Anulare act. Decizia 890/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 890/2009-
Ședința publică din 07.05.2009
PREȘEDINTE: Galeș Maria
JUDECĂTOR 2: Cigan Dana
JUDECĂTOR 3: Toader Felicia
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorii, G, toți prin mandatar U cu domiciliul în D, B-dul -, -/D/15, județul H, în contradictoriu cu intimații cu domiciliul în S M,-,. 11, județul S M și,-, Germania, cu domiciliul în S M, P-ța 25 Octombrie, nr. 10,. 8, județul S M, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în B,-, sector 5, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M, P-ța -, nr. 3 - 5, județul S M, CONSILIUL LOCAL S M, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, județul S M, CONSILIUL JUDEȚEAN S M, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, județul S M, cu domiciliul în S M, P-ța 25 Octombrie, nr. 10,. 8, județul S M, cu domiciliul în, str. - -, nr. 2,. 11, Germania, împotriva deciziei civile nr. 1685 din data de 20.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte decizia civilă nr. 307/Ap din data de 26.11.2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 30.04.2009, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 07.05.2009, când s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra contestației în anulare de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2314 din 12 aprilie 2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, a fost dmisă cererea reclamanților -, -, -, G, prin reprezentant, împotriva pârâților, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - S M și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3901/1974 încheiat între pârâtul STATUL ROMÂN prin Oficiul județean pentru construirea și vânzarea locuințelor S M, în calitate de vânzător respectiv pârâta și defunctul, în calitate de cumpărători.
S-a respins ca fără obiect cererea reclamanților privind radierea dreptului de proprietate și a dreptului de folosință întabulate în favoarea pârâților și.
A fost admisă excepția lipsei capacității de folosință ridicată din oficiu și s-a respins cererea reclamanților privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3901/1974, împotriva pârâtei CONSILIUL LOCAL S-M, ca introdusă împotriva unei entități fără personalitate juridică.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de pârâta CONSILIUL JUDEȚEAN S M și s-a respins cererea reclamanților privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3901/1974, împotriva pârâtei CONSILIUL JUDEȚEAN S M ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins ca nefondată cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de intervenienții și, în favoarea pârâților și.
A fost admisă excepția inadmisibilității ridicată din oficiu și s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenienții și.
S-au disjuns capetele de cerere ale reclamanților privind: radierea dreptului de proprietate și de folosință întabulată în favoarea intervenienților și; obligarea pârâților, CONSILIUL JUDEȚEAN S M și CONSILIUL LOCAL S M, în solidar cu intervenienții și, la plata a 5.000 lei daune-morale; obligarea pârâților și intervenienților la plata de cheltuieli de judecată - capete de cerere care se repun pe rol, formând obiectul unui dosar distinct, cu termen fixat prin rezoluție.
S-a disjuns cererea de chemare în garanție formulată de pârâții, care se repune pe rol, formând obiectul unui dosar distinct, cu termen fixat prin rezoluție.
A fost respinsă ca nefondată cererea pârâților, respectiv intervenienților, și privind acordarea de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile cu nr. de mai sus, reclamanta a declarat recurs - recalificat ulterior în apel, iar prin cererea de la fila 39 și "Nota de precizare" de la fila 78, precizat că apelul a fost declarat și în numele celorlalți reclamanți.
Au mai declarat apel Intervenienții, -, iar ntimata reconvențională a formulat cerere de aderare la apelul declarat de aceștia, precum și intimatul pârât .
Prin decizia civilă nr. 307/Ap din 26 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, a fost admis apelul declarat de reclamanții -, -, -, G, prin reprezentant împotriva sentinței civile nr. 2314/2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare.
A fost admisă cererea de repunere în termenul de apel, precum și apelul formulat de apelantul pârât.
A fost respins apelul intervenienților, - și apelul prin aderare formulat de pârâta u și în consecință a fost schimbată în parte sentința în sensul admiterii cererii reclamanților privind radierea dreptului de proprietate și folosință al pârâtei u din CF nr. 18.897-S M și respingerii acțiunii reclamanților față de pârâtul - pentru lipsa calității procesuale a acestuia.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței. Fără cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, au declarat recurs:
-, olicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecare în contradictoriu cu reprezentantul legal al Statului Român referitor la nulitatea contractului și rectificarea de CF, pentru rejudecarea tuturor capetelor de cerere, în subsidiar modificarea deciziei în sensul respingerii capătului de cerere privind radierea dreptului de proprietate și folosință ca fiind lipsit de obiect, cu cheltuieli de judecată.
- - și -, solicitând aceleași aspecte ca recurenta, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1685/R din data de 20.11.2008, pronunțată în dosar nr-, Curtea de APEL ORADEAa respins excepția de tardivitate a recursului invocată de intimații reclamanți,
În baza articolului 312 aliniat 1, combinat cu articolele 296 și 316 Cod procedură civilă,
A admis ca fondate recursurile civile introduse de recurenții, cu domiciliul în S M-. 11 județul S M, -, ambii cu domiciliul în SMp -ța 25 Octombrie nr. 10. 8 județul S M, în contradictoriu cu intimații reclamanți -, -, G --, toți prin mandatar U-, cu domiciliul în D bld. - - scara D. 15 județul H, cu intimații pârâți STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B- sector 5, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în SMp -ța - nr. 3-5 județul S M, CONSILIUL LOCAL S M, CONSILIUL JUDEȚEAN S M, ambii cu sediul în SMp -ța 25 Octombrie nr. 1 județul S M și cu intimatul pârât, cu domiciliul în Germania, 72622 -. 11, împotriva deciziei civile nr. 307/Ap din 26 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a modificat-o în parte în sensul că:
A respins ca nefondat apelul declarat de apelanții reclamanți --, -, G ---, prin mandatar - și
A admis ca fondat apelul declarat de -, - și apelul prin aderare declarat de împotriva sentinței civile nr. 2314 din 12 aprilie 2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții --, -, G ---, prin mandatar -, împotriva pârâților - în nume propriu și ca succesor al pârâtului decedat, Statul Român prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S
A înlăturat dispoziția din decizia apelată prin care s-a radiat dreptul de proprietate și folosință a pârâtei.
A respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3901/1974 încheiat între Statul Român prin Oficiul Județean pentru Construirea și Vânzarea Locuințelor S M, ca și vânzător și pârâta, defunctul, ca și cumpărători.
A respins cererea privind restituirea în natură a apartamentului în litigiu, nr. 1, situat în localitatea S M-, înscris în CF nr. 12956 - transcris în CF nr. 18897-S Constată că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea unor despăgubiri bănești reprezentând valoarea de circulație a apartamentului în litigiu, la cursul pieții din data plății și obligă Statul Român prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la plata acestora în termen de 6 luni de la data pronunțării prezentei decizii.
A menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit înscrisurilor din coala de carte funciară nr. 12956-S M, imobilul având nr. top. 299/6, în natură casă și 446 mp teren aferent, situată în localitatea S M-, a format dreptul de proprietate al numiților - 1/3 părți, - 1/3 părți, născută - 1/3 părți. Acest imobil s-a transmis în altă coală de carte funciară, nr. 18897-S M, întrucât în baza Decretului nr. 92/1950 s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român cu titlu de naționalizare.
Asupra cotei de 1/5 părți din acest imobil, la 17.12.1975 foaia B nr. 2-3, s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea lui și, drept dobândit prin titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 4/1973. O altă cotă de 1/5 părți s-a transmis cu același titlu la 22.12.2975 în favoarea lui, iar o altă cotă de 1/5 părți la data de 10.03.1977 la și.
S-a mai reținut faptul că apartamentul nr. 1 din acest imobil, ce a fost înstrăinat lui și, anterior le-a fost închiriat prin contractul de închiriere nr. 1611/06.12.1973, însă, prin decizia civilă nr. 952/31.05.2000 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr. 1724/2000, s-a constatat că s-a aplicat greșit Decretul nr. 92/1950, iar trecerea imobilului în proprietatea Statului Român a fost apreciată ca fiind una fără titlu, dispunându-se totodată radierea dreptului de proprietate al Statului Român, cu respectarea însă a dreptului de proprietate înscris în favoarea familiei și.
Din considerentele acestei decizii, s-a mai reținut faptul că acestor cumpărători nu li se poate reține reaua credință câtă vreme, la data înstrăinării, Statul Român avea înscris dreptul de proprietate în favoarea sa, era imposibil de prevăzut ce va urma, mai mult, sunt îndeplinite și dispozițiile articolului 27 din Legea nr. 115/1938, posesia acestora fiind una utilă.
Legea nr. 10/2001 a deschis din nou posibilitatea atacării actelor de vânzare-cumpărare încheiate de Statul Român, referitor la imobilele asupra cărora dreptul acestuia s-a înscris în baza unor acte normative emise anterior anilor 1989, iar potrivit articolului 47, cei îndreptățiți și cărora li s-au respins prin hotărâri irevocabile acțiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv, puteau solicita, indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau echivalent.
Acesta a fost motivul pentru care prin decizia civilă nr. 757/08.09.2005 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, s-a dispus în speță casarea deciziei civile nr. 551/22.10.2003 pronunțată de Tribunalul Satu Mare și anularea sentinței civile nr. 1783/23.04.2003 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, fiind trimisă cauza spre rejudecare, apreciindu-se că nu există autoritate de lucru judecat raportat la faptul că anterior, în altă cauză, s-a analizat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.
După pronunțarea acestei decizii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Raicu / România din data de 19.10.2006, a considerat că, în astfel de situații în care printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă s-a recunoscut valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare prin care se dobândește un imobil de către o persoană, aceasta beneficiază de un bun în sensul jurisprudenței Curții. Sigur că, în această speță, hotărârea ce constituia un bun a fost desființată în urma promovării unui recurs în anulare, iar în dosarul de față s-a promovat un alt litigiu cu obiect identic în care până acum s-a pronunțat o hotărâre contrară celei pronunțată în dosarul anterior, în ambele fiind analizat același aspect - valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, încheiat în baza Legii nr. 4/1973, faptul că temeiul juridic a fost inițial Legea nr. 112/1995, iar acum Legea nr. 10/2001, nu schimbă situația expusă.
În măsura în care s-ar mai analiza valabilitatea dreptului de proprietate al cumpărătorilor, în condițiile în care beneficiază de un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, s-ar aduce atingere acestui drept, ceea ce ar contraveni practicii Convenției Europene a Drepturilor Omului, obligatorie pentru instanțele naționale, cu atât mai mult cu cât există neconcordanță între aceasta și dispozițiile articolului 48 din Legea nr. 10/2001, ce ar permite o nouă analiză a valabilității titlului cumpărătorilor, iar conform articolului 20 din Constituția României, aceasta are prioritate față de dreptul intern.
Privarea de proprietate în baza celei de-a doua norme instituită - articolul 47 din Legea nr. 10/2001, față de Legea nr. 112/1995, astfel cum s-a arătat în cauza Raicu/România, s-ar putea justifica față de cumpărătorul de bună credință doar dacă s-ar demonstra că a intervenit din motive de utilitate publică, orice ingerință în folosința proprietății trebuie să răspundă unui criteriu de proporționalitate, ceea ce în cauză nu este incident, aspect raportat la care, în mod greșit instanțele au dispus constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3901/1974 încheiat între Statul Român prin Oficiul pentru Construirea și Vânzarea Locuințelor și a dreptului de folosință, criticile fiind fondate.
Mai mult, prin decizia civilă nr. 1055/09.10.2008 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 737/30.10.2008, se constată faptul că prevederile articolului 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03.1945 - 22.12.2989, sunt neconstituționale întrucât nu poate constitui temei juridic nou pentru introducerea unei alte acțiuni de restituire a aceluiași imobil, legiuitorul neputând dispune nici chiar prin lege asupra unui drept câștigat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, decât dacă ar avea loc o expropriere pentru cauze de utilitate publică.
S-a mai reținut că textul de lege retroactivează în măsura în care lipsește de orice efecte juridice, de putere de lucru judecat hotărâri irevocabile prin car s-au respins cereri în revendicare sau anulare a unor contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile preluate de stat sau alte persoane juridice, iar instaurarea principiului puterii de lucrul judecat contravine principiului separației puterilor în stat, legiuitorul intervenind astfel în procesul de realizare a justiției. Dar, în motivarea acesteia s-a mai apreciat că s-a încălcat principiul garantării și ocrotirii proprietății reglementat de articolul 44 din Constituție, fiind încălcat dreptul de proprietate al deținătorului de bună credință.
Câtă vreme s-a statuat irevocabil asupra valabilității contractului de vânzare-cumpărare, faptul că prin articolul 47 din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut din nou posibilitatea analizei modului în care s-au respectat dispozițiile legale în baza cărora s-a înstrăinat imobilul și a bunei credințe a cumpărătorului, nu este de natură a aduce atingere dreptului bunului de care cumpărătorul dispune în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, neexistând un motiv de utilitate publică ce să justifice acest aspect.
Pe de altă parte, Curtea de APEL ORADEA, astfel cum s-a arătat mai sus, prin decizia civilă nr. 952/31.05.2000 a stabilit și faptul că în speță sunt incidente și dispozițiile articolului 27 din Decretul Lege nr. 115/1938, conform cărora "în cazul când s-au înscris fără cauză legitimă drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună credință, potrivit legii, timp de 10 ani", astfel că, a concluzionat implicit că și în situația în care titlul de proprietate nu ar fi valabil, cumpărătorul a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune, folosind bunul mai mult de 10 ani de la data întabulării în cartea funciară, cu bună credință, greșit instanța de fond, cu toate că anterior irevocabil Curtea de APEL ORADEAa constatat existența acestui drept, a reanalizat acest aspect.
Aprecierile intimaților, referitor la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, la modul în care au fost sau nu respectate dispozițiile Legii nr. 4/1973 la data încheierii acestuia, la incidența dispozițiile articolelor 45, 46 din Legea nr. 10/2001, a Legii nr. 213/1998, a faptului că posesia efectuată de cumpărători a fost una violentă și celelalte aspecte invocate, nu se mai impune a fi analizate și nici motivul de recurs referitor la introducerea în cauză a municipiului S M, a disjungerii cererii de chemare în garanție, raportat la considerentele expuse mai sus.
Din analiza cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanții --, -, G ---, toți lipsă, prin mandatar - - filele 1-5 dosarul de fond nr. 4040/2002 al Tribunalului Satu Mare, s-a reținut că s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3901/1974 referitor la apartamentul nr. 1 din imobilul situat în localitatea S M și restituirea în natură a acestuia, în contradictoriu cu Statul Român prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PRIMĂRIA municipiului S M - Serviciul Public de Exploatare a Locative, și.
Întrucât s-a stabilit irevocabil valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, văzând și practica Curții Europene a Drepturilor Omului în materie - cauza Raicu/România, faptul că prin decizia civilă nr. 952/31.05.2000 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr. 1724/2000 s-a stabilit și că sunt incidente totodată dispozițiile articolului 27 din Decretul Lege nr. 115/1938 ce reglementează modul de dobândire al dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune, se impune a se analiza însă capătul de cerere privind restituirea în natură a acestui imobil.
Sigur că, potrivit articolului 47 din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite și vătămate într-un drept al lor, cărora până la intrarea în vigoare a acestei legi li s-au respins prin hotărâri irevocabile acțiunile având ca obiect bunuri preluate de stat în mod abuziv, mai pot solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, însă, în speță sunt aplicabile dispozițiile articolului 18 litera d conform cărora măsurile reparatorii se stabilesc doar în echivalent dacă imobilul a fost înstrăinat foștilor chiriași cu respectarea dispozițiilor legale, regula de restituire în natură a imobilului instituite de articolul 7 aliniatul 1 din Legea nr. 10/2001 nefiind posibil a fi pusă astfel în aplicare.
Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 au prevăzut o procedură specială de acordare a măsurilor reparatorii în cazul în care restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de Statul Român nu pot fi restituite în natură, procedură instituită prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, sens în care s-a înființat Fondul Proprietatea, însă conform practicii consacrată în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauzele Singur/România, /România, A/România, /. Legea nr. 247/2005 nu este funcțională într-un mod în care să se ajungă la acordarea efectivă a unei despăgubiri vechilor proprietari deposedați de imobilele lor naționalizate.
Decizia civilă nr. 952/31.05.2000 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, prin care s-a constatat greșita aplicare a Decretului nr. 92/1950 și preluarea fără titlu în proprietatea Statului Român a imobilului în litigiu, reprezintă un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar foștii proprietari, succesorii acestora, nici până în prezent nu au primit o reparație efectivă pentru apartamentul nr. 1 din acest imobil, aceștia au fost privați de dreptul lor de proprietate asupra acestui apartament, combinat cu o lipsă totală a despăgubirii, ceea ce i-a făcut să sufere o greutate disproporțională și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de acest text legal, obligatoriu pentru instanțele naționale conform Constituției României - articolul 20.
Ca urmare a acestor aspecte, a constatării acestei încălcări, întrucât Fondul Proprietatea nu este funcțional în prezent, nefiind în măsură să asigure o reparație efectivă a prejudiciului suferit, incumbă instanței obligația instituirii acestor despăgubiri în favoarea reclamanților, pentru a asigura în acest mod o înlăturare a încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Acțiunea formulată de către reclamanți prin mandatar, conform filei 2 din dosarul de fond, s-a promovat împotriva Statului Român prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PRIMĂRIEI municipiului S M - Serviciul Public de Exploatare a Locative, și, criticile recurenților în sensul că MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR a fost introdus în cauză doar pentru soluționarea cererii de chemare în garanție fiind nefondate.
Față de toate considerentele expuse, întrucât Statul Român este reprezentat potrivit articolului 3 punctul 48 din HG 386/1997, articolului 26 din Decretul nr. 31/1954, de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, în situațiile în care statul este subiect de drepturi și obligații răspunzând implicit de erorile comise de instituțiile sale și de plata despăgubirilor cuvenite celor vătămați în dreptul lor, calitatea procesuală pasivă a acestuia fiind evidentă, se impune constatarea faptului că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri bănești pentru apartamentul nr. 1 din imobilul în litigiu, situat în localitatea S M-, înscris în CF nr. 12956-S M cu nr. top. 299/6, reprezentând valoarea de circulație a acestuia la data plății, urmând a fi obligat la plata efectivă a acestor despăgubiri. Această dispoziție reprezintă echivalentul imposibilității restituirii în natură a imobilului, dar care asigură reparația efectivă și echitabilă a prejudiciului încercat de către reclamanți ca urmare a consecințelor preluării abuzive de către Statul Român, echivalarea despăgubirilor urmând a fi făcută de un expert evaluator în faza executării, sau pe baza acordului părților.
Nu se poate reține din analiza dovezilor de îndeplinire a procedurii de comunicare a deciziei pronunțată în apel cu părțile recurente - filele 139, 141, că recursul s-ar fi declarat cu încălcarea termenului legal prevăzut de articolul 301 Cod de procedură civilă, decizia li s-a comunicat în 24.12.2007, iar recursul s-a trimis prin poștă la data de 03.01.2008, astfel că termenul de 15 zile de la comunicarea deciziei până la declararea recursului fiind respectat, excepția de tardivitate invocată de către intimații reclamanți urmează a fi respinsă ca nefondată.
Față de ansamblul motivelor expuse, fiind incidente dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod de procedură civilă, articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța de recurs în baza articolului 312 aliniatele 1, 3 Cod de procedură civilă, a admis ca fondate recursurile, a modificat în parte decizia recurată, iar în baza articolelor 293, 296 Cod de procedură civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții --, -, G ---, prin mandatar -, a admis ca fondat apelul declarat de - și -, apelul prin aderare formulat de.
Întrucât intimatul a făcut dovada că a renunțat la succesiunea după intimatul decedat - conform declarației notariale autentificată și tradusă, s-au menținit dispozițiile deciziei apelate în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de acesta, pentru lipsa calității procesuale pasive a lui.
S-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că s-a admis doar în parte acțiunea formulată de reclamanții --, -, G ---, prin mandatar -, împotriva pârâților în nume propriu și în calitate de succesor al defunctului, Statul Român prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S
S-a înlăturat dispoziția prin care în decizia apelată s-a dispus radierea dreptului de proprietate și folosință al pârâtei.
S-a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3901/1974 încheiat între Statul Român prin Oficiul Județean pentru Construirea și Vânzarea Locuințelor S M și pârâții, defunctul, ca și cumpărători.
S-a respins cererea privind restituire în natură apartamentului nr. 1 situat în localitatea S M-, înscris în CF nr. 12956-S M, transcris în CF nr. 18897-S M, cu nr. top. 299/6 și s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea unor despăgubiri bănești reprezentând valoarea de circulație a acestuia la data plății și va obliga Statul Român prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la plata efectivă a acestora, în termen de 6 luni de zile de la data pronunțării prezentei decizii.
S- apreciat că deoarece intimații reclamanți nu au declarat recurs, disjungerea cauzei lor privind plata cheltuielilor de judecată în fond și a daunelor morale nu poate fi analizată, astfel că s-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate, conform și celorlalte considerente expuse mai sus.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată în recurs în favoarea recurenților întrucât culpa procesuală aparține Statului Român conform celor expuse, iar față de acesta nu s-au solicitat.
Cât îi privește pe intimații reclamanți, instanța a reținut că aceștia nedeclarând recurs, pretențiile lor referitor la cheltuielile de judecată nu pot fi analizate, urmând a fi însă examinate în dosarul disjuns.
Împotriva acestei decizii au formulat la data de 8 decembrie 2008 contestație în anulare recurenții -, - și G, toți prin mandatar, solicitând instanței anularea hotărârii atacate și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunțării unei noi hotărâri neviciată, arătând că această contestație este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 317 și 318 Cod procedură civilă.
Ulterior, prin motivele contestației înregistrate la instanță la data de 19.01.2009, privitor la pct. 2 al art. 317 Cod procedură civilă contestatorii arată că instanța competentă să judece recursul a fost constituită în mod neîndoielnic ca instanță de apel d eoarece numai doi judecători au fost cu certitudine membrii completului de judecată, fiind încălcate dispozițiile acestui text de lege fapt ce determină nulitatea deciziei. În acest sens solicită a se vedea decizia motivată și copia minutei acesteia primită de contestatori, în care la poziția 3 sunt trecuți doi judecători diferiți.
Referitor la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă arată că există o gravă greșeală materială în sensul că instanța obligă autoritățile statului la plata unor despăgubiri neprecizate, așa zisa valoare de circulație fiind o noțiune incertă și includerea acestei sintagme în dispozitivul deciziei este o greșeală materială în lipsa unui corespondent concretizat în vreo sumă.
Consideră că instanța nu a avut în vedere nici deciziile nr. 568/1955 și 816/1955 ale Tribunalului Suprem în care se precizează că dacă noua acțiune se bazează pe alt temei juridic decât prima, nu există lucru judecat, apoi, nu s-au avut în vedere nici dispozițiile art. 147 din Constituția României în sensul că deciziile de neconstituționalitate a Curții Constituționale sunt suspendate timp de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, aceste decizii având putere numai pentru viitor.
Ori, în cazul în speță, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial din 30 octombrie 2008, ca să aibă aplicabilitate ar trebui să retroactiveze.
Menționează că răspunsul primit din partea Curții de APEL ORADEA, sub nr. 61//11.12.2008 cu privire la aspectele referitoare la componența completului de judecată nu este conform cu situația de fapt.
Prin întâmpinările depuse la dosar, intimata și intimații și - au solicitat respingerea contestației în anulare fie ca inadmisibilă, fie ca neîntemeiată, motivele invocate de contestatori neîncadrându-se între cazurile reglementate expres de dispozițiile art. 317 și 318 Cod procedură civilă. Consideră că prin argumentarea făcută de aceștia nu s-a făcut dovada încălcării dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență prevăzute la art. 317 pct. 2 Cod procedură civilă, minuta deciziei invocată nefiind depusă în probațiune, actele de la dosarul cauzei fiind semnate de toți trei judecătorii care au soluționat cauza.
În ce privește greșeala materială referitoare la obligarea autorității statului la plata unor despăgubiri "neprecizate" al căror cuantum nu a fost cunoscut de părți și nici reținut de instanțele anterioare, arată că, deși contestatorii fac trimitere la dispozițiile art. 318 pct. 1 Cod procedură civilă nu tratează admisibilitatea contestației în anulare, ci invocă motive de nelegalitate ale deciziei civile nr. 1685/2008, urmărind să obțină o rejudecare a recursului, greșelile invocate privind ignorarea practicii judiciare sau ale dispozițiilor art. 147 din Constituție ținând de aprecierea probelor și de aplicarea dispozițiilor legale.
Examinând contestația în anulare formulată, văzând și decizia contestată și actele dosarului, în raport de motivele invocate de contestatori, instanța constată că este neîntemeiată și urmează să o respingă pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, textele care o prevăd - art. 317 și 318 Cod procedură civilă - fiind de strictă interpretare. Prin această cale se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și stării de fapt la care se referă litigiul.
Contestatorii -, - și G, toți prin mandatar, și-au fundamentat contestația în anulare atât pe dispozițiile art. 317 cât și pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă invocând în motivarea întemeiată pe dispozițiile art. 317 Cod procedură civilă, nelegala compunere a completului de judecată, susținând că hotărârea a fost pronunțată de un complet constituit ca instanță de apel d eoarece numai doi judecători au făcut parte din completul care a judecat recursul, această susținere fiind întemeiată pe o greșeală a grefierului la eliberarea unei copii de pe minuta deciziei dată în recurs unde a trecut greșit numele celui de-al treilea judecător care a participat la judecarea recursului, iar în ce privește motivele întemeiate pe dispozițiile art. 318 ind. 1 Cod procedură civilă, contestatorii au considerat ca fiind greșeli materiale obligarea autorităților statului la plata unor despăgubiri neprecizate, valoarea de circulație a imobilului fiind o noțiune incertă în lipsa unui corespondent concretizat în vreo sumă, apoi s-au invocat tot ca greșeli materiale ignorarea practicii judiciare, respectiv deciziilor Tribunalului Suprem. nr. 568/1955 și 815/1955 care prevăd că dacă o nouă acțiune se bazează pe alte temei juridic decât prima, nu există lucru judecat, precum și ignorarea dispozițiilor art. 147 din Constituție în sensul că deciziile de neconstituționalitate a Curții Constituționale sunt suspendate timp de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. De asemenea, consideră că instanța de recurs nu analizat că în cazul în speță decizia Curții Constituționale invocată ar trebui să retroactiveze deși legea dispune că astfel de decizii au putere numai pentru cauze viitoare. Ulterior, prin precizările și concluziile scrise depuse la dosar, contestatorii au invocat ca motive de admitere a contestației în anulare greșeli de analizare și apreciere a probelor constând în reținerea greșită a stării de fapt prin ignorarea dispozițiilor legale aplicabile și încălcate la încheierea contractului de vânzare cumpărare a imobilului în litigiu, respectiv ale Legii nr. 4/1973, nr. 88/1973, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 112/1995, OUG nr. 40/1999.
Potrivit art. 317 Cod procedură civilă hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele arătate mai sus numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
- când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii ( pct. 1);
- când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență ( pct. 2).
Textele de lege vizează strict situația când s-au nesocotit regulile de procedură privind citarea și regulile de competență absolută, materială și teritorială a instanței.
condițiilor de admisibilitate a contestației în anulare la alte situații nu este posibilă deoarece s-ar excede cadrului legal. Ori, contestatorii prin argumentarea făcută nu invocă nesocotirea regulilor de competență în sine ci modalitatea de compunere a completului de judecată care a soluționat recursul, această susținere fiind întemeiată pe o greșeală involuntară strecurată în copia minutei după decizia contestată, eliberată acestora pe cale administrativă.
Prin urmare, motivul invocat nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 317 pct. 1 și 2 Cod procedură civilă.
De altfel, din verificarea actelor de la dosar cu privire la aspectele invocate de contestatori privind componența completului de judecată în recurs, rezultă că instanța a fost alcătuită legal, așa cum este menționat în decizia contestată, toate actele, respectiv, atât minuta olografă cât și decizia fiind semnate de aceeași judecători care au participat la judecarea cauzei în recurs, faptul că din eroare în copia minutei deciziei comunicată la cererea contestatorilor s-a trecut greșit numele judecătorului care s-a abținut legal de la judecarea pricinii, nu poate constitui temei legal de rejudecare a recursului în condițiile în care nu se poate vorbi de vreo încălcare a normelor de competență așa cum prevede art. 317 alin. 1 Cod procedură civilă, eroarea invocată neafectând legalitatea hotărârii, partea având posibilitatea să solicite un înscris corect, conform cu originalul, susținerile contestatorilor cu privire la judecarea cauzei în complet de apel d e 2 judecători fiind lipsită de orice suport real, părțile având mandatar prezent în instanță care într-o astfel de ipoteză avea obligația de a sesiza instanței la data judecării orice neregularitate privind componența completului, conform alin. 2 al. Art. 317 Cod procedură civilă.
Al doilea motiv al contestației este întemeiat pe dispozițiile art. 318 pct. 1 Cod procedură civilă, contestatorii invocând o gravă greșeală materială în aprecierea stării de fapt, a probelor, a dispozițiilor legale și a practicii judiciare.
Art. 318 alin. 1 teza 1 Cod procedură civilă stabilește că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
În sensul textului citat mai sus, " greșeala materială" înseamnă greșeală de ordin procedural, greșeală de fapt, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.
Jurisprudența și practica judiciară sunt constante în sensul că eroarea materială avută în vedere de art. 318 Cod procedură civilă nu implică reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, ci doar a greșelilor grave de fapt în legătură cu aspectele formale ale judecării în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea ca insuficient timbrat, ori făcut de o persoană fără calitate și alte situații asemănătoare, deși la dosar de găsesc dovezi din care rezultă faptul că fost depus în termen sau că a fost legal timbrat, ori fost formulat de o persoană îndreptățită a-l declara.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată ori de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale, contestația în anulare prevăzută de art. 318 Cod procedură civilă fiind o contestație specială care urmărește neregularitățile evidente privind actele de procedură și nu cele referitoare la probleme de fond, urmărindu-se repunerea părții în drepturile care i-au fost nesocotite.
În cazul de față, nu sunt greșeli materiale în sensul prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă greșelile materiale invocate de contestatori în sensul că, instanța a obligat autoritatea statului la plata unor despăgubiri neprecizate și a avut în vedere un cuantum care nu fost reținut la nici o instanță anterioară sau că instanța a reținut greșit starea de fapt, ignorând dispozițiile legale prevăzute de Legea nr. 5/1974, legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001 și OUG nr. 40/1999 sau prevederile Constituției României.
În realitate, contestatorii nu invocă o greșeală materială ci o greșeală de judecată, o greșeală de apreciere a probelor și de aplicare a legii, practic ei critică decizia pe fond, pentru modul în care s-a soluționat recursul, ori aceste aspecte nu pot face obiectul contestației în anulare deoarece legea nu a urmărit să deschidă părților posibilitatea unui recurs la recurs pe calea contestației în anulare, fiind inadmisibilă pe această cale repunerea în discuție a unor aspecte de fond care au fost analizate de instanța de recurs.
Față de cele reținute, văzând că motivele invocate de contestatori nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 318 și 318 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondată contestația în anulare, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga contestatorii la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.600 lei în favoarea intimaților și -.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii, G, toți prin mandatar U cu domiciliul în D, B-dul -, -/D/15, județul H, în contradictoriu cu intimații cu domiciliul în S M,-,. 11, județul S M și,-, Germania, cu domiciliul în S M, P-ța 25 Octombrie, nr. 10,. 8, județul S M, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în B,-, sector 5, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M, P-ța -, nr. 3 - 5, județul S M, CONSILIUL LOCAL S M, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, județul S M, CONSILIUL JUDEȚEAN S M, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, județul S M, cu domiciliul în S M, P-ța 25 Octombrie, nr. 10,. 8, județul S M, cu domiciliul în, str. - -, nr. 2,. 11, Germania, împotriva deciziei civile nr. 1685 din data de 20.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în totul.
Obligă contestatorii să plătească părților intimate și - suma de 1600 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 07.05.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 03.06.2009
- judecător fond -
- judecători apel -,
- judecători recurs -,
- dact. gref. - - - 04.06.2009 - 2 ex.
Președinte:Galeș MariaJudecători:Galeș Maria, Cigan Dana, Toader Felicia
