Asigurări sociale. Decizia 1308/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE

MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ nr.1308

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 28 octombrie 2009

COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:

PREȘEDINTE: Camelia Drăghinpreședinte secție civilă

- -- JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș

- -- JUDECĂTOR 3: Sorina Romașcanu

GREFIER: -

La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de pârâta - - REGIONALA I, împotriva sentinței civile nr.243/D din 13 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat avocat pentru recurenții-reclamanți și intimații-reclamanți și intimatul-reclamant, lipsă fiind recurenta-pârâtă.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a învederat instanței că recursul are ca obiect asigurări sociale, este la al doilea termen de judecată, procedura este completă, iar prin compartimentul arhivă s-au depus la datele de 26 și 27.10.2009 răspuns la întâmpinare de către recurenta-pârâtă.

Apărătorul reclamanților arată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă iar față de răspunsul la întâmpinare nu solicită a i se comunica întrucât a luat cunoștință de conținut. Față de acest fapt solicită judecarea cauzei întrucât nu mai are de formulat cereri.

Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat și față și de faptul că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat având cuvântul pentru recurenții și intimații-reclamanți arată că s-a promovat recurs de către dar care a rămas fără obiect întrucât s-a formulat în cauză și cerere de îndreptare eroare materială, admisă, iar motivele recursului se regăsesc în cererea de îndreptare eroare materială. Cu privire la recurentul aceeași cerere de îndreptare eroare materială a fost respinsă pentru că nu s-a indicat eroarea materială și atunci s-a promovat prezentul recurs arătând în motivele de recurs că în dispozitivul hotărârii atacate a fost trecută perioada 21.10.1081 în loc de 21.10.1981, considerând că este de fapt o greșeală de redactare. Față de acest motiv de recurs arată că insistă și solicită a fi admis recursul sub acest aspect. Cu privire la recursul promovat de pârâtă solicită a fi respins și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. Apreciază că din probatoriul administrat în cauză rezultă că încadrarea intimaților în grupa a II-a de muncă iar a electricienilor LC în grupa I de muncă este discriminatorie avându-se în vedere condițiile de muncă și factorii de risc, de îmbolnăvire și accidentare la care sunt supuși. Așa cum rezultă și din Memoriul sindicatelor depus la dosar rezultă că meseriile de electrician EA cum este cazul intimaților prevăzute în grupa a II a de muncă ar trebui încadrate fără excepție în grupa I împreună cu electricienii de la linia de contact LC cu care execută lucrări împreună, în același timp și fără deosebiri de loc de muncă și factori de risc. Susținerea pârâtei că electricienii LC au fost încadrați în grupa I de muncă datorită implicării directe în siguranța circulației întreținând zilnic linia de contact a căii ferate la tensiunea de 27.000 V este greșită pentru că și intimații lucrează la tensiunea de 110.000 V, ei fiind cei care transformă această tensiune de la 110.000 V la 27.000 Față de aceste considerente apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și ca atare solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată și depune și concluzii scrise.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

- deliberând -

Asupra recursurilor declarate, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.243/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost admisă acțiunea reclamanților;; B;;;;;; și împotriva pârâtelor "" SA B și CN - CFR SA - Regionala I și s-a constatat că reclamanții au desfășurat activitate în grupa I de muncă, cu timp de muncă de 100%, cu obligarea pârâtelor să rectifice înregistrările din carnetele de muncă, astfel: - 1.12.1981 - 1.04.1991, cu timp de lucru 100%; - 21.05.1980 -1.04.2001; B - 1.05.1996 - 1.04.2001; - 11.09.1985 - 1.08.2000; - 25.04.1980 - 1.04.2001; - 21.10.1081 - 1.07.1983 și 1.10.1983 - 1.04.2001; - 18.09.1981 - 1.04.2001; - 1.04.1982 - 1.04.1996; - 21.05.1980 - 1.04.2001; - 14.08.1981 - 16.12.1983 și 13.09.1984 - 1.04.2001.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarele;

Reclamanții au lucrat în cadrul Regionalei -I, în prezent SC "" SA B, în districtul energoalimentare (A), concurând la siguranța circulației, alături de alți meseriași încadrați în alte districte ca linie contact (LC; telemecanică (E) sau Protecție relee automatizări (), lucrul la întreținerea liniilor si instalațiilor electrice realizându-se în echipă, toate aceste meserii având legătură cu siguranța circulației. Dovada meseriei avute si a locului de muncă, ca si a sarcinilor de serviciu ce reveneau reclamanților a fost făcută cu înregistrările din carnetele de muncă și fișa postului.

Pentru perioadele în care reclamanții au lucrat ca electromecanici sau electricieni E si A este injust si discriminatoriu ca aceștia să fie încadrați în grupa II-a de muncă, alături de casierii R sau funcționarii de la informații.

Astfel, toți cei zece reclamanți care au formulat cererea de chemare în judecată se încadrează în grupa I-a de muncă. Reclamanții au lucrat, conform înregistrărilor din carnetele de muncă la Centrul de electrificare R, în meseriile de electrician E, până la 01.07.1991 și în cea de electromecanic E, după 01.07.1991, după cum urmează:

-, electromecanic în perioada: 21.05.1980 -01.04.2001;

-, electromecanic I, în perioada 01.09.1981-01.04.2001;

-, electromecanic I, în perioadele: 21.10.1981 -01.07.1983 si 01.10.1983-01.04.2001;

-, electromecanic, în perioadele: 14.08.1981-16.12.1983 si 13.09. 1984-01.04.2001;

-, electromecanic II, în perioada:01.04.1982 -01.04.1996;

-, electromecanic II, pentru perioada: 11.09.1985 -01.08.2000;

-, electromecanic II, pentru perioada: 25.04.1980-01.04.2001;

-, electromecanic II, pentru perioada 21.05.1980-01.04.2001;

- B, electromecanic I pentru perioada 01.05.1996-01.04.2001;

-, electromecanic I, pentru perioada 01.12.1981-01.04.1991;

Conform raportului de expertiză întocmit în cauză reclamanții au fost încadrați la pârâte ca electromecanici E si pe parcursul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu au fost supuși la nenumărați factori de risc, de îmbolnăvire și de accidentare. Astfel, au fost determinate noxe profesionale ce depășesc limitele normale, în special zgomot, existenta pericolului de accidentare prin lovire, cădere, electrocutare, factori ce produc stres permanent, determinați si de mediul ambiant, cum ar fi temperaturi ridicate în timpul verii si foarte scăzute în timpul iernii, umiditate ridicată, vânt, viscol, piatră.

Potrivit prevederilor Ordinului 50/1990, sunt prevăzute pentru acordarea grupei I-a de muncă, meseriile si funcțiile din unitățile de exploatare a căilor ferate a căror activități sunt legate de siguranța circulației, între care șef de haltă, paznic de barieră, șefi de stații, de district, de secții, maiștri, impegați de mișcare, acari si electromecanicii SC R si electricienii Odată cu intrarea în vigoare a 19/2000, Ordinul 50/1990 a fost abrogat. Potrivit acestui text de lege, meseriile si funcțiile care concură la siguranța circulației, printre care si electricienii, F, ca si cele de casier si funcționar informații, sunt încadrate în grupa II-a de muncă.

Din analiza faptică a desfășurării activității si a condițiilor de muncă a reclamanților, efectuată de expertul contabil ca si din analiza memoriului comun al administrației si sindicatelor expertul tehnic a constatat si a învederat instanței că exploatarea, întreținerea si repararea instalațiilor electrice se execută de echipe complexe, care lucrează în același loc de muncă si în aceleași condiții de mediu si de potențial pericol, în gabaritul căii ferate sau la nivelul solului.

Astfel, încadrarea reclamanților alături de casier ori funcționarul de la informații, este un fapt subiectiv, injust si discriminatoriu., reclamanții au desfășurat activitate alături de șefii direcți si de ceilalți electromecanici peste proporția stabilită de lege, în procent de 65 % si 78 %.

Potrivit principiilor dreptului muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament fata de toți salariații.

Altfel. s-ar crea o discriminare, apreciind activitatea depusă de reclamanți ca fiind similară cu cea a unor salariați care își desfășoară activitatea în cu totul alte condiții si nu cu cea a personalului alături de care aceștia își desfășoară activitatea efectiv.

Încadrarea în grupa a I-a de muncă si nominalizarea în listele anexe s-a făcut cu îndeplinirea cumulativă a câtorva condiții impuse de textul de lege, cum ar fi nivelul noxelor, condiții nefavorabile de microclimat suprasolicitare fizică si nervoasă, riscul de accidente si boli profesionale.

În concluziile raportului de expertiză, expertul stabilește că reclamanții potrivit fișei postului si a sarcinilor de serviciu, se regăsesc în prevederile.50/1990, Anexa 1 la pct. 123, alin.15 "meseriași întreținere: cale, lucrări artă, electrificare" și la alin.41 si 46 "mașinist" sau "electrician C".

De asemenea s-a apreciat că reclamanții, prin natura muncii lor, concură direct la siguranța circulației si că sunt îndeplinite condițiile din art.6 ale.50/1990.

Prin încheierea pronunțată de Tribunalul Bacău la data de 3.06.2009 a fost admisă în parte sesizarea și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile 243/13.02.2009 în sensul de a se trece corect perioada pentru reclamanta, respectiv 8.09.1980 - 1.04.2001, în loc de 21.05.1980 - 1.04.2001, iar cererea de îndreptare eroare materială formulată de a fost respinsă, motivându-se că nu au fost indicate greșelile cuprinse în sentință.

Împotriva sentinței Tribunalului Bacău au declarat recurs reclamanții și și pârâta CN-CF "CFR"SA B - Sucursala Regională CF

Reclamanții au criticat sentința în ce privește perioadele reținute ca fiind lucrate în grupa I de muncă, aceleași critici fiind formulate și referitor la încheierea prin care au fost soluționate cererile de îndreptare eroare materială.

Pârâta a criticat hotărârea Tribunalului Bacău susținând că activitatea desfășurată de reclamanți nu se încadrează în grupa I de muncă, fiind o activitate în legătură cu siguranța circulației nu o activitate ce concură la siguranța circulației, conform pct.210 din ordinul 50/1990.

Analizând recursurile declarate, Curtea reține următoarele:

Astfel cum rezultă din probatoriile administrate în cauză și cum s-a reținut prin expertiza tehnică de specialitate efectuată la prima instanță, activitatea efectiv desfășurată de către reclamanți este similară activității încadrată în grupa I de muncă, ca activitate în legătură cu siguranța circulației, cu existența acelorași factori de risc menționați de către expert și în mod corect reținuți ca atare și de către prima instanță.

S-a reținut astfel, în mod corect, faptul că, având în vedere sarcinile de serviciu efectiv îndeplinite, activitatea reclamanților se regăsește în prevederile Ordinului 50/1990, iar față de natura muncii prestate și condițiile concrete de desfășurare a muncii, activitatea reclamanților concură în mod direct la siguranța circulației, fiind astfel îndeplinite condițiile pentru încadrarea în grupa I de muncă.

Referitor la recursul declarat de reclamanta, având în vedere rectificările efectuate prin încheierea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în sentință, aceasta a rămas fără obiect.

În ce privește recursul declarat de reclamantul, acesta este întemeiat, având în vedere că perioada lucrată de acesta în desfășurarea de activitate încadrată în grupa de muncă, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar și din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză a fost în mod greșit menționată în dispozitivul sentinței recurate, hotărârea urmând a fi modificată sub acest aspect, cu reținerea perioadelor 21.10.1981 - 1.07.1983 și 1.10.-1983 - 1.04.2001 ca fiind activitate prestată în grupa de muncă.

Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va fi admis recursul reclamantului, cu modificarea în parte a sentinței, în sensul celor menționate, iar recursurile declarate de reclamanta și pârâta CN CFR SA B - Sucursala Regională CF I vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

E:

Respinge ca nefondat recursul formulat de CN - CF"CFR"SA B - Sucursala Regionala CF I împotriva sentinței civile nr.243/D din 13 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Respinge ca rămas fără obiect recursul declarat de.

Admite recursul declarat de.

Modifică în parte sentința recurată în sensul următor:

Constată că reclamantul a prestat o activitate în grupa I de muncă în perioadele:21.10.1981 - 1.07.1983 și 1.10.1983 - 1.04.2001.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi,28 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - -

- -

Red.sent.- /

Red.dec.rec. - /16.11

Tehn. -/17.11.2009/14 ex.com.tuturor părților.

Președinte:Camelia Drăghin
Judecători:Camelia Drăghin, Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1308/2009. Curtea de Apel Bacau