Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 693/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 693/2008-
Ședința publică din 24.04.2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 2: Trif Doina
JUDECĂTOR 3: Pantea
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă cu domiciliul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul pârât cu domiciliul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 1044/A din 07.12.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a schimbat în totalitate sentința civilă nr. 2036 din 21.03.2007, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 5052/2006, având ca obiect partaj.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentei reclamante, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 21.04.2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual și reprezentantul intimatului pârât, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 152 din 20.04.2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 9,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și faptul că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 22.04.2008, întâmpinare formulată de intimatul pârât, după care:
Reprezentanții părților arată că nu au alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului:
Reprezentantul recurentei reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii recurate, menținerea în totalitate a hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, admiterea acțiunii principale astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele. Apreciază că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică întrucât instanța de apel a reținut că în speță sunt incidente prevederile art. 35 Codul familiei, potrivit cărora soții administrează în comun bunurile dobândite în timpul căsătoriei. Această prezumție are însă un caracter relativ și nu se aplică în situația în care soții au fost separați în fapt.
Reprezentantul intimatului pârât solicită respingerea recursului ca nefundat, menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică. Arată că din probele administrate în cauză rezultă că banii strânși la nunta părților au fost folosiți în interes comun. Este evidentă reaua credință a recurentei precum și încercarea sa haotică și vindicativă, de sfidare a tuturor probelor și chiar a propriilor afirmații. Recurenta nu a făcut dovada faptului că banii scoși din bancă de către pârât au fost folosiți în interesul acestuia exclusiv.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2036/2007 pronunțată de Judecătoria Oradea la data de 21.03.2007 s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului și în consecință:
S-a constatat că masa bunurilor comune de împărțit ale părților se compune din suma de 8000 lei, reprezentând banii râmași din cei strânși la nuntă.
S-a dispus partajarea acestei sume de bani, în cote de 50% pentru fiecare parte, în sensul obligării pârâtului la plata în favoarea reclamantei a cotei sale de 4000 lei, sumă ce se va actualiza la data efectivă a plății, cu mențiunea că pârâtul a cheltuit cota ce-i revenea din acești bani.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 20,5 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 28.05.2005 O, însă căsătoria a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 2021/2006 a Judecătoriei Oradea, după doar câteva luni de căsnicie.
Instanța a reținut că masa bunurilor de împărțit se compune din suma de 8.000 lei, reprezentând banii strânși la nuntă și depus de părți într-un depozit la BCR SA
S-a mai reținut că toate operațiunile efectuate pe acest cont au fost făcute de pârât, reclamanta nescoțând niciodată bani din acest cont, până la lichidarea lui.
Declarațiile martorilor au relevat faptul că părțile au fost ajutate în permanență de părinții reclamantei, cu bani și cu alimente.
În consecință, față de ansamblul probelor administrate, s-a constatat că banii strânși la nuntă și puși la bancă de către pârât, cei 8.000 lei, au fost scoși pentru diferite necesități personale ale acestuia. Pârâtul nu a dovedit în nici un fel cheltuielile pe care susține el că le-a făcut pentru reclamantă din banii de nuntă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel pârâtul, solicitând desființarea în întregime a hotărârii atacate, în sensul respingerii în întregime a acțiunii formulate.
Prin decizia civilă nr. 1044/A din 07.12.2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora admis ca fondat apelul civil formulat de apelanții domiciliat în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata domiciliată în O,-, județul B împotriva sentinței civile nr.2036 din 21 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a schimbat-o în totalitate în sensul că:
A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Instanța de fond a apreciat în mod greșit probatoriu administrat în cauză, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri greșite.
Astfel, instanța a considerat ca fiind esențial în dezlegarea prezentei cauze faptul că pârâtul a fost singurul care a efectuat operațiuni în contul deschis la bancă, situație coroborată cu faptul că acesta nu a făcut dovada cheltuielilor efectuate din acești bani.
Or, aceasta concluzie este greșită, în condițiile în care art. 35 Codul familiei instituie prezumția mandatului tacit reciproc de reprezentare, stipulând că soții administrează în comun bunurile dobândite în cursul căsătoriei. Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 29 Cod civil, părțile sunt obligate să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei.
Față de cele de mai sus, se desprinde concluzia că bunurile comune deservesc întâmpinarea nevoilor căsătoriei, născându-se așadar prezumția - în favoarea pârâtului apelant - că banii strânși la nuntă au fost folosiți pentru acoperirea acestor nevoi, cu atât mai mult cu cât nici una din părți nu a realizat un alt venit în această perioadă.
În raport de această prezumție, revenea reclamantei sarcina de a proba faptul că banii comuni au fost cheltuiți în interesul exclusiv al pârâtul apelant. Or, această probă nu numai că nu a fost făcută în prezenta cauză, dar instanța se mulțumește a arătat că banii au fost cheltuiți în interesul personal al pârâtului, fără a indica în ce anume a constat acesta.
Martorii audiați în cauză nu au fost în măsură să răstoarne prezumția amintită mai sus, relatarea în mod generic a faptului că părțile au fost ajutate de părinții reclamantei nefiind suficientă în acest sens, în condițiile în care suportarea cheltuielilor căsniciei presupune un efort mult mai mare decât un ajutor alimentar.
Mai mult, prezumția amintită este întărită chiar de răspunsul dat de reclamantă la interogatoriu luat acesteia în ședința publică din data de 07.03.2007 de către instanța de fond, unde în răspunsul la întrebarea nr. 2 arată că părțile au trăit în perioada conviețuirii, confirmând și faptul că ajutorul dat de părinții săi a fost unul alimentar.
Față de ansamblul considerentelor de fapt și de drept expuse mai sus, instanța a reținut că motivele invocate de apelant sunt întemeiate, motiv pentru care a admis apelul astfel cum acesta a fost formulat, și în consecință, a modificat în totalitate sentința civilă nr. 2036/2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, în sensul respingerii acțiunii formulate.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a luat act că apelantul nu a făcut dovada cuantumului acestora, motive pentru care acestea nu vor fi acordate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei și rejudecând fondul, să se mențină în totul sentința.
În motivarea cererii de recurs sunt formulate următoarele critici:
- prezumția reținută de instanța de apel, prevăzută de art. 35 Codul familiei, are un caracter relativ și nu se aplică în situația în care soții au fost separați în fapt;
- susținerea instanței de apel referitoare la probele administrate este contrazisă de conținutul declarațiilor acestora, astfel martorii au arătat că imediat după încheierea căsătoriei a intervenit separarea în fapt, pârâtul retrăgând banii de la bancă și folosindu-i pe toți tocmai după momentul separării, situație în care nu se aplică prezumția de mandat tacit;
- dacă s-ar accepta raționamentul instanței de apel s-ar ajunge la situația absurdă ca o sumă de 3000 EURO să fie cheltuită într-un interval de timp foarte scurt și aceasta în condițiile în care părinții recurentei i-au sprijinit cu tot ce era necesar într-o gospodărie.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că prezumția instituită de art. 35 Codul familiei nu fost răsturnată, reclamanta nereușind să aducă nici o probă contrară din care să rezulte că banii scoși din bancă de către intimat au fost folosiți în interesul său exclusiv, nici chiar standardul modest din timpul căsătoriei nefiind în măsură să răstoarne prezumția mandatului tacit de reprezentare al soților.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Susținerile recurentei în sensul că sumele de bani primite de către soți ca dar de nuntă ar fi fost utilizate de intimat în scop exclusiv personal, sunt lipsite de suport probatoriu, din însăși interogatoriul luat recurentei rezultând că traiul comun al soților a fost susținut financiar de banii primiți la nuntă de către aceștia. Nu pot fi primite criticile inserate în cererea de recurs în sensul că în speță nu și-ar avea aplicabilitatea prezumția mandatului tacit de reprezentare al soților, astfel, este adevărat că martorii audiați în cauză au relevat faptul că părinții recurentei i-au sprijinit pe soți cu alimente în timpul conviețuirii acestora, însă această conviețuire a durat aproximativ patru luni, un astfel de ajutor nefiind nici pe departe îndestulător pentru nevoile traiului zilnic, cu atât mai mult cu cât fiecare dintre ei urma cursurile unei facultăți, respectiv a unei școli profesionale și în condițiile în care niciunul nu realiza venituri.
Rezultă neîndoios că prezumția instituită de art. 35 Codul familiei nu fost răsturnată în speță, recurenta neproducând dovezi prin care să fie demonstrat că sumele de bani retrase din bancă de către intimat ar fi fost utilizate în scopul său personal.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, decizia recurată urmând a fi păstrată în totul.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, recurenta căreia îi aparține culpa procesuală va fi obligată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatului, sumă ce reprezintă valoarea onorariului avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta reclamantă cu domiciliul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul pârât cu domiciliul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 1044/A din 07.12.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24.04.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat decizie în concept - judecător - - - - - 22.05.2008
- judecător fond -
- judecători apel -, -
- dact. gref. - 22.05.2008 - 2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Pantea
