Anulare act. Decizia 920/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.920
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cristian Pup
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele și împotriva deciziei civile nr. 172/23.05.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Consiliul Local al Municipiului A și, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru pârâta intimată, lipsă fiind reclamantele recurente și pârâtul intimat Consiliul Local al Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat pentru pârâta intimată pune concluzii de respingere a recursului conform motivelor invocate în întâmpinarea aflată la dosar.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.172/22.05.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins apelul declarat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr.835/12.02.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul cu același număr, în contradictoriu cu pârâtele și Consiliul local
Prin această decizie, tribunalul a confirmat și menținut soluția intanței de fond, care, după ce a respins excepția autorității de lucru judecat, a respins p fond acțiunea reclamantelor și împotriva pârâtelor și Consiliul local A, pentru constatarea nulității absolute a contractului de închiriere încheiat între cele două pârâte și obligația de a face.
În primă instanță, judecătoria a constatat în primul rând lipsa de temeinicie a excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantelor precum și a lipsei calității procesuale pasive a Consiliului local A, în timp ce excepția inadmisibilității acțiunii a fost unită cu fondul cauzei.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, judecătoria a constatat că obiectul prezentei acțiuni îl constituie constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr.28/07.08.2006 încheiat între Consiliul local A și pârâta precum și obligarea Consiliului local să vândă reclamantelor imobilul situat în A,-,.4. În același context, s-a constatat că între părți s-au mai purtat o serie de litigii, concretizate prin dosarul nr.478/2003 al Judecătoriei Arad, unde reclamanții au solicitat anularea contractului de închiriere nr.159/2002 încheiat între și, apoi constatarea faptului că reclamanții au dobândit un drept locativ asupra imobilului din-,.4 precum și obligarea pârâtei de a înccheia un contract de închiriere cu reclamanții. În acel litigiu prin hotărâre irevocabilă conform deciziei nr.4147/2003 a Curții de Apel Timișoara, s-a constatat că pârâta este persoana îndreptățită să încheie contractul de închiriere, în condițiile art.27 lit.a din 114/1996, în timp ce reclamanții nu îndeplinesc condițiile cerute de aceeași normă.
Al doilea litigiu anterior s-a materializat prin dosarul nr- al Judecătoriei Arad, unde reclamanții au solicitat ca pârâții Primarul și Consiliul local A să încheie cu domniile lor un contract de închiriere asupra aceluiași spațiu, însă și această cerere a fost respinsă irevocabil prin decizia civilă nr.845/2007 a Curții de Apel Timișoara, reținându-se acolo existența autorității de lucru judecat, în raport cu litigiul anterior, acest capăt de cere fiind identici și comun ambelor acțiuni.
În sfârșit, într-un al treilea litigiu, concretizat în dosarul nr.7740/2002 al Judecătoriei Arad, reclamanta în acel dosar, actuala pârâtă a solicitat evacuarea pârâților din locuința situată în A,-,.4, această acțiune fiind admisă prin hotărâre irevocabilă, respectiv decizia civilă nr.1586/2004 a Curții de Apel, dispunându-se evacuarea familiei din imobil. Cu putere de lucru judecat, instanțele au reținut atunci că, în calitate de titulară a contractului de închiriere nr.159/2002, încheiat cu SA A, reclamanta este îndreptățită la folosirea locuinței închiriate, în timp ce pârâții nu au nici un titlu asupra locuinței, ocupând-o abuziv.
Raportat la aceste litigii anterioare, instanța de fond a apreciat că în prezenta cauză nu sunt incidente disp.art.1201 civ. întrucât nu există identitate de cauză juridică între acele acțiuni și prezenta, motiv pentru care a respins excepția autorității de lucru judecat.
În continuare, pe fondul cauzei, judecătoria a constatat că între Consiliul local A și s-a încheiat contractul de închiriere nr.28/07.08.2006, având ca obiect locuința situată în A,-,.4, contractul fiind încheiat în temeiul OUG 8&2004, pentru perioada 01.08.2004 - 08.04.2006, ca o prelungire a contractului anterior, respectiv al celui cu nr.159/17.08.2002.
Cu privire la acest contract, s-a constatat că instanțele s-au pronunțat irevocabil, în sensul confirmării valabilității acestuia, câtă vreme potrivit art.1 din OUG nr.8/2004,astfel că vechiul contract a fost prelungit legal la data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 30.03.2004, iar simplul fapt că înscrisul constatator a fost întocmit ulterior, în cursul anului 2006 nu poate constitui un motiv de nulitate absolută a acestuia.
Faptul invocat de reclamante, referitor la întârzierea plății chiriei nu poate constitui motiv de nulitate absolută a chiriei ci, eventual un motiv de reziliere a contractului, această acțiune fiind la dispoziția locatorului și nu la dispoziția unui terț față de contract, așa cum sunt reclamanții.
Cum nu sunt incidente motive de nulitate absolută a noului contract de închiriere, acesta fiind încheiat cu respectarea prevederilor art.948 civ. respectiv art.27 lit.a din 114/1996 și a art.1 din OUG 8/2004, judecătoria a respins primul capăt de cerere, ca nefundat.
Cu privire la al doilea petit al acțiunii, respectiv obligarea autorităților de a vinde locuința către reclamante, prima instanță a constata că nu există nici un temei legal care să le îndreptățească pe reclamantele la cumpărarea acestei locuințe, dacă este adevărat că art.1306 și 1310.civ. reglementează posibilitatea de vânzare a bunurilor aflate în circuitul civil, nu însă și obligația vreunei părți de a încheia un astfel de contract. Cu atât mai mult, acest capăt de cerere apare ca inadmisibil, cu cât s-a constatat irevocabil că reclamantele ocupă fără titlu locuința, iar legile speciale, respectiv art.9 din 112/1995, respectiv art.42 alin.2 și 3 din 10/2001 prevăd dreptul chiriașilor de a cumpăra aceste locuințe.
Această sentință a fost apelată de reclamantei, care au susținut că pârâta nu este titulara unui contract de închiriere perfect valabil și legal, și pe de altă parte, faptul că aceasta nu a manifestat interes pentru acest apartament, până în prezent, nu a achitat chiria și nus -a comportat ca un bun chiriaș, fără să poată astfel să invoce un drept de preemțiune pentru cumpărare lui.
Apelantele au susținut că au plătit sume de bai cu titlu de chirie, care au fost acceptate de pârâta de ordinul I, dând dovadă de bună credință și comportându-se ca adevărați chiriași. Prin adresa nr.1471/28.09.2007, pârâta era somată să achite restanțele și dobânzi de întârziere, fiind notificată pentru rezilierea contractului înainte de termenul stabilit, conform cap.IV art.14 din convenția părților.
În plus, contractul de închiriere de care se prevalează intimata a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale, pe o perioadă anterioară de 2 ani, ori legea civilă dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă și astfel, contractul de închiriere este contrar dispozițiilor legale, fiind lovit de nulitate absolută.
Intimata a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței, arătând că apelantele ocupă abuziv apartamentul din litigiu, prin hotărâri irevocabile anterioare stabilindu-se că acestea nu au titlu locativ și totodată, că titlul intimatei nu este anulabil, fiind validat/confirmat de instanțe. Mai mult, tot în mod irevocabil s-a decis că apelantele trebuie să părăsească locuința, fiind evacuate, câtă vreme acestea nu au calitatea de chiriaș potrivit art.9 din 112/1995, iar împrejurarea că un raport juridic valabil din perioada 01.04.2002 până în 08.04.2004 a fost prorogat legal la data de 30 martie 2004 și că a fost atestat în formă scrisă abia în anul 2006 nu impietează cu nimic asupra valabilității acestuia.
În aceeași ordine de idei, s-a stabilit cu putere de lucru judecat valabilitatea contractului de închiriere nr.159/07.08.2007, intrând în puterea lucrului judecat și actul adițional reprezentat de contractul nr.28/07.08.2006, care este de fapt un caz de prorogare legală, fiind la fel de valabil ca și contractul inițial.
Intimata a mai susținut că apelantele nu sunt decât niște ocupanți abuzivi ai locuinței din litigiu și nu pot invoca vreun drept recunoscut de lege pentru a ocupa în continuare acest apartament și nici să pretindă cumpărarea acestuia, neavând un statut care să le permită acest lucru, neavând un titlu locativ, și pe care de altfel nici nu îl pot dobândi.
Tribunalul a constatat că apelul reclamantelor este nefundat, câtă vreme acestea ocupă abuziv apartamentul nr.4 din A,-, aspect statuat prin hotărâri judecătorești irevocabile, după cum tot în mod irevocabil s-a respins și cererea de a constata dobândirea unui titlu locativ în favoarea lor, respectiv cererea de anulare a titlului pârâtei, în acest sens fiind decizia civilă nr.504/2003 a Tribunalului Arad, confirmată de decizia civilă nr.4147/2003 a Curții de Apel.
Instanța de apel a mai constatat că reclamantele trebuie să părăsească imobilului, urmând a fi evacuate pentru că pârâta este cea care deține un titlu locativ valabil, apelantele neavând calitatea de chiriași prevăzută de art.9 din 112/1995 și cum imobilul nu a fost revendicat, nu este incidentă nici interdicția prev. de 10/2001, astfel că potrivit art.1 și 3, alături de art.42 din 10/2001 coroborat cu art.9 din 112/1995, singura îndreptățită să cumpere apartamentul este intimata, conforma alinatului 3, care prevede că imobilele cu destinație de locuință pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, doar chiriașii având drept de preemțiune.
Prin urmare, s-a constata că reclamantele, fără a justifica vreun titlu și fără a avea statutul de chiriaș, solicită vânzarea unui apartament pe care îl ocupă abuziv și este inadmisibil ca apelantele să își bazeze pretențiile folosindu-se de propria atitudine culpabilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, reclamantele și, recurs motivat în drept cu disp.art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ. fără însă a detalia și susține separat aceste motive de modificare.
Totuși, în privința criticii privind motivarea contradictorie, s-a reproșat tribunalului că nu a analizat motivele de nulitate absolută a contractului de închiriere al pârâtei, în condițiile în care aceasta nu este titulara unui contract perfect valabil și legal, deoarece contractul de închiriere nr.25 din 07.08.2006 s-a încheiat în mod ilegal, retroactivând cu doi ani.
Totodată, recurentele au reiterat faptul că intimata, în ciuda pronunțării sentinței civile nr.6925 în dosarul nr.7740/2002 a renunțat expres la reintegrarea în apartamentul din litigiu și nu manifestat nici un interes în privința sa pentru cumpărare și nici nu s-a comportat ca un bun chiriaș, astfel că nu poate în favoarea domniei sale disp.art.9 alin.1 din 112/1995, câtă vreme locuiește într-un alt imobil de mai bine de 5 ani.
De aceea, în opinia recurentelor, pare de neînțeles din ce motive tribunalul a ignorat să analizeze motivele de nulitate absolută ale contractului de închiriere nr.25/07.08.2006, deși el a fost încheiat retroactiv, cu efecte începând cu nul 2004, iar prin considerentele deciziei civile nr.67/2004 a Tribunalului Arad nu s-a pus niciodată în discuție valabilitatea titlului intimatei.
Recurentele au arătat că dreptul de preemțiune invocat de Consiliul Local în continuarea închirierii doamnei nu poate opera în speță, atâta timp cât acesta a renunțat voluntar la reintegrarea în apartament, iar aceasta din urmă nici nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul de închiriere nr.159/2002, în sensul că nu a plătit chiria pentru o perioadă mai mare de 6 luni, fiind astfel incidente dispozițiile cap.III art.12 pct.b din contractul de închiriere, care conduce la rezilierea contractului de închiriere, în cazul neplății chiriei pentru cel puțin 3 luni consecutive. În acest sens, există somațiile și adresele nr.14711/2007, care se referă inclusiv la restanțe derivate dintr-un contract de închiriere mai vechi, cu nr.2158/1983, existând notificare pentru rezilierea contractului.
Mai mult, pârâtele intimate s-au confruntat cu o cerere de chemare în judecată introdusă de reclamante la data de 5 iulie 2006, care a făcut obiectul dosarului nr-, însă după 34 de zile de debutul litigiului au încheiat un nou contract la data de 7 august 2006, cu efecte retroactive, până la 1 mai 2004.
În ajutorul acestei interpretări, recurentele au invocat jurisprudența Secției Civile a ÎCCJ din anul 2005, care interpretând disp.art.1439 alin.2 civ. a statuat că neexecutarea obligațiilor de către una dintre părți dă dreptul celeilalte părți de a cere, după punerea în întârziere a debitorului, rezilierea contractului, cu daune interese. Contractul de închiriere urmează regulile generale în materie de contracte sinalagmatice cu executare succesivă, fiind observat că nu orice fel de executare dă dreptul celeilalte părți să ceară rezilierea contractului, ci numai acelea referitoare la obligațiile principale. În acord cu aceste prevederi generale sunt și cele cuprinse în Legea nr.114/1996, în capitolul IV al contractului de închiriere dintre părți, fiind stabilite între alte situații în care operează rezilierea contractului și aceea în care chiriașul a subînchiriat locuința fără consimțământul scris al proprietarului și o alta constând în nefolosirea în fapt a locuinței, pentru o perioadă de peste 3 luni.
În aceeași ordine de idei, recurentele au arătat că vechiul contract de închiriere nu putea fi prelungit automat în baza OUG 8/2004, câtă vreme pârâta a încălcat clauzele contractuale din art.14 pct. b din contract, prin aceea că nu a plătit chiria mai mult de 3 luni consecutiv, înregistrând restanțe care au depășit cu mult 6-8 luni.
De aceea, încheierea contractului de închiriere la data de 7 august 2006, cu efecte retroactive până la 1 mai 2004 și apoi prelungirea succesivă până la 3 aprilie 2009 s-a făcut cu încălcarea flagrantă a unor dispozițiile legale imperative, care ocrotesc în mod precumpănitor un interes general.
În cauză s-au formulat întâmpinări de către ambele pârâte, solicitând respingerea recursului, cu argumentul că aspectele invocate de către reclamante nu reprezintă motive de nulitate absolută, câtă vreme intimata a avut în toată perioada calitatea de chiriași, iar dreptul său locativ a prorogat succesiv prin acte normative speciale, ultimul fiind OUG 8/2004, astfel că nu se pune problema retroactivității.
În același context, întocmirea actului scris constatator la o dată ulterioară momentului operării prorogării legale nu echivalează cu o retroactivitate a efectelor contractului, care s-a derulat/executat succesiv, zi de zi, în mod continuu, neîntrerupt.
În plus, recurentele sunt terți față de contractul de închiriere și nu pot solicita rezilierea pentru neplata chiriei, acesta fiind un atribut exclusiv al proprietarului/locator, care în speță este Statul Român, prin Consiliul local A și mai mult, recurentele ocupă abuziv spațiul locativ din litigiu, astfel că acestea nu pot,fi beneficiarele unui contract de închiriere pentru același spațiu, pentru că s-ar încălca dispozițiile imperative ale art.15 alin.3 din OUG 40/1999 și acestea nu pot invoca nici dreptul de preemțiune prevăzut de 112/1995, în vederea cumpărării spațiului.
În cauză, recurentele au formulat două excepții de neconstituționalitate, una vizând dispozițiile Articolului Unic din OUG 8/2004, în timp ce a doua a viza disp.art.12 lit.a și c din OUG 40/1999 precum și prev. art.27 pct.1 lit.a și c din 114/1996, raportat la art.16 alin.1 și 2 din Constituție, însă ambele cereri de sesizare a Curții Constituționale au fost respinse irevocabil, prim a prin nerecurare și a doua, prin constatarea nulității recursului împotriva încheierii, de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea, analizând recursul reclamantelor, prin prisma moivelor de fapt și de drept invocate de acestea, cu aplicarea disp.art.299 și urm..pr.civ. rap.la art.312 pr.civ. va constata că acesta este neîntemeiat.
În acest sens, curtea va constata în primul rând că prev. art.304 pct.8 pr.civ. au fost doar invocate de către recurente, și nu au fost susținute și dezvoltate în nici un fel în cuprinsul memoriului de recurs, în sensul că că nu a fost prezentată în cauză o convenție care să aparțină tuturor părților litigante și ale cărei clauze să suscite un diferend de interpretare și aplicare în cadrul relațiilor contractuale, câtă vreme recurentele sunt străine de contractul de închiriere nr.28/07.08.2006, încheiat între pârâtele intimate Consiliul local A și.
În privința motivelor de modificare prev. de art.304 pct.7 și 9.pr.civ. raportat la modalitatea de susținere a acestora, curtea va decide să le analizeze împreună, întrucât recurentele au susținut că motivare, respectiv motivarea neconvigătorare și contradictorie dată de instanța de apel normelor juridice incidente în cauză s-a datorat interpretării și aplicării eronate a acestora, respectiv art.1439 alin.2 civ. coroborat cu articolul unic din OUG 8/2004 precum și art.27 pct.1 lit.așc din 114/1996 precum și art.12 lit.a și c din OUG 40/1999, asociate cu art.1306 și 1310.civ. chiar dacă aceste articole nu au fost invocate neapărat în această corelație.
Or, în acest sens, curtea va constata că primele două instanțe au găsit în od justificat că în speța dedusă acum judecății nu există posibilitatea aplicării normelor sancționatorii prev.de art.966 civ. coroborat cu art.948 pc.4 civ. câtă vreme contractul de închiriere nr.28/07.08.2006 nu are u caracter ilicit.
Acest contract de închiriere reprezintă, în formăad probationem, o continuarea a unui raport de locațiune derulat succesiv și continuu între intimatele Consiliul local și familia, încă din anul 1983 potrivit contractului nr.2158 și care a fost prelungit succesiv ca urmare a intervenției unor norme legale, respectiv în prim fata Legea 5/1973, urmată apoi de 114/1996, care s-a asociat cu OUG 44/1999, completată și modificată de /2001 și de OUG 8/2004.
Prin urmare, acest raport de locațiune a fost continuu, intimata fiind într-o primă etapă soția titularului contractului de închiriere, iar mai apoi a devenit ea însăți titulară de contract, după decesul soțului, ca efect al incidenței art.27 lit.c din 114/1996. De altfel, aceste aspecte au fost constatate irevocabil și cu putere de lucru judecat prin hotărâri judecătorești anterioare, în particular decizia civilă nr.4147/2003 a Curții de Apel Timișoara.
Pornind de la această premisă, curtea va constata că raportul de locațiune originat în 1983 fost prelungit, de drept, prin contractul de închiriere nr.159/2002 și apoi prin contractul nr.28/07.08.2006, iar simplu redactare/întocmire în formă scrisă a acestui ultim contract, pentru rațiuni exclusiv ad probationem, nu poate echivala cu o fraudare a legii și nici nu poate fi identificată vreo cauză ilicită, în raport cu art.948 pct.4 civ. așa cum susțin recurentele, elementul material doveditor (înscrisul) neavând un caracter de retroactivare, câtă vreme sunt în prezența unei obligații civile sinalagmatice cu executare succesivă, continuă.
Această continuitate a fost contestată de către recurente, prin seria de litigii inițiate anterior, însă tot cu putere de lucru judecat și irevocabil, instanțele au validat și confirmat contractele anterioare de închiriere dintre cele două pârâte - intimate, în particular cel cu nr.2158 din 1983 și cel cu nr 159 din anul 2002, negăsindu-se vicii care să conducă la anularea acestora și mai mult, au constatat că recurentele sunt detentori precari ai locuinței din litigiu, pe care o ocupă abuziv, în lipsa unui titlu valabil și au dispus evacuarea necondiționată a acestora din locuință - decizia civilă nr.1586/2004 a Curții de Apel Timișoara. În egală măsură, absența din locuință a intimatei s-a constatat irevocabil că se datorează abuzului comis de către recurentele însele, care nu i-au permis acesteia folosința normală a locuinței pe care o deținea și o deține în baza unui titlu locativ valabil.
Prin urmare, curtea va constata că intimata are calitate de titular de contract de închiriere asupra locuinței din litigiu din A,-,.4, neîntrerupt din anul 1983 și până în prezent, în timp ce recurentele nu au avut niciodată un asemenea titlu, pe care să îl poată opune intimatelor, iar Articolul Unic din OUG 8/2004 a fost aplicat în mod corect cu privire la contractul de locațiune al intimatei, ca normă de protecție socială, care decide prelungirea de drept - ope legis - a contractelor de închiriere în beneficiul chiriașilor care ocupă locuințe naționalizate, cum este și cazul imobilului din speță, pentru încă 5 ani de la data adoptării actului normativ special
Totodată, curtea va constata că o eventuală încălcare de chiriașul locatar a clauzelor contractului de închiriere, referitor de exemplu la neplata chiriei pentru mai mult de 3 luni consecutiv, poate într-adevăr să conducă la sancționarea chiriașului cu rezilierea contractului și evacuarea, numai că acțiunea în acest caz aparține exclusiv proprietarului/locator și nicidecum unor terți, cum sunt recurentele, potrivit ART. 24 din 114/1996 care prevede ca rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face în următoarele condiții:
a) la cererea chiriașului, cu condiția notificării prealabile într-un termen de minimum 60 de zile;
b) la cererea proprietarului, atunci când:
- chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv;
- chiriașul a pricinuit însemnate stricăciuni locuinței, clădirii în care este situată aceasta, instalațiilor, precum și oricăror alte bunuri aferente lor, sau dacă înstrăinează fără drept părți ale acestora;
- chiriașul are un comportament care face imposibilă conviețuirea sau împiedică folosirea normală a locuinței;
- chiriașul nu a respectat clauzele contractuale;
c) la cererea asociației de proprietari, atunci când chiriașul nu și-a achitat obligațiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioadă de 3 luni, dacă au fost stabilite, prin contractul de închiriere, în sarcina chiriașului.
În plus, ART. 25 prevede imperativ ca evacuarea chiriașului se face numai pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, iar curtea va constata că nicuna dintre aceste ipoteze nu este perezentă în această speță, locatorul neavând finalizat în mod irevocabil un astfel de demers, pe temeiurile invocate de recurente.
Astfel, curtea va constata și faptul că interpretarea dată de ÎCCJ art.1439 alin.2 civ. în sensul invocat de recurente este lipsită de utilitate și pertinență în prezenta cauză și nu aduce nicio schimbare referitor la caracterul exclusiv al acțiunii pe care o poate promova proprietarul - locator împotriva chiriașului - locatar, dacă ar fi adevărat că intimata nu și-a plătit chiria pe o perioada mai mare de 3 luni consecutiv. În nici un caz, un asemenea fapt nu poate reprezenta motiv de nulitate absolută a contractului de închiriere și nu poate fi invocate de către terți, câtă vreme o eventuală acțiune de reziliere pentru acest motiv nu operează pentru proteguirea unor norme imperative de ordine publică, ci vizează exclusiv raporturile convenționale/contractuale dintre părțile contractante, respectiv interese civile private.
Pe cale de consecință, curtea va mai constata că din rațiunile amintite mai sus și câtă vreme recurentele nu au și nu au avut niciodată calitatea de chiriași ai apartamentului din litigiu, în sensul că nu au posedat niciodată un contract de închiriere valabil încheiat, atunci înseamnă că acestea nici nu se pot prevala de art.9 din 112/1995 în conjuncție cu normele generale inserate la art.1306 și 1310.civ. în sensul că nu pot exprima o opțiune valabilă în vederea cumpărării apartamentului din litigiu, câtă vreme una dintre condiționările impuse în acest sens de legea specială este tocmai aceea ca solicitantul să fi avut calitatea de titular al unui contract de închiriere valabil încheiat, care să fie anterior intrării în vigoare a 112/1995.
Pentru toate aceste considerente, curtea, în temeul prev. art.312 pr.civ. rap.la art.304 pct.7-9.pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantele și împotriva deciziei civile nr.172/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
În temeiul prev. art.274 și urm. pr.civ. va obliga recurentele să plătească intimatei suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantele și împotriva deciziei civile nr. 172/23.05.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Obligă recurentele să plătească intimatei suma de 800 cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /02.11.2009
Tehnored /04.11.2009
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat
