Anulare act. Decizia 94/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr. 832,-
DECIZIA NR. 94
Ședința publică din data de 3 februarie 2010
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare a deciziei nr.875 pronunțată la 10 noiembrie 2009 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, formulată de contestatoarea, domiciliată în B, Calea, nr.4,.16.A,.1,.1,.1, sector 6, cod poștal - în contradictoriu cu intimații, domiciliat în B,-, cod poștal -, județul B și, domiciliată în B,-, cod poștal -, județul
Cerere timbrată cu 0,50 lei timbru judiciar și cu 15 lei taxă judiciară de timbru, potrivit chitanței nr. 11227, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, a răspuns intimatul reprezentat de avocat S din Baroul Prahova, lipsind contestatoarea și intimata.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că intimatul a depus la dosar întâmpinare.
Avocat S, având cuvântul, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat S, având cuvântul pentru intimatul, arată că a depus la dosar întâmpinarea formulată în dosarul nr. 10876/2005 al Judecătoriei Buzău de, sora contestatoarei, în care aceasta arată, pe larg, care sunt motivele pentru care contractul de vânzare-cumpărare nr. 1603/11.06.2002 este valabil și nu este lovit de nulitate absolută, pentru cauză imorală.
Solicită respingerea contestației ca nefondată, întrucât critica referitoare la faptul că actul este lovit de nulitate absolută, pentru cauză imorală, a făcut obiectul cererii de recurs, iar instanța s-a pronunțat cu privire la acest aspect.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 22.05.2008 pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul solicitând să dispună anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1603 din 11.06.2002 de Biroul Notarului Public .
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că actul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate pentru lipsa capacității de exercițiu a vânzătoarei, lipsa capacității acesteia de a contracta, cauză imorală și ilicită, abuzul de drept al pârâtului și că tatăl pârâtului profitând de starea de sănătate a mamei reclamantei și din dorința de a dobândi în mod ilicit imobilul situat în B- a obținut de la aceasta o procură de administrare a averii acesteia, că pârâtul cumpărător nu a dorit perfectarea în condițiile legii al unui act translativ de proprietate, ci deposedarea mamei de propria casă.
S-a mai susținut că abuzul de drept constă în exercitarea unui drept subiectiv în scopul de a păgubi pe altul și de a dobândi foloase ilicite, contrar legii sau regulilor de conviețuire, că prin încheierea contractului în condiții de totală nelegalitate a dorit cu orice preț lezarea patrimoniului defunctei.
A mai arătat reclamanta că raportul de expertiză medico-legala psihiatrică întocmit de Institutul Național de Medicină Legala Minovici a concluzionat, fără echivoc, că numita - nu avea capacitate psihică de exercițiu din anul 2001, că din actele medicale a rezultat că pârâta nu avea discernământ, că mai mult decât atât a fost pusă sub interdicție printr-o sentință rămasă definitivă și irevocabilă.
Prin sentința civilă nr.1581 pronunțată la 19 martie 2008 Judecătoria Buzăua respins excepția autoritarii de lucru judecat a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în anularea contractului și a respins acțiunea și cererea de intervenție.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că la data de 11.06.2003 între mama reclamantei defuncta - și pârâtul s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1603/11.06.2003 la Biroul Notarului Public contract prin care defuncta a înstrăinat pârâtului imobilul casă de locuit și teren aferent situat în B,- pentru un preț de 100.000.000 lei.
S-a mai arătat că lipsa discernământului la încheierea unui act juridic afectează cu nulitatea relativă actul ce s-a încheiat, și nu cu nulitatea absolută, așa cum a pretins reclamanta. Lipsa discernământului în exprimarea voinței vânzătoarei a relevat nu inexistenta consimțământului, așa cum a susținut aceasta, ci un viciu al acestuia, care atrage nulitatea actului de vânzare-cumpărare.
De asemenea, instanța a reținut că, la momentul încheierii contractului, mama reclamantei nu era pusă sub interdicție, iar punerea sa sub interdicție ulterior încheierii contractului nu a avut nicio relevanță cu privire la existența lipsei de discernământ la momentul încheierii contractului.
Punerea sub interdicție operează o prezumțiejuristatumde lipsa de discernământ care poate fi înlăturată de cel ce va dovedi că actul a fost încheiat într-un moment de luciditate, în timp ce în privința celor ce nu au fost puși sub interdicție operează o prezumțiejuristatuma existentei discernământului, până la proba contrarie.
A reținut instanța că, în cauză, contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat la data de 11.06.2002, iar acțiunea prin care s-a solicitat constatarea nulității acestuia s-a înregistrat la 11.05.2007.
Potrivit dispozițiilor art. 9 din Decretul nr.167/1958, prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act juridic, întemeiat pe motivele invocate de reclamantă, a început să curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă, cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.
S-a mai arătat că reclamanta din cauza de față a cunoscut despre existenta problemelor de sănătate ce erau de natură a afecta discernământul vânzătoarei, cu mult înainte de încheierea actului astfel că termenul de prescripție de 3 ani s-a calculat începând cu momentul încheierii contractului. Și de s-ar fi avut în vedere dispozițiile alin 2 teza finală a art. 9 dreptul la acțiune al reclamantei la momentul sesizării instanței, era prescris.
Pe de altă parte instanța a reținut că judecățile anterioare ce au făcut obiectul dosarelor civile nr.10876/2005 și nr.5957/2004 nu au dus la întreruperea termenului de prescripție, întrucât acțiunile au fost respinse.
În ceea ce privește al doilea motiv de nulitate respectiv cauza imorală și ilicită a tranzacției instanța a apreciat că reclamanta nu a dovedit existența unor astfel de motive și a reținut că actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 966-968 cod civil astfel că actul nu a fost lovit de acest motiv de nulitate absolută.
De asemenea, instanța a apreciat că este neîntemeiată susținerea reclamantei că pârâtul, prin încheierea contractului, nu a urmărit o vânzare-cumpărare perfectă ci o deposedare abuzivă a reclamantei de imobilul proprietatea sa în condițiile în care aceasta a primit un preț apreciat de instanța de judecată ca fiind serios iar intervenienta a achiesat la vânzarea efectuată acceptând plata a Jd in prețul primit de def. -.
Instanța a reținut că reclamanta cu rea-credință a încercat să se folosească de acte medicale și de raportul de expertiza medico legală întocmit de Institutul Minovici în condițiile în care deși a știut că mama sa ar suferi de mai multe afecțiuni, a lăsat-o să locuiască singură în localitatea B și a împuternicit-o chiar să efectueze acte de dispoziție cu privire la bunurile imobile așa cum a rezultat din înscrisurile aflate la filele 46,47,48,50,51.
Referitor la cel de-al treilea motiv de nulitate instanța a reținut că acesta nu a fost motivat, iar reprezentantul reclamantei a învederat în ședința publică din 19.03.2008 că nu mai susține acest motiv.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta la data de 4.07.2008 și pe care l-a motivat la data de 8.10.2008, susținând în esență că greșit s-a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune deoarece în cauză a existat o nulitate absolută atât timp cât mama sa a fost lipsită de discernământ actul fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 948 Cod civil.
A mai susținut reclamanta că în situația în care se va constata o nulitate relativă, și nu una absolută termenul de prescripție începe să curgă din momentul luării la cunoștință de existența actului fapt ce s-a întâmplat în anul 2004 când a formulat o cerere în justiție împotriva pârâtului.
Tribunalul a calificat calea de atac ca fiind recurs având în vedere decizia nr.32 din 9.06.2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțata în dosarul 75/2007 prin care s-a admis recursul în interesul legii iar prin decizia civilă nr. 720/ 9 octombrie 2008 a constatat nul recursul formulat de recurenta
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.
Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin decizia civilă nr.1113 din 9 decembrie 2008 a admis recursul declarat de reclamanta a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Buzău pentru soluționarea apelului, motivat de faptul că sentința primei instanțe are calea de atac apelul și nu recursul cum greșit s-a calificat.
Prin decizia civilă nr. 117 din 2 aprilie 2009, Tribunalul Buzăua respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta reținând că potrivit art. 948 din Codul Civil condițiile esențiale pentru valabilitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta consimțământul valabil al părții ce se obligă un obiect determinat și o cauză licită.
S-a mai arătat că, în principiu, orice persoană care nu a fost declarată de lege incapabilă are capacitatea de a contracta, cât timp nu a fost pusă sub interdicție, considerându-se că și-a exprimat în mod valabil consimțământul (art. 949 Cod civil).
În speță, tribunalul a reținut că în anul 2002, la data încheierii actului de vânzare-cumpărare, mama reclamantei nu era pusă sub interdicție și nu a fost lipsită de discernământ, iar prima instanță a înlăturat justificat actele medicale și raportul de expertiză medico-legală întocmit de Institutul Minovici, care a fost întocmit ulterior.
Că - avea discernământ în anul 2002, reiese din faptul că aceasta a încheiat o tranzacție autentificată sub nr. 2497 din 25 iulie 2002 în fața Notarului Public - împreună cu prin care s-a confirmat valabilitatea actului de vânzare-cumpărare a cărui anulare s-a cerut, tranzacție în urma căreia s-a împărțit prețul încasat pe imobilul ce a făcut obiectul convenției și a cărei anulare se cere.
Tribunalul a apreciat că în mod corect instanța de fond a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune, deoarece, potrivit art. 9 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act juridic (în celelalte cazuri de anulare) începe să curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviințeze actele a cunoscut cauza anulării însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului iar în speță, termenul a început să curgă de la împlinirea celor 18 luni după data încheierii actului deci la data de 11. 12. 2003 și a expirat la data de 11.12.2006.
Cum acțiunea a fost introdusă la data 11 mai 2007, tribunalul a apreciat că termenul de prescripție a expirat astfel că în mod corect instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în anularea contractului și a respins acțiunea și cererea de intervenție.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, susținând, în esență, că instanțele au apreciat greșit că în speță este vorba de o nulitate relativă deoarece în realitate este vorba de nulitate absolută împrejurări în care acțiunea este imprescriptibilă.
S-a mai susținut că vânzătoarea - a fost lipsită de discernământ atât la momentul efectuării expertizei, cât și începând din anul 2001 deci anterior întocmirii contractului de vânzare-cumpărare și în aceste condiții actul este lovit de nulitate absolută.
Totodată, reclamanta a arătat că, potrivit prevederilor art. 948 Cod civil, orice persoană care nu este declarată de lege incapabilă are capacitatea de a contracta și că, atâta timp nu a fost pusă sub interdicție și nu s-a dovedit că în momentul contractării nu a avut discernământ, se consideră că și-a exprimat în mod valabil consimțământul.
A mai invocat recurenta că în situația în care s-ar aprecia că actul este lovit de nulitate relativă și nu absolută soluția este greșită deoarece pe de o parte termenul de prescripție curge de la data când recurenta a luat cunoștință de act iar acest moment coincide cu cel al formulării acțiunii, iar pe de altă parte, termenul de prescripție a fost întrerupt urmare faptului că, începând din anul 2004 a formulat o cerere de chemare în judecată a pârâtului pentru anularea actului.
Prin decizia nr.875 pronunțată la 10 noiembrie 2009 Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins recursul ca nefondat, reținând că este neîntemeiată susținerea recurentei în sensul că actul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută întrucât mama sa nu avea discernământ la momentul încheierii acestuia arătându-se că lipsa discernământului la încheierea unui act juridic afectează cu nulitatea relativă actul și nu cu nulitatea absolută lipsa discernământului în exprimarea voinței vânzătoarei relevând, nu inexistența consimțământului ci numai un viciu al acesteia care se sancționează cu nulitatea relativă.
S-a mai arătat că în condițiile în care lipsa discernământului la momentul încheierii actului se sancționează cu nulitatea relativă a actului de vânzare cumpărare și nu cu cea absolută consecința este aceea a prescripției dreptului la acțiune.
Instanța a mai reținut că potrivit prevederilor art. 9 din Decretul nr.167/1958 prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act întemeiată pe motivele invocate de reclamanta-recurentă începe să curgă de la momentul când cel îndreptățit în speță reclamanta a cunoscut cauza anulării însă cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la încheierea actului iar în cauza de față s-a dovedit că reclamanta recurentă a cunoscut de existența problemelor de sănătate ale mamei sale, de natură a-i afecta discernământul cu mult înainte de încheierea actului astfel că termenul general de prescripție, de 3 ani se calculează începând cu momentul încheierii contractului.
Sub acest aspect Curtea de APEL PLOIEȘTIa apreciat că în mod corect instanțele au reținut că acțiunea este prescrisă, chiar și în condițiile în care se are în vedere alin. 2 teza finală a art.9 din Decretul nr.167/1958 deoarece dreptul la acțiune al reclamantei recurente era prescris în momentul sesizării instanței având în vedere că actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat la 11 iunie 2002, iar acțiunea a fost promovată la 11 mai 2007.
instanța de recurs că ultima critică referitoare la faptul că actul era lovit de nulitate absolută pentru cauză imorală nu se mai impune a fi analizată, atât timp cât soluția de respingere a acțiunii ca fiind prescrisă este corectă și conformă dispozițiilor legale.
Împotriva deciziei nr.875 din 10.11.2009 a Curții de APEL PLOIEȘTIa formulat contestație în anulare pentru următoarele motive:
Apreciază contestatoarea că în mod greșit instanța de recurs a respins calea de atac a recursului, însă în speță nu au fost respectate disp.art.318 cod pr. civilă în sensul că nu s-a pronunțat asupra celui de-al doilea motiv de recurs, respectiv incidența dispozițiile art.948 pct.4 raportat la dispozițiile art.966 cod civil, actul fiind afectat de o condiție potestativă imorală, care anulează convenția.
Arată contestatoarea că motivul determinant la încheierea contractului, ca element subiectiv, a fost imoral de natură să nesocotească normele de conviețuire socială care pretind că obligațiile asumate să fie respectate și că drepturile subiective să fie exercitate cu bună credință, astfel încât actul respectiv este lovit de nulitate absolută pentru cauză imorală, conform art.966 cod civil.
Precizează contestatoarea că instanța de apel nu s-a pronunțat pe acest aspect, iar prima instanță trebuia să se pronunțe pe fondul cauzei.
Se solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei, iar cu ocazia rejudecării să se admită recursul și să se trimită cauza la Judecătoria Buzău.
La data de 28.01.2010 intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acesteia ca nefondată, arătând că se utilizează de către contestatoare toate punctele prevăzute de art.948 cod civil, în de a determina instanța de judecată să desființeze actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1603/2002 de BNP.
Intimatul, preluând din literatura de specialitate, dezvoltă ce se înțelege prin scopul mediat și scopul imediat al actului juridic civil, precizând că sora contestatoarei a depus, în dosarul nr.10876/2005 al Judecătoriei Buzău, o întâmpinare și prin care se demonstrează cine este imoral și că de altfel, aceasta realizând care este situația nu a formulat apel, recurs și nici nu a uzat de această cale extraordinară a contestației în anulare.
Intimata nu a formulat întâmpinare, deși a fost citată cu această mențiune.
Examinând contestația în anulare de față prin prisma motivelor invocate, actelor și lucrărilor dosarului a dispozițiilor legale incidente, Curtea va reține că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 318 cod pr. civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Greșeala materială la care se referă textul de lege sus menționat poate consta în neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s- făcut nicio judecată. Când instanța a cunoscut existența și conținutul actului și a făcut asupra lui o apreciere nu mai poate fi vorba de o greșeală materială în sensul legii, ci eventual o greșeală de judecată care nu se poate îndrepta pe calea contestației în anulare.
Așa cum se arată în literatura de specialitate, greșelile instanței de recurs, care deschid posibilitatea formulării contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale.
Dispozițiile art.318 cod pr. civilă se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Mai mult, în cauza de față, instanța de recurs a analizat actul de vânzare cumpărare încheiat de mama sa și a făcut o apreciere asupra acestuia, arătând la fila 7 din decizie că "susținerea recurentei că actul de vânzare - cumpărare este lovit de nulitate absolută întrucât mama sa nu avea discernământ la momentul încheierii acestuia, este neîntemeiată, întrucât lipsa discernământului la încheierea unui act juridic, afectează cu nulitatea relativă a actului și nu cu nulitatea absolută, lipsa discernământului relevând nu inexistența consimțământului, ci numai un viciu al acestuia care se sancționează cu nulitate relativă."
De asemenea, instanța de recurs a motivat pe larg care sunt considerentele pentru care instanțele anterioare au reținut că acțiunea contestatoarei este prescrisă și pentru ce au fost respinse ambele critici formulate de recurentă.
Față de toate aceste considerente, Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată,contestația în anulare a deciziei civile nr.875 pronunțată la 10 noiembrie 2009 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, formulată de contestatoarea, domiciliată în B, Calea, nr.4,.16.A,.1,.1,.1, sector 6, cod poștal -, în contradictoriu cu intimații, domiciliat în B,-, cod poștal -, județul B și, domiciliată în B,-, cod poștal -, județul
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- - - - - -
Grefier,
Red. ES
tehnored. CC
5 ex./04.02.2010
operator date cu caracter personal
notificare nr.3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
