterior încheierii contractului, nu prezintă relevanță.
Printr-o minimă diligență se putea lua act de existența acestei notificări înregistrată în termen legal la Prefectură, astfel că buna credință a Municipiului Mediaș nu poate fi invocată.
Pentru cele ce preced, Curtea, în temeiul disp. art. 296 Cod pr. civ. va respinge ca nefondate prezentele apeluri, sentința atacată fiind temeinică și legală.
-//-
(continuarea deciziei civile 86/A/2008 dată în dosar -)
Față de disp. art. 274 Cod pr. civ. apelanții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către intimați și justificate cu înscrisuri la dosar.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge apelurile declarate de pârâții, și Statul Român - Municipiul Mediaș prin Primar împotriva Sentinței Civile nr. 205/25 februarie 2008 Tribunalului Sibiu, pronunțată în dos. nr-.
Obligă pe apelanți să plătească intimaților și suma de 3927 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 9 mai 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.
Tehnored. 8 ex/02.07.2008
-
Președinte:Cristina Gheorghina NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Augustin Mândroc
