Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1037/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1037/R-CM
Ședința publică din 29 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu
Judecător: - -, președinte secție
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de reclamanții,, împotriva sentinței civile nr.160 din 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, recurenții-reclamanți, prin motivele de recurs, au solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, față de această situație, constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestora.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. 1623/90/27.05.2008 reclamanții -, -, și, au chemat în judecată pe pârâta SC SA pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să fie obligată să le plătească sumele reprezentând drepturi salariale cuvenite ca urmare a executării necorespunzătoare a obligației de acordare a plăților compensatorii datorate ca urmare a încetării contractelor lor individuale de muncă, sume la care să se calculeze și dobânda legală începând cu data introducerii acțiunii și până la achitarea efectivă.
S-a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii s-au susținut următoarele:
Reclamanții au fost salariații pârâtei, iar prin deciziile depuse la dosar, emise de unitatea - pârâtă angajatoare, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al fiecăruia dintre ei.
In fiecare decizie în parte, s- menționat acordarea pentru fiecare dintre reclamanți a unei indemnizații care le-a fost plătită în temeiul prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă ( CCM - în continuare ). S-a susținut că, în conformitate cu planul social, anexă la CCM unic la nivel național pe anii 2005 - 2006, pct.4, angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în societate, de indemnizații de concediere, calculată la nivelul a 12 salarii medii brute pentru o vechime în societate de 5- 15 ani și la nivelul a 15 salarii medii brute pe, pentru o vechime de peste 15 ani.
A fost invocat conținutul adresei nr. 713/15.05.2006 emisă de SC SA, potrivit căruia salariul mediu brut pe anul 2006 era de 1850 lei/persoană și cu toate acestea, reclamanții nu au beneficiat de plății compensatorii calculate corect, la nivelul salariului brut aferent anului disponibilizării.
S-a motivat, de asemenea că, în conformitate cu planul social sus-menționat, salariul mediu brut pe, care urma să fie luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate trebuia să se calculeze pe baza salariului din anul 2004, majorat în anii următori, direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în CCM, iar în conformitate cu adresa nr.313/25.01.2003 emisă de pârâtă, începând cu data de 01.01.2005, salariul mediu brut la nivelul societății pârâte a fost majorat prin efectul CCM.
Pârâta SC SA a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 115 Cod procedură civilă, întâmpinare prin care a invocat următoarele apărări:
In urma concedierii colective care a avut loc în cadrul, salariaților concediați le-au fost emise decizii de concediere care prevedeau valorile pachetelor financiare compensatorii, raportat la datele fiecăruia dintre cei concediați.
Nici unul dintre angajații concediați nu a contestat decizia de concediere în termenul legal, astfel încât aceasta a produs efecte de la data emiterii fiecăreia, în baza prevederilor art. 75 din Codul muncii.
Ulterior executării deciziilor, prin încasarea sumelor de bani necontestate, reclamanții au învestit instanța contestând valorile însușite în sensul că nu ar fi fost corect calculate.
S-a susținut că reclamanții contestă prevederile art. 6 menționate în decizia de concediere, astfel încât, în condițiile în care se va califica acțiunea drept o contestație a deciziei de concediere, termenul de prescripție era de 30 de zile de la comunicarea deciziei.
Având în vedere că izvorul obligațiilor deduse judecății îl constituie CCM, termenul de prescripție este cel dat de prevederile art.283 alin. l lit. e Codul muncii.
In aceste condiții s-a solicitat să se constate tardivitatea introducerii acțiunii, indiferent cum ar fi calificată aceasta, sens în care pârâta a înțeles să invoce menționata excepție.
Pentru situația în care s-ar trece peste toată apărările de mai sus s-a solicitat să se respingă pe fondul cauzei acțiunea ca fiind neîntemeiată, având în vedere următoarele argumente:
In conformitate cu dispozițiilor art. 69 Codul muncii, la data de 21.04.2005 s-a încheiat Planul social, înregistrat la ITM B sub nr.27776/30.08.2006.
Prin planul social, ca urmare a procesului de reorganizare a SA, printre alte măsuri sociale convenite cu din, s-au stabilit procedurile privitoare la concedierea pentru disponibilizările care urmau să se facă în anul 2005, precum și pachetele financiare ( care includ, pe lângă indemnizația de concediere și alte formule de sprijin ) și, mai ales criteriile de determinare a pachetelor financiare pentru anii următori, termenul de valabilitate a planului social fiind până în 31.12.2010, în aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. 3 din CCM.
Pe de altă parte s-a invocat faptul că Planul social - anexă la CCM al SC SA, a fost completat la data de 9.01.2006 cu un addendum care detaliază modul de calcul al salariului mediu brut pe. Planul social mai prevedea și alte măsuri financiare pentru salariații disponibilizați, în afara plăților compensatorii, și anume: indemnizațiile de preaviz corespunzător unui număr de 60 de zile calendaristice, precum și indemnizația integrală de concediu de odihnă aferentă anului în care s-a făcut disponibilizarea.
In vederea înlăturării oricăror dubii cu privire la modalitatea de aplicare a textelor de lege invocate, s-a realizat addendumul din data de 13.09.2006, act bilateral în care s-a precizat fără echivoc că voința comună a părților la data semnării planului social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere prevăzute de art. 50 alin. l din CCM și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. l din CCM.
In urma concedierii colective, salariații disponibilizați au beneficiat de pachetele financiare prevăzute în planul social anexă a CCM ( astfel cum a fost completat prin addendum ). In acest context, încetarea contractelor de muncă ale salariaților s-a făcut avându-se în vedere dispozițiile planului social mai sus menționat, elaborat pentru situațiile speciale care fuseseră create.
Conform deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, reclamanții au primit o indemnizație de concediere stipulată la 6 din actul menționat, ținând cont de vechimea în a acestora.
In concluzie, s-a invocat că urmare aplicării prevederilor legale mai sus menționate a reprezentat criteriul de calcul legal al pachetelor băbești acordate la concedierea colectivă, respectiv:baza de calcul a reprezentat-o salariul mediu pe din anul anterior concedierii, criteriul fundamentat și pe logica simplă potrivit căreia, pentru un an fiscal nefinalizat nu se poate calcula o valoarea medie a salariului brut, calculul valorilor a avut la bază criteriile stabilite în planul social anexă la CCM și addendumul la planul social, preavizul de concediere a fost inclus în pachetele prevăzute în planul social, fiind calculat în conformitate cu aceleași criterii.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.160 din 13 februarie 2009 respins acțiunea ca neîntemeiată, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtă.
Pentru na pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului material la acțiunea nu se verifică în cauză, față de prevederile art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, raportat la data acordării drepturilor salariale și data promovării acțiunii.
Pe fondul cauzei s-a constatat că reclamanții au fost salariații pârâtei și li s-au emis decizii prin care s-a dispus de către angajator încetarea raporturilor de muncă în temeiul art.65 și 66 Codul muncii, începând chiar cu data emiterii acestora. Prin deciziile de desfacere contractelor de muncă s- stabilit că pârâta le va plăti reclamanților o indemnizație egală cu salariul de bază și celelalte drepturi salariale ce le reveneau acestora potrivit contractului individual de muncă pe durata preavizului. S-a mai stabilit că valoarea netă a indemnizației de concediere este acordată potrivit art.50 din CCM completat cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea în a salariatului, valorile acordate efectiv urmând a fi stabilite prin negociere cu.
Această negociere a avut loc și a fost consemnată în Planul Social din 21.04.2005, la art.4, însușit de părțile contractante și care stabilește regula de acordare a plăților compensatorii.
Conform acestui Plan Social, pentru fiecare salariat se acordă un număr de salarii medii brute, în funcție de vechimea, în cadrul.
Atât în Planul Social, dar și în amendamentele acestuia, s-a stabilit că salariul. mediu brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere. Acest lucru a fost inclus și în proiectul de concediere colectivă nr.1027/4.08.2006 lit.f care, din punctul de vedere al plăților compensatorii face trimitere tot la nivelul anului anterior celui în care are loc disponibilizarea efectivă.
Din acest punct de vedere tribunalul a apreciat ca neîntemeiată susținerea reclamanților în ceea ce privește raportarea calculului plăților compensatorii la anul în care contractul de muncă a fost desfăcut.
A mai reținut instanța de fond că intenția părțilot nu a fost aceea de a cumula indemnizațiile din planul social cu cele din CCM la nivel de, aceasta deoarece CCM, care constituie legea părților prevede în art.50 alin.3 că valorile acordate efectiv cu ocazia concedierilor colective vor fi stabilite prin negociere cu. Or, acest lucru s-a realizat și a avut ca urmare, inițierea Planului Social care cuprinde prevederi superioare celor existente în CCM, deci nu există temei pentru acordarea celor 5 salarii conform art.50 CCM întrucât negocierea este o negociere realizată în limitele CCM și opozabilă părților semnatare.
În ceea ce privește creșterea salarială intervenită la nivelul anului 2007, instanța a reținut că potrivit art.128 alin.6 din CCM, la nivelul s-a stabilit o creștere a salariilor de bază, în medie cu 12%, cu aplicare de la 1.01.2007, de care vor beneficia salariații aflați în evidență la data de 1.01.2001.
În cauză, calitatea de salariat a reclamanților a încetat la datele dispuse prin deciziile de încetare a raporturilor de muncă, iar în aceste condiții majorarea salarială intervenită la 1.01.2007 nu le este aplicabilă.
Pentru cele ce preced s-a dispus respingerea acțiunii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții, și.
Deși recursurile sunt formulate separat, vizează aceleași critici întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.8,7 și 9 Cod pr.civilă, după cum urmează:
1.- Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.
În dezvoltarea acestei critici se arată că instanța a reținut greșit că intenția părților nu a fost de a cumula indemnizațiile din Planul social cu cele din CCM la nivel de, deoarece art.50 din CCM se referă la o indemnizație minimă de concediere în raport de salarii medii nete, de vechimea în muncă a salariatului, cu precizarea că aceste drepturi se adaugă la drepturile primite deja conform Planului Social, în timp ce Planul Social evidențiază salarii medii brute și vechimea în a salariatului.
În raport de aceste caracteristici angajatorul a omis să le achite cele trei salarii medii nete la care se referă expres art.50 alin.1 din
2.- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Astfel, greșit a reținut că au solicitat includerea în cuantumul plăților compensatorii și a indemnizațiilor de concediere prevăzute de art.50 alin.1 din la nivel de unitate, întrucât au solicitat diferința dintre plățile sociale acordate și cele cuvenite.
Greșit a reținut că intenția părților nu a fost aceea de a cumula indemnizațiile din Planul social cu cele din CCM, întrucât Planul social - versiunea finală reprezintă voința comună a părților contractante și sunt incluse în rezultatul negocierilor dintre SC SA și, iar în această situație dispoz.art.50 alin.4 din CCM pe anii 2005, 2006, 2007 stabilesc că art.50 se completează cu prevederile Planului social însușit de părți.
3.- Hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În motivarea acestei critici se arată că potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996 contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților și se aplică tuturor salariaților.
Art.50 alin.4 a fost înlăturat din textul legal al CCM pe 2008 aplicabil la nivel SC, aceste prevederi fiind aplicabile începând cu anul 2008 și nu retroactiv.
Încă din anul 2004 intenția reală a părților a fost cumularea art.50 din CCM cu Planul Social, iar în situația în care disp.art.50 din CCM ar fi îndoielnice, instanța trebuie să interpreteze clauza îndoielnică în sensul în care aceasta produce un efect și în favoarea salariatului, conform art.978 cod civil și 977-985 Cod civil.
Pentru toate aceste motive se solicită admiterea recursurilor așa cum au fost formulate.
Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs vizează dispoz.art.304 pct.8 Cod pr.civilă.
Din acest punct de vedere se constată că instanța de fond nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu a schimbat natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.
De fapt, prin această critică recurenții invocă faptul că tribunalul a reținut greșit că nu se cumulează indemnizațiile din planul social cu cele din Contractul colectiv de Muncă date fiind particularitățile diferite din textul art.50 din CCM și din Planul social.
Prin urmare, nemulțumirea recurenților este legată de modul de soluționare al cauzei și de c ele reținute de către instanță așa încât nu se verifică motivul de modificare prev. de art. 304 pct.8 Cod pr.civilă.
Nici următoarea critică nu poate fi reținută de instanța de control judiciar, întrucât hotărârea recurată este amplu motivată, în fapt și în drept și nu cuprinde motive străine de natura pricinii sau contradictorii.
recurenții, în cadrul acestui motiv de recurs, că greșit instanța a reținut că acțiunea lor a vizat includerea în plățile compensatorii și a indemnizațiilor de concediere prevăzute de art.50 alin.1 din CCM, deoarece ei au solicitat diferența dintre plățile sociale acordate și cele cuvenite.
Or, ceea ce au pretins de fapt prin acțiune, este plata diferențelor salariale rezultate datorită faptului că nu li s-au acordat plățile compensatorii prevăzute de art.50 din CCM, ci numai cele prevăzute în Planul Social.
Ultima critică este întemeiată în drept pe dispoz. art.304 pct.9 Cod pr.civilă, prin aceea că instanța trebuia să interpreteze eventuala clauză îndoielnică, cu referire la art.50 din CCM în interesul salariatului, în sensul că încă din anul 2004 intenția pârâtului a fost cumularea art.50 din CCM cu Planul Social.
Nu se verifică nici această susținere.
În primul rând nu este vorba în cauză despre o clauză îndoielnică care ar putea fi interpretată în favoarea uneia sau alteia din părți iar pe de altă parte, așa cum bine a reținut și prima instanță, intenția părților nu a fost cea de cumulare a indemnizațiilor din Planul social cu cele din Contractul Colectiv de muncă.
Potrivit art.50 din s-a stabilit o valoare reală a indemnizației de concediere, prevedere care se completează cu Planul social.
Așadar, Planul social este o anexă a CCM, acesta trebuind a fi întocmit în cazul concedierilor colective de către angajator, obligație impusă prin dispoz.art.69 lit.a din Codul muncii și prin care se stabilește un plan de măsuri sociale, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanților salariaților.
Este ceea ce s-a întâmplat în speță, iar prin acest Plan Social și la acesta s-a prevăzut modalitatea de aplicare a măsurilor acestuia, documentele respective fiind negociate și semnate cu, reprezentanți ai angajaților.
De altfel, și prin, în art. 50 alin.3 s-a prevăzut că valorile acordate efectiv cu ocazia concedierilor colective vor fi stabilite prin negociere cu.
Prin Planul social și la acesta, ambele încheiate prin acordul dintre sindicat și patronat s-a stabilit regula acordării salariilor compensatorii și suma acordată fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul mediu brut pe pe anul anterior disponibilizării.
Nu poate fi vorba deci despre un cumul al plăților compensatorii, prevederile art.50 din CCM fiind incluse în Planul social, ca rezultat al negocierilor dintre și.
În concursul dintre Planul social și Contractul Colectiv de Muncă, prevalență are Planul social, care constituie legea specială, în timp ce Contractul colectiv de muncă reprezintă dreptul comun.
Totodată, nu este posibil ca un salariat să obțină două plăți compensatorii, una potrivit Planului social și alta potrivit Contractului Colectiv de Muncă, din moment ce este vorba despre aceeași concediere.
Pentru cele ce preced, în baza dispozițiilor art.291 Codul muncii și art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.160 din 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
4.06.2009
Jud fond.
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu
