Anulare act. Decizia 94/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR. 159,-.

DECIZIA CIVILĂ NR. 94

Ședința publică din data de 3 februarie 2009.

PREȘEDINTE: Maria David

JUDECĂTORI: Maria David, Elisabeta Gherasim Eliza Marin

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorii, domiciliate în B,. nr.21, sector 3 și, domiciliat în B, nr.2. sector 3, împotriva deciziei civile nr.878 din 3 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în B,-, -.A,.9,.39, sector 2.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 27 ianuarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.

Curtea pentru a da posibilitatea contestatorilor de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 3 februarie 2009, când a dat următoarea decizie.

CURTEA:

La data de 18 noiembrie 2008 a fost înregistrată la Curtea de APEL PLOIEȘTI contestația formulată de contestatorii, și, împotriva deciziei civile nr. 878/3 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- de Curtea de APEL PLOIEȘTI, solicitând anularea acesteia, întrucât dezlegarea dată este rezultatul unor grave greșeli materiale.

În motivarea contestației se arată că lipsa discernământului defunctei la încheierea actelor atacate atrage nulitatea absolută a actelor respective.

Greșeala materială, susțin contestatorii, o reprezintă împrejurarea că, instanța a admis recursul în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate procesuală pasivă, respectiv pârâtul.

A doua greșeală materială susțin contestatorii constă în faptul că instanța a confundat lipsa discernământului cu lipsa consimțământului în condițiile în care este bine știut că lipsa discernământului atrage nulitatea relativă și a aplicat actelor atacate cu nulitatea absolută.

În continuarea motivelor, se fac aprecieri teoretice cu privire la nulitatea absolută și nulitatea relativă.

În drept se invocă dispozițiile art. 318 și următoarele Cod procedură civilă.

În vederea soluționării cauzei s-a dispus atașarea dosarului în care s-a pronunțat decizia a cărei anulare se solicită.

Din partea intimaților s-a depus întâmpinare prin care se solicită respingerea contestației ca nefondată.

Examinând decizia contestată prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului dar și a dispozițiilor legale, Curtea constată:

Pentru a putea fi admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțate de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială, invocată de parte, să privească o problemă de procedură.

O atare eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspecte formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesar o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Contestatorii invocă prin motivele contestației nu greșeli procedurale ci eventuale greșeli de judecată cum ar fi: admiterea recursului în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă; aprecierea eronată cu privire la nulitatea relativă, nulitatea absolută, lipsa discernământului.

Pentru a fi analizate aceste aspecte ar însemna o reexaminare a fondului or, așa cum s-a arătat mai sus pe calea contestației în anulare este inadmisibilă o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

materiale în sensul dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă pot consta în neobservarea de către instanță a unui act procedural cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată, respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, ca netimbrat și alte erori asemănătoare pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului.

În situațiile în care s-a reexamina fondul cauzei sau s-ar reaprecia probele pe cale unei căi extraordinare de atac ar egala cu o încălcare a principiului securității raporturilor juridice și evident o încălcare a dispozițiilor Curții Europene a Drepturilor Omului.

În consecință, față de cele sus arătate, Curtea, va respinge ca nefondată contestația în anulare.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare, formulată de formulată de contestatorii, domiciliate în B,. nr.21, sector 3 și, domiciliat în B, nr.2. sector 3, împotriva deciziei civile nr.878 din 3 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în B,-, -.A,.9,.39, sector 2.

Obligă contestatorii la 700 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 3 februarie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Maria David, Elisabeta Gherasim Eliza Marin

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./

Tehnored./grefier

2 ex./9 februarie 2009.

r-

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120.

Președinte:Maria David
Judecători:Maria David, Elisabeta Gherasim Eliza Marin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 94/2009. Curtea de Apel Ploiesti