Obligație de a face. Decizia 96/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 96
Ședința publică din data de 3 februarie 2010
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâtul, domiciliat în comuna S Moară, Cod poștal -, Județ D împotriva deciziei civile nr.338 pronunțată la 19 octombrie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu reclamanta -, cu sediul în Mediaș, nr. 1, Cod poștal -, Județ
Recurs timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 5 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței seria - -/29.01.2010, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă - prin avocat din Baroul București, lipsind recurentul-pârât .
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recurentul-pârât a depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, în vederea angajării unui apărător.
Avocat, pentru intimata -, depune la dosar întâmpinare și arată că nu se opune cererii de amânare formulată de recurent.
Curtea, având în vedere că recurentul a primit citația pe data de 8 ianuarie 2010, iar cererea de amânare nu este temeinic motivată, potrivit art. 156 pr.civilă, respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată, în vederea angajării unui apărător și lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, a răspuns intimata-reclamantă - prin avocat din Baroul București, lipsind recurentul-pârât .
Avocat, având cuvântul, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru intimată, arată că, potrivit art. 21 din Legea nr. 351/2004, activitatea de transport gaze naturale constituie serviciu public de interes național, iar lucrările de realizare, reabilitare, retehnologizare și întreținere a conductelor sunt lucrări de utilitate publică.
Exercitarea drepturilor de uz și de servitute legală nu poate fi determinată, în niciun mod, de acordarea prealabilă a despăgubirilor prevăzute de art. 90 și 91 din Legea nr. 351/2004, întrucât nu operează o expropriere.
Conducta de gaze urmează să subtraverseze terenul recurentului și nu îl împiedică pe acesta să cultive terenul sau să edifice construcții.
Precizează că, inițial, recurentul a fost de acord cu efectuarea lucrărilor, însă, ulterior, fiind nemulțumit de despăgubirile oferite, a refuzat să permită accesul reprezentaților pentru instala conducta de gaze.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Referitor la cheltuielile de judecată, arată că vor fi solicitate pe cale separată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Răcari sub nr- reclamanta Societatea Națională de Transport - l-a chemat în judecată pe pârâtul pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se permită accesul reprezentanților săi pe terenul proprietatea, acestuia situat în intravilanul comunei S Moară județul D, pentru efectuarea de lucrări de utilitate publică și de interes general respectiv pentru execuția lucrării "Conducta de transport Gaze - ".
De asemenea, s-a solicitat și recunoașterea unui drept de uz și servitute legală în favoarea societății reclamante și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este potrivit HG nr.334/2000 operatorul licențiat de transport de gaze naturale calitate în care răspunde de funcționarea sistemului național de transport gaze naturale în condiții de siguranță iar prin HG nr.668/2002 s-a aprobat Acordul de Concesiune potrivit căruia are ca obligație, dezvoltarea, modernizarea, reabilitarea conductelor și a instalațiilor aferente sistemului.
În acest sens, reclamanta a menționat că a demarat programul de construire a conductei de transport gaze naturale - cu o lungime de 41,380 km, lucrare a cărei realizare este împiedicată de refuzul pârâților de a le permite accesul reprezentanților reclamantei pe terenul în litigiu.
Lucrarea respectivă, a susținut reclamanta, este cuprinsă într-un program de investiții pe anul 2008 urmând a subtraversa terenul proprietate a pârâților în suprafață de 576 mp unde aceștia au cultivat cartofi și varză sens în care au fost notificați, anexând notificării un acord care trebuia semnat de către aceștia (pârâți) care trebuia apoi să-i remită reclamantei ceea ce nu s-a întâmplat și a generat prezenta acțiune.
La rândul său pârâtul, în conformitate cu art.115, 119 cod pr.civilă, a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei și obligarea acesteia la realizarea negocierilor pentru a soluționa litigiul de față.
De asemenea, pârâtul a mai precizat că cererea reclamantei este abuzivă, că aceasta nu deține autorizația de construire necesară lucrărilor despre care face vorbire în acțiune, iar în notificarea ce i-a fost trimisă se menționează despre afectarea unei suprafețe de 1680 mp, dar din măsurători și procesul verbal întocmit reiese că este o suprafață de 3.045 mp.
Pârâtul a mai arătat că i s-a trimis un acord pe care trebuia să-l semneze și în conformitate cu care trebuia să permită efectuarea lucrărilor pe terenul său, cu titlu gratuit, iar refuzul său a fost determinat de chiar nerespectarea legii de către reclamantă care îi cere să fie de acord cu încălcarea dreptului său de proprietate.
În concluzie, pârâtul a mai precizat că are un certificat de urbanism eliberat pentru acest teren la 08.10.2007 sub nr.3337 și că, la data de 12.06.2008, încheiat un acord de principiu cu reprezentantul societății reclamante, dar pe care aceasta nu vrea să-l onoreze sub toate aspectele stabilite.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, prin sentința civilă nr.3505/11.11.2008, Judecătoria Răcaria respins, atât cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze -, cât și cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze - a cerut obligarea pârâtului să le permită accesul reprezentanților săi să efectueze lucrarea "Conducta de transport Gaze - " și să i se recunoască dreptul de uz și servitute legală în favoarea sa pentru instalarea conductei.
S-a mai arătat că, potrivit Legii nr.351/2004, articolele 86, 87 și 91, condiția impusă este de a fi despăgubit proprietarul terenului afectat, concesionara beneficiind de drepturile pe care le invocă numai după ce a convenit și l-a despăgubit pe proprietarul terenului afectat ori în speță reclamanta l-a notificat pe pârât că urmează a executa lucrări pe un teren în suprafață de 1680 mp teren arabil intravilan situat pe teritoriul comunei S Moară, județul D, în condițiile în care autorizația eliberată reclamantei sub nr.78/07.05.2007 privește localitățile, și, județul D, iar din măsurători, susține pârâtul, a reieșit că va fi afectată o suprafață de 3045 mp (145 x 21 ).
Instanța a mai reținut că toate aspectele asupra cărora trebuie să se pună de acord reclamanta și pârâtul sunt prevăzute de lege, iar nerespectarea condițiilor legale de către reclamantă a atras refuzul justificat al pârâtului care în condițiile în care nu va putea dispune de bunul său potrivit art.480 cod civil este îndreptățit a pretinde și obține despăgubiri deoarece imposibilitatea folosirii acestui teren conform destinației sale, echivalează cu scoaterea lui din circuitul civil.
În speță, instanța a apreciat că nu sunt aplicabile doar dispozițiile Legii petrolului și gazelor ci și legislația generală și în primul rând Constituția României, în al cărei spirit și literă trebuie interpretate toate legile care reglementează domeniile specifice.
În ceea ce privește cererea reconvențională instanța a respins-o constatând că autorizația de care se prevalează reclamanta nu include și localitatea pe raza căreia domiciliază pârâtul și deci, nu este creat cadrul pentru stabilirea și rezolvarea prezentului litigiu.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta -, susținând că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a reținut aplicabilitatea în speța de față a dispozițiilor art.86, 87 și 91 din Legea nr.351/2004 care prevăd condiția impusă, de a fi despăgubit proprietarul terenului afectat, fără a lua în considerare incidența dispozițiilor art.21 din același act normativ conform căreia activitatea de transport gaze naturale constituie serviciu public de interes național iar lucrările de realizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare și întreținere a obiectivelor/sistemelor de transport gaze naturale sunt lucrări de utilitate publică.
De asemenea, apelanta, invocând dispozițiilor art.86, 89 și 90 din Legea 351/2004 modificată a precizat că dreptul de uz și dreptul de servitute legală au caracter legal, au ca obiect utilitatea publică și se exercită pe toată durata de viață a capacității, exercitarea acestor drepturi fiind cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora.
De altfel, s-a menționat că textele de lege sus menționate reglementează exercitarea, cu titlu gratuit, a drepturilor de uz și servitute legală, pe toată durata existenței acestora, necondiționat, fără să reprezinte o expropriere formală sau în fapt, ci rezidă într-un control al folosirii bunurilor, sens în care nu contravine art.1 din protocolul nr.1 la convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, relativ la protecția proprietății private.
Prin urmare, apreciază apelanta, exercitarea drepturilor menționate nu poate fi determinată, în nici un mod, de acordarea prealabilă a despăgubirilor la care fac referire dispozițiile art.90 alin.2 teza a II-a și art.91 din actul normativ menționat, întrucât nu operează o expropriere, iar dreptul de uz precum și cel de servitute de care beneficiază concesionarii din sectorul gazelor naturale sunt reglementate de lege.
În ceea ce privește cererea de recunoaștere a dreptului de uz și servitute legală, apelanta a arătat că acestea sunt reglementate prin lege, așa încât nu se mai poate recunoaște și printr-o hotărâre judecătorească, cu alte cuvinte nu se poate constata existența unui drept recunoscut de lege, pentru că el există în puterea legii - sentința civilă nr.2628/16.09.2008 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr-.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii cu obligarea pârâtului să permită accesul pentru efectuarea lucrărilor de utilitate publică.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că în mod corect și în concordanță cu prevederile legale în vigoare, instanța de fond a reținut că potrivit art.86, 87 și 91 din Legea nr.351/2004, condiția impusă este de a fi despăgubit proprietarul terenului afectat reclamanta beneficiind de drepturile invocate numai după ce a convenit și l-a despăgubit pe proprietarul terenului.
S-a mai susținut că, potrivit art.91 pct. c, se interzice efectuarea săpăturilor de orice fel sub conductele de gaze naturale, precum și alte interdicții care fac ca această schimbare a destinației terenului să se constituie într-o pagubă reală și care obligă concesionara la plata despăgubirilor valorii de circulație a bunului imobil afectat.
A mai arătat intimatul că dreptul de uz și servitutea legală se poate dobândi numai după acordarea despăgubirilor convenite și că imposibilitatea folosirii terenului echivalează cu scoaterea sa din circuitul civil, astfel că este îndreptățit a fi despăgubit în temeiul stabilit de dispozițiile art.44 din Constituția României.
După analizarea criticilor formulate, așa cum au fost expuse mai sus, cât și a întâmpinării depuse la dosar de către intimat, prin decizia nr.338 pronunțată la 19 octombrie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată în sensul admiterii în parte a cererii principale și a obligat pârâtul să permită reclamantei accesul pe terenul proprietatea acestuia, situat în intravilanul comunei S Moară, județul D, pentru efectuarea lucrărilor de utilitate publică respectiv execuția lucrării "Conducta de transport Gaze naturale -, lucrări de dezvoltare a Sistemului Național de Transport Gaze.
Prin aceeași decizie s-a respins capătul doi din cerere, respectiv recunoașterea dreptului de uz și servitute legală instituit în favoarea reclamantei pentru instalarea conductei menționate mai sus, prin aceasta menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că nu poate fi menținută motivația instanței de fond în sensul aplicării dispozițiilor art.86, 87 și 91 din Legea nr.351/2004 modificată și anume, condiția impusă de aceste dispoziții de a fi despăgubit proprietarul terenului afectat, concesionara beneficiind de drepturile pe care le invocă numai după ce a convenit și l-a despăgubit pe proprietarul terenului afectat.
În speța de față, reclamanta a produs dovezi în sensul că l-a notificat pe pârât că urmează a executa lucrări pe un teren în suprafață de 1680 mp, teren arabil intravilan situat pe teritoriul comunei S Moară, județul
De asemenea, instanța a reținut că din întreaga economie a textelor legale invocate art.86, 87 și 91 din același act normativ, nu rezultă faptul că despăgubirea trebuia achitată anticipat.
Mai mult, s-a menționat că art. 90 stipulează că repturile de uz și de servitute legală prevăzute la art.86, asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal și se exercită pe toată durata de viață a capacității respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități, în funcțiune, reparației reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie, iar exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existentei acestora.
Legat de cele arătate mai sus, s-a precizat că, dacă cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligația să plătească despăgubiri în condițiile legii.
În acest sens, s-a arătat că rt.91 prevede că espăgubirile se vor stabili avându-se în vedere următoarele criterii: a) suprafața de teren afectată cu ocazia lucrărilor; b) valorile pentru producțiile estimate ale culturilor și plantațiilor afectate, comunicate de organismele abilitate, precum și amenajările afectate de lucrări; c) valoarea de circulație a bunurilor imobile afectate. Cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească.
Astfel fiind, în raport de dispozițiile legale sus menționate, instanța de apel apreciat că din cele două texte de lege mai sus enunțate, dispozițiile legale nu prevăd, în niciun caz, stabilirea anticipată a contravalorii despăgubirilor, din interpretarea dispozițiilor art. 91 alin, 1, rezultând faptul că întinderea despăgubirilor este cuantificabilă numai după ce au fost efectuate lucrările necesare.
S-a mai arătat că lipsa autorizației de construcție nu poate constitui un temei al refuzului pârâtului de a permite accesul pe terenul său sau un motiv de respingere a cererii introductive, deoarece autorizația de construcție este un act administrativ care constată îndeplinite cerințele Legii nr.50/1991 neavând legătură cu dreptul apelantei conferit de art. 86 din Legea nr.351/2004.
În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța de apel a apreciat că nu poate fi primită, întrucât numai după terminarea lucrărilor se poate pune problema de negocieri asupra despăgubirilor.
A conchis instanța de apel, că cel de-al doilea capăt de cerere din acțiune, referitor la recunoașterea unui drept de uz și servitute legală în favoarea societății reclamante, este neîntemeiat și urmează a fi respins, deoarece recunoașterea acestui drept este prevăzută de lege, instanța nemaiputând interveni decât în legătură cu exercitarea acestuia.
Împotriva deciziei civile pronunțate de Tribunalul Dâmbovițaa formulat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 cod pr. civilă.
În acest sens, recurentul arată că motivarea instanței de apel, respectiv că "din economia textelor invocate nu reiese faptul că despăgubirea trebuie achitată anticipat", este greșită, deoarece instanța analizează prevederile art.90 care are în vedere exercitarea dreptului de uz și servitute asupra proprietăților deja afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale, pentru care concesionarii au obligația de a plăti despăgubiri în condițiile legii.
Deci, textul art.90 alin.2 din Legea nr.351/2004 cu modificările ulterioare se referă la terenuri care sunt deja afectate de capacitățile energetice din domeniul gazelor naturale și nu care urmează a fi afectate.
De asemenea, dispozițiile art.91 alin.1 din aceeași lege se referă la terenuri deja afectate și nu la cele pe care urmează se efectua astfel de lucrări.
Totodată, recurentul susține că din analiza prevederile art.91 alin.2 rezultă în mod evident că numai în situația în care părțile nu se înțeleg asupra cuantumului despăgubirilor pot recurge la instanțele judecătorești.
Ori în speță, arată recurentul că i-a fost trimisă o notificare și un acord de principiu, pe care deși l-a semnat, potrivit cerințelor reclamantei, nu i-a dat curs și s-a trezit chemat în judecată.
Consideră recurentul că este greșită motivarea instanței și cu privire la faptul că reclamanta nu posedă autorizație de construcție deoarece, a proceda în acest fel, înseamnă a legifera o activitate ilegală chiar de către o instituție care are obligația aplicării legii.
Pentru motivele arătate mai sus, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fond respingerea acțiunii.
La termenul de judecată din data de 3.02.2010, intimata Societatea Națională de Transport Gaze " " - Mediaș a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât instanța de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legii nr.351/2004.
Curtea, examinând recursul formulat prin prisma deciziei pronunțate de instanța de apel, raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale ce au incidență în cauză, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește critica recurentului în sensul că instanța a dat o interpretare greșită a dispozițiilor art.91 alin.1 și 2 din Legea 351/2004, așa cum fost modificată este neîntemeiată, dimpotrivă instanța de apel a făcut o corectă interpretare a acestor dispoziții raportat la situația de fapt dedusă judecății, după cum urmează:
Potrivit dispozițiilor art.21 din Legea 351/2004 așa cum fost modificată, activitatea de transport gaze naturale constituie serviciu public de interes național, iar lucrările de realizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare și întreținere obiectivelor, sistemelor de transport gaze naturale sunt lucrări de utilitate publică.
Totodată, dispozițiile art.86 din același act normativ, prevăd că asupra terenurilor ce aparțin persoanelor fizice sau juridice, concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiază, în condițiile legii, de dreptul de uz, dreptul de servitute legală de trecere, dreptul de restrângere sau încetarea unor activități, precum și dreptul de acces la utilități publice.
Și nu în ultimul rând dispozițiile art.89 din același act normativ, fac referire la dreptul de servitute legală de trecere ce vizează în sine dreptul de a instala rețele, conducte, linii, stâlpi și alte echipamente aferente capacității, precum și dreptul de acces la locul unde acestea sunt instalate.
Aceste dispoziții legale se interpretează în strânsă legătură cu dispozițiile legale invocate de recurent - art.90 alin.2, art.91 alin.1 și 2 din același act normativ - în conformitate cu dreptul de uz și dreptul de servitute legală, au caracter legal, au ca obiect utilitatea publică și se exercită pe toată durata de viață a capacității, exercitarea fiind cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora.
În aceeași măsură dreptul de servitute legală este garantat și de prevederile art.44 al. 7 din Constituție.
De asemenea, Curtea apreciază că nu pot fi primite criticile formulate de recurent, pe de o parte că acestea nu sunt dovedite, acesta recunoscând și semnat acordul de principiu intimatei - fapt menționat chiar în recursul formulat - iar pe de altă parte, întrucât prevederile legale ce au incidență, respectiv art.90 alin.2, nu pot fi interpretate în sensul că s-a dorit condiționarea vreuneia din drepturile prevăzute de lege în favoarea concesionarului de obținerea unui acord al proprietarului și de stabilirea unor măsuri compensatorii.
Mai mult decât atât, textele de lege sus menționate, reglementează exercitarea, doar cu titlu gratuit a drepturilor de uz și servitute legală, pe toată durata existenței acesteia, necondiționat și cu atât mai mult cu cât, recurenta nu a pășit la executarea lucrării "Conducta de transport Gaze - ".
În susținerea motivelor de recurs recurentul interpretează dispozițiile art.91 al.1 și 2 din leg.351/2004 în sensul că acestea ar viza terenuri care sunt deja afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale și nu care urmează a fi afectate.
La fel de neîntemeiată este și critica formulată de recurent în raport de împrejurarea că intimata nu ar avea autorizație de construire pentru execuția lucrării, Curtea apreciind că, în mod corect, instanța de apel a reținut că exercitarea drepturilor de uz și servitute legală stabilită prin art.86 din Legea nr.351/2004 este distinctă, independentă și nu este determinată în nici un mod de obținerea unei autorizații de construire, act administrativ care constată îndeplinite cerințele prevăzute de Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Având în vedere cele reținute mai sus, conform dispozițiilor art.312 cod pr. civilă, Curtea urmează a respinge recursul, ca nefondat, a se menține ca legală și temeinică hotărârea pronunțată de instanța de apel, întrucât niciuna din criticile formulate nu vizează vreunul din motivele de nulitate prevăzut de art.304 pct. 9 cod pr. civilă, de natură a afecta legalitatea acesteia.
De asemenea, urmează a se lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul, domiciliat în comuna S Moară, Cod poștal -, Județ D împotriva deciziei civile nr.338 pronunțată la 19 octombrie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu reclamanta -, cu sediul în Mediaș, nr. 1, Cod poștal -, Județ
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- - - - - -
Grefier,
Red.tehnored.AP/CC
4.ex.12.02.2010
apel- Tr.
apel.
fond- Jud.
fond.
operator date cu caracter personal
notificare nr.3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
