Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 889/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.889/2009-

Ședința publică din 07.05.2009

PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia

JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța

JUDECĂTOR 3: Trif

Grefier:

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurentul reclamant cu domiciliul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimații pârâți și, ambii cu domiciliul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 272/A din 29 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 6843 din 16.11.2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr-, având ca obiect rectificare carte funciară.

La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 30.04.2009, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 07.05.2009, când s-a pronunțat hotărârea.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

rin sentința civila 6843 din 16 noiembrie 2007, pronunțata de Judecătoria Oradea, s- respins acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților și, obligând reclamantul sa plătească pârâților, suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut ca, reclamantul a cumpărat la 1.08.1998 suprafața de 259 mp teren cu nr. top.5078/6 din CF 7701 O proprietatea acestuia învecinându-se cu proprietatea pârâților, care este înscrisă în CF 2560 O, nr. cadastral 4241 în natură casă cu teren în suprafață de 619 mp.

A reținut ca intre părți, există mai multe litigii care privesc în principal o suprafață de teren care conform reclamantului, ar fi fost uzurpată de pârâți și care astfel, perturbă normala folosință a casei sale construite pe suprafața de 259 mp cu top.5079/6, înțelegând să-și asigure "intrarea casei din str. - cel M, nu printr-o acțiune în revendicare ci printr-o acțiune în rectificare de CF prin care se urmărește anularea numărului cadastral 4241 și radierea înscrierilor în CF 2560 O de sub 1 și 2.

A constatat ca in temeiul art.34 pct.1 din Legea 115/1938, identic cu art.36 din Legea 7/1976, rectificarea unei intabulări poate fi cerută în condițiile în care titlul care a stat la baza intabulării nu a fost valabil, iar sub acest aspect intabularea de sub 1 și 2 din CF 2560, făcută în favoarea pârâților, nu se impune a fi rectificată pe motivul nevalabilității titlului de proprietate al acestora.

s-a făcut în baza unui contract de vânzare cumpărare autentic și nu în baza unei declarații autentice 1621 din 25 iunie 2003, declarația fiind necesară și folosită, pentru constituirea numărului cadastral 4241.

A reținut ca umăr cadastral s-a format în baza încheierii judecătorului delegat nr.12201 din 26.03.2003, iar prin încheierea sa, Judecătoriei Oradeaa confirmat faptul că, constituirea de nr. cadastrale este o operațiune legală, neputându-se contesta legalitatea identificării terenurilor cu ajutorul sistemului cadastral.

Actul prin care numărul cadastral nou constituit de reclamanți din două parcele cu nr. topografice nu a fost contestat, astfel încât el a intrat în puterea lucrului judecat ( încheierea de la fila 7 dosar), si încheierea 12201/2003, nu numai că nu a fost atacată prin plângere în 15 zile de la comunicare, dar nu constituie nici obiectul prezentei acțiuni.

Din ansamblu probatoriului administrat in cauza, a concluzionat ca reclamanta, nu a formulat o plângere expresă împotriva acestei încheieri, iar in asemenea condiții instanța de fond constatat că intabularea de sub 1 și 2 din CF 2560 O, s-a făcut în baza unui act autentic translativ de proprietate și în temeiul încheierii 12201/2003.

De asemenea in speță, nu s-a identificat situația invocata de reclamanta, dar nici nu există nici vre-o dovadă, din care să rezulte că în prezent starea fizică a imobilului proprietatea reclamantei, a fost alta decât cea avută la data intabulării, dar nici erori de măsurătoare ori de apreciere în descrierea imobilului, motiv pentru care instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiata.

Împotriva acestei sentințe in termen legal la data de 11.12.2007, reclamantul a declarat apel învederînd instanței faptul că, motivele de apel vor fi depune în termenul prev.de lege.

La termenul din 10.03.2008, reprezentanta apelantului a depus la dosar motivele de apel care au fost comunicate și cu reprezentantul intimaților, și a solicitat admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței civile nr.6843/16.11.2007 a Judecătoriei Oradea în sensul admiterii acțiunii și a dispune anularea nr. cadastral 4241 înscris în 2560 O cu suprafața de 619. format prin alipire din nr.top vechi 5078/3 în suprafață de 331. înscris în 9094 O și din nr.top vechi 5077/4 în suprafață de 288. înscris în 4500 O, dar și a încheierii de intabulare nr.12201/26.03.2003, a dispune rectificarea de, în sensul radierii înscrierilor efectuate în 2560 O cu nr. cadastral 4241 sub 1-2 și sistarea acestei de cu restabilirea situației anterioare de, obligînd pîrîții intimați la plata cheltuielilor de judecată în ambele instanțe.

Prin decizia civilă nr. 272/A din 29 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul din O- în contradictoriu cu intimații din O- și - din O- împotriva sentinței civile 6843/16.11.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a păstrat-o în totalitate.

A fost obligat apelantul să plătească suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaților.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Conform art. 36 din L7/1996, orice persoana interesata poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciara, daca printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila s-a constatat ca: "înscrierea sau actul in temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existenta a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic in temeiul căruia s-a făcut înscrierea, sau înscrierea din cartea funciara nu mai este in concordanta cu situația reala actuala a imobilului".

Criticile aduse sentinței apelate, sunt apreciate de instanța ca fiind nefondate, deoarece așa cum a reținut si instanța de fond, actul prin care numărul cadastral nou constituit de reclamanții apelanți, din două parcele cu nr. topografice nu a fost contestat, astfel încât el a intrat în puterea lucrului judecat ( încheierea de la fila 7 dosar), iar încheierea 12201/2003, nu numai că nu a fost atacată prin plângere în 15 zile de la comunicare, dar nu constituie nici obiectul prezentei acțiuni.

Astfel, nu a formulat nici o plângere expresă împotriva acestei încheieri, iar intabularea de sub 1 și 2 din CF 2560 O, s-a făcut în baza unui act autentic translativ de proprietate și în temeiul încheierii 12201/2003, nici unul dintre aceste înscrisuri, nu a fost declarat nevalabil, situație în care nici intabularea, nu poate fi rectificată în temeiul art.34 pct.1 din Legea 115/1938, identic cu art.36.din Legea 7/1996.

Temeiul invocat de apelanții, pentru rectificarea cărții funciare și înscrierea in CF, respectiv pct.4 din art.36 a Legii 7/1996, nu subzista, deoarece in prezenta speța, nu s-au identificat astfel de situații, dar nici nu există nici o dovadă, din care să rezulte că în prezent starea fizică a imobilului proprietatea apelanților a fost alta, decât cea inițiala la data intabulării.

In speța, nu au existat erori de măsurătoare ori de apreciere în descrierea imobilului făcută la coala A, a cărții de proprietate, dar nici nu rezulta vre-un un motiv clar, pentru care o înscriere in cartea funciară, să fie modificată, rectificată ori anulată, în condițiile în care constituirea de numere cadastrale este o activitate legală ce se săvârșește în temeiul Legii 7/1996.

Pentru aceste considerente, instanța a respins ca nefondat apelul declarat de apelant, obligându-l să plătească pârtii intimate suma de 1500 lei, cheltuieli de judecata in apel, in baza art. 274.cpr.civ, fiind in culpa procesuala.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei și schimbarea în totalitate a sentinței în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea cererii de recurs, sunt învederate următoarele:

- greșit instanța de fond a reținut că întabularea părților s-a făcut în baza unui contract de vânzare cumpărare și nu în baza unei declarații folosită pentru constituirea nr. cadastral 4241;

- recurentul a atacat constituirea nr. cadastral nou făcută după dobândirea în proprietate cu titlu de cumpărare și după întabularea cu acest titlu de către intimați;

- încheierea de întabulare nu i-a fost comunicată recurentului, ca atare nu putea fi atacată de către acesta;

- instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare, respingându-i expertiza solicitată pentru ca, mai apoi, să rețină că nu a produs dovezi privind starea fizică a imobilului;

- instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, reclamantul nesolicitând rectificarea propriei întabulări, ci rectificarea întabulării efectuată pe noul nr. cadastral 4241 O de către pârâții.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 36 pct. 1 și 4, art. 22 și 49, art. 44 - 45 din Legea nr. 7/1996, art. 88 din Regulament, art. 948 Cod civil.

Intimații și, prin concluziile scrise depuse la dosar, au solicitat respingerea în întregime recursului în principal, iar în subsidiar, admiterea excepției privind prescrierea dreptului de a solicita rectificarea înscrierilor CF.

Examinând decizia prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:

Soluția de respingere a acțiunii este legală, instanțele anterioare făcând o corectă aplicare în speță a prevederilor legale incidente în cauză.

Astfel, scopul urmărit de reclamant prin acțiunea dedusă judecății îl reprezintă anularea nr. cadastral 4241 din CF nedefinitiv 2560 O cu suprafața de 619 mp, sistarea acestei de CF și respectiv rectificarea CF nr. 9094 O prin radierea înscrierii de sub 23 cu restabilirea situației CF de sub 21-22 și CF nr. 4502 O prin radierea înscrierii de sub 48 cu restabilirea situației CF de sub B 46 - 47.

Pârâții din cauză sunt titularii dreptului de proprietate asupra parcelelor cu nr. top. 5078/3 în suprafață de 331 mp din CF nr. 9094 O și cu nr. top. 5077/4 în suprafață de 288 mp din CF nr. 4502 O, parcele care au fost transcrise în baza încheierii CF nr. 12201 din 26.06.2003 în CF nedefinitiv 2560 O în favoarea acelorași proprietari, iar coala veche a fost sistată.

Fiind proprietarii parcelelor sus arătate, pârâții, în exercitarea dreptului lor de dispoziție, au hotărât alipirea celor două parcele și constituirea lor într-un nr. cadastral, ceea ce constituit apoi coala de carte funciară nedefinitivă având nr. 2560

Recurentul reclamant pretinde că prin constituirea noului nr. cadastral i-ar fi fost încălcat dreptul de proprietate, însă, este de observat că acesta este proprietarul imobilului învecinat, înscris într-o carte funciară distinctă, respectiv CF nr. 7701 O cu nr. top. 5078/6.

Imobilul ce a fost supus transcrierii în coala CF nedefinitivă constituie în exclusivitate proprietatea intimaților pârâți, iar aceștia aveau dreptul de a dispune în sensul în care s-a procedat în speță, fără a fi necesar acordul proprietarilor fondurilor învecinate. Conform prevederilor art. 43 din Legea nr. 7/1996, în caz de alipire sau dezlipire, se vor efectua transcrieri, astfel, dacă se transcrie o parte dintr-o parcelă într-o altă carte funciară, se va forma un imobil distinct, cu număr cadastral nou, iar dacă toate imobilele înscrise într-o carte funciară au fost transcrise, aceasta se va închide. La baza operațiunilor de transcriere în cartea funciară nedefinitivă cu nr. cadastral nou format a stat Planul cadastral avizat tehnic de ONCGC B sub nr. 3911 din 20.06.2003 și respectiv declarația proprietarilor celor două parcele suspuse transcrierii, declarația fiind autentificată sub nr. 1621 din 25 iunie 2003 de Biroul Notarului Public, act prin care pârâții și-au exprimat acordul cu trecerea în coala nedefinitivă a imobilelor proprietatea lor, situate în O,-, înscrise în CF nr. 4502 cu nr. top. 5077/4 și în CF nr. 9094 O cu nr. top. 5078/3.

Motivele invocate de recurentul reclamant nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de rectificare de carte funciară enumerate în articolul 34 din legea nr. 7/1996, nefiind vorba despre o nevalabilitate a înscrierii sau a actului în temeiul căruia s-a făcut întabularea și nici despre o eventuală neconcordanță a înscrierilor criticate cu situația reală actuală a imobilului.

Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, decizia recurată urmând a fi păstrată în totul.

Fiind în culpă procesuală, recurentul reclamant va fi obligat, în conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, să le plătească intimaților pârâți cheltuielile de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurentul reclamant cu domiciliul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimații pârâți și, ambii cu domiciliul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 272/A din 29 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă partea recurentă să plătească părților intimate și suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 07.05.2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 12.05.2009

- judecător fond -

- judecători apel -,

- dact. gref. - 14.05.2009 - 2 ex.

Președinte:Moșincat Eugenia
Judecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 889/2009. Curtea de Apel Oradea