Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 104/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr.104

Ședința publică din data de 6 februarie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Pigui

JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Cristina

- -- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de revizuientul, domiciliat în Târgoviște, str. - -, nr.54 A, județ D, împotriva sentinței civile nr.1295 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata SC SA Târgoviște,--11, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-revizuient personal, lipsind intimata SC SA Târgoviște.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Recurentul-revizuient având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Recurentul-revizuient având cuvântul susține în esență că în primul ciclu procesual pârâta nu a contestat actele de care s-a folosit acesta în dovedirea susținerilor sale; că instanța de fond în mod greșit suspendat soluționarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. 434/2006 până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr.3687/2005 al Tribunalului Dâmbovița și că suma solicitată în cuantum de 4693,64 RON reprezintă pontaje fictive din anul 2003, cheltuieli suportate de acesta, conform borderoului depus la dosar și drepturi salariale din anul 2005, mai precizând, în final, că primul litigiu cu societatea l-a câștigat.

Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond admiterea acțiunii.

Curtea

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI la 02.05.2007 sub nr- s-a formulat cerere de revizuire deciziei civile nr.278/03.04.2007 pronunțată în dosarul cu același număr de către, în contradictoriu cu intimata SC " T"SA.

În motivare, revizuientul a arătat că instanța de fond, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința nr.63/17.01.2007, aceasta fiind nelegală și netemeinică întrucât nu a fost citat, în acea perioadă formulase cerere de strămutare a judecății și nu s-a ținut cont de înscrisurile pe care le-a depus la dosar.

În drept s-au invocat dispozițiile art.322 pct.2 Cod procedură civilă.

Prin decizia nr.540/5 iunie 2007, Curtea de APEL PLOIEȘTIa declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Tribunalului Dâmbovița, întrucât prin decizia pronunțată, instanța de recurs nu a evocat fondul, iar revizuientul a precizat că solicită revizuirea sentinței instanței de fond.

Tribunalul Dâmbovițaa format dosarul nr-.

Prin sentința civilă nr.1295 din 5 decembrie 2007 Tribunalul Dâmbovițaa respins cererea de revizuire a deciziei civile nr.278/03.04.2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr- formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC " T" SA.

Pentru a pronunța această soluție prima instanța a constatat că prin sentința nr.63/17.01.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr.434/2006 a fost respins cererea formulată de reclamantul, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta SC " T" SA.

Această sentință a fost menținută de Curtea de APEL PLOIEȘTI, care prin decizia nr.278/03.04.2007 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant.

Prin cererea de revizuire s-a invocat nelegale citare la instanța de fond și unele aspecte ce țin de aprecierea probelor, aceasta fiind întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.2 Cod procedură civilă.

Din examinarea dispozițiilor legale, raportate la cererea de chemare în judecată, instanța a apreciat că nu sunt aplicabile în speță, întrucât nici revizuientul nu menționează faptul că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, ci acesta invocă nemulțumiri cu privire la hotărârea instanței de fond, ce au fost invocate sau putea fi invocate pe calea recursului.

Mai mult s-a reținut că cererea de revizuire este inadmisibilă și din perspectiva dispozițiilor art.322 pct.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora revizuirea se poate cere doar împotriva unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, condiții care nu sunt întrunite în cazul cererii formulate.

Împotriva sentinței primei instanța revizuientul a declarat recurs, criticând sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de revizuire a arătat că procedura de citare nu a fost corect îndeplinită în fața instanței de fond. A mai precizat revizuientul că declarațiile salariaților avute în vedere de instanță au fost mincinoase și că nu au fost avute în vedere actele noi depuse la dosar.

În drept și-a întemeiat cererea pe art. 322 Cod Pr. Civilă.

În recurs nu au fost depuse acte noi.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile în cauză și sub toate aspectele conform art. 3041Cod Pr. Civilă, Curtea constată că revizuientul a fost legal citat pentru termenul din 5.12.2007 în fața instanței de fond, că nu au fost depuse acte noi care să se învedereze că au fost reținute de partea potrivnică sau datorită forței majore nu au putut fi înfățișate.

În același timp, Curtea constată că nu s-a depus la dosar o hotărâre judecătorească care să ateste un fals astfel cum susține revizuientul.

Așa fiind, văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod Pr. Civilă rap la art. 322 Cod Pr. Civilă, va respinge ca nefundat recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul, domiciliat în Târgoviște, str. - -, nr.54 A, județ D, împotriva sentinței civile nr.1295 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata SC SA Târgoviște,--11, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 6 februarie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Cristina

- - --- - -- -

Grefier,

Red.

Tehnored.

3 ex./21.02.2008

dosar fond - -- Tribunalul Dâmbovița

judecători fond

Operator de date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Președinte:Cristina Pigui
Judecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 104/2008. Curtea de Apel Ploiesti