Asigurări sociale. Decizia 692/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 692/2008-

Ședința publică din 24.04.2008

PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța

JUDECĂTOR 2: Trif Doina

JUDECĂTOR 3: Pantea

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul intimat cu domiciliul în S M,-, - A,. 13, județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M, cu sediul în S M, B-dul -, nr. 4-6, județul S M, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,--14, sector 5, CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE, cu sediul în B,-, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1348/LM din 13.12.2007, pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE, în dosar nr-, prin care s- respins contestația, având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinări formulate de intimații pârâți Casa Județeană de Pensii S M, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, precum și faptul că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:

Instanța consideră cauza lămurită, și rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 887/LM din 16.11.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a CASEI NAȚIONALE DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE și s-a respins acțiunea reclamantului față de aceasta.

S-a respins acțiunea reclamantului, domiciliat în S M,-,.16,.104 în contradictoriu cu pârâții CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M, cu sediul în S M, Bd. -, nr.4-6, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, sector 5,--14.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Obiectul acțiunii îl constituie recalcularea pensiei pe anul 2006 și acordarea drepturilor cuvenite în conformitate cu OUG 27/29.03.2006 de la data intrării în vigoare a majorărilor prev.în art.4, 7, 38, iar nu cu începere de la data de 01.01.2007.

de stabilire, actualizare, recalculare și plată a pensiilor revine caselor teritoriale de pensii în baza prev.art.14 din Hotărârea nr.1275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Lg.303/2004, respectiv art.24 lit.e din HG 13/2004.

Analizând atribuțiile CNPAS, astfel cum sunt prevăzute de art.18 din HG 1275/2005, s-a apreciat că acestea nu sunt de natură să determine raporturi juridice directe între reclamant și CNPAS, respectiv să determine calitatea procesuală pasivă a CNPAS într-un litigiu de asigurări sociale.

Prin OUG 27/29.03.2006- art.4, s-a stabilit o majorare a indemnizației magistraților în funcție de vechime numai în funcția de magistrat, art.7 prevede un spor de 15% pentru condiții deosebite de muncă proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții, iar art.38 prevede o majorare a valorii de referință sectorială.

Dispozițiile menționate se aplică cu începere din luna aprilie 2006.

Aplicarea OUG cu începere de la această dată este valabilă pentru persoanele salarizate.

În ceea ce privește categoria pensionarilor sunt aplicabile disp.art.85 alin.2 din Lg.303/2004 și art.18 alin.2 din Hotărârea nr.1275/2005, conform cărora pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor se actualizează în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor și procurorilor în activitate.

În consecință, recalcularea pensiei reclamantului în mod corect s-a operat cu începere de la 01.01.2007 conform normelor legale în vigoare la acea dată.

Abia OUG 100/04.10.2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției a schimbat această modalitate de actualizare a pensiilor de serviciu, art.85 alin.2 al Lg.303/2004 fiind modificat astfel: " de serviciu ale judecătorilor și procurorilor se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime, grad al instanței, etc.".

Aceste dispoziții deși echitabile nu retroactivează, urmând a fi aplicate de la data intrării lor în vigoare - octombrie 2007, pentru viitor.

În virtutea argumentelor expuse, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și a respins acțiunea reclamantului față de aceasta. Totodată, instanța a respins acțiunea reclamantului și față de pârâții Casa Județeană de Pensii S M, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE și Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.

Asistenții judiciari - participând la constituirea completului de judecată în condițiile art.55 alin.1 din legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, cu vot consultativ - au exprimat aceeași opinie asupra acțiunii promovată de către reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul obligării Casei Județene de Pensii S M la actualizarea pensiei de serviciu începând cu data majorării veniturilor judecătorilor și procurorilor în activitate prevăzută în OUG nr. 27/29.03.2007, respectiv data de 01.09.2006 cu 5% plus coeficientul de multiplicare, și nu de la 01.01.2007 cum a procedat pârâta; de asemenea, în sensul obligării intimatelor să reincludă în baza de calcul a pensiei de serviciu și a sporului de 40% și în consecință la recalcularea pensiei de serviciu din data de 01.04.2006 precum și la plata retroactivă a sumei rezultate cu aplicarea ratei de inflație până la plata efectivă.

În motivarea cererii, sunt formulate următoarele critici:

- instanța nu s-a pronunțat direct asupra celui de al doilea capăt din acțiune și nici în motivele sale nu a tratat problema privind neincluderea în baza de calcul a sporului de 40% luat în considerare la data pensionării;

- dispozițiile art. 85 alin. 2 din legea nr. 303/2004 prevăd doar că pensiile de serviciu se actualizează anual în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni a magistraților în activitatea, ceea ce nu înseamnă că majorările se aplică numai începând cu 1 ianuarie 2007;

- sporul de 40%, care constituie un drept câștigat, a fost înlăturat nelegal din baza de calcul a pensiei de serviciu, procedeu care contravine și actualei reglementări din OUG nr. 100/2007 ca și art. 85 din Legea nr. 303/2004;

- instanța a invocat ca temei legal doar norma internă, ignorând prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata Casa Județeană de Pensii SMa solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că solicitarea recurentului reclamant formulată direct în recurs de a se recalcula pensia de serviciu prin neincluderea în baza de calcul a pensiei a sporului de 40% reprezintă o cerere nouă, or în temeiul art. 316 coroborat cu art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă în căile de atac nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, iar cât privește prevederile OUG nr. 100/2007, acestea au intrat în vigoare ulterior emiterii actului contestat, ele nefiind incidente în cauză, așa cum corect reținut și prima instanță.

Tot prin întâmpinare, intimata Casa Națională de Pensii a solicitat respingerea recursului, arătând că CNPAS nu are atribuții în ceea ce privește plata pensiilor de serviciu pentru magistrații pensionari.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și fin oficiu, instanța reține următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății l-a constituit recalcularea pensiei pe anul 2007 și acordarea drepturilor cuvenite în conformitate cu OUG nr. 27/29.03.2006 de la data intrării în vigoare majorărilor prevăzute în art. 4, 7 și 38, iar nu cu începere de la data de 01.01.2007.

Față de capetele de cerere cu judecarea cărora a fost investită instanța, solicitarea recurentului formulată pentru întâia dată în recurs, de a se recalcula pensia de serviciu prin includerea în baza de calcul a pensiei a sporului de 40%, cu recalcularea pensiei de serviciu de la data de 01.04.2006, precum și la plata retroactivă a sumei rezultate cu aplicarea indicelui de inflație, constituie o cerere nouă, cerere inadmisibilă având în vedere prevederile art. 294 alin. 1 și art. 316 Cod procedură civilă.

Cât privește soluția primei instanțe dată asupra capătului de cerere vizând contestarea deciziei nr. - din 29 martie 2007, aceasta este legală, relevanță prezentând prevederile art. 18 alin. 2 din HG nr. 1275/2005 conform cărora actualizarea pensiei de serviciu se face la începutul fiecărui an, în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii și procurorii în activitate, text în temeiul căruia intimata a procedat la actualizarea pensiei de serviciu a recurentului contestator prin emiterea deciziei anterior indicate.

În mod corect instanța de fond a reținut că actualizarea pensiei recurentului reclamant, prin includerea în cuantumul pensiei a procentului de 15% s-ar face cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, deoarece prin Legea nr. 355/2001 a fost respinsă OUG nr. 113/2000 care completa art. 103 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 în sensul includerii în calculul pensiei de serviciu a tuturor sporurilor și a indemnizațiilor cu caracter permanent de care au beneficiat magistrații la data pensionării. Relevant este și textul art. 30 din OUG nr. 177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003, potrivit căruia acordarea sporului se va face în măsura în care persoana care beneficiază de acest spor a lucrat în condiții deosebite, or recurentul fiind pensionar nu se pune problema să fi lucrat în condiții vătămătoare, care să reclame includerea sporului în drepturile de pensie ale recurentului contestator.

Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, iar sentința recurată urmează a fi păstrată în totalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurentul intimat cu domiciliul în S M,-, - A,. 13, județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M, cu sediul în S M, B-dul -, nr. 4-6, județul S M, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,--14, sector 5, CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE, cu sediul în B,-, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1348/LM din 13.12.2007, pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 24.04.2008.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

- redactat decizie în concept - judecător - - - - - 22.05.2008

- judecător fond - ,

- dact. gref. - 22.05.2008 - 2 ex.

Președinte:Stan Aurelia Lenuța
Judecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Pantea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 692/2008. Curtea de Apel Oradea